GreedFall: The Dying World – Review

O lume muribundă…

La lansarea primului titlu din serie, în 2019, toată lumea vorbea despre acest nou RPG promițător. Din păcate, jocul nu s-a ridicat chiar la nivelul hype-ului de atunci; n-a fost un titlu slab, dar nici n-a reușit să devină acea producție extrem de lăudată la care speram.

Chiar și așa, prima iterație GreedFall are și acum scoruri mai bune pe Steam față de partea a doua, care se află în Early Access încă din septembrie 2024 (76% vs. 62%). Pe de altă parte, primul joc a fost „șlefuit” constant prin patch-uri care i-au rezolvat problemele sensibile, precum repetițiile agasante ale unor personaje, devenind în timp o experiență chiar plăcută. Dovada succesului său? La doi ani de la lansare, a primit versiuni dedicate pentru PS5 și Xbox Series X/S.

Dar vremurile s-au schimbat. Primul joc a fost creat sub aripa Focus Entertainment, însă chiar înainte de lansare, studioul Spiders a fost achiziționat de Nacon, concurentul direct al celor de la Focus pe piața europeană. Între cele două jocuri se simte o schimbare de mentalitate, și nu neapărat în bine, dacă ne luăm după reacția negativă a pieței. Mai mult, situația pare destul de tulbure acum, când Nacon a cerut intrarea în insolvență. Nu e clar dacă e doar o reorganizare fiscală, dar astfel de mișcări rareori aduc vești bune, iar activele studiourilor mici sunt mereu primele vizate în cazul unor vânzări pentru lichidități.

Deși Spiders pare susținut de o mână de fani fideli, care au apreciat titluri precum The Testament of Sherlock Holmes, The Technomancer sau Steelrising, aceștia nu sunt suficienți de mulți pentru a proteja studioul pe o piață atât de competitivă.

GreedFall: The Dying World (sau soarta unui studio…)

După aproximativ un an și jumătate de Early Access, jocul s-a lansat oficial. Cred însă că aceasta a fost prima lor mare greșeală. În tot acest timp, noul GreedFall a dovedit că este plin de bug-uri. Nicio problemă, veți spune, că de asta există Early Access: să rezolvi erorile și să livrezi jocul „țiplă” când începi să ceri bani pe el. Din păcate, odată cu lansarea, multe probleme au rămas nerezolvate. Mai punem la socoteală și povestea care, deși interesantă ca și concept, n-a fost destul de complexă pentru a lăsa o amprentă serioasă asupra gamerilor, avem rețeta perfectă pentru un dezastru.

Puteau să joace cartea surprizei și să nu ofere Early Access. Oricum jocul este un titlu AA, deci puteau fi mai curajoși. De obicei, studiourile cu resurse limitate își aleg o direcție clară și se concentrează pe ce știu să facă mai bine. Spiders însă… n-a făcut asta. Cei 18 ani de experiență și succesul parțial al primului titlu au dat aripi echipei de aproximativ 100 de oameni, care au îndrăznit să facă mai mult! Greșeala lor? Au încercat să mulțumească pe toată lumea. Nu au lucrat pentru a finaliza un proiect cu o viziune proprie, ci mai degrabă pentru a le oferi altora ce credeau că aceștia își doresc.

Povestea?

Jehanne Rousseau, scriitoarea principală, descrie lumea jocului ca fiind inspirată din istorie, guvernată de intrigi politice și crime, o lume „murdară”, departe de eroismul clasic. Ideea este, într-adevăr, aparte. Inspirația din secolele XV-XVI, epoca în care imperialismul european devenea o campanie agresivă de colonizare, se simte peste tot: de la designul vestimentar și opțiunile de customizare, până la arhitectura clădirilor.

Chiar și începutul jocului te aruncă direct în acele vremuri. Faci parte dintr-o nație de indigeni ale căror pământuri sunt colonizate. Te lupți cu „bețe și chibrituri” împotriva unor invadatori mult mai bine echipați, dar nu pentru mult timp, deoarece ești luat pe sus și dus pe continent pentru experimente. După ce scapi, îți formezi propria echipă și începi să deslușești ițele politicii înalte, dar și misterul bolii numite Malichor: o molimă groaznică ce îți înnegrește sângele și te orbește. Se pare că insula ta a scăpat de infecție, iar cei de pe continent speră să găsească leacul la tine… și, bineînțeles, niște resurse pentru boierimea vremii.

Colonialismul este însoțit de un element fantastic, denotat de existența magie și creaturi mitologice, dar aici văd eu marea greșeală: de ce nu s-au rezumat doar la aspectul politic? O poveste „curată” despre puterea colonială, cu drame personale și răsturnări de situație tip Game of Thrones, ar fi fost mult mai de impact. Dar, se pare că elementul magic „trebuia” să existe, că așa e la modă în RPG-uri. Mă rog, fiind totuși un prequel, dezvoltatorii erau legați de lumea și regulile primului Greedfall…

Grafica și Atmosfera

Directorul artistic Cyril Tahmassebi a vrut să păstreze stilul vizual inspirat de Rembrandt și de Epoca de Aur, care a definit și primul joc. Pentru The Dying World, au extins acest „tablou” pentru a crea locații și facțiuni noi. Jocul folosește motorul grafic Silk (un derivat din PhyreEngine-ul celor de la Sony), care în titlul anterior părea cam învechit. De data aceasta, motorul a primit îmbunătățiri serioase. Grafica 3D și iluminarea arată mult mai bine, au dinamism și o paletă modernă de culori. Imersiunea este reală: în pădurile de pe insulă, mișcarea luminii în funcție de poziția soarelui este impresionantă. Orașele precum Olima (City of Stars), cu aerul său mediteranean, sau Uxantis, sunt mult mai vii. Totuși, trebuie menționat că experiența finală nu este chiar atât de „liberă” sau spectaculoasă pe cât lăsa trailerul să se înțeleagă. Unde mai dă chix motorul grafic? La mimica feței. Personajele par uneori niște păpuși de lemn când vorbesc, deși jocul compensează prin detaliile vestimentare.

Muzica, semnată de Olivier Derivière, este impecabilă. Omul a compus pentru Dying Light 2, Streets of Rage 4 și seria A Plague Tale, deci știe meserie. Coloana sonoră se potrivește de minune cu epoca și completează perfect atmosfera, care rămâne cel mai puternic punct al jocului.

Călcâiul lui Ahile

Din păcate, fix gameplay-ul e marea problemă. Spiders a făcut exact ce au cerut fanii: au schimbat sistemul de luptă cu unul inspirat din Knights of the Old Republic și World of Warcraft. Problema e că dezvoltatorul nu a știut să-l adapteze la standardele actuale, motiv pentru care există multe perioade moarte în bătălii, ce se datorează cooldown-urilor excesive. Chiar dacă ai pauză tactică și trei moduri de joc (tactical, hybrid, action-focused), sistemul pare învechit și nu e deloc satisfăcător. AI-ul companionilor lasă de dorit, mergând pe principiul „mușchii mei minte nu are”, iar de multe ori strategia se rezumă la a folosi abilitățile cu cel mai mare damage.

Există, desigur, clase de eroi, un skill-tree cu trei ramuri (Warrior, Magic, Tree) și companioni bine scriși. Interacțiunea cu aceștia din urmă este chiar faină, ai dialoguri complexe și poți avea romanțe cu patru dintre ei. Companionii se simt parte din poveste… asta până când începe bătaia.

M-a încurcat și interacțiunea cu mediul. Nu poți sări, nu poți intra în apă. Jocul îți dă senzația de open-world, dar te pune rapid la punct: stai pe traseul tău! Peste toate astea se adaugă bug-urile, crash-urile și markerii de pe hartă la care nu poți ajunge. Sper ca multe dintre ele să fie rezolvate rapid prin update-uri post-lansare. Totuși, ca RPG „pur sânge”, jocul te forțează să fii atent la decizii. Dacă nu te bazezi pe forța brută, poți oricând să apelezi la diplomație, amenințări sau mită.

Concluzii și decizii greșite

Spiders a încercat din răsputeri să depășească condiția de studio AA. Au vrut să aducă elemente noi, o lume unică și o narațiune densă. Îi laud pentru faptul că s-au inspirat din titluri precum Cyberpunk, The Witcher sau Ghost of Tsushima, concentrându-se pe o identitate proprie, în loc să încerce să ofere „de toate pentru toți”. Se vede că a fost un proiect făcut din pasiune, nu doar pentru bani.

Dar tocmai această pasiune i-a făcut să greșească, vrând să bage prea multe mecanici pentru a-i mulțumi pe „nerzi”. Iar acum, culmea, fix acei gameri nu sunt mulțumiți.

Părerea mea e simplă: lumea și lore-ul sunt fantastice, dar dacă le-ar fi combinat cu un sistem de luptă mai spectaculos, mai multă libertate și monștri cu adevărat înfricoșători, ar fi ieșit un titlu „dat naibii”. RPG-urile au nevoie de echilibru: dă-ne intrigi politice, dar dă-ne și distracție! Din păcate, GreedFall: The Dying World a ales să fie doar un RPG „corect”.

Dacă eram în locul lor, știind că urmează insolvența, aș fi zis „fuck it, let’s roll!” și aș fi riscat totul pe niște idei năstrușnice care să facă gameplay-ul memorabil.

Mulțumim C.D. Media pentru codul de recenzie și oportunitatea de a juca Greedfall: The Dying World.

▶ Pornește video (YouTube)Deschide pe YouTube

Jucat pe: PC (Steam)
Lansare: 10 martie 2026
Developer:  Spiders
Publisher: CD Media S.E. (România), Nacon (Global)

Nota mea este una de încurajare, bazată pe potențialul jocului. Sper ca echipa de la Spiders să nu aibă o soartă grea după problemele Nacon, pentru că, dacă vor supraviețui, au șansa să repare acest titlu.

✅ Lume cu identitate proprie, bine definită;
✅ Narațiune cuprinzătoare, intrigi și dialoguri reușite;
✅ Grafică vizibil îmbunătățită față de primul titlu;

❌ Gameplay neatrăgător, mai ales pe partea de combat;
❌ Multe bug-uri tehnice.