GRIND EDITION
Luna octombrie e probabil cea mai faină perioadă pentru gameri. „Ziua scade, noapte crește”, dar pentru noi e perfect. Atmosfera asta cozy de spooktober e numai bună pentru butonat consola timp de câteva ore relaxante. Doar ce altceva mai bun ai avea de făcut, nu? Afară e frig, plouă… știi tu, vremea aia numai bună de gaming. Desigur, ai putea să te uiți la un serial sau poate un film, dar, hei, suntem la GRIND aici, ne plac jocurile, așa că am bântuit gașca de pe canalul de Discord și am făcut rost de câteva recomandări numai bune de butonat în perioada asta spooky, sau poate chiar în seara de Halloween.
Luigi’s Mansion
Recomandat de Vlad Costea
Luigi’s Mansion 3 ar putea la fel de bine să fie cel mai arătos joc lansat pe Nintendo Switch… dar și o modalitate relativ sigură și lipsită de traume psihologice prin care un copil poate experimenta fiorul pe care-l va descoperi mai târziu în Resident Evil. În aventura sa, Luigi rămâne blocat într-un hotel bântuit și trebuie să folosească aspiratorul de fantome din dotare pentru a teleporta în lumea de apoi sufletele unor strigoi lipsiți de busolă morală. Jocul îmbină cu succes clișee ale genului horror cu o mecanică de capturare a spiritelor neliniștite și răuvoitoare. Chiar dacă grafica este relativ drăguță și aparent inofensivă, vor fi momente în care veți tresări și vi se va declanșa reflexul de a scăpa controllerul din mână! Luigi’s Mansion 3 este disponibil pe Nintendo Switch și reprezintă unul dintre titlurile meritorii care totuși nu primesc iubirea cuvenită în contextul generației actuale de console Nintendo.
Fran Bow
Recomandat de Mădălina Coman
Primul joc video horror care îmi vine în minte, de care nu mă voi plictisi de el oricât de mulți ani ar trece, este Alice: Madness Returns. Și sunt convinsă că mulți dintre voi deja au un nostalgia trip intens când aud de acest clasic. Din păcate, nu ne va fi dat să vedem vreodată ceea ce American McGee și-ar fi dorit să fie Alice: Asylum. Dar stați pe pace, căci am o recomandare perfectă, numai bună de savurat în seara de Halloween. Fran Bow, un indie point & click, e un fel de verișoară mai excentrică a lui Alice. După ce își găsește părinții morți, într-o baltă de sânge, mintea copilei este chinuită de halucinații morbide, care nu-i dau pace. Fran se trezește într-un azil, unde viziunile devin mai violente și mai înfricoșătoare. Tot ce își dorește e să scape din azil și să-și găsească pisica, Mr. Midnight. Există mult simbolism în povestea din Fran Bow, deci cu siguranță nu vă veți plictisi în timp ce parcurgeți puzzles care mai de care mai ciudate. Ca bonus, între cele cinci capitole veți da peste mini arcade games care vă vor pune abilitățile și răbdarea la încercare.
Silent Hill 2 Remake
Recomandat de Adrian Dobrescu
Recomand Silent Hill 2 Remake. Am jucat titlul original prin toamna tarzie a lui 2011, alaturi de prietenă, țin minte ca ne-au prins pe amandoi atmosfera și puzzle-urile, mai ales că suntem și fani horror. Nu cred că am nimerit cel mai bun sfârșit, nici nu știam atunci că sunt mai multe și m-a cam enervat și desumflat un pic, mi s-a părut un sfarșit cam slab pentru un joc care era foarte bun. 13 ani mai târziu, altă toamnă, prietena între timp mi-a devenit soție și acum trecem iar prin Silent Hill 2, de data asta remake-ul, și ne-a prins chiar mai bine decât originalul, amandoi suntem wow!, ce bine le-a ieșit. Spre deosebire de noi, Silent Hill 2 Remake e mai fresh ca niciodată și clar trebuie încercat. E spooky rău, fuckface (Pyramid Head, dar noi îi zicem fuckface) e mai scary ca niciodată și atmosfera apăsătoare constant e fix ce trebuie. Must play atât pentru fanii seriei, cât și pentru cei care n-au încercat-o niciodată. Suntem fani și Halloween, așa că e fix ce jucăm de Spooktober.
Condemned: Criminal Origins
Recomandat de Silviu Tănase
Sunt multe elemente care pot face un joc de groază foarte bun, de la monştrii care reprezintă propriile lucruri care ne mănâncă pe dinăuntru până la entităţi invizibile care te urmăresc în timp ce încerci să rezolvi puzzle-uri, însă factorul uman rămâne unul din cele mai înfricoşătoare. În pielea lui Ethan Thomas, agent FBI, investigatul unor crime în serie va devenii cu atât mai complicat atunci când rata de violenţă din oraş creşte fără nici un fel de explicaţie iar singurele mijloace de a te proteja de factorul uman sunt ţevi, scânduri sau arme fără gloanţe. Un joc FPS care pune accent pe lupta de aproape cu nişte locaţii unde tensiunea creşte la fiecare întorsătură de colţ este recomandarea mea pentru un Spooktober corect.
The Thaumaturge
Recomandat de Constantin Dumitru
Muzică la fel de dramatică precum în The Witcher. Monștri și mai terifianți. Conspirații și comploturi la tot pasul. O direcție narativă, estetică și audio impecabile. N-aveți cum să dați greș cu The Thaumaturge ca joc pentru sezonul de Halloween.
Secret World Legends
Recomandat de Tudor-Codrin Enea
Recomandarea mea pentru Spooktober este un joc mai atipic. Recomandările clasice sunt cele de titluri single player, pe când cea pe care o sugerez eu este un MMO RPG. Secret World Legends este un joc unde toate legendele fabuloase, miturile urbane și conspirațiile sinistre sunt adevărate. Fie că vă alăturați Ordinului Templierilor, a secretoșilor Iluminati sau haoticii Dragoni, povestea din Secret World Legends vă va pune față în față cu tot felul de monștri, de la Draugr și Wendigo pe meleagurile Statelor Unite ale Americii, la Djini și Mumii în deșertul torid sau chiar Vampiri sovietici pe plaiurile noastre mioritice. Dacă ați crede că prezența altor jucători va strica atmosfera de groază, atunci ați crede greșit, deoarece misiunile critice pentru poveste au loc în instanțe speciale în care poate intra doar câte un jucător. Astfel, și de dragul nostalgiei, Secret World Legends este jocul pe care îl recomand pentru acest Spooktober, dar aveți grijă ca patogenul punctului zero să nu vă prindă!
F.E.A.R.: First Encounter Assault Recon
Recomandat de Midnight Geek
FRICA este în nume…și dacă ei ne spun că F.E.A.R înseamnă First Encounter Assault Recon, noi știm că FEAR înseamnă jumătate shooter explosiv și epic, jumatate tensiune și sperieturi ce-ți fac palmele să transpire și inima să pulseze. Epicalitatea, dacă îmi permiteți, acestui joc este că te ține în expectativă mai mereu, fără să știi când se va întâmpla următoarea scenă horror, asta pentru că deși în F.E.A.R. se întâmplă mereu lucruri ciudate…ba se mișcă un obiect, ba se stinge o lumină, nu de fiecare dată aceste fenomene poltergeist sunt urmate și de o apariție horror, câteodată pur și simplu e doar atât, un obiect care cade, așa că nu știi niciodată când “te trage de picioare monstrul de sub pat”. Recomand F.E.A.R. oricui dorește să joace un shooter bun, oricui dorește să se aventureze într-un horror clasic și cu bun gust, și oricui nu-i este frică să stingă lumina, să-și pună căștile și să împrăștie plumb în…fantome?
Nosferatu: The Wrath of Malachi
Recomandat de Gabi (ArhivaBD)
Ce? Nu ai auzit de Nosferatu: The Wrath of Malachi? Acest joc horror intens în care ești prins într-un castel gotic infestat de vampiri, cu o atmosferă întunecată și înfricoșătoare, cu structura castelului care se schimbă la fiecare sesiune, menținând suspansul și oferind noi provocări? Chiar nu ai butonat jocul unde folosești arme clasice de vânător de vampiri, de la cruci la pistoale cu bile de argint, într-o luptă pentru supraviețuire, unde fiecare colț al castelului ascunde pericole, iar tensiunea crește pe masură ce timpul trece? Dacă iubești jocurile horror gotice și provocările pe muchie de cuțit, acesta este jocul perfect pentru tine. Atât zic doar!
Metro 2033 (și DOOM II)
Recomandat de Leo Luția
Inițial, am vrut să recomand DOOM II. Nu sunt un mare fan al genului horror, dar titlul băieților de la id Software a fost primul joc care m-a făcut să visez urât, încă de la primul nivel pe care l-am butonat. Chiar dacă după standardele de astăzi, DOOM II nu mai arată atât de înfricoșător, ei bine, în 2001, cel puțin pentru mine, era cât se poate de înspăimântător, mai ales atunci când intram în coridoarele acelea întunecate, pline de Impi și alte bazaconii. Ughhhh… Totuși, e un joc vechi, chiar retro, și nu știu dacă mai are o relevanță așa mare pentru generațiile tinere. Așa că am zis să vă recomand un titlu mai nou, iar gândul meu a plecat direct în metroul rusesc din – Metro 2033. Nu e neapărat horror, dar sunt foarte multe momente în care jocul devine dubios (în sensul bun) și are o atmosferă destul de apăsătoare. Povestea este foarte bună, și a fost adaptată foarte bine după prima carte din trilogia scrisă de Dmitri Gluhovski. Jocul are acțiune, elemente ușor-stealth, dar mecanica cea mai mișto, din punctul meu de vedere, e cea de supraviețuire (survival). Trebuie să îți calculezi țintele și câtă muniție este necesară pentru ați atinge scopul, altfel riști să ajungi în zone unde acțiunea este intensă și vei progresa foarte greu fără echipamentul necesar. E un joc perfect dacă nu ai mult timp de joacă, deoarace un nivel nu durează foarte mult și astfel nu ai stresul acela ca nu ai ajuns la un checkpoint, iar tura viitoare trebuie să reiei misiunea de la început. Vă recomand nu doar Metro 2033, dar și celelalte două titluri, care sunt chiar mai bune din toate punctele de vedere. Totuși, e mișto să începeți seria cronologic ca să vă puteți bucura de minunata, dar trista poveste a lui Glihovski, transpusă în pixeli de către studioul 4A Games. Spor la joacă și happy Halloween, sau cum se mai zice…
Clive Barker’s Undying
Recomandat de Dosboi Aidan
Când te prinde maică-ta că fumezi în timp ce joci Undying.
Se dă următorul scenariu de groază: ai 14 ani și Clive Barker’s Undying tocmai a fost lansat. Un vecin de la același etaj face rost de o copie pirat și te cheamă la el să te uiți cum se joacă. Poate te lasă și pe tine la mouse și tastatură câteva minute. Doar sunteți prieteni buni.
Vecinul este singur acasă, afară s-a întunecat deja, mâine este sâmbătă și nu aveți școală. La primul puf de Tibetan War Cannon, sunteți deja leoarcă și speriați. Încerci să-ți ajuți amicul cum poți mai bine și ești atent la fiecare sunet, te gândești la posibile locuri unde s-ar putea ascunde un howler. Amândoi sunteți absorbiți de joc și, în loc să fumați pe ascuns după bloc sau pe balcon, vă aprindeți câte o țigară. Viață de punker, vere! „Avem timp să aerisim,” îți spune Vecinul, „că ai mei se întorc abia duminică seară.” Îl crezi. De ce nu l-ai crede? Are blugii nespălați de două luni de zile și, mai devreme, mânca salam Victoria fără pâine. Mușca din rudă ca un om posedat de Legiune. Normal că părinții lui se întorc abia duminică seară – dacă se mai întorc.
Însă tu, tocmai tu, ai uitat un lucru. Că, între timp, s-a făcut 12 noaptea și nu ai mai dat pe acasă. Simți un fior rece și te întorci cu ochii roșii de la fum. De cât timp stă acolo? Te îneci. Tușești. Maică-ta este în spatele tău. Ușa Vecinului era descuiată și v-a auzit țipând speriați. Nu știe că fumezi. Vecinul râde, fiindcă are avantajul copilului neglijat. Tu nu râzi. Nu respiri. Nu înghiți. Ești deja mort, dar nu realizezi dimensiunea nimicniciei care te așteaptă. Noapte bună și Halloween fericit!
Conscript
Recomandat de Klamath
Într-o prezentare pixelată și desfășurată într-o atmosferă bacoviană, în tranșeele Primului Război Mondial, Conscript este un survival-horror construit pe rețeta clasică a primelor jocuri Resident Evil. Jocul este văzut dintr-o perspectivă izometrică și nu are nevoie să inventeze monștri, în afara celor creați de realitatea războiului. Uși închise, hartă automată, puzzle-uri, lanternă cu baterii, medkits, safe/save rooms (cu opțiunea de a activa – recomandat pentru atmosferă – salvările limitate la numărul de cartușe de cerneală deținute, la fel ca în Resident Evil), arme și upgrade-uri pentru arme – toate ingredientele unui survival-horror clasic sunt prezente. În plus, sistemul de combat intenționat „clunky” te forțează să-ți cântărești fiecare pas. Un joc perfect pentru Switch/Steam Deck și o pereche de căști de calitate.
Control
Recomandat de Bogdan Menci
Control este un joc care a încercat la vremea lui să fie un game changer. Venise în 2019 cu povestea sa șmecheră și cu cele mai cool țoale. Iar asta pentru că era primul joc creat pentru a beneficia de tehnologia RTX a celor de la NVIDIA. Așadar, din punct de vedere vizual arăta impecabil, drept dovadă a și câștigat nenumărate premii pe partea de art direction.
Dar, ce ar fi fost câteva reflexii de lumină fără un scenariu bine pus la punct? Fără o poveste care să completeze puzzle-ul atmosferei care i-a adus atâtea laude din partea jucătorilor?
În sediul biroului federal de control te vei lupta cu o entitate interdimensională care a preluat controlul clădirii guvernamentale. Birouri părăsite și devastate, oameni morți plutind în aer, încăperi care își schimbă forma, lumini licărind, transpuneri ale conștiinței în timp și spațiu, voci șoptite și un nene de la curățenie care te ghidează prin ghicitori dubioase. Coloana sonoră este una potrivită thrillere-lor care accentuează momentele de mister și de revelație din anumite puncte cheie ale narațiunii.
Așadar, pare că deține rețeta perfectă pentru o atmosferă tensionată și face din Control, un titlu demn de încercat în perioada Halloween-ului.
Iar dacă ți-a plăcut Quantum Break sau Alan Wake, nu o să regreți că ai încercat și acest titlu marca Remedy.
Sanitarium
Recomandat de ion00
Când auzim cuvântul ”groază” cei mai mulți probabil că se vor gândi imediat la tot soiul de creaturi necurate cum ar fi zombi sau vampiri sau cocostârci sau alte soiuri de monstruleți născociți pentru a speria copiii neascultători. Dar ce-ar fi dacă teroarea ar fi reprezentată de ceva mult mai cotidian și mai uman decât atât? După părerea mea bolile mintale sunt sunt una din cele mai îngrozitoare experiențe pe care le poate trăi vreodată cineva, fie direct ca pacient, fie indirect ca persoană apropiată. Sanitarium este un joc de aventură care abordează acest subiect neplăcut. În acest clasic al anului 1998, joci rolul lui Max, un individ care a avut ghinionul de a fi implicat într-un grav accident de mașină. Scapă cu viață însă se trezește într-un spital de nebuni cu fața complet bandajată și cu memoria fragmentată. Mai multe nu zic deoarece povestea acestui joc merită să fie descoperită de fiecare în parte. Ghicitorile și controlul nu sunt neapărat cele mai strălucite exemple ale genului, dar chiar și așa Sanitarium oferă o experiență de neuitat pe care nimeni nu are voie să o rateze, mai ales că acum el poate fi jucat lejer pe orice sistem de operare mulțumită recentei sale portări pe motorul ScummVM!
____________________________________
Dragilor, acestea au fost recomandările GRIND pentru voi. Mulțumesc echipei pentru contribuția la acest articol spooky. Sper să aveți un Halloween înspăimântător de fain și cu chef de butonat titlurile astea faine de mai sus.
GRIND 4ever! Mwhahahaha…

Articol scris de Leonard Luția
The Suffering 1 și 2. Ambele underrated și s-ar împacă de minune cu formula de remake Resident Evil sau Dead Space.