Cult of the Lamb

Apărut în GRIND II, paginile 34–37.

TESTAT PE PC · LANSARE IUNIE 2022 · PUB DEVOLVER DIGITAL · DEV MASSIVE MONSTER

Când a fost ultima dată când ai avut parte de claritate în viață? Când ai știut cu exactitate că exact ceea ce faci este bine pentru tine și că îți atingi scopul pe acest Pământ? Dacă răspunsul nu îți vine în minte cu ușurință, am soluția pentru tine. Alătură-te sectei noastre! Avem tot ce ți-ai putea dori vreodată: apartenență la o comunitate strânsă, mâncare și cazare autentică în natură, activități de grup din care formezi prietenii de o viață și, nu în ultimul rând, un scop. El este scopul nostru. Pe El îl vom urma până în adâncurile întunecate pentru a-I duce gloria cât mai departe. Mielul!

Oh... viață de acolit!

Cam așa sună viața unui acolit de rând din Cult of the Lamb. Suflete rătăcite în negura războiului purtat între profeți falși și demoni închiși în lanțuri. Duhuri nevinovate care pot fi salvate de către protagonistul nostru. Mielul aflat în centrul acțiunii a fost și el, la rândul său, un biet sclav care urma să fie executat. Cei patru conducători ai regatului, cei 4 Episcopi, au încercat din răsputeri să mențină ordinea impusă de ei. Sacrificând creaturile care s-au răzvrătit împotriva lor, aceștia au reușit să rămână pe tron. Până acum!

Mielul adus la tăiere are un înger păzitor acolo sus… sau acolo jos, mai bine spus. Demonul înlănțuit menționat anterior e cel care caută fără liniște un acolit de încredere, care să îi poarte coroana. Răspunsul său vine tocmai sub forma acestui copitat cu lâna albă și pufoasă, pe care jucătorul are ocazia de a-l controla pe parcursul întregii aventuri. Având binecuvântarea dată de acest lord al întunericului, mielul va strânge la rândul său acoliți, va crea o sectă și va lupta împotriva episcopilor însetați de putere.

Happy Tree Lambs

Premisa din Cult of the Lamb este una cât se poate de savuroasă, plină de umor negru prezentat într-o formă autentică – în stilul Happy Tree Friends, la care mă uitam în copilărie. Controlezi un miel înzestrat cu haruri divine, capabil în egală măsură să conducă o comunitate și să lupte la nevoie.

Scopul jocului este de a-ți extinde secta, de a stabili legi stricte, de a avea grijă de bunăstarea membrilor, dar și de a petrece pauzele de masă măcelărind animale sălbatice într-unul din cele 4 dungeon-uri puse la dispoziție: unul pentru fiecare Episcop.

Din punctul acesta de vedere, jocul creează un echilibru între bătălii și management, combinând cu bun gust diverse elemente întâlnite în numeroase alte titluri. Acțiunea se petrece în decursul mai multor zile, existând astfel un ciclu de zi și de noapte, în care trebuie să alegi ce e mai important de făcut. Acoliții tăi sunt înfometați, au nevoie de odihnă și pot chiar să își facă nevoile pe unde apucă atunci când nu există măcar un WC în fundu’ curții. Mai presus de toate, sectanții sunt aici pentru tine, conducătorul lor, care i-a salvat din ghearele morții.

Însă credința lor poate fi pusă la îndoială în cazul în care nu ești un lider adevărat: câteva decizii greșite și nerecunoscătorii își vor schimba părerea și vor începe să se răzvrătească împotriva ta. Cu ajutorul indicatorului pentru nevoile membrilor sectei tale, vei putea să stabilești care sunt prioritățile. Cel puțin la începutul jocului, acesta e un dans pe un fir de ață – fiindcă nu ai nici resursele, nici timpul pentru a răspunde eficient la toate doleanțele care apar.

Lăsând puțin managementul la o parte, cred că e important de conștientizat modul în care funcționează sistemul de luptă. Aceasta se îmbină perfect cu partea de gestiune, fiindcă timpul se scurge și în momentele când ești într-un dungeon. Drept urmare, acoliții tăi pot muri de foame dacă ție îți ia prea mult timp să te bați cu viermi și alte târâtoare. Totuși, din dungeon te vei întoarce cu bani, materiale de construcție, talismane, noi recruți și, dacă găsești calea cea dreaptă, vei ajunge să te lupți și cu Episcopii.

Durere în suflet și diversitate...

Cult of the Lamb e astfel un rogue-like cu o doză de time-management, în special în prima parte. Combat-ul se petrece pe o serie de hărți bidimensionale, amintindu-mi de The Binding of Isaac, cu o diversitate relativ mare a inamicilor. Ce face acțiunea mai interesantă este faptul că la începutul fiecărui dungeon primești o armă și o abilitate specială. În total există 5 arme principale care se simt diferit, în funcție de calitățile pe care le preferi: viteza sau damage-ul. Abilitățile speciale sunt cu mult mai numeroase, iar pe măsură ce cumulezi ore de joc ajungi să deblochezi noi atribute și puteri. Combinația dintre cele două și diversitatea oferită de joc fac ca fiecare nouă aventură să ofere o experiență puțin diferită față de celelalte. Am simțit durere în suflet de fiecare dată când începeam lupta cu un cuțit, dar speram mereu să găsesc pe parcurs o armă mai de Doamne-ajută.

Cel mai bine m-am împăcat cu toporul sau ciocanul, în momentele când impactul atacurilor se simte până și în pixelii care sar din pământ la fiecare lovitură.

E important să nu uit să menționez prezența boșilor, dintre care majoritatea mi s-au părut dificil de înfrânt la prima interacțiune. Însă odată cu învățarea rutinei de manevre pe care o repetă, devin mai rezonabili. Excepție face un singur boss, care m-a răpus de numeroase ori… însă vă las să descoperiți singuri despre cine este vorba. Sarea și piperul acestor aventuri sunt cărțile de tarot pe care le găsești pe parcurs, care funcționează ca o abilitate pasivă activată doar pentru run-ul respectiv. Și în cazul lor, abundă în diversitate și creează situații în care te simți cu adevărat zeu printre muritori. Cum ar trebui, de altfel, în calitatea ta de lider de sectă!

Lupta ca lupta, dar tocmai am primit mesaj că unul din sclavii… urghhh, vreau să zic acoliții mei dragi, moare de foame în timp ce un altul a făcut pneumonie de la prea mult exhibiționism. E timpul să mă întorc la ei, să le fac de mâncare, să le strâng rahatul din fiecare colț al hărții… că dea, atunci când ai câine trebuie să mergi cu punguța după tine. Mai presus de toate, îi chem la o nouă predică. În felul acesta le mențin tuturor credința la un nivel ridicat și pot, cu timpul, să promulg legi gravate în tăblițe de piatră.

Interesant este că mereu este oferită o alegere dintre două legi, generând astfel cultul personalizat. Spre exemplu, poți încuraja în rândul acoliților tăi poligamia, sacrificarea membrilor, strângerea de fonduri și maratoanele de pescuit. După ce le menții credința la un nivel ridicat, acoliții îți oferă și niște inspirație divină care te ajută să deblochezi construcții noi pentru secta ta. M-am săturat să vă strâng eu rahatul, așa că vă construiesc o magazie și angajez un acolit să facă asta în locul meu. Cu timpul, activitatea se automatizează prin intermediul membrilor care lucrează în locul tău pentru ca voia ta să se facă. Iar tu, ca un lider adevărat, te bucuri din vârful mormanului de bănuți din aur.

Avem ciupercuțe!

Ce leagă și mai bine întreaga experiență este prezența unor personaje secundare care interacționează cu tine și îți oferă misiuni. Ca orice sectă care se respectă, trebuie să treci și prin experiența consumului de ciuperci în masă: uneori te bucuri de efecte benefice, iar alteori descoperi reacții adverse. Această informație este servită prin intermediul unui personaj secundar, care se îmbină excelent cu restul poveștii.

Mai vreau să menționez și două minigame-uri care au adus savoare jocului. Pe de o parte, avem clasicul pescuit: care în cazul de față este o copie a sistemului întâlnit în Stardew Valley.

Nu e un reproș; pentru mine, pescuitul în Stardew Valley este una din cele mai relaxante experiențe.

Cult of the Grind!

Pe de altă parte, avem un joc de noroc cu zaruri, care necesită puțină strategie pentru a determina câștiguri semnificative pe termen lung. La fel ca pescuitul, a fost un mini-game de care m-am bucurat din plin și care a întregit jocul și lumea creată. Cu o grafică perfect aleasă pentru povestea transmisă, cu animații smooth pentru toate activitățile și luptele din joc și cu hitbox-uri uneori enervante (dar de cele mai multe ori funcționale), Cult of the Lamb reușește să ofere ore bune de divertisment. M-a țintuit în scaun pentru câteva zile, în care fiecare moment liber era dedicat înfruntării forțelor răului (sau binelui?), dar și a extinderii sectei mele prolifice. Îl recomand din inimă tuturor pasionaților genului rogue-like, dar și fanilor Stardew Valley. Acum scuzați-mă, voi merge să dansez în continuare cu acoliții mei… căci credința în lider se păstrează doar prin interacțiunea directă cu dragii mei discipoli. Asta și sacrificii, bineînțeles. Mihai Dimache