Chiar dacă e august, avem ditamai recolta!
În sfârșit vine luna august! Luna vacanțelor, a temperaturilor „mai mici” și a festivalului Untold. Ușor, ușor ne pregătim și pentru recolta de la toamnă, dar până atunci mai îndurăm căldura nițel. Dacă, la fel ca noi, ați petrecut vara închiși în birou sau acasă, ca să vă feriți de caniculă, atunci sigur sunteți în căutarea unor jocuri noi pe care să le încercați în a opta lună a anului. Ca de fiecare dată, GRIND vine cu câteva recomandări de jocuri ce urmează a fi lansate și care ne-au atras atenția.
Mic disclaimer: lista inițială conținea și Dying Light: The Beast, însă jocul a fost decalat câteva săptămâni pentru a ajunge la standardele de calitate ale studioului (de asemenea, ce mai contează trei-patru săptămâni, când pentru Dying Light 2 am așteptat patru ani?). Lansările de jocuri tind în ultima vreme să sufere modificări pe ultima sută de metri, iar cum oracolul din Delphi, Nostradamus și Baba Vanga nu mai lucrează de ceva timp, nu avem cum să știm de dinainte ce va fi amânat. Așadar, iată recomandările GRIND pentru august 2025.
House of the Dead 2 Remake
Data de lansare: 7 august 2025
Platforme: Nintendo Switch, PC
Continuarea faimosului on-rail shooter revine pe micile ecrane în 2025! Deși a fost anunțat oficial în 2019, a durat ceva până dezvoltatorii au ajuns, în sfârșit, la linia de sosire cu acest proiect. Această iterație modernă vine la pachet cu povestea originală, muzică remasterizată, mod Co-op, multiple finaluri și gameplay-ul tipic ce a definit franciza încă din 1997. Așa că, în loc să fim nostalgici după vremurile apuse ale arcade-urilor, putem să ne bucurăm de aceeași experiență inconfundabilă alături de noile generații!
Chained Echoes: Ashes of Elrant
Data de lansare: 7 august 2025
Platforme: PlayStation 4, PlayStation 5, Xbox Series X/S, Xbox One, PC
După ce ne-a dat pe spate în 2022 cu Chained Echoes, un omagiu adus JRPG-urilor de odinioară, Matthias Linda revine cu noul său studio (Umami Tiger) și lansează primul DLC al acestui joc extraordinar. Așa că pregătiți-vă pentru o aventură grandioasă alături de membri clanului Aripilor Stacojii, unde veți înfrunta 40 de inamici noi și veți explora plaiurile misterioase ale Elrantului. Se vor alătura și aliați noi, iar puținul timp liber pe care-l mai aveți îl veți petrece la baltă, jucând noul mini-game de pescuit!
Mafia: the Old Country
Data de lansare: 8 august 2025
Platforme: PlayStation 5, Xbox Series X/S, PC
Am așteptat mult, dar a meritat. Faimoasa franciză Mafia revine în forță, cu un prequel ce plasat în anii 1900, în Sicilia! Veți vedea lumea prin ochii lui Enzo Favara, un tânăr dispus să sacrifice orice pentru a se alătura familiei Torrisi. Noul joc de la Hangar 13 promite o aventură de neuitat, inspirată din filmele clasice cu gangsteri italieni și de acea perioadă haotică din istoria faimoasei insule a „familiilor”. Curse de cai, intrigi, arme autentice și trădări, toate se îmbină într-o experiență care cu siguranță ne va marca luna august.
Senua’s Saga: Hellblade 2
Data de lansare: 12 august 2025
Platforme: PlayStation 5
Dacă nu ați apucat să parcurgeți cel mai nou capitol din aventura Senuăi, nu e nici o problemă. Titlul care i-a „încântat” pe jucătorii din tabăra Xbox ajunge acum și pe PlayStation 5, cu opțiuni noi precum un mod de Performanță (60 fps), o provocare suplimentară prin așa-numitului Dark Rot și un Photo Mode îmbunătățit!
Drag x Drive
Data de lansare: 14 august 2025
Platforme: Nintendo Switch 2
Nintendo nu ne uită în a opta lună din an și vine cu un nou titlu sportiv! Acest joc promite experiența autentică de baschet in fotoliu rulant, accesibilă tuturor jucătorilor cu ajutorul funcției control tip mouse a consolei Nintendo Switch 2.
Sword of the Sea
Data de lansare: 19 august 2025
Platforme: PlayStation 5, PC
După două experiențe de neuitat (Abzu și The Pathless), dezvoltatorul Giant Squid revine cu un nou titlu ce promite să ne țină ocupați! Cea mai recentă creație a renumitului studio indie, Sword of the Sea, este un joc cu surfboarding, în care intrăm în rolul lui Wraith, un personaj misterios care încearcă să readucă o lume abandonată la viață! Cu ajutorul sabiei sale magice (ce e o combinație de hoverboard, skateboard și un snowboard), protagonistul va rezolva diferite puzzle-uri pentru a reda viață deșertului.
Black Myth: Wukong
Dată de lansare: 24 august 2025
Disponibil pe: Xbox Series X/S
La aniversarea de 1 an de la lansarea inițială, jucătorii de Xbox Series X/S primesc un cadou din partea studioului Game Science: Black Myth: Wukong ajunge, în sfârșit, pe consola celor de la Microsoft! Această versiune vine cu toate adițiile din ultimele 12 luni, inclusiv hărțile detaliate ale fiecărui nivel, noi moduri pentru masochiști (precum un Boss Rush), și un set de armură gratuit, oferit în spiritul Anului Nou Chinezesc. Inspirat de celebra epopee chinezească Călătorie spre Soare-Apune, jocul merită încercată de toată lumea.
Gears of War: Reloaded
Data de lansare: 26 august 2025
Platforme: PlayStation 5, Xbox Series X/S, PC
Una din cele mai memorabile campanii din istoria gamingului a fost remasterizată în 4K și adusă, în sfârșit, pe PlayStation, ca să încheiem odată pentru totdeanua polemica cu „războiul consolelor”. Retrăiți (sau descoperiți) primul capitol din epopeea Gears. Alăturați-vă lui Marcus Fenix și Dominic Santiago în lupta contra forțelor Locust!
Helldivers 2
Data de lansare: 26 august 2025
Platforme: Xbox Series X/S
SUPERPĂMÂNTUL ARE NEVOIE DE TINE! Forțele armate ale planetei noastre caută recruți noi, iar fanii taberei verde sunt fix carnea de tun … pardon, eroii de care avem nevoie pentru a înfrânge amenințările galactice. Așadar, puneți-vă armura, exersați scandările cu tentă propagandistă și alăturați-vă luptei împotriva Terminizilor, Automatonilor și Iluminațior, dușmani care pun în pericol interesele vitale ale Superpâmăntului: tehnologiile extraterestre, resurse prețioase și țițeiul nostru cel de toate zilele!
Kirby and the Forgotten Land + Star Crossed World
Data de lansare: 28 august 2025
Platforme: Nintendo Switch 2
Micuțul hapsân de la Nintendo (sau divinitatea găurii negre, haosul și entropia absolută care ne va înghiți pe toți) revine într-o versiune nouă a jocului lansat în 2022. De această dată, Kirby trebuie să dezvăluie misterele lumii bulversate, după ce un meteorit lovește the Forgotten Land. Noua ediție pentru Nintendo Switch 2 vine cu o poveste inedită, transformări noi și îmbunătățiri considerabile de rezoluție și performență.
Metal Gear Solid Delta: Snake Eater
Data de lansare: 28 august 2025
Platforme: PlayStation 5, Xbox Series X/S, PC
Sam? Sam! SAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAM!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Ah, nu, am încurcat protagonistul… SNAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAKEEEEEEEEE! Ok, acum că mi-am scos tot Death Stranding-ul din mine, hai să vorbim despre acest remake mult așteptat. Konami ne aduce cel mai îndrăgit joc din franciză, reconstruit într-un motor grafic modern, cu toate opțiunile pe care un gamer le-ar în 2025. Retrăiți (sau descoperiți pentru prima dată) aventurile lui Naked Snake (a.k.a. Big Boss) în această poveste epică, plină de intrigi, conspirații și trădări. Jungla sovietică vă așteaptă, cu toate momentele meta care au făcut originalul atât de special.
Lost Soul Aside
Data de lansare: 29 august 2025
Platforme: PlayStation 5, PC
Ce a început ca un proiect solo a devenit, între timp, un reper pe piața de jocuri din China. Lost Soul Aside promite o aventură de spectaculoasă, în care vom traversa multiple dimensiuni, vom înfrunta dușmani epici și vom respinge o invazie interdimensională pentru a ne salva sora. Jocul pare influențat de Final Fantasy XV, dar propune un stil de luptă dinamic și stilizat, ce animtește de Devil May Cry. Dacă vă plac titlurile cu acțiune rapidă, povești personale și lupte dramatice, atunci vă sugerez să-l încercați.
Shinobi: Art of Vengeance
Data de lansare: 29 august 2025
Platforme: PlayStation 4, PlayStation 5, Xbox Series X/S, Xbox One, PC
SEGA face tot posibilul să demonstreze lumii că este, în continuare, un titan al industriei. Nou titlu dintr-o franciză legendară (care nu a mai avut parte de un joc nou de 14 ani) promite să reînvie seria, să atragă fani noi și să-i readucă pe cei vechi! Deși seria a evoluat enorm din 1978, Art of Vengeance reușește să păstreze spiritul creației originale, chiar dacă vine într-o altă formă: un platformer modern, diferit de stilul hack and slash cu care a debutat franciza, dar care încă conține elemente ale genului original.
Bonus: The Rogue – Prince of Persia
Data de lansare: August 2025
Platforme: PC
V-am avertizat deja că nu putem ști niciodată ce modificări pot apărea în planurile de lansarea ale unui joc. Ubisoft a dat o perioadă de lansare a versiunii 1.0 pentru faimosul lor metroidvania. Versiunea completă va aduce în sfârșit lupta cu bosul final, Regele Nogai, alături de două locații noi pline de secrete și provocări. Și, înainte să uit: 1.0 va include și un „true ending”.
Aceste 14 jocuri ne-au atras atenția pentru luna august, deși nu sunt singurele lansări interesante ale perioadei. Așa că, dacă vrei să stai departe de soare, sperăm că una dintre recomandările noastre îți va face cu ochiul.

Articol scris de Tudor-Codrin Enea
- august
- Black Myth; Wukong
- Chained Echoes: Ashes of Elrant
- Drag x Drive
- Gears of War: Reloaded
- Helldivers 2
- House of the Dead 2 Remake
- Kirby and the Forgotten Land + Star Crossed World
- Lost Soul Aside
- Mafia: The Old Country
- Metal Gear Solid Delta: Snake Eater
- Recomandari
- Senua’s Saga: Hellblade 2
- Shinobi: Art of Vengeance
- Sword of the Sea
- The Rogue: Prince of Persia













