Zaruri și cărți și minifigs pe vatră

Dacă v-ați aventurat până acum la o sesiune de pen & paper cu amicii, știți că presupune o grămadă de muncă de pregătire. După ce găsești o masă destul de mare și destul de liberă, așterni pe ea o hartă care descrie spațiul de joc. Pe fiecare latură a ei, câte un membru al găștii își studiază character sheet-ul în timp ce scoate din săculeți toate figurinele de care veți avea nevoie. După ce reușești, în cele din urmă, să le pui pe toate la locul lor, bipăitul cuptorului cu microunde și un iz de popcorn ce îți inundă nările anunță că povestea e gata să înceapă.

Tabletop-urile digitale te scutesc de setup și sar direct în miezul tactic și cooperativ al unei sesiuni de DnD. Battlemarked însoară jocul de cărți din Demeo cu estetica și lore-ul Dungeons & Dragons într-o formulă accesibilă și primitoare. Prin definiție, e un gen de joc mult mai distractiv în multiplayer, cu decizii colective și planuri care se zbat să supraviețuiască hazardului și zarului.

Hărțile în sine seamănă cu modele miniaturale pe care le-ați putea vedea în hobby shop-uri, iar dacă te uiți dincolo de capătul mesei descoperi mobilierul și decorul tipice unei sufragerii. Animațiile din Demeo fac loc unei convenții vizuale de tabletop, cu tot cu momentul ăla de suspans pe care îl simți înainte să vezi care dintre cele douăzeci de fețe ale ultimului zar va decide ultimul tur al unui dungeon crawl epic.

DnD lite?

Să ne-nțelegem: Battlemarked nu e DnD. E un tabletop tactic în care acțiunile sunt cărți, iar regulile sunt simplificate într-un pachet mai ușor de învățat decât, să zicem, 5th Edition. În general, ești concentrat pe card cycling, poziționare, sinergii și tactică, dar cu decizii simple și directe. Atmosfera, universul și povestea sunt rupte din Forgotten Realms, cu destul fanservice încât să recunoaștem numele și locurile și o structură narativă familiară dar așa, mai de vară.

Pentru mine, inima care bate în pieptul Dungeons and Dragons a fost mereu zarul. Dincolo de poveste și imaginar (care aici e fix și prescris, în absența unui DM), fiecare acțiune și plan e dictat de rezultatul haotic al unui icosahedron care țopăie pe masă până când, în definitiv, se oprește asupra unui rezultat ireversibil.

Iar din acest punct de vedere, transplantul a reușit. Și aici vom da cu zarul pentru fiecare acțiune, cu emoțiile aferente fiecărei permutații. Skillcheck-urile din poveste îmbină atributele eroilor cu rezultatele zarurilor pentru tot felul de mici ocoluri sau scurtături prin narativa generală, iar suspansul ăla în care aștepți să se oprească titirezul e ca o doză de adrenalină în sine.

Restul deciziilor pe care le iei sunt minimale. Fiecare sidequest vine practic împachetat într-o instanță proprie, mici diorame de sine stătătoare în care începe și se rezolvă quest-ul, după scenete cu minifigs-uri care nu sunt foarte complexe din punct de vedere al animațiilor, însă beneficiază de toată drama și personalitatea unui voice acting convingător.

Production value-ul, de altfel, m-a făcut să uit cât de simplă e punerea în scenă. Art direction-ul e semirealist, ludic dar migălos, și m-am trezit de multe ori rotind camera și studiind modelele în același mod în care apreciezi un minifig în realitate, întorcându-l pe toate părțile și minunându-te de micile detalii care au scăpat primei priviri.

Arta de pe cărți, decorurile, modelele inamicilor sau portretele eroilor sunt toate în același registru, granița fină dintre identitatea proprie și reverență față de materialul-sursă. Ca o fundă care le leagă pe toate, coloana sonoră, o oră și jumătate de piese acustice și orchestrale (pe care le puteți auzi aici.) capturează toată magia și epicul unei opere fantasy cu un număr de altfel restrâns de instrumente.

Straight outta Neverwinter

Să ne amintim o clipă de Forgotten Realms-urile de odinioară, prin care ne-am mai perindat cu ocazia lui Baldur’s Gate, Icewind Dale sau Neverwinter Nights. Cele două campanii din Battlemarked ne plimbă prin nordul lui Faerûn, cea dintâi (Embers of Chaos) explorând o conspirație împotriva elfilor și oamenilor. Cea de-a doua (Crown of Frost) constă într-o drumeție către Icewind Dale-ul din nord-vestul îndepărtat ca să previi o invazie și să rezolvi misterul din spatrele ei.

Taverna funcționează ca un hub central din care culegi ultimele zvonuri, asculți doleanțele băștinașilor și culegi un ciorchine de sidequest-uri. Acorduri de chitară acustică și melodii de flaut conturează exact fundalul sonor de care ai nevoie înainte să se încingă treaba, iar ansamblul de melodii, sound design subtil dar dens și voice acting are un aport masiv asupra gradului de polish și finalizare al lui Battlemarked.

Iar party-ul? Party-ul e o combinație de până la patru membri care pot fi Fighter, Paladin, Sorcerer, Bard, Rogue, Ranger sau clasele adăugate în update-uri mai recente, și anume Warlock și Druid. Portretele lor (și rasele) sunt fixe, însă figurinele pot fi recolorate și le puteți personaliza build-ul, alegând atributul secundar (și implicit linia de dezvoltare după level up). Să nu vă așteptați la ceva prea complex, arborii de talente fiind în definitiv doar niște rubrici pe un character sheet, însă câteva dintre avantajele pe care le puteți achiziționa astfel sunt absolut devastatoare în contextul potrivit. De la bonusuri pasive la vrăji noi sau creșterea limitei de cărți din mână, modul în care îți distribui talentele e ceea ce îți personalizează kit-ul, iar nivelurile de experiență persistă între campanii.

Fiecare clasă vine cu propriul ei pachet de cărți care reprezintă abilitățile pe care le poți folosi atunci când îți vine rândul, precum în Demeo. Ai dreptul la două acțiuni per tură, în arene micuțe și dungeon-uri de trei-patru etaje care demonstrează din când în când un nivel surprinzător de profunzime tactică. Chokepoint-uri, killzone-uri și controlul spațiului se vor manifesta organic, în timp ce întreaga ta echipă muncește la unison împotriva unui inamic mai numeros, bâjbâind prin fog of war după ieșire și încercând să mențină o brumă de simț tactic în timp ce e forțată să renunțe la cele mai puternice cărți pentru a amâna dezastrul.

Harta lumii, flavor text-ul și chiar și tonul descrierilor atinge adeseori standardul stabilit de cele mai reușite CRPG-uri, cu easter eggs-uri și referințe presărate în quest-uri și numele achievement-urilor. Totul la scara și gradul de detaliu pe care l-ai aștepta de la un boardgame digital, desigur, dar suficient de punctual și bine dozat încât să întâmpini fiecare trimitere cu un amestec de recunoaștere și nostalgie.

Boșii au rotații de abilități și vulnerabilități specifice DnD, însă mi-au părut ușor undertuned la lansare. Din fericire, între timp a apărut un update care îți permite să alegi niveluri de dificultate mai crunte în cazul în care jocul de bază îți pare prea ușor. Dacă alegi să joci cu prieteni, lejeritatea asta e binevenită, pentru că permite ca momente de haos total sau critical fail-uri să nu îți încheie ziua prematur.

Ridicarea unui personaj de pe jos costă un singur punct de acțiune, ceea ce implicit înseamnă că poți să-ți asumi mult mai multe riscuri decât dacă moartea ar fi permanentă. În acest sens, reacțiile în lanț, butoaiele explozive din decor și vrăjile zonale transformă aproape fiecare encounter intr-un rollercoaster emoțional în care încă mai ai o șansă dacă suficienți factori lucrează în favoarea ta și mai ai cel puțin un erou în picioare.

Kit-urile (sau pachetele de cărți) fiecărei clase au sinergii destul de simple și clare, cumva în ton cu rolurile tradiționale de care ai nevoie într-un RPG. Fighter-ul și Paladinul au abilități clasice de tancat, cu taunt-uri, armură și abilități defensive. Bardul e axat pe utilitate, Sorcerer-ul e un glass cannon, iar Rogue-ul și Ranger-ul domină câmpul de luptă prin mobilitate și subterfugiu, respectiv atacuri la distanță. Iar dacă roster-ul de bază nu îți e suficient, de la lansare au mai apărut două clase: Warlock și Druid. Cel dintâi are în arsenal blesteme, adăugând un strat necesar de buffing și debuffing luptelor. Druidul, firește, e o clasă-hibrid care are la dispoziție un arsenal de vrăji și crowd control care complementează abilitatea de a te transforma într-un urs uriaș.

Îți poți cheltui aurul la un bazar care apare ocazional între aventuri, unde poți cumpăra echipament, poțiuni și vrăji neutre. Ești încurajat să faci asta cât mai des posibil, pentru că e singurul mod în care îți poți consuma resursele. Echipamentul constă în balliste, poțiuni de healing și tot felul de obstacole, capcane și modificatoare pe care le poți folosi în tandem cu abilitățile ca să creezi reacții în lanț spectaculoase.

A friend in need is a friend indeed, but a friend who rolls natty 20s is better.

Am avut ocazia să joc câteva zeci de ore de Battlemarked cu prieteni și vreo duzină singur. Așa cum mă așteptam, factorul de fun e exponențial mai mare în co-op, dar campaniile se întind pe durate mult mai lungi, pentru că durata fiecărei ture variază în funcție de planurile și pregătirea fiecărui jucător.

E de apreciat cât de plug and play e totul: poți schimba membrii party-ului în mijlocul unei campanii, la nevoie. Chiar dacă, să zicem, nu ai prieteni interesați de Battlemarked, jocurile publice abundă de oameni care caută, la rândul lor, o experiență mai puțin singuratică. Dacă preferi experiența în VR, e integrată și ea în crossplay.

Dincolo de toate astea însă, ceea ce m-a făcut să tot revin au fost update-urile constante de la lansare. Două clase (și quest-uri noi necesare pentru a le debloca), o mini-campanie în colaborare cu Jerry Holkins de la Penny Arcade, numeroase upgrade-uri care au rezolvat doleanțele mele inițiale (un skill tree mai complex, henchmen care cresc în level și un bazaar mai bogat). Toate astea la un preț de raft de 30 de euro sunt semnele unui produs care își prețuiește userbase-ul și, la nivel personal, a făcut Battlemarked o experiență recurentă în care m-am distrat mai mult și mai des decât în orice alt tabletop din ultimii doi ani.

Jocul e un punct excelent de intrare în universul Dungeons and Dragons. Sunt convins că nu va satisface pe toată lumea, și există loc de îmbunătățire la nivel de sinergii și diversitate a combo-urilor. Totodată,evoluția de la lansare și până acum a adresat punctual criticile care i-au fost aduse inițial, iar factorul de rejucabilitate împreună cu noul conținut ne asigură câteva duzine de ore de haos și distracție.