Un gameplay smooth și precis, irosit pe un joc mediocru
Încă de la primele zvonuri legate de Call of Duty: Black Ops 7 am fost puțin sceptic. Cu atât mai mult cu cât Black Ops 6-le de anul trecut s-a simțit ca o revenire în formă pentru franciză. M-am bucurat, sincer vă zic, mai ales că sunt fan al acestor jocuri încă de pe vremea primei lansări. Însă fericirea n-avea să dureze, iar într-o lună de multiplayer am ajuns să mă satur până peste cap de comunitatea toxică, de atenția pe care o primesc microtranzacțiile și toată mizeria asta cu skin-uri, gloanțe colorate și “Fortnitificarea” oricărui shooter multiplayer.
Cu toate astea, unde a punctat, a făcut-o bine astfel că Black Ops 6 a oferit un storyline scris bine, pe care mi-a făcut plăcere să-l parcurg. Și de-aici vreau să trag prima paralelă la ceea ce Activision și Microsoft numesc în 2025 un joc full-price: Call of Duty: Black Ops 7. Pentru că ce se întâmplă aici? În locul unei componente narative gândită bine, cu cap și coadă, am primit o prostie grăbită care cică, vezi Doamne, ar fi așa pentru că prioritizează gameplay-ul co-op. Așa că ne-am ales cu un storyline prost, scris în scârbă care nu aduce nicio valoare. Poveștile cu spioni și conspirații CIA s-a dus, iar în locul lui am primit o colecție de misiuni vechi reimaginate. Pentru că lenea a fost atât de mare pe oricine are tupeul să se laude că a scris prostia asta încât tot ce-a putut scoate a fost o regurcitare de “faze celebre” din jocurile precedente, alături de câteva scenarii fantastice pe care le trăim pe una dintre hărțile de Warzone. Și mi-ar plăcea să zic că fac mișto, și de fapt este vorba despre vreo parodie a seriei… hah, jokes on me, Black Ops 7 este o parodie perfectă a seriei din care face parte.

Cum funcționează campania single-player vă întrebați? Faci lobby tu cu tine și aștepți să joci single-player. Evident, ai nevoie și de conexiune activă la internet, că doar nu se putea fără într-un mod de joc în care te joci singur. Iar asta aduce cu sine anumite limitări. Spre exemplu, nu ai cum să pui pauză. Apeși ESC, apare meniul, dar acțiunea continuă. Știți voi, ca-n multiplayer. Iar dacă te-a tăiat nevoia la baie, ori sună telefonul, baftă! Ori ne jucăm, ori ce facem aici?! Diferitele misiuni sunt marcate de niște cinematice obosite, iar dacă se întâmplă să ieși din joc în mijlocul unei misiuni (din nou, nu ți se zice clar unde începe și unde se termină) nu există vreo urmă de checkpoint. O iei de la capăt și taci din gură.
Și măcar de-ar fi mare lucru povestea asta… însă ce avem aici este o ciorbă de elemente care vor să facă din Call of Duty, shooter militar arcade, un veritabil looter shooter RPG cu boss fights și tot tacâmul. Iar ce obișnuiau să fie misiuni pline de acțiune și intrigă, acum sunt niște colecții de tras 10 minute cu pușca virtuală într-un adversar care se teleportează și te vânează cu macete de 30 de metri înălțime care pică din cer. Da dragilor, încă vorbesc despre cel mai nou Call of Duty. Când termini, într-un final, o astfel de misiune ești întâmpinat de un cinematic în care tu și cei trei colegi de echipă mârâiți ceva unul la altul și vă mirați ce tare vă rupe ayahuasca de la care aveți halucinații. De fapt, își iau vizuale așa puternice încât fiecare crede că este singur împotriva inamicilor. Pardon… ești singur, iar cei trei crai de mai apar prin cinematice n-au putut fi introduși ca și boți. Exemple sunt, gen Left 4 Dead, dar cui să-i pese?

Dar cine sunt eu să comentez despre single-player atât? Call of Duty este un joc multiplayer serios, cu o comunitate activă și content să-ți pui și-n cap. Doar că oamenii care încă mai joacă mizeria asta mai mult de 20 de ore sunt încă prin generală, maxim liceu, pentru că nu știu ce adult normal la cap s-ar distra cu ADHD-ul ăsta de joc. Totul este fast-paced de dragul de-a fi, nu neapărat pentru că are un sens anume. Hărțile sunt aceleași de câțiva ani, iar dacă mai văd un playlist de Nuketown 24/7 mușc din birou. Iar dacă nu joci Nuketown, o să joci Hijacked. Restul de hărți? La cât de bune sunt, prefer să dezinstalez jocul.
Același lucru îl pot spune și despre arme, chiar dacă aici e mai cu du-te vino. Armele nu se pot schimba foarte mult că na, unele așa sunt din realitate. Însă Call of Duty: Black Ops 7 nu este un joc plasat în prezent, ci prin 2035. Asta înseamnă că dezvoltatorii aveau libertatea de a crea din nimic niște arme futuristice. Ce-am primit? M4 cu alt nume, AK-27 în loc de AK-47, și tot felul de variații d-astea. Nimic nou, nimic original, iar în jocul în care ai atâtea arme de asalt și shotgun-uri, cele mai OP sunt cuțitele, pistoalele și armele cu lunetă. Dar hei, avem skin-uri! Ba chiar patru categorii de skin-uri, că na, să fie. Sunt cele pe care le deblochezi doar în single-player, adică prostiile alea de misiuni co-op pe care ești obligat să le repeți de te saturi până deblochezi tot. După ele, urmează skin-urile deblocate în modul multiplayer normal, știți voi, Team Deathmatch, Domination, etc. Avem și skin-urile deblocate în modul Zombie, însă și pe cele din Warzone. Iar pentru a debloca toate astea nu trebuie decât să-ți dai demisia, să rupi relațiile cu familia și prietenii și să stai ca o legumică cuminte în fața ecranului, cu cardul de credit plin și la îndemână pentru următorul pachet de skin-uri și gloanțe cu trasoare colorate. Pew-pew!

Într-un an ca și 2024, toate mizeriile astea ar fi trecut puțin mai neobservate cu motivația că la bază, gameplay-ul este bun și există o mulțime de potețial pe-acolo. Însă într-un 2025 în care am primit Battlefield 6 și Arc Raiders, iar Delta Force capătă avânt ușor-ușor, este foarte greu să te uiți la Call of Duty și să spui: “Băi, ce fresh arată, abia aștept să-l joc!” Este doar același joc de-acum 10 ani care refuză să evolueze, însă este vândut în nesimțire la 70€ pentru ediția Standard. Ăsta nu este un joc, este o bătaie de joc.
Singura calitate care să zicem că l-ar putea salva, deși n-are cum să justifice prețul de una singură, este componenta zombie. Call of Duty: Black Ops 7 are una dintre cele mai bune, dacă nu chiar cea mai tare campanie cu zombie din întreaga serie. Cel puțin așa arată la început, cu hărți mai bine gândite, arme care sunt (în mare parte) potrivite pentru omorât nemorți, power-up-uri și tot felul de upgrade-uri care îți testează oleacă norocul, și aceleași easter-egg-uri cu care ne-am obișnuit. Din păcate, zombi sunt fumați de mult timp și-n afară de comunitatea dedicată, sunt sigur că această componentă a lui Call of Duty: Black Ops 7 va fi trecută cu vederea rapid.

Toate lucrurile care fac un joc, ei bine, să fie un joc s-au diluat enorm în ograda Call of Duty. Pur și simplu nu mai oferă același fun ca pe vremuri, când atenția dezvoltatorilor pica pe cum să mai îmbunătățească puțin rețeta, și ce poveste demnă de Hollywood să mai scrie. Acum primează banu’, cât mai mult cu-atât mai bine! Și pentru a sublinia mai bine fomica, mai marii companiei au obligat dezvoltatorii să includă aici artă generată cu AI – chestii pentru care noi farmăm și plătim. Bun combo!
Păcat de gameplay-ul acestui joc, care mi se pare cel puțin la fel de solid ca și anii trecuți. Bine, e și logic că nu s-a schimbat mare lucru din punct de vedere tehnic. Motorul grafic este același IW 9.0 pe care-l vedem de ceva lansări încoace și s-a dovedit a fi extrem de eficient și culmea, bine-optimizat. Asta rezultă într-un gameplay rock solid pe care aș vrea să-l butonez 24/7, dar din păcate Black Ops 7 nu mă motivează să o fac. Același motor grafic mai indică și că primim super grafică, borderline realistă, care pe un sistem forțos face jocul să arate foarte bine. Texturile sunt curate, iluminarea este construită corect și arată bine chiar și fără ray tracing, iar personajele arată de zici că te uiți la serial. Iar când aruncăm o privire peste tehnologiile adiționale, vedem că atât NVIDIA, cât și AMD au dat cu subsemnatul aici și le-au pus la dispoziție toate jucăriile posibile dezvoltatorilor.

Din nefericire, rezultatul final este Call of Duty: Black Ops 7, un joc care reușește să fie slab fix acolo unde contează, și-anume la factorul divertisment. Identitatea francizei pare că a murit de ceva vreme, și-oricât mi-ar plăcea ciorba reîncălzită din Modern Warfare I – III, și faptul că Black Ops Cold War și 6 au dus mai departe poveștile cu conspirații din timpul războiului rece, lipsa de autenticitate se simte din abundență. Iar Activision d-aia nu mai poate, mai ales după achiziția de către Microsoft, astfel fanii vechi ai seriei primesc rahaturi generate cu AI, remake-uri și remasterizări să ne punem și-n cap, dar nimic nou și original; nimic care să facă puștanii din ziua de astăzi să se îndrăgostească de aceste jocuri. Pe mine seria m-a câștigat la Call of Duty 2, iar când au ieșit primele Modern Warfare deja mă consideram super-fan.
Sper ca Activision să înțeleagă ce n-a mers și să găsească o soluție, poate să renunțe la orarul anual de lansări și să ne facă să ne fie dor de Call of Duty. Astăzi îmi este dor doar de perioada în care jocurile astea obișnuiau să fie bune. Cius!

Jucat pe: PC & PS5
Lansare: 14 noiembrie 2025
Developer: Treyarch, Raven Software
Publisher: Activision
Call of Duty: Black Ops 7 este definiția perfectă a unui potențial irosit. Deși păstrează acel gameplay fluid și satisfăcător pentru care seria a devenit celebră, tot ce construiește în jurul lui se prăbușește sub greutatea unor decizii creative neinspirate. Campania single-player e o caricatură a ceea ce făcea cândva Black Ops iar modul permanent online, lipsa pauzei și absența unor checkpoint-uri decente transformă totul într-un test de răbdare.
În multiplayer, reciclarea obsesivă a hărților, lipsa de inovație, avalanșa de skin-uri și sumedenia de microtranzacții sufocă orice urmă de distracție autentică. Singurul lucru cât de cât interesant este modul Zombies, însă nu suficient cât să salveze întregul jocul. În forma actuală, Black Ops 7 pare un produs de duzină, fără suflet și fără ambiție, într-o perioadă în care competiția începe să strălucească tot mai tare.
✅ Gameplay smooth;
✅ Componentă Zombies solidă;
✅ Grafică arătoasă cu optimizare ok;
❌ Povestea;
❌ Multiplayer-ul;
❌ Lipsa de creativitate și Direcție;
❌ Preț full pentru un update glorificat.

Review scris de Marinake








