Forgive me Father 2 – Review

Iartă-mă Doamne, din nou…

…căci am păcătuit. Am dat ascultare vocilor ce mă îndemnau la orori de nedescris și îmi șopteau adevăruri despre univers pe care mintea unui slujitor umil nu le poate cuprinde. Zarva constantă din jurul meu m-a înnebunit… și, pentru o clipă de liniște, am făcut ce mi s-a cerut, fără să realizez cum mi-am întinat sufletul și mintea. Văd culori care n-ar trebui să existe, forme care sfidează rațiunea și nu mai am încredere în cei apropiați, fiind convins că sunt agenți ai unor forțe mai vechi decât Împărăția și Creația ta. Coșmarurile războiului au căpătat un alt sens, iar acum știu că tot răul prin care am trecut a fost plănuit de acea creatură ce doarme în adâncul oceanului. Simt cum vocile îmi cotropesc gândurile, iar fraze precum „Ph’nglui mglw’nafh Cthulhu R’lyeh wgah’nagl fhtagn” încep să aibă sens… Iartă-mă, căci am păcătuit! Îndrumă-mă pe calea cea dreaptă și salvează-mi sufletul și mintea… sau nu?!

Sincer vă spun, nu am dat prea mare atenție primului Forgive Me Father atunci când a fost lansat, în 2022. Nici nu cred că îl aveam pe radar, având în vedere avalanșa de lansări legendare din acel an: A Plague Tale: Requiem, Sifu, Elden Ring, God of War: Ragnarök, Stray și altele. Regret, oarecum, că nu l-am băgat în seamă la vremea lui, fiindcă sunt sigur că aș fi apreciat altfel continuarea. Totuși, pot confirma că nu este necesar să fi jucat titlul original pentru a înțelege ce se întâmplă în al doilea și nici să fi citit Necronomiconul.

Poate vă întrebați ce este această creație a celor de la Byte Barrel și Fulqrum Publishing, pentru că, la prima vedere, nu sună drept un joc ce m-ar putea interesa. Totuși, un boomer-shooter cu influențe lovecraftiene și o identitate vizuală puternică poate fi, uneori, exact lucrul de care am nevoie pentru a lua o pauză de la toate RPG-urile și soulslike-urile despre care tot scriu.

Dacă v-am stârnit interesul, hai să începem cu povestea.

Pe urmele necunoscutului Kadath

Nu-mi place să critic un joc bun, dar trebuie să fiți informați corect despre produs. Din păcate, firul narativ din Forgive Me Father 2 lasă puțin de dorit. Nu e rău, iar implicarea și pasiunea dezvoltatorilor se simt în mod cert, însă, ținând cont de materialul-sursă extrem de bogat pe care îl aveau la dispoziție și de avalanșa de titluri remarcabile lansate recent, precum Ghost of Yōtei sau Silent Hill f, povestea de aici rămâne sub așteptările mele.

Preotul, unul dintre protagoniștii primului joc, se trezește într-o lume nebună, unde influența Marelui Vechi, Cthulhu, pare să fi corupt totul. Eroul nostru este prins într-o luptă pe viață și pe moarte, iar miza supremă este chiar propria lui minte. Va cădea pradă șoaptelor dulci ale entității cosmice, care îl ademenesc cu „adevărul absolut” sau va continua să lupte cu adepții cultului și cu demonii săi interiori, încercând să salveze lumea de nebunia ce se ridică odată cu cel ce doarme în casa din R’lyeh?

Povestea este prezentată prin scurte cutscene-uri randate în stilul benzilor desenate americane, însă jucătorul are un impact redus asupra firului narativ. Acțiunea se desfășoară aproape exclusiv în mintea protagonistului, internat într-un spital de psihiatrie. Acesta încearcă să înțeleagă evenimentele traumatice prin care a trecut, moartea unui prieten apropiat, ororile tranșeelor din Primul Război Mondial, dar, pe măsură ce avansează, realitatea se destramă, iar lumea alunecă într-un tărâm care sfidează legile naturii și ale rațiunii.

Nu pot spune că lipsa unei povești complexe este neapărat un lucru rău, având în vedere că Forgive Me Father 2 este, în esență, un boomer-shooter. Nici n-am avut prea mult timp să mă afund în această interpretare a operelor lui Lovecraft, pentru că e greu să contemplezi „problema amintirilor care corup” atunci când o creatură ce arată ca o tumoră ambulantă încearcă să te ciuruiască cu o mitralieră improvizată.

Yog-Sothoth este cheia și gardianul porții

Că tot am menționat inamicii, hai să intrăm direct în pâine. În esență, creația celor de la Byte Barrel este un FPS axat pe hiperacțiune. Mare parte din timp, jucătorul este mereu în mișcare, încercând să evite gloanțele, proiectilele și fasciculele laser trimise cu dragoste de dușmanii care par ieșiți din visele febrile ale lui H. R. Giger. Chiar dacă designul lor se potrivește perfect cu atmosfera jocului și cu mitologia lui Lovecraft, rareori avem luxul de a-l admira în toată splendoarea, pentru că moartea pândește după fiecare colț.

Am avut mai mult timp la dispoziție să admir armele create de dezvoltatori și spre norocul meu, sunt memorabile. Există șase categorii principale, arme corp la corp, pistol, shotgun, mitralieră, lansator de grenade și arme exotice, iar fiecare categorie oferă patru variațiuni diferite. Poți face dreptate asemeni unui șerif în Vestul Sălbatic cu un revolver sau poți mânui o „creatură” însetată care sfâșie, la propriu, inamicii. Nu te împaci cu mitraliera și ți-ai dori un minigun? Nu este o problemă. O poți transforma într-o relicvă creată din rămășițele unei entități cosmice, capabilă să tragă mai multe gloanțe pe minut decât îți poți imagina.

Deși la capitolul combat jocul stă bine, la nivel de design… mai puțin. Fiecare nivel reprezintă o referință la una dintre poveștile celebre care au inspirat jocul. Fie că străbați străzile inundate din Innsmouth, piramida dedicată Haosului Târâtor sau vestigiile antice de sub Antarctica, fiecare loc este un omagiu adus lui H. P. Lovecraft. Majoritatea sunt destul de clare, în esență arene mari conectate prin diverse holuri, însă unele conțin puzzle-uri care i-ar da bătăi de cap și lui Yog-Sothoth. Un astfel de exemplu apare spre finalul jocului, unde am fost nevoit să caut nu mai puțin de 28 de butoane pentru a trece la următorul nivel.

Am avut și o situație neplăcută într-o pădure psihedelică, unde fragmente zburătoare de pământ adăposteau ciuperci mari cât casele. Aici, nenorocul a făcut ca inamicii să aibă aceeași paletă de culori ca mediul înconjurător. Drept urmare, am început să înțeleg cum se simțeau soldații americani în Vietnam și am ajuns să mă întreb dacă inamicii deveniseră invizibili sau dacă întreg regnul fungi învățase, între timp, să tragă cu arme.

Gof’nn hupadgh Shub-Niggurath

Am discutat despre arme, zone, poveste și inamici. Ce n-am acoperit încă sunt dublajele și muzica. Geoffrey Rude dă viață protagonistului și vocii marelui corupător din mintea sa, reușind prin schimbări subtile să redea perfect lupta internă a preotului. În ceea ce privește coloana sonoră, aceasta pare concepută în cele mai întunecate adâncuri ale cosmosului. Fiecare nivel începe cu o versiune simplă a unei melodii, care devine treptat tot mai complexă, până se transformă într-un concert rock ce-ți dă energia necesară să măcelărești tot ce-ți stă în cale.

Dacă vă setați așteptările corect, Forgive Me Father 2 este un joc excelent, numai bun de savurat pe parcursul unui weekend. Iar dacă sunteți fani ai genului horror, să știți că nu veți găsi nimic aici care să vă sperie cu adevărat, dar veți descoperi o mulțime de referințe la întregul mythos lovecraftian.

▶ Pornește video (YouTube)Deschide pe YouTube

Jucat pe: Xbox Series X
Lansare: 24.10.2024 (PC), 23.09.2025 (PlayStation 5, Xbox Series X, Nintendo Switch)
Developer: Byte Barrel
Publisher: Fulqrum Publishing

Un delir vizual și auditiv inspirat din mitologia lui Lovecraft, Forgive Me Father 2 te aruncă într-un carusel de gloanțe, sânge și riff-uri de chitară. Nu te va speria, dar sigur îți va corupe mintea, în cel mai plăcut mod posibil.

✅ Foarte multe arme;
✅ Stil grafic memorabil;
✅ Scurt;

❌ Poveste slabă;
❌ Unele zone sunt greu de navigat;
❌ Creșterile de dificultate sunt aleatorii.