Cele mai bune jocuri disponibile pe Nintendo Switch 2

Mai bine de un an cu Switch 2 și vreo 10 jocuri care chiar merită butonate! (Vlad Edition)
Nintendo Switch 2 a sărbătorit acum trei săptămâni primul an de când a ajuns pe comodele din sufrageriile noastre. A fost un an tare interesant pentru micuța consolă și, mai ales, pentru tabăra roșie din Kyoto. Până luna aceasta, Switch 2 a primit peste 100 de jocuri noi, dintre care cel puțin 20 sunt exclusivități!
Acum că tot am adus Switch 2 în lumina reflectoarelor și pentru că avem în redacție unul dintre cei mai mari fani Nintendo, am decis să-l întrebăm pe Vlad Costea, căci despre el este vorba, care sunt, din perspectiva unui utilizator dedicat de Switch 2, cele mai bune 10 titluri lansate în primul an de viață al consolei. Nu l-am constrâns să aleagă doar exclusivități, deși ar fi avut de unde, ci i-am oferit libertatea de a răscoli întreaga librărie disponibilă pe eShop.
De reținut că acest top nu reprezintă un clasament descrescător care să dezvăluie la final „cel mai cel” joc. Titlurile sunt menționate într-o ordine aleatorie, iar accentul cade pe motivele pentru care merită recomandate. Cine știe, poate vă veți găsi inspirația pentru următoarea aventură chiar în lista de mai jos.
P.S. Dau din casă și vă spun că Vlad pregătește un articol pe cinste, destul de amplu, despre experiența sa cu Switch 2. Un material aniversar cu care să ciocnim un pahar de șampanie digitală și să ne bucurăm de cât mai mulți ani de lansări faine din partea Nintendo. Ideal și la prețuri ceva mai prietenoase.
1. Hades 2
Deși a fost o exclusivitate pentru Switch 2 doar în primele 6 luni după lansare, Hades 2 rămâne una dintre capodoperele generației actuale și o dovadă că banii și faima nu i-au schimbat deloc pe băieții de la Supergiant Games. Jucat în tren, autobuz sau avion pe ecranul Switch 2, cea de-a doua parte a seriei Hades este un festin.
2. Cyberpunk 2077
Night City nu a fost niciodată atât de ușor de explorat prin intermediul unei console portabile. Iar acest fapt se datorează funcției de mouse din Joy Con-urile de Switch 2. Odată ce detașezi controllerele de partea laterală a consolei, deblochezi ani întregi de antrenament în FPS-uri și RPG-uri, ajutându-l pe V să facă ravagii în feluri în care posesorii de Steam Deck pot doar să viseze. Și da, jocul este în sfârșit stabil și bine optimizat pentru a evita problemele din săptămâna lansării.
3. Resident Evil: Requiem
Diferențele grafice dintre Switch 2 și PlayStation 5 din timpul rulării Requiem sunt atât de greu de observat încât îi suspectez pe inginerii de la Capcom de vrăjitorie asupra simțurilor noastre. Jocul este o bijuterie, atât din punct de vedere narativ cât și vizual. Aproape că îmi amintește de Resident Evil 2 pe Nintendo 64. Sunt convins că toate porturile viitoare vor fi judecate prin raportarea directă la Requiem.
4. Final Fantasy VII Remake + Rebirth
Seria Final Fantasy s-a lansat pe Nintendo, a crescut în popularitate pe platformele Nintendo, iar în 1997 a trădat echipa roșie pentru a minuna lumea cu FF VII pe PlayStation. În anii ce au trecut, relațiile dintre Nintendo și Square Enix s-au îmbunătățit, tehnologia a avansat, iar astăzi avem parte de toată splendoarea efortului de refacere din temelii a Final Fantasy VII direct pe ecranul Switch 2. Ultima parte a trilogiei, care va apărea anul viitor, va fi disponibilă din prima zi pe viteazul sistem portabil… deci nu mai aveți motive prea bune să scoateți PS5-ul de la naftalină.
5. The Legend of Zelda: Breath of the Wild + Tears of the Kingdom
În momentul lansării, aceste capodopere ale genului de aventură open world demonstrau deja limitele tehnice ale primului Switch. Astăzi, le avem disponibile la rezoluții mai bune, cu un număr de cadre pe secundă atât de mare încât forțele răului nu mai au nicio șansă să triumfe. Dacă nu ați avut ocazia să vă aventurați alături de Link prin regatul Hyrule, acum este momentul să vă bucurați de o experiență optimă pe Switch 2. Dacă totuși ați jucat Breath of the Wild sau Tears of the Kingdom anterior, veți descoperi oricum funcții suplimentare și conținut care vă va face să rămâneți lipiți de ecranul consolei chiar și atunci când primiți alertă de baterie descărcată.
6. Mario Kart World
Încă din primele momente, acest titlu de lansare pentru consola Switch 2 a fost înconjurat de controverse. Ba este prea scump, ba are grafica prea simplistă față de alte jocuri, ba are prea puțini participanți prin comparație cu Mario Kart 8 Deluxe, ba are un open world prea lipsit de evenimente Dar odată ce depășești barierele prejudecăților și te oprești din a mai asculta opiniile altora, vei descoperi unul dintre cele mai distractive jocuri de curse. În fond, ce este mai important: să ai conținut mult pentru a surclasa un titlu extins timp de mai bine de un deceniu, sau să descoperi o experiență nouă și distractivă?
7. Metroid Prime 4: Beyond
Iată încă un exemplu elocvent pentru situații în care așteptările nerealiste îți blochează abilitatea de a te bucura de ceva nou. Metroid Prime 4 nu este un joc perfect și poate că alte intrări din serie sunt mai reușite. Dar oferă conținut nou într-o formulă care îmbină elemente de FPS și explorare, reușind să satisfacă toate poftele pe care le-ar putea avea un fan al seriei. Și din nou: odată ce te eliberezi de prejudecăți, vei găsi un joc mult mai bun decât ți-au promis YouTuberii care monetizează sentimentele negative.
8. Pragmata
O surpriză plăcută în peisajul jocurilor de acțiune cu elemente science fiction, Pragmata propune o formulă nouă care combină cruzimea unui shooter la persoana a treia cu empatia pe care o ai față de Diana: o fetiță blondină cu un chip angelic, dar care se dovedește a fi mai periculoasă decât ai fi crezut. Nu este The Last of Us la nivel narativ, dar oferă acțiune mai spectaculoasă și puzzle-uri care îți vor pune neuronii în mișcare.
9. Kirby Air Riders
Un masterclass în filosofia de jocuri ușor de abordat, dar greu de stăpânit, Kirby Air Riders reușește să te păcălească destul de repede. Vei crete că știi ce faci, după care într-o cursă oarecare descoperi că ești strivit de AI și trebuie să înveți cum să folosești o anumită tehnică sau să profiți de anumite avantaje de pe circuit. Dacă ați jucat vreodată Super Smash Bros, cunoașteți deja sentimentul… și asta pentru că Air Riders îl are în spate tot pe Masahiro Sakurai! Recomand acest joc tocmai pentru că oferă o experiență de curse cum nu ați mai întâlnit până acum.
10. Donkey Kong Bananza
Probabil cel mai zgomotos joc din această listă, Bananza reușește cu brio să îl reintroducă pe DK în peisajul platformerelor 3D. Experiența de a distruge întregul mediu încunjurător pentru a descoperi secrete ascunse sau pentru a-ți facilita progresia este cu adevărat ceva unic, iar designul nivelurilor își dovedește unicitatea și imaginația. Este genul de joc pe care doar Nintendo ar fi putut să îl scoată… iar faptul că echipa din spatele Super Mario Odyssey se află în spatele acestei producții bombastice, dovedește faptul că Nintendo încă își asumă riscuri cu personaje mai puțin populare și ne poate surprinde oricând cu experiențe cum nu vom găsi vreodată pe PlayStation sau Xbox.














