Recomandările GRIND pentru luna februarie 2026

Februarie ne aruncă din nou direct în mijlocul acțiunii!
Dacă ianuarie nu a fost prea darnic din punct de vedere al lansărilor, ei bine… februarie e aici ca să întoarcă balanța. Acum că a trecut „mahmureala” de după agitația lunii cadourilor și majoritatea dintre noi ne-am reintrat în ritmul normal, PĂZEA! Vine un adevărat potop de titluri proaspete: lansări peste lansări, din genuri diferite, astfel încât toată lumea să aibă ce butona. Iar pentru cei care își doresc un Valentine’s Day mai „gameresc”, alături de persoana iubită, stați fără griji: am inclus în listă și un titlu co-op perfect pentru jucat în doi.
Mic disclaimer: delay-urile și, mai nou, anulările au devenit ceva perfect normal în această minunată industrie. Deși eram aproape convinși că remake-ul Prince of Persia: The Sands of Time avea să se lanseze luna trecută, acesta a fost anulat fără prea multe explicații. Din păcate, nu putem da timpul nici înapoi, nici înainte, deoarece nu avem Pumnalul Timpului, așa că nu putem ști dacă datele de lansare ale jocurilor din lista de mai jos vor suferi modificări sau dacă unele titluri vor dispărea complet din peisaj în ultimul moment.
Dragon Quest VII: Reimagined

Data de lansare: 6 februarie 2026
Platforme: PlayStation 5, Xbox Series X/S, Nintendo Switch 2, Nintendo Switch, PC – Steam
Începem luna în forță cu un JRPG clasic: remake-ul lui Dragon Quest VII, rebotezat acum Reimagined. După trei remake-uri excelente lansate în doar doi ani, anume Dragon Quest III HD-2D Remake și Dragon Quest I & II HD-2D Remake, Square Enix ne aduce al patrulea proiect major în 2026! Și nu vorbim despre o simplă remasterizare, ci despre o recreere completă în 3D a unuia dintre cele mai îndrăgite titluri din franciză, Dragon Quest VII: Fragments of the Forgotten Past. Merită menționat că acesta este al doilea remake al jocului, primul fiind lansat în 2013 pe Nintendo 3DS în Japonia și în 2016 în restul lumii.
Diferența dintre titlul original și versiunea actuală este de la cer la pământ: acțiunea nu mai are loc într-un spațiu 2D, ci într-o lume complet 3D, construită într-un mod care duce cu gândul la niște diorame atent realizate. Design-ul emblematic al personajelor și al monștrilor, semnat de legendarul Akira Toriyama (creatorul Dragon Ball), îi face din plin cinste faimosului artist, iar luptele și explorarea beneficiază acum de mecanici moderne, precum funcția de fast-forward sau battle skip. Pe lângă aceste adiții, Dragon Quest VII: Reimagined include și sistemul „Moonlight”, care permite alegerea unei clase secundare, precum și un capitol nou de poveste.
Nioh 3

Data de lansare: 6 februarie 2026
Platforme: PC, PlayStation 5
După două IP-uri noi, anume Rise of the Ronin și Wo Long: Fallen Dynasty, precum și o continuare epică în universul Ninja Gaiden, Team Ninja se întoarce la una dintre cele mai îndrăgite francize ale sale: Nioh. Cel de-al treilea joc promite o aventură amplă, desfășurată de-a lungul mai multor epoci istorice, în care intrăm în rolul lui Tokugawa Takechiyo, nepotul primului shogun Tokugawa. Ghinionul face ca acesta să fie trădat de propriul frate, Tokugawa Kunimatsu, un personaj obsedat de ideea de a conduce Japonia cu orice preț. În urma trădării și a decimării castelului de către yokaii din oastea lui Kunimatsu, protagonistul este aruncat în diferite ere celebre ale Japoniei, precum Sengoku, Heian și Bakumatsu, unde va încerca să descopere originea întunericului care i-a corupt fratele și modul în care îl poate învinge.
Din orele petrecute în demo, vă putem spune că jocul reprezintă o evoluție clară a formulei consacrate și apogeul a tot ceea ce echipa de la Team Ninja a învățat în ultimul deceniu. Nioh 3 pare cel mai accesibil titlu din trilogie, venind cu un sistem de luptă intuitiv, dar dificil de stăpânit, alături de zone vaste de tip open-zone. În plus, cele două stiluri noi de luptă, samurai și ninja, le permit jucătorilor să-și croiască propriul stil de joc, adaptat preferințelor personale.
Crisol: Theater of Idols

Data de lansare: 10 februarie 2026
Platforme: PlayStation 5, Xbox Series X/S, PC-Steam
Ce se întâmplă atunci când aruncăm într-un ceaun legendarul BioShock, presărăm din belșug catolicism spaniol reinterpretat și adăugăm un strop de Deep Ones à la Lovecraft? Se pare că obținem Crisol: Theatre of Idols, cel mai nou joc distribuit de Blumhouse Games! Da, ați citit bine, faimoasa casă de producție horror are, de anul trecut, și o divizie dedicată jocurilor video. Revenind la cele pământești, Crisol: Theatre of Idols este exact combinația descrisă mai sus: un titlu cu ritm lent și o atmosferă apăsătoare, în care intrăm în rolul lui Gabriel, un soldat aflat în slujba Bisericii Zeului Soare, trimis pe insula Tormentosa pentru a descoperi adevărul din spatele dispariției misterioase a enoriașilor.
Protagonistul nu este doar un simplu martor al ororilor, ci se va lupta activ cu acestea. Fiind soldat, Gabriel are îndemânarea necesară pentru a folosi diferitele arme de foc pe care le găsește pe insulă, însă dispune și de o abilitate unică: manipularea sângelui. Prin această putere, își creează propriile gloanțe sacrificându-și din viață, mecanică ce generează un loop tensionat în care fiecare foc tras contează.
Romeo is a Dead Man

Data de lansare: 11 februarie 2026
Platforme: PlayStation 5, Xbox Series X/S, PC
Suda51 este un geniu al creativității adesea trecut cu vederea, iar cel mai nou proiect al său, Romeo is a Dead Man, nu poate fi descris decât ca un vis febril transpus în joc video. Maestrul acțiunii revine cu o poveste trăsnită, în care protagonistul Romeo Stargazer, un polițist oarecare, își caută prietena dispărută, Juliet. Investigația îl aduce față în față cu un criminal misterios care îl ucide, însă un om de știință nebun îl readuce la viață cu ajutorul unui dispozitiv experimental. Acest episod nefericit îl propulsează în atenția diviziei temporalo-spațiale a FBI-ului, care îl recrutează pentru a vâna cei mai periculoși infractori din timp și spațiu!
Titlul marchează primul IP complet nou al celor de la Grasshopper Manufacture Inc., studioul din spatele unor creații cult precum killer7, No More Heroes sau Killer is Dead.
Mario Tennis Fever

Data de lansare: 12 februarie 2026
Platforme: Nintendo Switch 2
Ne aflăm în plină aniversare de 40 de ani a francizei Mario și abia începem să vedem ce surprize a pregătit marele N. După remasterizările Super Mario Galaxy și Super Mario Galaxy 2, asistăm și la lansarea primului joc exclusiv pentru Switch 2 care se alătură universului faimosului instalator: Mario Tennis Fever!
Titlul este o continuare directă a lui Mario Tennis Aces și introduce un sistem complet nou pentru fani: rachetele Fever, capabile să execute lovituri speciale care diferă de la personaj la personaj. Pe lângă o sumedenie de accesorii și opțiuni de personalizare pentru faimoșii atleți și echipamentul lor sportiv, jocul include și un mod nou, denumit Adventure Mode, în care eroii trebuie să învețe din nou cum să joace tenis după ce sunt transformați în bebeluși! Acest mod pare să reprezinte campania principală a jocului și promite provocări variate, precum și „lupte” intense cu boși.
Yakuza Kiwami 3 & Dark Ties

Data de lansare: 12 februarie 2026
Platforme: PlayStation 5, PlayStation 4, Nintendo Switch 2, Xbox Series X/S, PC
SEGA și Ryu Ga Gotoku Studio continuă tradiția începută în urmă cu zece ani, odată cu primul Kiwami. Titlurile din această serie sunt, în esență, remake-uri ale jocurilor din seria principală, iar Kiwami 3 promite să aducă mai multe schimbări decât predecesorii săi. Pe lângă unghiul camerei, modificat din poziții fixe într-o perspectivă over-the-shoulder, și o lume recreată cu grafică modernă, jocul introduce activități secundare noi și o poveste separată. Aceasta funcționează practic ca un Yakuza 3.5, oferindu-ne ocazia să asistăm la transformarea lui Yoshitaka Mine, antagonistul titlului, dintr-un CEO disgrațiat în liderul celui mai mare clan Yakuza din Țara Soarelui Răsare.
Demo-ul este deja disponibil și, din păcate, nu a fost primit cu prea mult entuziasm de către fani. Aceștia au remarcat o serie de schimbări majore care aduc mai degrabă aminte de dezastruoasa Definitive Edition a lui Grand Theft Auto: San Andreas, decât de un remake făcut cu grijă și respect pentru materialul original
High on Life 2

Data de lansare: 13 februarie 2026
Platforme: PlayStation 5, Xbox Series X/S, PC
După succesul surprinzător al primului joc, High on Life revine cu o continuare intitulată High on Life 2. Dezvoltat tot de Squanch Games, însă fără implicarea lui Justin Roiland (înlăturat din proiect în urma celor două scandaluri din 2023), noul titlu introduce elemente care nu au fost prezente în primul joc și schimbă ușor direcția gameplay-ului, pivotând spre o structură de tip metroidvania. Umorul specific seriei este în continuare prezent, însă de data aceasta avem la dispoziție mai multe arme și o mecanică nouă de traversare a lumii: un skateboard cosmic.
Reanimal

Data de lansare: 13 februarie 2026
Platforme: PlayStation 5, Xbox Series X/S, Nintendo Switch 2, PC-Steam
V-am promis un titlu pe care să-l jucați alături de partener sau parteneră, nu? Reanimal este primul proiect al celor de la Tarsier Studios și succesorul spiritual al francizei Little Nightmares. Așadar, dacă ați fost dezamăgiți de Little Nightmares 3 și ați simțit că nu a reușit să surprindă esența primelor două jocuri, explicația este simplă: nu a fost realizat de echipa originală. Reanimal pare o continuare firească a formulei lor consacrate, iar atmosfera observată în trailer este de zece ori mai apăsătoare în demo. Nu vă putem promite o experiență siropoasă, dar cu siguranță va fi una memorabilă! Și poate chiar vă va face relația mai puternică!
Styx: Blades of Greed

Data de lansare: 19 februarie 2026
Platforme: PlayStation 5, Xbox Series X/S, PC-Steam
Nici mie nu mi-a venit să cred, însă seria începută în 2012 cu Of Orcs and Men încă trăiește. După trei jocuri, ultimul lansat în urmă cu aproape nouă ani în urmă, faimosul goblin asasin Styx se întoarce pentru o nouă aventură! De data aceasta, eroul nostru infiltrează Continentul Iserian și pune bazele unei bande de hoți, într-o misiune riscantă de a obține cea mai râvnită resursă a lumii: Quartz-ul. Această piatră magică oferă puteri inimaginabile utilizatorilor, motiv pentru care regatele oamenilor, elfilor și orcilor sunt gata să pornească un război pentru controlul acestei resurse finite.
Styx beneficiază de puteri noi și poate traversa lumea atât pe plan orizontal, cât și vertical, oferind jucătorului o libertate aproape totală în abordarea misiunilor. Totuși, abuzarea acestor abilități vine cu un cost, iar inamicii învață și se adaptează tacticilor folosite de micul nostru protagonist. Progresia este inspirată din genul metroidvania, încurajând revenirea în zonele deja explorate odată cu deblocarea unor unelte și abilități noi.
Resident Evil: Requiem

Data de lansare: 27 februarie 2026
Platforme: PlayStation 5, Xbox Series X/S, PC-Steam, Nintendo Switch 2
Unul dintre cele mai așteptate titluri ale anului, Resident Evil: Requiem este al nouălea joc din seria principală a vestitei francize. Ca în majoritatea titlurilor clasice, povestea poate fi parcursă din perspectiva a doi protagoniști: faimosul agent Leon S. Kennedy și Grace Ashcroft, un personaj complet nou. Secțiunile lui Leon sunt desprinse parcă din filme de acțiune, în timp ce segmentele lui Grace se apropie mai mult de un horror pur. Cei doi se vor afla în mijlocul unei conspirații desfășurate în ruinele orașului Raccoon City, aceeași locație unde au avut loc evenimentele din Resident Evil 2.
Dragilor, acestea sunt recomandările pentru luna februarie! Sperăm din tot sufletul că măcar unul dintre titlurile de mai sus să vă facă cu ochiul în luna iubirii… și ne cerem scuze anticipat pentru backlog-ul care sigur o să mai crească…












