ParteneriGOGLab501Games FUNaticJocuriNoi.roJocuri247LexshopCD Media

Ce jocuri au fost anunțate în Septembrie 2025?

Tudor-Codrin Enea · · 4 min de citit
Disponibil pePlayStation 5, PlayStation 4, Xbox Series X, PC, Nintendo Switch 2

Scoate portofelul…

Aproape am încheiat luna recoltei și ne pregătim să intrăm în sezonul predicțiilor pentru Game of the Year. Și pare că ne așteaptă o luptă strânsă între titluri grele precum:

• Kingdom Come: Deliverance 2
• Clair Obscur: Expedition 33
• Donkey Kong: Bananza
• Death Stranding 2: On the Beach
• Silksong
• Hades II

Mai sunt și alte nume în discuție, dar evităm să definitivăm lista acum, fiindcă în orice moment poate apărea un wild card. Iar acesta ar putea veni chiar din prezentările de săptămâna aceasta. Am avut evenimentul uncheșului Kojima, Beyond the Strand, care a marcat 10 ani de existență a studioului și ne-a arătat câteva dintre proiectele la care lucrează. Am asistat și la State of Play, showcase-ul celor de la PlayStation, unde am văzut o mulțime de titluri interesante. Și, bineînțeles, a început Tokyo Game Show cu evenimentul Xbox, urmând ca weekendul să fie plin de surprize. Dintre toate anunțurile și trailerele din perioada 22 – 28 septembrie 2025, acestea ne-au atras atenția:

OD

Data de lansare: încă nu a fost anunțată
Platforme:  Xbox Series X/S

Hideo Kojima ne-a spus mai multe despre colaborarea sa cu Xbox Game Studios, iar proiectul horror a captat instant atenția tuturor. Kantoku ne-a liniștit spunând că nu va fi un simulator de aprins lumânări. Este oare un succesor spiritual al infamului P.T.? Probabil că vom afla abia când jocul va fi gata!

Până atunci, vă invităm să urmăriți trailerul prezentat și să încercați să descifrați mesajul criptic al uncheșului:

Ten years since the [REDACTED] Horror [REDACTED], “[REDACTED].”

The Cursed [REDACTED] Have Once Again [REDACTED] Into the Forbidden.

Light the Fires to Celebrate Their [REDACTED] [REDACTED].

This Building Was [REDACTED] From a 3D Scan of an [REDACTED] Found in an [REDACTED]. And then, [REDACTED] Were [REDACTED] In a Sinister Ritual.

Deschide pe YouTube

Physint

Data de lansare: încă nu a fost anunțată
Platforme: PlayStation 

Avem vești bune și vești mai puțin bune. Partea pozitivă? Proiectul este în continuare în lucru, iar acum știm și trei dintre actorii care vor juca în el:
• Don Lee
• Charlee Fraser
• Minami Hamabe

Partea mai puțin plăcută? Jocul este încă în faza conceptuală, practic super-pre-alpha, iar echipa lucrează intens la poveste. Cum atenția studioului este concentrată în prezent pe OD, e foarte probabil să nu mai auzim vești despre PHYSINT prea curând.

Marvel’s Wolverine

Data de lansare: toamnă 2026
Platforme: PlayStation 5

După patru ani de tăcere, un leak masiv și un val de zvonuri, avem în sfârșit informații oficiale despre Wolverine, proiectul celor de la Insomniac (studioul care ne-a adus Spider-Man și Spider-Man 2). Logan va fi interpretat de Liam McIntyre (cunoscut pentru rolul său din serialul Spartacus de la Starz). Despre poveste nu știm nimic, însă din materialele prezentate pare că vom explora locații faimoase din universul X-Men, precum Madripoor și tundra canadiană.

Deschide pe YouTube

Forza Horizon 6

Data de lansare: 2026
Platforme: Xbox Series X/S, PC

Xbox a anunțat la Tokyo Game Show următorul titlu din faimoasa lor franciză de curse! De data aceasta, vom putea face gogoși prin Japonia, locație pe care comunitatea o cere de mai bine de un deceniu. Forza Horizon 6 va fi lansat în 2026, iar dacă vom putea să ne trăim fanteziile de Tokyo Drift, rămâne de văzut la următorul showcase Xbox.

Deschide pe YouTube

Fatal Frame II: Crimson Butterfly Remake

Data de lansare: 2026
Platforme: PlayStation 5, Xbox Series X/S, PC, Nintendo Switch 2

Observăm o tendință clară în industrie: francizele horror cu pedigree revin în forță! Seria faimoasă, în care fricile trebuie înfruntate la propriu și la figurat, revine în 2026. Dați praful de pe camera obscură sau cumpărați-vă rapid una nouă, și pregătiți-vă pentru orori de nedescris! Mic sfat, dacă Crimson Butterfly Remake va fi punctul vostru de intrare în serie: NU LĂSAȚI JOCUL PE PAUZĂ PREA MULT TIMP!

Deschide pe YouTube

SAROS

Data de lansare: 20 martie 2026
Platforme: PlayStation 5

Dacă vă era dor de un bullet-hell roguelike presărat cu elemente de groază cosmică, stați liniștiți: Housemarque v-a auzit! Studioul revine cu o nouă aventură ce folosește rețeta din Returnal. De această dată, protagonistul este Arjun Devraj (interpretat de Rahul Kohli), un soldat care trebuie să supraviețuiască unei hoarde de extratereștri pe planeta Carcosa. Dacă numele vă sună familiar, pregătiți-vă, pentru că motivul „Regelui în Galben” o să vă bântuie coșmarurile! Saros va fi lansat pe 20 martie 2026, exclusiv pe PlayStation 5.

Deschide pe YouTube

Yakuza Kiwami 3 & Dark Ties

Dată de lansare: 11 februarie 2026
Disponibil pe: PlayStation 5, PlayStation 4, Xbox Series X, PC, Nintendo Switch 2

Studioul Ryu ga Gotoku a avut și el un showcase micuț, unde a prezentat următorul titlu din legendara franciză ce va primi tratamentul Kiwami: Yakuza 3! Spre deosebire de remake-urile anterioare, acesta va include și o porție sănătoasă de conținut nou. Personajul favorit al comunității, Yoshitaka Mine, va primi propriul său spin-off, inclus în proiect, intitulat Dark Ties. În această aventură vom descoperi cum un simplu cetățean este împins în lumea întunecată a crimei organizate și cum reușește să urce până în vârful uneia dintre cele mai temute grupări infracționale!

Deschide pe YouTube

Acestea sunt cele șapte proiecte care ne-au atras atenția într-o săptămână extrem de încărcată. Evident, nu sunt singurele anunțuri, iar weekendul promite și mai multe surprize. Până atunci, sperăm că unul dintre aceste titluri v-a făcut cu ochiul și l-ați adăugat în wishlist!

Mai multe din Top