Warhammer 40,000: Boltgun 2 - Review

Segment din jurnalul personal al unui cultist în slujba lui Vashtorr – cca. 41,012 AD

„Azi nu a fost o zi bună. Am primit ordin să păzim cheia roșie care deschide silozul de muniții. Eu, Tarkyth-Ath și restul plutonului am ajuns devreme la fortificație și ne pregăteam pentru incantațiile zilnice, când, deodată, am auzit zgomot pe coridor. Până să ne dăm seama ce se întâmplă, am văzut o Adepta Sororitas înarmată până în dinți, alergând furioasă spre noi. Tarkyth-Ath a deschis focul asupra ei, dar fără succes: sabia albastră a Surorii trecuse deja prin el, iar ea înainta spre cheie.

Chaos Marines au încercat să o încetinească cu grenade, în timp ce un Disharmonist o bombarda cu arme sonice. Degeaba: Melta ei i-a transformat în pastă în câteva secunde. Am încercat să o opresc cu arma din dotare, însă m-a ignorat complet. Gloanțele mele nu reușeau decât să-i zgârie armura neagră. În final, năluca întunecată a luat cheia din fugă și s-a făcut nevăzută. Vashtorr va fi furios când va afla. Poate e timpul să mă gândesc la o reconversie profesională. Ah, și nici n-am reușit să recuperez datoria de la Tarkyth-Ath...

Bigger! Bolder! Better?

Acum un an scriam despre Boltgun, unul dintre cele mai bune boomer shootere pe care le poți juca. Faptul că a fost creat cu pasiune de un studio independent englezesc nu face decât să-i sporească farmecul. Rapid, brutal și colorat, jocul mi-a făcut o deosebită plăcere. Gândit pentru a fi jucat în porții mici sau dintr-o dată, l-am considerat perfect pentru cei care nu au mult timp liber, cum era și cazul meu.

Demo-ul lansat acum câteva luni a prezentat pe larg îmbunătățirile aduse în sequel și a pregătit terenul pentru lansarea finală. Cea mai mare noutate a fost, desigur, introducerea opțiunii de a juca cu Nyra – această Battle Sister incredibil de mobilă, creată pentru a completa stilul lui Malum. La vremea respectivă, nu i s-a făcut dreptate (eu personal am numit-o „varianta de suc fără zahăr a lui Malum”), însă mă bucur să spun că majoritatea observațiilor mele au fost luate în considerare în versiunea finală.

Ambiția celor de la Auroch Digital a fost mare în realizarea acestei continuări. Prin micile adăugiri se vede dorința clară de a-și găsi un stil propriu și de a se desprinde ușor de formula clasică a genului. Dacă primul Boltgun s-a vrut o clonă de DOOM plasată în universul Warhammer 40K, cu Boltgun II se dorește ceva mai mult. Odată cu asta, identitatea francizei începe să se contureze.

Sunt aceste noutăți de bun augur? Unele da, altele mai puțin

Shoot first, ask questions later

În primul rând, povestea e aproape inexistentă – și nu din lipsă de material de inspirație, ci din dorința de a păstra totul simplu. Pe scurt: un demon mare și rău, Vashtorr, distruge flota imperiului tău și corupe câteva planete din sistem. Acum tu, fie Malum, fie Nyra, trebuie să restabilești ordinea și să-l oprești, alături de echipajul navei tale. Asta e tot. De altfel, într-un boomer shooter, narativul e la fel de important ca salata de la McDonald’s: îl joci pentru plăcerea de a face inamicii să explodeze când dai click pe ei, nu pentru intrigă.

Mai departe, poți alege ce misiuni vrei să parcurgi și în ce ordine. Una dintre noile mecanici ale jocului este tocmai această prioritizare a misiunilor. Practic, unele misiuni sunt exclusive: alegerea unei destinații face imposibilă selectarea alternativei până la reluarea jocului. E un lucru bun pentru unii și enervant pentru alții, dar să zicem că încurajează rejucabilitatea.

Totodată, acum avem și misiuni opționale. Sunt scurte, dar satisfăcătoare. Par să fie idei la care dezvoltatorii n-au putut renunța, dar pe care nu le-au putut integra într-un nivel complet. Le-am apreciat foarte tare, mai ales pentru că uneori sunt mai reușite decât nivelurile standard, formate din 3-4 părți. Cu tot cu acestea, am terminat campania în 8 ore. În acest timp, am avut ocazia să reîntâlnesc un vechi camarad drag și să mă apropii foarte tare de surata lui, în straie de metal negru galvanizat. Don’t tell Malum!

Black and Blue

Tematic vorbind, nu cred că existau facțiuni mai potrivite din universul W40K pentru a forma perechea de protagoniști. Nyra, această Battle Sister agilă și tenace, completează perfect duritatea unui Ultramarine hardcore precum Malum. Diferențele se văd mai ales în felul în care se controlează fiecare personaj și în tipul de echipament pe care îl are la dispoziție.

Malum, o adevărată forță într-un costum de metal, a rămas aproape neschimbat atât ca echipament, cât și ca stil de joc. Nyra, în schimb, este varianta mai ușoară, dar MULT mai bine echipată. Ea vine din start cu: Melta Bomb (o grenadă net superioară celei a lui Malum), Power Sword (ceva mai utilă decât Chainsword-ul) și Bolt Pistol (la fel de puternic ca Bolter-ul, dar cu un încărcător mai mic).

Nyra este ridicol de bine implementată, până în punctul în care nu am simțit nici măcar puțin dorința de a schimba personajul. Este o plăcere absolută să alergi printre cultiști și să-i transformi în pastă cu o lovitură bine plasată de sabie sau să ciuruiești dracii roșii, lăsând în urmă doar rămășițele lor. Nivelurile par concepute special pentru arsenalul ei. Arbaleta, cu care poți împinge inamicii, și Power Sword-ul sunt extrem de utile: jumătate dintre adversari vor să te ia în brațe la prima ocazie, iar cealaltă jumătate stă periculos de aproape de câte o prăpastie.

M-am bucurat să văd că cei de la Auroch au scăpat de ereziile pe care le văzusem în demo, iar toate armele au primit câte un buff și sunt acum deosebit de satisfăcătoare. Aruncătorul de flăcări e și mai util când îl folosești pentru a-i purifica deopotrivă pe nurglings și pe cultiști. Arbaleta poate străpunge acum mai multe ținte simultan (nu-mi amintesc să fi putut face asta în demo), iar noul pistol cu plasmă e de-a dreptul grozav la decimat inamicii în armură.

But what about Malum? E ok... Are mai multă viață, a înlocuit dash-ul cu o abilitate de charge, iar shotgun-ul e în sfârșit satisfăcător. Doar că, pe toată durata jocului cu el, nu făceam decât să mă gândesc cât de mult voiam să mă întorc la Nyra. Consider că Malum a avut parte de glorie în primul joc, iar acum e timpul să lăsăm pe altcineva în lumina reflectoarelor.

Și da, butonul de bălăcăreală e încă parte din arsenal. Cu replici noi și cuvinte grele, te ajută să bodogănești toate creaturile Haosului. Uneori, insulta potrivită doare mai tare decât o lovitură de plasmă.

Are we there yet?

Noul sistem planetar Akrimonious Prime reușește să fie, în mod paradoxal, frumos și monoton în același timp. Spun asta pentru că fiecare moment în care am rămas cu gura căscată de admirație a fost urmat de vreo trei niveluri monotone, în tonuri de gri-verzui sau roșu-închis.

Problema este că unele niveluri se lungesc mai mult decât ar fi necesar. Unul dintre primele niveluri, o junglă sufocată de vegetație, se întinde pe 4 părți, așa că ajungi să te saturi de aceiași copaci și aceleași mlaștini. Alt nivel, împărțit în 3 părți, te pune să explorezi o bază subacvatică. Spre final, îmi doream cu disperare să văd și altceva în afară de coridoare gri-verzui.

La polul opus, ai parte de unele niveluri excelente vizual: o bază militară acoperită de zăpadă, un siloz plin de magmă din care trebuie să evadezi sau un tren în mișcare, urmat de o incursiune într-o mină acaparată de forțele Haosului. Pe lângă grafica deosebită, am fost plăcut surprins să văd, din când în când, zăpada căzând din cer și alte particule atmosferice, foarte plăcute ochiului.

Pe lângă îmbunătățirile vizuale, s-au adăugat câteva elemente care fac jocul mai modern în ceea ce privește confortul, cum ar fi un hit marker atunci când lovești un inamic sau slow motion când arunci o grenadă. Dar ce m-a impresionat cu adevărat au fost schimbările aduse structurii nivelurilor: noi secțiuni de platforming (slides!), eliminarea nivelurilor dedicate armelor (era cazul) și, în premieră, aliați! Acum ai șansa să vezi Death Korps îngenunchind la vederea ta și ajutându-te să oprești forțele lui Vashtorr. Destul de mișto, mai ales că poți sta de la distanță și urmări cum își face treaba AI-ul.

Iar dacă tot vorbim de carne de tun, avem aici atât vechi inamici, cât și unii noi. Dintre cei noi, doi mi-au lăsat o impresie de durată: Disharmonist (practic, niște Chaos Marines mai duri, dotați cu două pistoale sonice care îți alterează percepția) și Bloodletter (niște diavoli cu sabie de foc, care te atacă pe jos sau călare). O mențiune specială merită Berzerkers: când sunt aproape de moarte, încep să dea mai mult damage și aleargă spre tine ca apucații – mi-au trezit amintiri din vremea când eram asaltat fără milă de Aspiring Champions.

Totodată, un mare plus față de original este poziționarea mult mai satisfăcătoare a inamicilor, care deseori vin în grupuri și stau lângă prăpăstii ori butoaie explozive. Cu siguranță, băieții încalcă niște reguli de la Inspecția Muncii, dar sacrificiul lor este mereu întâmpinat cu un zâmbet larg.

Mai vreau să menționez și faptul că acum avem boși și mini-boși ca la carte, fiecare cu nume speciale și caracteristici distincte. Boșii se remarcă mai ales prin fazele multiple sau prin câte o vulnerabilitate specifică, pe care trebuie să o exploatezi. Confruntarea finală este cu adevărat memorabilă.

În rest, nivelurile respectă aceleași reguli ca orice boomer shooter: omoară tot ce este marcat cu roșu; dacă dai de inamici, înseamnă că mergi în direcția potrivită; și stai cu ochii în patru după secrete, care acum sunt ceva mai numeroase și mai ușor de descoperit grație implementării unei hărți 3D, care lipsea cu desăvârșire din primul joc.

Big bada bum

Mă tot gândesc cum să închei și nu-mi vine nimic original în minte, așa că o să fiu scurt și la obiect: jocul e bun, cumpărați-l. Nu este perfect, nu este GTA VI, dar pentru 25 de euro aveți șansa să vă delectați cu un old-school shooter excelent, realizat după standarde moderne. Așa că nu mai stați pe gânduri: Nyra vă așteaptă. Pregătiți-vă de luptă și țineți minte:

Only in death does duty end!

▶ Pornește video (YouTube)Deschide pe YouTube