Recomandările GRIND pentru luna iulie 2026

Calmul dinaintea furtunii
Uite că am intrat în a doua jumătate a anului și am supraviețuit cu brio lansării precomenzilor pentru Grand Theft Auto VI, tuturor showcase-urilor de la începutul lunii iunie, precum și prăpădului din Steam Next Fest, care ne-a ținut efectiv lipiți de ecrane.
La câte jocuri am adăugat în wishlist, probabil ar fi mai bine să ne lăsăm de serviciu și să ne dedicăm complet hobby-ului. Însă valul de lansări nu se oprește, iar majoritatea dezvoltatorilor au intrat într-o adevărată cursă pentru a-și lansa jocurile înainte de apariția lui GTA VI. Drept dovadă, septembrie și octombrie se anunță luni grele atât pentru redacție, cât și pentru cititori, din cauza numărului mare de lansări.
Din păcate pentru economiile noastre, prăpădul începe chiar din luna aceasta, cu șase jocuri.
Mic disclaimer: deși facem tot posibilul, lista de recomandări poate suferi modificări neprevăzute, precum delay-uri pe ultima sută de metri, anulări sau lansări surpriză la titluri despre care nu aveam habar.
DOOM: The Dark Ages Revelations
Data de lansare: 7 iulie 2026
Platforme: Xbox Series X/S, PlayStation 5, PC
RIP & Tear 1.5 cu acest expansion pentru Doom: The Dark Ages. După ce este trădat, Slayer-ul ajunge în purgatoriu, iar singura modalitate de a scăpa este să facă ceea ce știe cel mai bine: să nimicească întreaga hoardă de demoni care îi iese în cale. DLC-ul aduce o campanie nouă, în care furiosul nostru protagonist primește un power-up în cel mai anime mod posibil: își dă jos armura și se luptă la bustul gol. De această dată, însă, nu mai urmăm motoul „Stand and Fight”, deoarece scutul-drujbă al protagonistului a fost distrus. Nu vă faceți griji, fiindcă în locul lui vom obține un artefact misterios care ne va permite să „zburăm” pe câmpul de luptă, mai ceva ca în Doom Eternal: Chain-Spear-ul.
Assassin’s Creed: Black Flag Resynched
Data de lansare: 9 iulie 2026
Platforme: PlayStation 5, Xbox Series X/S, PC
Las-o, Johny, las-o,
Mâine ai să primești Resynched,
Și e timpul să o lași.
În sfârșit a venit momentul să revenim în Caraibe, alături de cel mai faimos pirat-asasin. Titlul nu este un simplu remaster, ci un remake care modernizează sistemele învechite ale jocului din 2013, adăugând îmbunătățiri precum un sistem de luptă mai complex, o grafică actualizată ce folosește cea mai nouă versiune a motorului grafic Anvil, precum și misiuni noi.
Unele secțiuni din Black Flag au fost regândite complet, iar Edward se poate scufunda oriunde dorește pentru a explora adâncurile întunecate ale oceanului în căutarea unor comori demult uitate. Luptele navale au fost și ele îmbunătățite prin introducerea unui mod alternativ de tragere pentru toate armele corabiei, precum și a unor noi membri ai echipajului, fiecare cu propriile abilități speciale.
Scarlet Deer Inn
Data de lansare: 21 iulie 2026
Platforme: PC
Ce avem noi aici? Probabil unul dintre cele mai originale jocuri ale verii: un platformer inedit care aduce la viață o poveste inspirată din folclorul medieval. Și nu o face oricum, ci printr-o prezentare vizuală unică, cu fundaluri pictate de mână și personaje ale căror animații sunt țesute. Pentru ca experiența să fie cu adevărat specială, coloana sonoră a fost înregistrată chiar de mica echipă de dezvoltare, formată din doi oameni, soț și soție, folosind instrumente autentice din Evul Mediu!
Splatoon Raiders
Data de lansare: 23 iulie 2026
Platforme: Nintendo Switch 2
Hopa, un Splatoon fără mod competitiv? Cu o poveste ce poate fi parcursă atât în single-player, cât și în multiplayer? Ok, Nintendo, sunt oficial impresionat. Această experiență unică din celebra franciză modernă a marelui N ne pune în rolul unui mecanic din Deep Cut, o grupare pornită în căutarea unor comori pe Insulele Spirhalite. Armele și sistemele bine cunoscute din seria principală revin, alături de un mech cu care vom înfrunta hoardele de Salmonide ce păzesc secretele insulei. Pe lângă lupte și explorare, avem parte și de activități noi, precum construirea unei baze și pescuitul!
Gothic Classic
Data de lansare: 28 iulie 2026
Platforme: PlayStation 5, Xbox Series X/S, PC, Nintendo Switch, Xbox One, PlayStation 4
Pentru cei care sunt pe serverul de Discord al GRIND, ați văzut deja cât de mișto este Gothic Remake, datorită impresiilor și fotografiilor postate de Adrian. Însă, dacă preferați experiența clasică și nu doriți să vă construiți un retro PC, aveți acum ocazia să vă bucurați de RPG-ul care a schimbat industria și modul în care era abordat genul.
Această versiune nu este o remasterizare, ci o portare fidelă a jocului îndrăgit, completată cu câteva îmbunătățiri de tip quality of life, suport pentru controller și, desigur, trofee.
Halo: Campaign Evolved
Data de lansare: 28 iulie 2026
Platforme: PlayStation 5, Xbox Series X/S, PC,
Legenda renaște pe sistemele moderne în acest remake al faimosului joc. Totul a fost reconstruit cu fidelitate, folosind grafică modernă, secvențe cinematice care oferă context suplimentar, o schemă de control rafinată, precum și trei misiuni noi alături de Master Chief și sergentul Johnson.
Remake-ul depășește statutul unei simple modernizări, deoarece, pe lângă noile misiuni, include arme noi, vehicule din celelalte jocuri ale seriei, precum și inamici introduși în titlurile ulterioare. Deși are și o componentă multiplayer, aceasta se limitează la modul co-op, astfel că faimosul PvP, care a legat și a destrămat atâtea prietenii, va rămâne pentru totdeauna pe platformele vechi.
Dragilor, acestea sunt recomandările pentru luna iulie 2026! Spor la joacă!










Comentarii (1)
Misto conceptul pentru Scarlet Deer Inn, il pun pe lista !
Comentariile noi vor fi deschise în curând.