Ghost of Yotei Complete Edition – Review

O experiență completă

Când am scris despre Ghost of Yōtei anul trecut, am plecat de la ideea că Sucker Punch nu încerca să reinventeze nimic. Nici nu avea de ce. Jocul de bază era o rafinare aproape absurd de sigură pe sine a formulei începute cu Ghost of Tsushima, iar pe PlayStation 5 Pro ajunsesem să-l numesc, fără prea multe rețineri, „Tsushima adus la perfecțiunea modernă”. Combat bun, o lume superbă, sunet excelent, Atsu suficient de diferită de Jin încât să nu simți că te uiți la același personaj cu alt model 3D și, evident, genul acela de imagine în care ajungi să apeși butonul de screenshot atât de des încât începi să te întrebi dacă nu cumva Photo Mode-ul este adevăratul endgame.

Așa că apariția unei Complete Edition ridică o întrebare destul de simplă, ce mai completezi la un joc despre care deja ai spus că este aproape tot ce putea fi formula asta? Răspunsul Sucker Punch este, aparent, „încă niște Atsu, încă niște oameni de tăiat și un roguelike, că e la modă”. Și partea „enervantă” este că funcționează.

Ghost of Yōtei Complete Edition adună jocul de bază și noile bucăți importante de conținut, în special extensia narativă Echoes of Sekigahara și modul Most Wanted. Cei care au deja jocul nu trebuie să-l cumpere din nou, existând un upgrade separat, ceea ce este probabil cea mai normală propoziție pe care o putem spune despre o „Complete Edition” în 2026. Pentru cei care n-au intrat încă în Ezo, însă, situația este și mai simplă, acesta este pachetul pe care îl iei. Nu prea mai există motiv să te uiți în altă parte.

O bucată din Atsu care lipsea

Echoes of Sekigahara este partea cea mai interesantă pentru mine tocmai pentru că face ceva ce DLC-urile nu reușesc mereu, să nu pare doar o anexă agățată de joc după ce am vazut roll credits. Se integrează în povestea principală și, mai important, se întoarce asupra unui capitol din viața lui Atsu pe care jocul de bază îl folosise mai mult ca fundație decât ca poveste propriu-zisă.

În centrul extensiei apare Nagato „the Handsome”, Nagato cel Chipeș sau Chipeșul, un personaj din trecutul lui Atsu, iar povestea alternează între prezent și momente din perioada Bătăliei de la Sekigahara. Nu avem un DLC care să transforme jocul într-un episod istoric de trei ore în care ne plimbăm printre armate și ținem lecții de istorie cu sabia în mână, pentru că cea mai mare parte a aventurii rămâne în prezent. Flashback-urile sunt folosite mai degrabă ca să explice relația dintre cei doi și, prin ea, să ne arate o Atsu ceva mai vulnerabilă decât femeia care, în jocul de bază, părea uneori că ar rezolva și o factură la gaz cu un duel până la moarte, „M-ați încărcat în plus, pregătiți-vă să muriți”.

Și aici Echoes of Sekigahara chiar reușește să facă personajul mai bun retrospectiv. În recenzia mea inițială spuneam că Atsu nu este un simbol, ci un instrument al răzbunării. Are un drum și merge pe el. Nu are nevoie de discursuri interminabile despre onoare sau de cineva care să-i explice de ce este furioasă. Extensia nu contrazice ideea asta, dar o complică. Îți arată că înainte de „Ghost”, înainte de omul care intră într-o tabără și lasă acolo suficientă carne pentru un documentar despre consecințele mersului cu cortul în zone cu lupi sau urși, a existat și altcineva.

Tocmai de aceea apare și senzația că o parte din povestea asta poate ar fi trebuit să fie în joc de la început. Unele dintre recenziile Complete Edition merg chiar până la ideea că povestea principală este mai slabă fără aceste secvențe, iar după ce vezi ce adaugă ele lui Atsu, înțelegi de ce. Nu este neapărat un compliment absolut pentru structura originalului. Este puțin ca atunci când cumperi un Blu-ray Director’s Cut și afli că scena care explică jumătate din motivația personajului fusese tăiată pentru un rating mai bun.

Noua regiune, Ashoro Foothills, continuă direcția vizuală a jocului de bază, dar o îmbracă într-o atmosferă mai „tomnoasă” (da, cuvântul corect este autumnală), cu păduri dense, ceață și genul acela de lumină care îl fac pe Tudor să se obsesioneze cu Photo Mode în loc să înainteze povestea. Pentru firul principal sunt în jur de cinci ore, iar dacă începi să cureți bounties, Tales și restul activităților, ajungi fără probleme spre opt-zece. Nu este un Iki Island 2, ca dimensiune. Este mai degrabă o regiune nouă de dimensiunea uneia dintre zonele existente, cu suficiente lucruri cât să te facă să mai rămâi prin Ezo fără să începi să pierzi plotul.

Combatul primește și el câteva jucării. Avem Massive Weapons, arme supradimensionate luate de la brute care lovesc ca și cum Atsu s-ar fi săturat de eleganța katanei și ar fi decis că o grindă de lemn este, tehnic vorbind, tot armă japoneză dacă o dai suficient de tare de cineva. Sunt devastatoare, se rup după câteva lovituri și pot fi îmbunătățite. Mai apare și o abilitate pentru arc care permite lovirea rapidă a mai multor ținte. Sunt completări plăcute, dar nu schimbă fundamental sistemul de luptă. Combatul din Yōtei era deja partea care avea cel mai puțin nevoie de ajutor. În jocul de bază, trecerea de la stance-uri la arme diferite făcea fiecare confruntare să aibă un ritm ceva mai instinctiv, iar schimbarea dintre katana, odachi, kusarigama și restul arsenalului era una dintre cele mai satisfăcătoare bucăți ale experienței.   

Încă un roguelike?

Și apoi avem Most Wanted. Într-o industrie în care orice joc pare la un moment dat să primească ori un battle royale, ori un roguelike, PlayStation pare să fi decis că varianta a doua este mai sănătoasă și după alte experimente similare, acum vine rândul lui Ghost of Yōtei să te bage într-o buclă de „încă un run și gata”. Doar că aici formatul se potrivește aproape suspect de bine. Most Wanted scoate povestea din ecuație și lasă exact lucrul la care Yōtei este cel mai bun, lupta. Intri cu un personaj, treci prin serii de confruntări, primești perk-uri și îmbunătățiri pe parcurs, iar la final te așteaptă unul dintre Yōtei Six. Mori, te întorci, păstrezi anumite upgrade-uri și o iei din nou. Știți sistemul. Nu trebuie să-l chemăm pe Tudor de la Comisia Roguelike să explice cu ce se mănâncă genul ăsta de joc.

Ce contează este că există suficiente sisteme în combatul original încât loop-ul să nu pară artificial. Arme diferite, perks, charms, abilități și loadout-uri distincte între personaje fac ca fiecare run să poată arăta altfel, iar progresia permanentă îți oferă motivul clasic de a mai încerca o dată. Modul are patru personaje jucabile, fiecare cu arme și abilități proprii, iar printre ele se află și Jin Sakai. Da, Jin. Pentru cine a vrut crossover-ul evident dintre cele două jocuri fără ca Sucker Punch să inventeze o gaură în spațiu-timp în campania principală. Și probabil că aici Complete Edition își justifică cel mai bine numele pentru oamenii care au terminat deja campania. Echoes of Sekigahara îți dă motivul narativ să revii. Most Wanted îți dă motivul mecanic să nu pleci imediat după.

Există riscul evident ca modul să devină repetitiv după ce ai văzut boss-ii și ai deblocat mare parte din progresie. Tocmai de aceea sper ca Sucker Punch să nu-l trateze ca pe o jucărie pe care o pune pe raft după trei luni. Una dintre recenziile prin care m-am mai uitat să văd și eu ce zice lumea chiar ridică exact problema asta, fără provocări noi, recompense și suport, un mod construit din repetarea luptelor poate ajunge destul de repede să fie „Most Wanted” doar în meniul principal. Dar în forma actuală este, fără exagerare, unul dintre cele mai bune motive să te întorci la joc.

Complete, dar nu transformat

Ce nu face Complete Edition este să repare lucrurile pe care nu le iubeam în jocul original. Open world-ul este în continuare foarte frumos și foarte atent controlat. Poți merge unde vrei, dar libertatea rămâne una curată, aproape sterilă. În recenzia jocului de bază vorbeam despre senzația că aceste lumi mari confundă uneori libertatea cu suprafața și alegerea cu ordinea în care faci lucrurile. Poți să mergi spre stânga sau spre dreapta, dar designerul a fost deja acolo înaintea ta și ți-a lăsat frumos câte o lumină, un animal sau o rafală de vânt care să-ți spună unde vrea să ajungi. Complete Edition nu schimbă asta. Nici activitățile repetitive nu dispar. Tot mai avem campamente, bounties, trasee, lucruri de găsit și oameni care, într-un mod absolut misterios, au nevoie exact de femeia care taie șase oameni pe minut pentru a rezolva problema lor locală. Dar poate că asta este și ideea.

Complete Edition nu este o versiune „2.0” a lui Ghost of Yōtei. Nu este Cyberpunk 2077 Phantom Liberty, unde te uiți la joc și te întrebi dacă nu cumva dezvoltatorii au schimbat jumătate din el după lansare. Este mai degrabă jocul pe care îl știai, cu bucățile sale bune lăsate intacte și cu mai mult material construit în jurul lor. Și dacă îți plăcea deja formula, asta este exact ce vrei.

PSSR încă face minuni

Pe PS5 Pro, Ghost of Yōtei continuă să arate ridicol de bine. În recenzia originală am vorbit destul despre cele patru moduri grafice, Ray Tracing Pro și PSSR, sau PISSER pentru prieteni, și după un an nu am foarte multe motive să-mi schimb opinia. Noile zone nu schimbă tehnologia, dar îi dau alte peisaje pe care să o flexeze. Ashoro are o personalitate vizuală proprie, mai ales prin ceață, tonurile de toamnă și contrastele dintre păduri și zonele deschise. Este unul dintre acele jocuri în care poți să mergi zece minute fără să faci nimic productiv și să nu simți că ai pierdut timpul. Ceea ce este un compliment periculos pentru un joc video.

La fel și sunetul. Jocul de bază avea deja una dintre cele mai bune combinații de ambient, muzică și feedback prin DualSense de pe PS5, iar modurile Miike și Watanabe rămân două dintre acele idei care par gimmick-uri până când chiar le folosești. Watanabe Mode, în special, continuă să transforme plimbatul prin Ezo într-un videoclip lo-fi în care cineva tocmai a decapitat trei oameni în fundal, ceea ce este probabil o propoziție care spune multe despre interesele mele ca gamer.

Asta înseamnă „Complete”?

Dacă nu ai jucat Ghost of Yōtei, răspunsul este foarte simplu, da, ia Complete Edition. Ai jocul de bază, ai Echoes of Sekigahara, ai Most Wanted, ai Legends și ai suficient conținut cât să-ți ocupe serios timpul fără să pară că ai cumpărat un meniu cu 47 de iconițe care duc toate la același battle pass. Este, fără dubiu, versiunea definitivă a jocului. Dacă ai terminat deja campania, lucrurile sunt puțin mai interesante. Echoes nu este o expansiune uriașă și nici nu face nimic mecanic nou. Îți oferă însă o bucată importantă din trecutul lui Atsu, un personaj interesant cu care să interacționeze și suficiente momente încât să te facă să te întrebi de ce anumite lucruri n-au fost în poveste de la început. Most Wanted, în schimb, este locul în care sistemul de luptă primește ocazia să existe aproape singur, fără cai, peisaje, dialoguri sau oameni care au o nevoie disperata de exact trei bucăți de bambus. Și merge.

Anul trecut spuneam că Ghost of Yōtei este un joc care alege disciplina și coerența în locul surprizei. Complete Edition nu schimbă filosofia asta. Doar o duce puțin mai departe. Îți oferă mai mult context, mai mult combat și încă un motiv să te întorci într-un Ezo care, tehnic și artistic, încă arată ca și cum Sucker Punch ar fi găsit un cheat code pentru PS5 Pro. Nu este o a doua viață pentru Ghost of Yōtei, pentru că jocul nici nu avea nevoie să fie resuscitat. Este mai degrabă ultimul strat de lac pe ceva care era deja foarte bine finisat. Și, uneori, asta este tot ce trebuie să fie o Complete Edition.

Mulțumim PlayStation România pentru oportunitatea de a juca Ghost of Yōtei Complete Edition.

▶ Pornește video (YouTube)Deschide pe YouTube

Jucat pe: PlayStation 5 pro
Lansare: 1 octombrie 2026
Developer:  Sucker Punch Productions
Publisher: Sony Interactive Entertainment

Ghost of Yōtei Complete Edition adaugă o poveste care aprofundează personajul lui Atsu și un mod roguelike care pune combatul în prim-plan. Deși nu rezolvă limitele open-world-ului, oferă mai mult din ceea ce făcea jocul original atât de bun și reprezintă versiunea definitivă a aventurii.

✅ Un mod roguelike distractiv;
✅ Preț bun pentru upgrade dacă aveai jocul înainte;
✅ Mai mult Ghost of Yōtei;

❌ Pare ceva ce putea să fie în jocul principal;
❌ O posibilă plafonare pentru cele două moduri dacă nu primesc update-uri;
❌Nimic propriu zis nou în campania principală.