GTA VI rulează la 30 FPS pe PS5 și PS5 Pro
DAR VINE CU ALTE AVANTAJE...
Rockstar Games a confirmat zvonurile: Grand Theft Auto VI va rula la doar 30 FPS pe PS5 și XBOX Series X. Mai speram că vom avea măcar o opțiune de 40 FPS pe PS5 Pro, dar se pare că și aici limita rămâne tot la 30. În schimb, pe PS5 Pro vom beneficia de ray tracing îmbunătățit și de o imagine mai clară.Probabil că mulți dintre voi sunteți dezamăgiți, dar era oarecum de așteptat. Până la urmă, trebuie să se justifice și portarea pe PC din primăvară, nu-i așa? Știu că nu e o scuză prea bună, dar jocurile GTA au fost lansate mereu la 30 FPS, iar variantele mult așteptate la 60 FPS au apărut abia pe următoarea generație de console. Se pare că vom juca GTA VI la 60 FPS abia pe PS7 și XBOX Helix. Asta, dacă nu ne încumetăm să-l cumpărăm și pe PC.
Vestea nu e chiar atât de tristă, mai ales că nu e tocmai neașteptată. Avem și motive să fim optimiști. Primul este, evident, faptul că GTA VI apare în sfârșit. Al doilea îi privește mai ales pe fanii taberei albastre: se pare că, într-adevăr, jocul se va simți cel mai bine pe PS5. Față de XBOX, avem sunet 3D excelent și un controller mai interesant, cu funcționalități în plus.
Ca povestioară de încheiere, îmi amintesc prima dată când am jucat GTA V pe PS4. Pe atunci eram fan XBOX. Eram la un văr, iar el m-a rugat să-l ajut să treacă o misiune. Am luat controllerul și era cât pe ce să-l scap din mână când sirena poliției s-a auzit prin controller, urmată de vocile polițiștilor. Am rămas plăcut surprins de experiență.
Precomandă Grand Theft Auto VI de pe Jocurinoi.ro

