Assassin’s Creed: Shadows – Review

Lucrăm în umbre pentru a sluji lumina…

Turismul istoric alternativ din Assassin’s Creed tot timpul mi-a plăcut. Fie că eram un asasin în Țara Sfântă pe timpul celei de a treia Cruciade, un pirat în epoca de aur a pirateriei (care culmea, nu a fost acum 10-15 ani, ci din anii 1650 până în anii 1730) sau un gangster pe timpul revoluției industriale, m-am distrat intrând în diferitele roluri pe care faimosul dezvoltator din Saint-Mandé ni le-a pregătit. Dacă tot ne-am asumat diverse roluri, inclusiv al unui revoluționar francez sau chiar a unui templier, ce ne oprește din a deveni ninja? Ei bine, din 20 martie 2025 nimic nu ne stă în cale!

Nu mic mi-a fost șocul că am ajuns să trăiesc lansarea unui titlu Assassin`s Creed unde acțiunea are loc în Japonia. Sucker Punch a furat startul la acest concept cu lansarea vestitului lor joc Ghost of Tsushima în 2020, în care un fost samurai descoperă o cale nouă prin care-și poate apăra meleagurile de invazia hoardei de aur. În atare condiții apare o întrebare pe buzele tuturor jucătorilor: Este cel mai nou joc din franciza Assassin`s Creed a doua venire a lui Jin Sakai? Nu. Ce e și mai trist e că Shadows nici măcar nu este singurul joc al lunii martie unde acțiunea are loc în Țara Soarelui Răsare. Probabil ați intuit deja că titlul nu se ridică la standardele setate de dezvoltatorii seriei Infamous. Sub nici o formă nu este această creație marea salvare a celor de la Ubisoft, dar nici nu va da daună totală companiei. Este un joc ce se folosește de formula „brevetată” a dezvoltatorului din Saint-Mandé ce ne invită să escaladăm diferite structuri înalte pentru a descoperi harta. Așa cum v-am obișnuit până acum dragi cititori, vom începe cu povestea.

Între Bushido și Calea Fantomei

În cazul de față, aceasta este fragmentată. Avem 2 protagoniști, fiecare cu propriul țel, care lucrează împreună pentru atingerea unui scop comun. Naoe este mânată pe de o parte de dorința arzătoare de a-și răzbuna clanul decimat de forțele marelui „tiran”, Oda Nobunaga, iar pe de altă parte de promisiunea făcută tatălui său de a recupera artefactul furat de către membri Shinbakufu, echivalentul ordinului cavalerilor templieri sau al ordinului anticilor din jocurile precedente (Origins, Valhalla). Yasuke în schimb este mânat de scopuri mai nobile, de găsirea unui țel în viață și de menținerea valorilor pe care le-a învățat de la daimyo-ul (lord feudal japonez) său, marele Tenka-bito și unificator, Oda Nobunaga. Amândoi sunt de acord să lase ranchiuna deoparte pentru a elibera Japonia de sub influența grupării de Onryo (fantome – nume ce a derivat de la măștile pe care membri Shinbakufu le purtau când protagonista i-a întâlnit inițial) și a celorlalte forțe cu interese contrare binelui țării.

Până aici cred că regăsiți povestea din aproape toate jocurile din franciză. Dezvoltatorii au încercat să diferențieze firul narativ din Shadows față de restu` prin perioada istorică aleasă, aceea de sfârșitul Sengoku-ului (din 1579 în colo). Anii aleși de către dezvoltator au fost adesea reprezentați sub diferite forme, de la cărți și manga-uri, la filme, seriale și anime-uri. Perioada în sine este definită de război, haos și incertitudine, iar în mijlocul acestor evenimente se află cei doi protagoniști ai noștri: Naoe și Yasuke.

Nu neg faptul că am avut mici probleme cu personajele alese. Yasuke este primul personaj din franciză care se bazează pe o persoană adevărată, un sclav ce a fost adus de către misionarii creștini în Japonia, cel mai probabil pentru protecție și muncă manuală. Statutul său la curtea tiranului este una învăluită în mister, deoarece nu există multe relatări din acea perioadă cu privire la dânsul și acțiunile sale. Alegerea „samuraiului” negru ca protagonist mi-a ridicat semne de întrebare serioase. Am citit zvonurile și scandalurile care au apărut imediat după dezvăluirea acestei decizii, și mi-am făcut griji cu privire la impactul pe care această alegere l-ar avea asupra companiei. Nu am crezut că Ubisoft va reuși să facă o reprezentare corectă a persoanei în cauză, dar spre ușurarea mea și a tuturor fanilor, se pare că m-am înșelat.

Protagonistul nostru este eliberat din robie de către Oda Nobunaga, care este impresionat de instinctul său (ceea ce este o interpretare romantică față de adevărul istoric, ce ne spune că a fost mai degrabă o curiozitate cu privire la culoarea pielii). Tiranul vede un potențial în acest suflet pierdut și îl ia sub aripa sa, pentru a-i da un țel. Cu timpul, Yasuke devine un sfătuitor de nădejde pentru marele unificator, iar valorile pe care le-a învățat de la acesta ajung să îl călăuzească în relațiile complexe ale societății feudale japoneze. De foarte multe ori, samuraiul negru este vocea temperată a duo-ului dinamic, căutând mai mereu o soluție diplomatică sau care să nu ofenseze. Naoe în schimb …

Să o luăm de la început cu Naoe. Tânăra este una din membri clanului Iga, vestita castă de shinobi (sau cum îi cunoaștem noi aici în România: ninja). Nu există nimic nobil cu privire la dânsa și nici la consătenii săi, aceștia făcând parte dintr-o comunitate de ucigași și sabotori ce erau angajați de diferitele clanuri de samurai pentru derularea de „black-ops”, misiuni nedocumentate ce presupuneau acte mișele și fără onoare, precum asasinate politice, furturi, răpiri ș.a.m.d. Povestea și personalitatea lui Naoe oglindesc oarecum pe cele ale lui Ezio Auditore da Firenze din trilogia Assassin`s Creed 2 (al doilea joc, Brotherhood și Revelations). Însă asemănarea pare să se oprește aici, deoarece Naoe nu pare că se maturizează în același fel în care vestitul italian a făcut-o. Deși amândoi pleacă din același punct (dorința de răzbunare a familiei), Ezio reușește să crească și să evolueze, înțelegând faptul că moartea dușmanilor nu-i va aduce pacea sufletească, iar chemarea sa adevărată este călăuzirea frăției și aflarea adevărurilor demult uitate despre civilizația precursorilor (Isu pentru cei care au uitat). Spre deosebire de vestitul asasin, Naoe este înlănțuită de ranchiuna pe care o poartă față de membri Shinbakufu. Mai devreme am menționat faptul că Yasuke pare că este vocea rațiunii, din cauză că opțiunile pe care Naoe le aduce la masă sunt extreme și violente. De exemplu: auzind despre problemele unor călugări de la un templu budist, aceasta s-a apropiat de preoți pentru a afla mai multe. Când i s-a spus că sunt prea mulți refugiați care vin la ei și că nu au destulă mâncare pentru toți sinistrații, protagonista poate alege între următoarele două opțiuni:

• „Nu mai acceptați refugiați!”
• „Voi merge să îi ucid pe cei care au creat această situație.”

Nici prin cap nu pare să-i fi trecut personajului să ofere o donație de mâncare sau de bani călugărilor. Iar aceasta nu este singurul exemplu de acest fel. Înțeleg că tinerețea și dorința de a face dreptate o călăuzesc pe protagonistă, însă aceasta nu are un mentor care să o tempereze, să o învețe că mai există și altă cale pe lângă cea a focului, lamei și morții, așa cum a avut Ezio. Prin urmare, sunt dezamăgit de modul în care a fost abordată povestea lui Naoe.

Nu voi spune că toată povestea este de o calitate inferioară, deoarece această afirmație ar fi falsă. Firul narativ al jocului are momente bune și rele, dar ceea ce m-a deranjat în mare a fost calitatea scenariului. Anumite momente care ar trebui să aibă o încărcătură emoțională și un impact major asupra poveștii și jucătorului nu reușesc să evoce sentimentele și reacțiile pe care dezvoltatorii și le-ar dori. De multe ori am avut surpriza să deduc după muzică faptul că un anumit moment era unul solemn, deoarece evenimentele care l-au produs nu mi-au dat de înțeles acest lucru. Mai totul este prezentat pe fugă, iar din această cauză jucătorul nu reușește să fie investit emoțional pentru a simți cu adevărat impactul unor scene. 

Iar de vă întrebați dacă povestea este previzibilă, răspunsul este ambivalent. Pe de o parte, anume aspecte ale acțiunii sunt complet previzibile, iar altele sunt complet neașteptate (decât dacă nu sunteți foarte atenți la indiciile subtile pe care dezvoltatorii ni le-au lăsat).

Umbre și scântei

Dar să trecem mai departe. Nu toți joacă Assassin`s Creed pentru epopeele epice sau turismul istoric, majoritatea o fac pentru gameplay-ul ce definește franciza. Acesta este complet diferit în funcție de personajul pe care îl alegeți. Primele ore vor fi oarecum liniare, jucătorul neavând posibilitatea să aleagă cu care din cei doi protagoniști dorește să exploreze lumea până nu termină introducerea (care durează aproximativ 8-12 ore, în funcție de stilul de joc, deși din ceea ce am discutat cu alți recenzori, unii au ajuns în punctul de unde li s-a permis să schimbe personajele abia după 22 de ore). Odată ce am trecut cu bine de această secțiune, harta ni se deschide iar membri Shinbakufu pot fi abordați în orice ordine dorim, împreună cu obiectivele secundare.

Deși sunt un adept al libertății absolute în astfel de jocuri, aceasta poate fi în detrimentul poveștii în anumite cazuri, precum în speța de față. Neavând o ordine definită în care putem să aflăm identitatea membrilor ordinului, suntem lăsați oarecum în voia vântului. Drept exemplu, Naoe și Yasuke au câteva misiuni ce ne pun să retrăim momente din trecutul lor. Dacă ale samuraiului sunt bine scrise și executate, ale shinobi-ului sunt dezamăgitoare. Primul episod din trecutul lui Naoe are loc destul de rapid, însă acesta are rolul unui tutorial ce dorește a ne învăța cum să controlăm personajul. Secțiunea în sine nu ar fi o problemă, dacă nu ne-am afla deja în a patra oră de joc și am stăpâni deja noțiunile pe care Shadows încearcă să ne învețe. Mai mult, majoritatea abilităților pe care le aveam înainte să retrăim trecutul nu mai sunt disponibile, din cauză că Naoe nu era încă un shinobi propriu zis la acel moment. Foarte multe misiuni pot fi începute simultan, însă prin începerea lor ajungem să facem un ghiveci de informații ce îngreunează dezlegarea conspirație ce stă la inima conflictului. 

Dar să revenim la gameplay-ul de toate zilele. Acesta este împărțit în 2 secțiuni mari (și 2 mai mici):

• Furișarea
• Lupta
• Explorarea
• Administrarea bazei

Cea mai importantă pentru franciză este prima, anume furișarea. Sistemul de stealth a fost îmbunătățit pentru Shadows, iar pentru adepții genului le recomand să joace pe modul de expert. Lumina este cel mai nou factor pe care trebuie să îl luăm în considerare, iar umbrele devin cel mai bun prieten al asasinului din Sengoku. În zone puternic luminate, protagoniștii vor fi depistați cu ușurință, iar la nivelul de dificultate de expert, inamicii vor fi mult mai conștienți de mediul înconjurător. Astfel, soluția des folosită în titlurile precedente de a te urca pe clădiri și structuri înalte pentru a traversa bazele dușmanilor nu mai este viabilă, deoarece inamicii vor observa cu ușurință pe oricine se urcă pe zidurile castelului sau a cazărmii.

Îmbunătățirile nu se opresc aici. Pentru prima dată în istoria francizei, avem sezoane ce se schimbă, iar acestea vin la pachet cu diferite fenomene meteo. Pe timpul primăverii avem ploi abundente, pe care le putem folosi pentru a masca sunetul pașilor, iar pe timpul iernii trebuie să avem grijă cum ne apropiem de inamici, deoarece zăpada ne poate da de gol. Chiar și așa, majoritatea oponenților pot fi asasinați cu ușurință, mai puțin cei mari, care necesită atât echipament mai bun, cât și obținerea unei abilități care să ne permită să îi răpunem dintr-o singură mișcare (sau măcar să încercăm).

Ca în Valhalla, nu putem să omorâm cu lama ascunsă pe oricine. Unii dușmani sunt mai puternici decât restul, iar acestora le putem cauza daune serioase prin încercarea de asasinare. Personal nu mi-a plăcut introducerea acestui mecanism în titlul precedent și drept urmare, nu sunt fan al acestuia nici în Shadows. Probabil sunt de modă mai veche dar consider că tăierea arterei carotide sau înjunghierea ficatului ar trebui să fie un pic fatale, având în vedere că medicina din 1580 nu era atât de avansată pe cât este în ziua de azi. Dar lăsând la o parte acest „mic” detaliu, nu mi se pare în regulă nici faptul că Naoe trebuie să investească puncte pentru a debloca abilitatea de a folosi fumigene. Dacă protagonista ar fi fost o kunoichi (femeie ninja) din Koga (marii dușmani al clanului Iga), aș fi înțeles inaptitudinea sa și nevoia de a debloca/învăța această tehnică. Dar Naoe este membră a clanului care a creat și folosit bomba cu fum generații întregi!

Și că tot am menționat, da, titlul are elemente de Joc-pe-Roluri (Role-Playing Game). Revine echipamentul cu diferite atribute și nivele, împreună cu 6 ramuri de abilități pe care le putem stăpâni. Acestea conțin atât îndeletnicire active, cât și beneficii pasive, iar gradul de „supranatural” pe care l-am întâlnit în trilogia lui Layla Hassan nu se mai regăsește aici. Așa că să nu vă așteptați la o abilitate care să vă permită să vă teleportați de la un inamic la altul. Chiar și așa, lipsa elementelor fantastice nu face sistemul de luptă să fie echilibrat.

Acesta se bazează pe 3 tipuri de atac: ușor, greu și de postură. Loviturile de postură sunt cele mai eficiente și dau cele mai mari daune, iar acestea pot fi inițiate prin apăsarea lungă a oricărui mod de atac (R1 sau R2 pe PlayStation). Atacurile de postură vor avea rezultatele cele mai bune atunci când inamicul „strălucește”. Când acest fenomen are loc, folosirea unui atac de postură va iniția o animație specială ce va cauza daune semnificative. Și cum putem face inamicul să strălucească? Prin parări perfecte ale loviturilor dușmanilor, eschivări în ultimul moment sau pararea tuturor atacurilor furibunde.

Jocul ne permite să echipăm 2 tipuri de arme din cele 3 aflate în arsenalul lui Naoe și din cele 6 pe care le poate avea asupra sa Yasuke. Așa cum am spus mai devreme, protagonista este un ninja, iar aceasta nu poate să înfrunte în mod direct o armată, spre deosebire de misteriosul samurai. Naoe poate avea asupra sa o sabie, un kusarigama (seceră cu lanț și greutate atașate) și un tanto (cuțit). Deși kusarigama este o armă vestită din arsenalul shinobi, nu avem nici un motiv să ne folosim de ea sau de sabie. Micuțul pumnal are abilități active și pasive ce simplifică semnificativ luptele, precum abilitatea de a cauza multiple fenomene de strălucire consecutive a inamicului sau ne permite să efectuăm asasinate duble. Chiar stăteam și discutam cu ManCave.ro despre cât de util și esențial este tanto-ul ca armă și unealtă în Shadows.

Dacă Naoe trebuie să se folosească literalmente de expresia divide et impera (dezbină și stăpânește) pentru a face față inamicilor, Yasuke este fix opusul. Samuraiul poate înfrunta însăși Hoarda de Aur fără nici o problemă din cauza modului în care acesta a fost gândit. Abilitățile și echipamentele sale sunt cele normale pentru o persoană cu funcția sa, anume un Ōdachi (o sabie japoneză mai lungă, iar folosirea acestei arme se datorează staturii sale impunătoare), un arc, un teppo (armă de foc ce se baza pe puștile aduse de occidentali), un kanobo (bâtă de război) și o naginata (halebardă japoneză). În cazul lui Yasuke, putem alege oricare armă ne dorim, deoarece abilitățile sale îl transformă într-un veritabil vârtej al morții ce pictează fiecare câmp de luptă cu sângele și rămășițele dușmanilor. Marele vasal a lui Nobunaga mai are o îndeletnicire ce cred că va fi subiectul multor meme-uri odată cu lansarea jocului. El poate sparge orice zid subțire sau ușă (chiar și baricadată) precum vestitul Kool-Aid Man (mai lipsește să spună și „OOOOOOOH, YEAAAAAAAAAAAAAAAH” când o face, dar sunt sigur că se va ocupa imediat comunitatea de modding). Astfel, Yasuke devine un veritabil tanc, fapt ce-l împiedică din a folosi metode mai subtile.

Poate vă întrebați cum schimbăm cele două personaje, sau dacă puteți juca exclusiv cu unul dintre cei doi protagoniști? Ei bine, schimbarea se face din meniul de pauză, cu apăsarea unui buton, ce ne va trimite la un ecran de încărcare scurt (mulțumim tehnologiei SSD). Legat de a doua întrebare, nu avem libertatea absolută în alegerea protagonistului. Sunt misiuni și activități specifice fiecărui protagonist, iar acestea nu pot fi completate decât de personajul căruia îi sunt dedicate. Naoe poate să găsească locuri în care să mediteze cu ajutorul activităților de Kuji-Kiri (gesturi) și să picteze diverse animale, pe când Yasuke își poate repeta exercițiile de sabie sau ia parte la concursuri de tir cu arcul călare.

Am discutat despre cele două sisteme mari, dar nu am vorbit deloc despre cele două mici. Explorarea în Shadows este un pic anevoioasă. Nu, nu este din cauză că plaiurile Japoniei nu ar arăta bine, ci din cauză că nu are sens să te abați de la potecile și drumurile uzuale pentru a căuta comori sau secrete. Mare parte din regiunile pe care trebuie să le străbatem sunt pline de natură sălbatică, păduri întunecate și munți periculoși, iar vestita metodă din Skyrim de a merge în linie dreaptă nu numai că nu merge, dar va fi și foarte plictisitoare. Orice secret sau locație va fi marcat pe hartă cu un semn al întrebării, iar de cele mai multe ori, singura cale de a ajunge la ele este pe drumul folosit de majoritatea persoanelor. Deși mediul înconjurător este frumos, aceste se simte lisit de viață și gol. Astfel, orice chemare pe care ar simți-o jucătorul de a explora fiecare colț al acestei reprezentări digitale a Japoniei dispare. 

Ultimul element cred că va crea cele mai multe discuții în rândul fanilor. În Valhalla s-a introdus noțiunea de base-building, însă satul pe care Eivor l-a înființat și pe care îl administra era static, în sensul că fiecare clădire avea propriul său loc. În Shadows situația este un pic mai diferită. Baza noastră este un hectar de teren pe care putem construi diferite clădiri, adăuga diferite piese de mobilier (de grădina sau de interior), construi drumuri ș.a.m.d. Echipamentul poate fi îmbunătățit numai la făurarul din bază, iar acesta are nevoie de propriul său atelier (care vine cu 3 nivele diferite). Starea satului împreună cu numărul de clădiri și îmbunătățiri vor defini nivelul bazei, iar acesta la rândul său ne va permite să accesăm anumite beneficii pasive. De asemenea, toți aliații noștri se strâng aici pentru taclale. Drept urmare, această porțiune a jocului se aseamănă oarecum cu faimosul titlu indie Stardew Valley.

Japonia feudală – o reprezentare corectă?

Și totuși, este Shadows o reprezentare corectă a perioadei de Sengoku? Da și nu. Da, deoarece reprezintă cu brio ororile și incertitudinea acelor timpuri ce au fost definite de violență excesivă și haos general. Diferitele clanuri care se războiau și încercau să preia puterea sunt mai toate prezente (cel puțin în prefecturile unde are loc acțiunea jocului). Toate au propria lor stemă și culori, iar aceastea sunt respectată cu strictețe de către joc, care îmbracă fiecare samurai diferit în funcție de regiunea de unde provine. După cum am spus în rândurile anterioare, mare parte din Japonia acelor vremuri era împânzită de natură sălbatică. Mai toate așezămintele erau sate sărăcăcioase, iar orașele erau practic o adunare de clădiri în jurul unui conac al unui oficial sau a unui castel.

Deci, unde nu este jocul o reprezentare corectă? Ei bine, la partea de lăcașuri de cult. Deși acestea sunt shinto și budiste (plus câteva biserici minimaliste pentru a nu atrage furia cetățenilor de rând), templele par a fi antice. Japonia are foarte multe lăcașe ce au sute de ani (și chiar și unul de o mie de ani) iar acestea sunt întreținute cu sfințenie de către călugări și restaurate la nevoie. Spre deosebire de realitate, templele din joc prezintă semne mari de uzură, eroziune și chiar daune majore. Culorile folosite sunt adesea șterse, lucru care nu s-ar întâmpla decât în cazul abandonării lăcașului.

Ce s-a schimbat?

Am vorbit despre multe pe decursul recenziei, însă nu v-am vorbit deloc despre ce a fost schimbat în joc comparativ cu trilogia precedentă. Ei bine, a dispărut atât torța cât și pasărea (uliul, șoimul, vulturul, corbul) pe care jucătorul îl putea controla pentru a merge în recunoaștere în zonele controlate de inamici. Astfel, explorarea a devenit mai anevoioasă, din cauză că mai totul trebuie făcut de mână cu ajutorul abilității lui Naoe (eagle vision), iar zonele întunecate nu pot fi traversate în mod eficient fără o sursă de lumină (care mai nou este statică și trebuie găsită în mediul înconjurător). Ceea ce pare că a înlocuit pasărea este rețeaua de spioni, care este un sistem de recunoaștere pe care îl folosim pentru descoperirea obiectivelor și a țintelor. De foarte multe ori, vom avea indicii despre locația unei persoane sau a unei comori, iar singurul mod de a o găsi pe hartă este prin trimiterea agenților pentru a ne furniza locația exactă. Sistemul seamănă oarecum cu cel a frăției din Assassin`s Creed II: Brotherhood, unde Ezio putea administra subalternii săi și să-i trimită în diferite misiuni prin Europa. Dar spre deosebire de acel sistem, cel din Shadows are un număr limitat de recruți, iar aceștia pot fi folosiți o singură dată pe sezon (sau „rechemați” cu plata unei taxe).

O altă adiție la joc este Animus Hub-ul. Aceasta este noua interfață și launcher-ul din care vom putea să pornim viitoarele titluri ale francizei. În momentul de față acesta se aseamănă oarecum cu launcher-ul dedicat pentru Call of Duty (Call of Duty HQ), iar acest aspect ar putea să nu fie pe placul tuturor. Consider că este o idee bună să aibă timeline-ul împărțit pe ani ce denotă perioada în care are loc un joc. Accesarea titlului curent se face printr-o tranziție superbă și plăcută din punct de vedere estetic. În momentul în care jocul este ales, personajul prinde viață, camera se mișcă în spatele acestuia iar camera de încărcare a animus-ului apare. Tranziția are loc instantaneu, iar pe viitor sunt curios dacă vor schimba detaliile camerei de încărcare a animus-ului în funcție de perioada aleasă.

Nihongo o hanashimasu ka?

Au mai rămas de discutat anumite chestiuni tehnice mai puțin „sexy” și pe care le consider destul de importante. Motorul grafic folosit de către Ubisoft este cel creat in-house, prin urmare am așteptarea (ca orice jucător de altfel) ca dezvoltatorul să îl cunoască la perfecțiune. Din păcate se pare că nu este cazul. Deși arată acceptabil, nu pot spune că se ridică la nivelul așteptărilor mele. Sony au investit aproximativ 60 de milioane de dolari în dezvoltarea epicului Ghost of Tsushima, iar Assassin`s Creed: Shadows a beneficiat de un budget ce se estimează a fi între 250 și 350 de milioane de dolari. La banii aceștia, și având în vedere că s-a folosit propriul motor grafic, mă așteptam ca mediul înconjurător, personajele și animațiile faciale să fie peste Valhalla sau Unity (care apropo, a fost lansat în urmă cu 11 ani și arată cu mult mai bine). Sunt multe momente în care jocul pare că a apărut mai degrabă în 2015 decât în 2025, iar în unele momente aș putea spune că Rise of the Ronin arată mai bine. Unde cred că iese în evidență este la capitolul asasinărilor, deoarece fiecare moarte a unei ținte va transforma ecranul într-o veritabilă operă de artă în alb și negru, cu o pată de stacojiu.

La capitolul de joc actoricesc avem câteva aspecte de punctat. Am avut discuții cu Silviu de la MovieNews.ro despre calitatea prestației date de actori și în ce limbă trebuie experimentat Shadows. În engleză, aceștia au un accent bun, dar regia lasă de dorit. Majoritatea replicilor par a fi spuse într-un mod monoton, mecanic sau chiar comic pe alocuri (ca să nu vorbim de faptul că unele alegeri de actori nu merg deloc cu personajele pe care aceștia le interpretează). În japoneză în schimb, regia a fost cu mult peste așteptările mele. Actorii au depus atât de multă muncă, iar emoțiile personajelor sunt transmise cu fiecare replică. Drept urmare apare întrebarea: Cum este corect să jucăm Shadows? În engleză, japoneză sau în modul de imersiune? Din păcate, nu am un răspuns la această dilemă și cred că fiecare trebuie să experimenteze jocul după cum îi sună mai bine. Eu am preferat să joc titlul în „immersion mode”, ce face ca personajele din Japonia să vorbească japoneza, iar personajele expate să vorbească în limba lor natală.  Pentru mine și cei care vor juca în modul de „immersion”, prezența subtitrărilor este absolut necesară.Însă, odată cu apariția subtitrărilor apare și incertitudinea privind folosirea A.I.-ului pentru a mai tăia din cheltuielile dezvoltării…

Până la acest joc, franciza a avut obiceiul ca de fiecare dată când un personaj folosea un cuvânt în altă limbă să ne indice imediat după, în paranteză, traducerea cuvântului sau a frazei. În Shadows, situația este un pic diferită. Personajele vor folosi expresii și cuvinte japoneze, însă acestea adesea vor fi transcrise și lăsate așa, fără nici o traducere. Astfel, o persoană care nu cunoaște limba nu va înțelege pe deplin anumite discuții, iar unele interacțiuni cu valențe culturale sau istorice vor trece complet pe lângă jucător. De exemplu, Naoe are o misiune în care trebuie să lucreze cu o kunoichi (femeie ninja) din Koga. Datorită rivalității dintre cele două clanuri de shinobi (ninja), Naoe se referă la personajul în cauză drept Koga-hime (prințesa Koga), iar aceasta la rândul ei se referă la Naoe cu apelativul de Iga-hime (prințesa Iga). Foarte important pentru poveste? Nu. Însă nu era greu să ne dea traducerea termenilor ca să apreciem și noi sarcasmul folosit de cele două personaje, nu?

Concluzie

Nu cred că Assassin`s Creed: Shadows este un joc rău. Nu cred nici că va fi titlul care va îngropa vestitul dezvoltator francez. Este o creație decentă, cu o poveste ce lasă de dorit pe alocuri, ce se simte ca două jocuri diferite ce au fost unite, datorită modului complet opus în care cei doi protagoniști interacționează cu lumea. Este ceea ce ne-am dorit de la această franciză? Probabil că nu. Pentru cei care v-ați așteptat la un Ghost of Tsushima 2 care să aibă loc în perioada Sengoku, vă recomand să mai așteptați până se lansează Ghost of Yotei. Iar pentru restul jucătorilor vă spun sincer că este aceiași formulă Ubisoft, doar că îmbrăcată altfel. Noul sistem de stealth îmi ridică multe semne de întrebare, nu pentru că nu l-aș aprecia, ci din cauză că pare că ar fi un prototip pentru ceea ce se va folosi în remake-ul la Splinter Cell. Dacă nu ați jucat vreun joc din vestita franciză, consider că acesta este un punct bun de unde să începeți. Iar de sunteți fani înrăiți ai seriei, atunci cred că ar merita să așteptați un pic să mai rezolve dezvoltatorul unele bug-uri (și poate să reintroducă torța).

Jucat pe: PlayStation 5
Lansare: 20.03.2025
Genul jocului: Action, Roleplaying
Publisher: Ubisoft
Developer: Ubisoft