A apărut revista GRIND!

Apărut în GRIND Ediția Definitivă, pagina 3.

EDITORIAL GRIND (2024) EDIȚIA DEFINITIVĂ A apărut revista GRIND! ”Cu răbdare, implicare și consecvență, orice devine posibil.”
În data de 18 septembrie 2012, un utilizator pe nume Dick Tree a făcut senzație pe forumurile GameFAQs: a promis că va petrece sute de ore în prima cameră cu reactor din Final Fantasy VII și va continua să se bată cu inamici până când cele două personaje controlate la începutul jocului (Cloud și Barret) vor atinge nivelul maxim 99. Pentru fiecare bătălie câștigată, eroii aventurii JRPG obțin câte 80 de puncte de experiență. Iar pentru a ajunge la apogeul puterilor, fiecare dintre ei ar avea nevoie de 2.452.783 de puncte de experiență.
Oricine s-ar înhăma la o astfel de sarcină herculeeană (și cumva sisifică) ar avea de înfruntat 30.659 de bătălii aproape identice, care durează aproximativ un minut fiecare chiar și atunci când inamicii sunt zdrobiți dintr-o singură lovitură. Și evident, execuția ar fi trebuit să fie împărțită pe parcursul mai multor zile, iar jocul urma să fie salvat cât mai frecvent pentru a nu pierde ore întregi de muncă din cauza unei pene de curent.
Utilizatorii GameFAQs au fost impresionați de promisiune și de efortul pe care îl presupune: au început să posteze zilnic în rubrica dedicată acestei inițiative și unii dintre ei chiar făceau pariuri legate de consecvența lui Dick Tree. Mulți erau convinși că, în cele din urmă, oricine ar realiza că sarcina este lipsită de sens și ar fi abandonat-o pentru a-și ocupa timpul cu altceva.
Însă Dick Tree părea convins de misiunea lui – ba chiar i-a prevenit pe sceptici că a mai îndeplinit o dată sarcina și de data aceasta o va documenta fotografic pentru a le arăta tuturor că se ține de promisiune. După câteva zile, au început să apară capturile de ecran (realizate cu telefonul mobil pe un ecran CRT, pentru că încă vorbim de un joc de pe PlayStation 1).
În două săptămâni, utilizatorii GameFAQs au primit o dovadă impresionantă de progres: cele două personaje, Cloud și Barret, ajunseseră la nivelurile 46 și respectiv 41. Dar după această postare aducătoare de speranță și entuziasm, Dick Tree a devenit inactiv timp de două luni și jumătate. Apoi a revenit și s-a scuzat, spunând că nu mai are consola PlayStation și va reintra în posesia ei într-o săptămână. În scurt timp, același Dick Tree a anunțat că a reluat de la zero munca la proiect… însă fără a oferi vreo explicație legată de motiv. Ulterior, a postat capturi de ecran făcute pe un televizor nou, care includeau personaje ajunse la nivelul 52. Dar până și acest pas înainte, care a durat câteva luni, a fost urmat de un anunț dezamăgitor: Dick Tree are acum alte activități care îl țin ocupat, dar crede că va avea mai mult timp pe parcursul verii.
Aproape doi ani și jumătate mai târziu, în data de 17 ianuarie 2015, proiectul încă nu era finalizat. Așa că un utilizator al forumului GameFAQs a scris o postare scurtă sub pseudonimul de CirclMaster: “Fuck Dick Tree, I should do this”. Și în zilele ce au urmat, a început să pună capturi de ecran cu propriul progres.
“Dick Tree should have stayed out of this topic, because he cannot win. Either I get to level 99 first and beat him in his own topic, or I successfully goad him into finishing despite his trolling. For the record, either way I’m staying the course and reaching level 99.” – CirclMaster, februarie 2015. Prin iunie 2015, după ce depășise nivelul 50 cu ambele personaje, CirclMaster a început să facă streaming cu eforturile sale zilnice de a îndeplini provocarea promisă inițial de Dick Tree. A creat un canal de Twitch și, pe parcursul lunilor ce au urmat, s-a bătut cu monștri care se regenerează în exact același loc.
În martie 2016, CirclMaster trecuse de nivelul 76 și atinsese un ritm de creștere de un nivel la fiecare 2 săptămâni. Atunci a avut parte de un accident la umăr și a anunțat că progresul său va fi încetinit de încercarea de a juca folosind o singură mână. Tot atunci a revenit pe forum și Dick Tree, care a început să îl insulte pe CirclMaster și să îi reamintească despre faptul că el a fost primul care a îndeplinit sarcina (deși nu a prezentat vreodată o dovadă).
Dar minunea s-a produs la data de 7 aprilie 2017, în timpul unui stream deja tradițional de pe Twitch: CirclMaster a reușit să aducă personajele Cloud și Barret la nivelul 99 în primul reactor cu inamici din Final Fantasy VII. Pe parcursul a 2 ani și 3 luni, misteriosul forumist a petrecut 525 de ore în joc realizând exact aceeași sarcină. Și-a păstrat consecvența chiar și în urma unui accident care ulterior a necesitat o intervenție chirurgicală la umăr și le-a arătat tuturor că misiunea începută de către Dick Tree este realizabilă – cu răbdare, implicare și consecvență, orice devine posibil.
Ulterior, un utilizator pe nume Skub a reactivat rubrica începută de Dick Tree pentru a-l întreba ce părere are despre faptul că altcineva a îndeplinit sarcina pe care el a promis-o. Dick Tree a răspuns sec: “He did a good job, but I did it first”. VlAD COSTEA