Duke Nukem 3D

Apărut în GRIND II, paginile 4–7.

Contraatacă) și o hartă întreagă care ne aduce aminte de nava Enterprise din Star Trek.

Iar după ce Duke revine pe Terra pentru a înfrunta invazia extraterestră, se va vedea înconjurat de o scenă de karaoke unde poate cânta Born to be Wild, va putea demola o replică a clădirii de birouri id Software, va observa un Terminator T-800 strivit și va fugi de un bolovan uriaș la fel ca Indiana Jones.

Lista mea de referințe nu este completă. De fapt, ea nu acoperă nici jumătate din simbolurile culturale care pot fi identificate pe parcursul nivelurilor din Duke Nukem 3D. Mai mult de atât, dincolo de omagiul adus culturii americane, avem un joc de care te poți bucura și fără a înțelege contextul. Nu trebuie să știi cine a fost OJ Simpson și nu trebuie să fi vizionat capodoperele cinematice ale lui Stanley Kubrick pentru a-ți păta o bună parte de ecran cu sânge de mistreț spațial. Dar dacă ești familiarizat cu elementele culturale prezentate, atunci satisfacția ta va fi mult mai mare.

A caracteriza Duke Nukem 3D prin intermediul unei singure scene dintr-un club de striptease și al unor domnișoare împrăștiate prin unele niveluri mi se pare o crimă la adresa artei.

Cu sau fără corectitudine politică, Duke3D.exe este un fișier care merită deschis pe orice sistem. Și chiar dacă nu se discută despre asta în media, jocul reușește să rafineze trecutul (DOOM, Hexen) și să anticipeze viitorul (Half Life, Quake). Programatorii și designerii de la 3D Realms nu au ajuns să primească aceeași apreciere de care au avut parte John Carmack, John Romero și Gabe Newell. Așa că voi profita de ocazie pentru a le mulțumi lui Todd Replogle (programator), Allen H. Blum III și Richard Gray (designeri) și Lee Jackson și Robert Prince (compozitorii coloanei sonore). Au făcut o muncă impecabilă, care a ajuns însă să fie înțeleasă și caracterizată greșit. Acum scuzați-mă, am funduri de tăbăcit și am rămas fără gumă de mestecat… sau ceva de genul.

Du-ke mă d-aici cu

În cele aproximativ 20 de ore pe care le-am petrecut alături de Duke Nukem 3D (momente imortalizate în episoadele 3, 4, 5, 7, 8, 9 și 10 din seria Nintendo Vlad de pe YouTube), scenele controversate care marchează moștenirea culturală a francizei (aici mă refer strict la acuzațiile de toxicitate masculină) au durat cam 15 minute. Cât înseamnă 15 din 1200? Cam 1.25%. Pentru că în rest, am avut parte de acțiune intensă și un număr neașteptat de mare de puzzleuri care deseori mi-au dezmorțit neuronii și m-au încurajat să experimentez.

Ceea ce vreau să mai adaug înainte de a încheia articolul este că Duke Nukem 3D este un fel de Forrest Gump al jocurilor. Pe parcursul celor 3 episoade canon, veți găsi referințe culturale și istorice prin intermediul cărora universul lui Duke abordează

americanismele tale!

fenomene populare de la jumătatea anilor 1990. În nivelurile din primul episod veți găsi un poster care ne aduce aminte de Men in Black și Blues Brothers, o revistă aruncată pe jos care parodiază PlayBoy, un televizor care îl arată pe OJ Simpson cum fuge de poliție, un călugăr spânzurat din Rise of the Triad, una bucată DOOM guy sfârtecat pe jumătate (“one DOOMed space marine”), afișul din celula de închisoare care conduce spre un tunel secret (la fel ca în celula lui Andy Dufresne din Shawshank Redemption) și submarinul USS Dallas din The Hunt for Red October.

O dată ce Duke Nukem ajunge în spațiu în episodul doi, vor putea fi descoperite referințe mult mai SF: monolitul din filmul 2001: A Space Odyssey de Stanley Kubrick, Luke Skywalker atârnat cu capul în jos la fel ca în Episodul 5 (Imperiul

DUKE-LIFE

Atunci când am început să joc Duke Nukem 3D, aveam în minte două preconcepții: că am de a face cu o clonă de DOOM și că voi descoperi genul de joc pe care niciun studio nu ar avea curajul să îl mai producă astăzi. Ambele sunt greșite. Pentru că odată ce eliminăm aspectele care generează senzaționalism, descoperim un shooter ambițios și eclectic. Un veritabil titlu de acțiune care reușește să testeze atât reflexele cât și inteligența jucătorului.

Am găsit în Duke Nukem 3D (varianta portată în 2020 pe Nintendo Switch) veriga lipsă dintre DOOM și Half Life: două dintre cele mai importante titluri din istoria artei digitale interactive. Spre deosebire de DOOM, designul nivelurilor este mult mai vertical și permite explorarea fiecărui colțișor de nivel prin intermediul săriturilor și a unui jetpack aflat în dotare. Mai mult de atât, ți se oferă posibilitatea de a ținti și pe axa 0y. Camerele secrete și ascunzătorile sunt și ele duse la nivelul următor. De fapt, nivelul de detaliu din Duke3D ar putea să facă de rușine multe dintre lansările contemporane.

Dar haideți să vorbim și despre comparația cu Half Life. Explorare de canale de scurgere și tuneluri de ventilație? Bifat. Puzzle-uri care implică utilizarea legilor fizicii? Bifat. Deplasare non-liniară prin mai multe medii (inclusiv niveluri sub apă)? Bifat. Conducere de vehicule? Diximus! În plus față de jocul lansat de Valve cu 2 ani mai târziu, Duke Nukem introduce și o rază laser care mărește sau micșorează personajele. Astfel, poți folosi dispozitivul pe post de capcană pentru inamici pentru a-i strivi sub gheată în încercarea de a face economie de gloanțe, sau poți să îl reduci pe Duke la dimensiunea unui șoarece pentru a-l ajuta pe musculos să caute secrete ascunse în fiecare colț al hărții.

VLAD COSTEA Din 1996 și până astăzi, Duke Nukem 3D a fost înțeles și caracterizat greșit.

Indiferent dacă ne referim la jurnalism din industria de jocuri sau de senzaționalism televizat, ideea principală care ni s-a transmis despre debutul lui Duke în era FPS-urilor este că avem de a face cu o parodie a filmelor de acțiune cu Stallone și Schwarzenegger. Un erou vulgar dintr-o eră apusă. Un musculos fumător de trabuc și recitator de maxime aflate la același nivel de profunzime cu perversa de pe Tg. Ocna. O expresie absolută a toxicității masculine pe care media încearcă să o stârpească și o dovadă de misoginism cras în relație cu bietele lucrătoare sexuale care își mișcă pixelii lasciv.