De ce MMORPG-urile mele preferate sunt mai bătrâne decât mine?

RANT despre MMORPG-uri, a.k.a. EverQuest Project 1999 & Turtle WoW Review, a.k.a. de ce MMORPG-urile mele preferate sunt mai bătrâne decât mine (și probabil și decât tine)

MMO-urile sunt moarte, noi le-am omorât. Cam dramatic, nu-i așa? Un pic, ce-i drept, dar asta nu înseamnă că nu-i și adevărat. De la apariția MMORPG-urilor, în forma lor cea mai primitivă, adică cea de MUD, care a luat naștere pe la începutul anilor ‘80, ele au încercat mereu să aducă oamenii împreună, să găsească geekșii ăia pasionați de săbii, dragoni, extratereștri sau alte virginisme de genul și să le ofere o a doua lume, în care să poată interacționa lipsiți de inhibițiile lumii reale.

Pentru o vreme, așa a și fost, și sunt sigur că gașca de copii din Stranger Things ar fi adorat Neverwinter Nights (ăla din ‘90, nu cel dezvoltat de BioWare prin 2000-2005) sau Meridian 59, care încă îmi bubuie creierii la aproape 30 de ani de la lansare. Dar, la fel ca țigările la bucată de la magazinul din colț, berea Ciucaș la PET sau orice alt lucru frumos din viață care îți vine în minte, această perioadă de aur incipientă a luat sfârșit. Și de vină am fost chiar noi, fanii.

Da, n-am copiat cea mai cheesy replică a lui Nietzsche (se pronunță nee-chuh) fără motiv, pentru că avem o parte din vină pentru starea actuală a jocurilor MMORPG și, probabil, dacă ești un fan al genului, și tu ai o mică parte din vină. Cum așa? Ca să răspund la întrebare, trebuie să ne uităm la cea pe care eu o consider cea mai frumoasă perioadă pentru MMORPG-uri: 1995-2005. În această perioadă, jocurile MMORPG nu doar că au început să apară ca ciupercile după ploaie, sau ca scheleții imediat cum se lasă noaptea-n Minecraft, dar au început să intre și în mainstream-ul gamerilor și să fie chiar bune. Meridian, Ultima, Asheron’s Call, RuneScape, you name it. Totul părea să meargă perfect, fiecare an era mai bun decât precedentul în materie de MMO-uri și fiecare patch și expansiune părea să dezvolte genul și să-l ducă pe noi culmi, până când s-a ajuns la un climax absolut, la acel magnum opus care a surclasat orice alt MMORPG și le-a făcut să pară jucării ieftine în comparație. Da, ați ghicit, vorbesc despre World of Warcraft.

Jocul ăsta nu mi-a mâncat doar mie câțiva ani din viață, ci a mâncat câțiva zeci, dacă nu chiar sute de milioane de gameri la nivel global. Pe bună dreptate, mai ales în primii ani de existență ai jocului, pentru că era o experiență superbă. Mecanicile, povestea, experiența socială — toate erau superbe și interesante, și niciun alt joc n-a mai contat timp de ani de zile. Și tocmai de aici se naște problema: gamerii au uitat de restul MMORPG-urilor și s-au axat doar pe World of Warcraft.

Și nu, aici nu vorbesc despre tine, Ghiță din Coțofenii din Dos, care te-a durut fix în p*la de WoW pentru că te jucai Metin2, Silkroad, Ragnarok Online sau cine știe ce altceva în perioada respectivă. Nu, vorbesc despre grosul jucătorilor de MMORPG-uri, despre acele 12 milioane de oameni care aveau subscripție activă la serviciile Blizzard și celelalte zeci de milioane care-și făceau veacul pe serverele private ale jocului.

Oamenii ăștia, printre care mă număr și eu, le-au permis celor de la Blizzard Entertainmen t— ulterior Activision Blizzard — să contureze genul MMORPG-urilor în ceea ce și-au dorit ei, sau mai bine spus, în ceea ce și-au dorit lipitorile din vârful piramidei corporatiste, persoane gen Înalt Prea Sfințitul Bobby Kotick, pe care îl iubim cu toții, nu-i așa?

Aceste capete iluminate — că altcumva n-am cum să-i numesc — au reușit să elimine sistematic fiecare chestie care făcea MMORPG-urile magice (experiența de socializare, povestea șmecheră, the struggle) și să lase doar elementul ăla addictive, grind-ul care îți oferă dopamină, dar care, per total, nu te ajută cu mare lucru. Credeți că asta e partea cea mai proastă, că WoW și-a pierdut esența? Nu, ăsta e doar începutul, pentru că, din cauza faptului că WoW era și încă este cel mai popular MMORPG, și celelalte i-au luat exemplul.

Nu știu cum le priviți voi, dar pentru mine, toate MMORPG-urile moderne sunt doar copii de WoW trase la indigo. Da, știu că multe n-au aceleași mecanici și că poate nu funcționează fix la fel, dar dacă priviți situația puțin mai adânc, dintr-o perspectivă ceva mai filosofică, o să vedeți că nu aberez chiar atât de rău. Nu mai există nici măcar un MMORPG care să mizeze pe aspectul social al jocului, care chiar să te împingă să-ți faci prieteni în adevăratul sens al cuvântului și asta în mod constant, pe toată experiența jocului — de la leveling până la raiding end-game — și nu doar în acel punct final.

Poți să crești de la nivel 0 la nivel maxim în WoW și chiar să începi să faci end-game content fără să interacționezi pe bune cu nici măcar o persoană, la fel și în ESO, Guild Wars sau orice alt MMORPG lansat după 2010. Pe mine asta mă irită teribil, pentru că, așa cum am zis la început, MMORPG-urile nu au fost inventate pentru asta. Nu, ele au fost gândite, înainte de toate, ca locuri pentru socializare, ca spații virtuale în care tocilarii pot să se întâlnească, să intre în pielea unui barbar, vrăjitor sau ce vor ei și să se distreze pe bune, să interacționeze în feluri de neimaginat până acum câteva decenii.

Din păcate pentru noi, nu mai este cazul. Așa cum am zis mai sus, MMORPG-urile au murit, și noi am fost cei care le-au ucis. Noi le-am ucis acceptând Dungeon/Raid Finder-ul, microtranzacțiile, pay-to-win-ul și toate aceste elemente nocive prezente în aproape toate MMORPG-urile de acum.

Ce să-i faci? N-ai ce să-i faci. Aia e, ne reprofilăm pe Battle Royale-uri și schimbăm puțin paradigma.

Păi, nu chiar, pentru că, la fel ca în Star Wars Part IV, există o nouă speranță și, chiar dacă nu-i nici pe departe la fel de cool ca Luke Skywalker (I luv u, Mark Hamill), tot poate reprezenta o soluție pentru noi, jucătorii de MMORPG-uri care nu-și mai găsesc locul în această actualitate plină de furries și de GDKP-uri. Vorbesc, desigur, despre MMORPG-urile old school.

Putem să includem aici și chestii precum Old School RuneScape, WoW Classic și EverQuest TLP, dar nu sunt neapărat fanul lor, din simplul motiv că aceste jocuri sunt deținute și controlate de companii uriașe și, așa cum ne-a fost dat să vedem de-a lungul anilor, aceste companii nu au ca interes principal satisfacția jucătorilor, ci profitul. Motiv pentru care prefer să nu le privesc drept adevărate experiențe old school de calitate.

Pentru mine, cele mai bune MMORPG-uri de care orice fan al genului se poate bucura chiar în acest moment sunt EverQuest Project 1999 și Turtle WoW, două proiecte private care au dat un suflu de aer proaspăt celor doi titani care au dat formă genului și care au reușit să facă asta folosindu-se de cele mai vechi forme ale jocurilor respective.

Am să încep cu EverQuest Project 1999, în principal pentru că are o istorie considerabil mai lungă decât Turtle WoW și este și ceva mai stufos, în special pentru cineva care nu știe cu ce se mănâncă neapărat EverQuest.

Ca să înțelegeți mai bine, EverQuest este predecesorul lui World of Warcraft pe postul de cel mai popular MMORPG și, de asemenea, este și jocul de la care World of Warcraft s-a inspirat cel mai mult. Modul în care funcționează clasele (sau funcționau în 2004, mai bine spus), layout-ul raid-urilor și dungeon-urilor, combat-ul și multe alte aspecte din WoW își au originea în EverQuest. Tocmai de aceea pot spune că jocul e bun. Sau cel puțin varianta sa din 1999, că despre asta vorbesc de fapt eu aici. Cine dracu’ se mai joacă varianta modernă a EverQuest-ului? LOL.

Și da, n-am cum să nu recunosc că World of Warcraft a îmbunătățit foarte multe aspecte preluate din EverQuest, că doar majoritatea developerilor inițiali ai WoW n-au fost jucători hardcore de EverQuest degeaba, dar asta nu înseamnă că a făcut totul mai bine.

Personal, prefer modul de leveling din EverQuest, în care te strângi cu câțiva tovarăși într-un singur punct, numit camp, și ucideți în mod sistematic inamicii din jurul vostru. Știu că poate sună plictisitor comparativ cu un dungeon din World of Warcraft, că doar na, nu te miști constant, ci doar stai pe loc în același punct, așteptând ca inamicii să vină la tine, dar vă rog să mă credeți că nu e deloc așa.

În primul rând, spre deosebire de WoW, în oricare dintre variantele/expansiunile sale, inamicii din EverQuest chiar sunt greu de ucis, și cam de pe la nivel 15-20 o să-ți fie greu să omori un singur inamic dacă n-ai pe cineva care să te ajute. Asta face combat-ul mult mai dinamic, pentru că o luptă cu 2-3 inamici normali se simte mult mai palpitantă decât orice raid la dificultate mică din WoW, unde știi că, dacă nu face cineva o idioțenie uriașă, veți învinge fără prea multe bătăi de cap.

În al doilea rând, modul în care funcționează clasele și dinamica pe care o au între ele e ceva cu adevărat special și, în timp ce în WoW există trei roluri diferite, adică tank, healer și DPS, în EverQuest P99 poți să privești fiecare clasă ca pe propriul rol. Și nu exagerez absolut deloc când spun asta. Toate clasele au ceva aparte, ceva complet special și unic, care le face să iasă în evidență și să nu poată fi băgate în aceeași oală cu alte clase. Personal, ador asta și mă face să respect mult mai mult munca geniilor care au dat naștere jocului acum aproape trei decenii.

Aceste două aspecte, însă, sunt doar detalii lipsite de importanță comparativ cu cel mai șmecher lucru pe care îl are EverQuest, și anume aspectul social al jocului. Vedeți voi, așa cum am zis, combat-ul este mult mai centralizat și mult mai greu decât în alte MMORPG-uri, motiv pentru care există mult mai mult downtime, în care echipa ta doar stă jos și se vindecă de rănile ultimei lupte, pregătindu-se pentru următoarea. Știți ce se întâmplă în downtime-ul respectiv? Exact, se formează prietenii.

Poate că o parte din motiv e și comunitatea, care e cea mai prietenoasă dintre toate comunitățile de MMORPG-uri cu care am interacționat (și sunt multe), și faptul că oamenii joacă P99 tocmai ca să socializeze și să cunoască oameni noi și mișto. Dar chiar n-am mai avut experiențe similare în niciun joc de până acum.

Asta îmi aduce aminte de primul meu prieten din EverQuest, un elf pe nume Jhaerik, care mi-a aruncat câteva buff-uri și mi-a dat o sabie șmecheră. I-am mulțumit și am început să vorbesc cu el și chiar pot spune, cu mâna pe inimă, că era mult mai prietenos decât orice jucător de WoW cu care am interacționat vreodată.

Ne-am dat add pe Discord și chiar am început să dialogăm aproape zilnic, de unde am aflat și că era un fost deținut din Kentucky care nu avea voie să-și vadă copiii, dar aia e o poveste pentru o altă zi. (Cum dracu’ ajung mereu să cunosc cele mai dubioase persoane online? Am I the problem?) Ce vreau să vă explic este că, în EverQuest, e mai ușor decât oriunde altundeva să-ți dezvolți prietenii.

Aici, totul se face prin comunicare player to player. La naiba, până și Auction House-ul din joc este de fapt o locație în care oamenii doar își anunță obiectele expuse la vânzare în chat, which is pretty fucking cool. Asta îți permite să negociezi cu vânzătorul, să găsești variante în caz că n-ai tot gold-ul necesar pentru sabia pe care o vrei, dar ai vreo două iteme de care ai putea să te lipsești și pe care tipul care îți vinde sabia le vrea. Chestii de genul, care fac ca lumea să se simtă vie pe bune și nu datorită NPC-urilor care se mișcă dintr-un loc în altul pe ecran.

Dar stați liniștiți, că și NPC-uri sunt din belșug, și chiar dacă jocul e mai bătrân decât mine cu vreo 5 ani, asta nu înseamnă că nu este cu mult mai realist decât o bună parte din MMORPG-urile moderne din acest punct de vedere. Aici, fiecare NPC nu doar că are un anumit set de replici și o anumită rutină, dar există și sisteme complexe în spatele lor, care țin cont de o sumedenie de factori—cum ar fi reputația pe care o ai tu, în particular, cu NPC-ul respectiv sau cu facțiunea de care acesta aparține, de rasa ta (racist mothafuckas, I know) sau, pur și simplu, de faptul că ești un tip bun sau un tip rău.

Toate aceste elemente sunt de o complexitate de neimaginat și, sincer să fiu, mă fascinează. Nu înțeleg cum un joc lansat acum 26 de ani poate să fie atât de bun și să vină cu niște sisteme pe care niciun alt joc nu a reușit să le recreeze la același nivel de calitate.

Nici nu mai zic de content-ul end-game, care e TOP. Aici, toate dungeon-urile și raid-urile sunt spații open world, adică atât grupul/guilda ta luptă cu dușmanii în același loc ca și celelalte grupări care vor să facă content-ul. Practic, guilda ta poate să bată un boss în centrul hărții și, la vreo câțiva metri (sau pixeli) la stânga, să fie o altă guildă care caftește trash-ul.

Da, end-game content-ul este mult mai hardcore decât în WoW, să zicem, dar asta nu-i neapărat ceva rău, pentru că end-game content-ul nu este cea mai fun parte din EverQuest. Nu, cea mai fun parte din EverQuest este pur și simplu experiența de joc uzuală—explorarea zonelor, leveling-ul, craftarea de armuri și comerțul cu alți jucători. Știu că poate unii suspectați că am băut gaz când citiți asta, că doar na, cum naiba poți să te distrezi când faci chestii de genul? Dar atunci când o să ajungeți să experimentați EverQuest P99, o să știți exact despre ce vorbesc.

În EverQuest P99, totul se simte semnificativ, de la pescuit până la cele mai aprige lupte cu zeii. Nici nu mai zic de quest-uri, care sunt cu mult mai puține decât în MMORPG-uri gen WoW, chiar dacă cuvântul “Quest” se află chiar în nume. Nu, aici avem doar câteva zeci de quest-uri, dar fiecare dintre ele are o importanță masivă și e remarcabil. Așa cum am zis, leveling-ul aici nu se face prin questing, deci misiunile au un rol ceva mai important, și cu fiecare dintre ele îți poți dezvolta personajul într-un mod cu adevărat semnificativ.

Un alt lucru pe care țin să-l menționez este durata leveling-ului. În timp ce în WoW Retail poți să ajungi la nivel maxim în mai puțin de 24 de ore dacă te grăbești puțin, și în WoW Classic poți să o faci în sub 100 de ore, cu puțină grijă, în EverQuest P99 nu ai șanse să reușești asta în mai puțin de 1.000 de ore. Ăsta nu-i un lucru rău, pentru că, cel puțin pentru mine (și 99.9% din comunitatea jocului), experiența de leveling e la fel de distractivă sau chiar mai distractivă decât endgame-ul, din motivele enumerate mai sus.

Aș putea să scriu despre P99 până mâine la ora asta, dar cred că am reușit să-i creez suficient hype jocului ca să-i conving pe câțiva să-i dea o șansă. Dacă nu te deranjează grafica outdated și vrei să ai parte de o experiență online cum n-ai mai avut până acum, go for it, nu vei regreta.

Acum, a venit momentul să trecem la cel de-al doilea MMORPG de pe listă, mai exact, WoW Turtle. Așa cum reiese și din nume, WoW Turtle este o variantă de World of Warcraft, titlu pe care putem să-l privim atât ca pe Hrist, cât și ca pe Antihrist al MMORPG-urilor. Ce-l face pe Turtle WoW special, în schimb? Pe scurt, faptul că nu e dezvoltat de Blizzard. Just kidding, îl iubesc pe Chris Metzen.

Ce-l face pe Turtle WoW special este că-i cea mai veritabilă formă de Classic + existentă, adică WoW Classic peste care s-a turnat content nou, propriu, care n-are de-a face cu expansiunile ulterioare. Practic, Turtle WoW este motivul principal pentru care Blizzard a decis să dea naștere lui Season of Discovery.

Pe bună dreptate, pentru că băieții și fetele de la Turtle WoW nu doar că au reușit să echilibreze clasele din Vanilla într-un mod eficient și diferit față de ceea ce a făcut Blizzard în trecut, dar au reușit și să creeze conținut propriu genial. Gilneas-ul creat de Turtle WoW e cu mult peste cel dezvoltat de Blizzard, același lucru pot să-l zic și despre Hyjal și multe alte zone prezente în joc. La naiba, acum, cu Phase 8 de SoD, Blizzard a copiat un questline întreg de la Turtle WoW — cam atât de bine și-au făcut băieții treaba.

De la cele mai mici quest-uri până la raid-urile gen Karazhan, poți simți cum echipa Turtle WoW și-a vârsat sufletul și pasiunea în fiecare aspect al jocului pe care l-au creat. Nu puteți să vă imaginați cât de entuziasmat am fost când i-am auzit vocea lui Nixxiom în raid, pentru că da, sunt foarte mulți creatori de conținut care colaborează în mod activ cu echipa Turtle și, așa cum e și cazul lui Nixxiom, îi ajută până și cu voice acting.

Tocmai această dragoste pe care o au dezvoltatorii față de propria creație face ca Turtle WoW să iasă în evidență, pentru că aici echipa de devs chiar ascultă cerințele fanilor. La naiba, chiar și cu o comunitate activă de sute de mii de persoane, principalii dezvoltatori ai jocului tot vor purta o conversație cu tine pe Discord atunci când vrei să le sugerezi ceva legat de direcția jocului sau, pur și simplu, să vorbești cu ei despre orice altceva.

De multe ori simt că Turtle WoW își dă interesul față de joc chiar mai mult decât Blizzard, pentru că ei chiar încearcă să inoveze fără să facă compromisuri legate de spiritul jocului, pe care îl păstrează intact. Gândiți-vă că este vorba despre o echipă de voluntari care vrea să ne ofere nouă, fanilor, o versiune completă a lui World of Warcraft creată în Unreal Engine 5 — găsiți trailer-ul și footage pe YouTube.

Totuși, la fel ca și în cazul lui P99, cred că cel mai mare punct forte al lui Turtle WoW este aspectul social. Aici, comunitatea este foarte strânsă și chiar ajungi să-i cunoști pe ceilalți jucători din jurul tău. În cei doi ani care au trecut de când am intrat pentru prima dată în Turtle WoW, mi-am făcut sute de prieteni în zeci de moduri diferite, în principal pentru că developerii își doresc asta. Ei nu vor banii tăi din portofel, ci să-ți ofere o experiență autentică de MMORPG, și n-am cum să nu apreciez asta.

Articol scris de Rafael Popa