Genshin Impact

Apărut în GRIND II, paginile 30–41.


Cred într-unul Sfânt Barbatos, tatăl atotbețivanilor, făcătorul cidrului și al vinului de păpădie. Și într-unul Sfânt Morax, frate de cruce, care din piatră s-a născut și nisip s-a făcut. Insulă din insulă, viziune din viziune, distrus, dar nu făcut, cea de o ființă cu Baal, prin care toate s-au supus. Care pentru noi, F2P și pentru a noastră mântuire, s-a pogorât din aniversare și s-a întrupat de la miHoYo, și din fecioara Kokomi și se făcu praf. Și s-au răstignit pentru noi leakeri martiri și au pătimit și s-au îngropat. Și au înviat a treia zi după anunțuri, și s-au înălțat pe Twitter si vor ședea de-a dreapta comunității, și iarăși or să vină cu slavă, să judece balenele și săracii, al căror pity nu va avea sfârșit. Și întru Dainsleif, Domnul de Abis distrugător, carele din Khaenri’ah purcede, cela ce împreună cu Aether și Lumine este scris și slăvit, care au grăit prin viziuni. Într-una Sfântă, zădărnicească și neîncetată farmare, nădăjduiesc un set complet spre iertarea ghinionului, aștept resetarea dorințelor, și eroul veacului de 5 stele. Amin!
Genshin Impact – Actul IV:
DUPĂ PUTERILE ȘI VOINȚA ZEILOR
Fără a da prea multe detalii din povestea principală, misiunile interminabile pe care le primești de la conducătorii fiecărei națiuni până la țânci care și-au pierdut părinții, îți dau impresia că acest univers e complet blestemat fără tine, chiar dacă tu ești cel care caută ajutor.
Ca o anecdotă, fiecare zeu, deși se presupune că ar trebui să vegheze asupra supușilor, face orice altceva în afară de asta. Barbatos, archon-ul din Mondstadt, visează la sticle de cidru și se dă mare bard. Morax, zeul contractelor și cel care a creat Mora, e sărac lipit și lucrează la o firmă de pompe funebre. Iar Baal, divinitatea din Inazuma, o ține sus și tare cu eternitatea, dar face razie de viziuni fără să o intereseze prea mult consecințele. Unde mai pui că în Teyvat există o entitate întunecată, Abisul, care vrea să distrugă Celestia (un fel de Munte Olimp) și să se răzvrătească împotriva zeilor.
Ceea ce am relatat vizavi de întâmplările din joc este doar o mică parte, spusă pe un ton sarcastic și amuzant. Genshin Impact, în ciuda grind fest-ului, îți oferă libertatea de a te bucura de conținutul oferit după bunul plac, singur sau cu prietenii care pot intra în lumea ta, indiferent de tipul de dispozitiv de pe care te joci. Evenimentele sunt destul de diverse, de la joaca de-a v-ați ascunselea, la tenis, pescuit și întâlniri cu partenerul visurilor tale, unde ajungi să faci bluze de iarnă pentru cățeii și pisicile fără stăpân.
Voi încheia aceste rânduri în același mod ca și începutul, cu o rugăciune. Nu de alta, dar dezavantajul de a fi la început de drum în Genshin Impact necesită nervi de oțel și posibilitatea de a avea un personaj dintr-un continent la care nici măcar nu ai acces. Noroc că ai de unde alege, timp să tot ai!
Actul III:
Mai pe scurt, Lisa nu va fi eficientă de una singură, așa că vei avea nevoie să-ți crești pe cineva de Dendro (în reacție cu Electro va da Aggravate), o baterie de Electro, ca să-și poată reface abilitățile rapid, apoi un element care îți va asigura vindecare (Anemo e o alegere viabilă).
Și asta doar pentru o echipă funcțională construită în jurul nevestei căreia i-am dedicat atât de multă grijă până când a ajuns un monstru pe arena de bătălie.
Bineînțeles, acesta este un scenariu optimist, când după mai mult de doi ani de încercat continuu strategii de echipe, am ajuns să vânez pe Twitter conturile celor care dau leaks despre viitoare personaje, ca mai apoi să-mi imaginez de ce armă sau echipă am nevoie pentru o eventuală obsesie sub forma unui băiat cu coif de șacal, care urlă a Anubis de la o poștă (Cyno, pentru referință).
Este un ciclu continuu, care nu pare să se oprească prea curând. Poate doar până când nu o să mi se mai pună pata pe vreun anime husbando care o să aibă vocea în japoneză a lui Junichi Suwabe sau Mamoru Miyano.
Dar hei, cine are harem de tipe și tipi frumoși pe cont, în toate combinațiile posibile?
IUBIRE DIN FARMAREA FACE
CE
CE
FACE FARMAREA DIN IUBIRE Genshin Impact Actul III:
Foarte important este Resinul, una dintre cele mai folosite monede de schimb în Genshin Impact.
Ai nevoie de acest Resin pentru a accesa premiile și materialele acumulate în urma unui boss sau domenii de materiale, talente sau artefacte. Simultan, cu cât folosești mai mult, cu atât capeți mai mult EXP (rată de 1:5). Dezavantajul este că un Resin se regenerează la fiecare opt minute, iar limita este de 160. Odată ce ajungi la această valoare, ea nu se va mai regenera.
După lupte seculare, ai reușit să o construiești pe Lisa după chipul și asemănarea damblalelor tale, cu un ratio de Crit Rate/Crit DMG ce ar face pe orice balenă care a aruncat o avere în joc să se simtă mică și neînsemnată. Ca mai apoi să realizezi că ai nevoie de un tank, o baterie pentru energie și eventual elemente care să genereze reacții cât mai puternice, fiind un avantaj în luptă sau pentru diverse puzzle-uri.
Câteva paragrafe mai sus am discutat despre prezența celor șapte elemente. Există o mecanică interesantă aici, anume posibilitatea de a-ți construi echipa (maxim patru personaje) pe baza reacțiilor. Ca să dau un exemplu, dacă folosești o reacție pe bază de Hydro și Pyro, vei obține Vaporize, Electro și Pyro vor da Overloaded, Hydro și Cryo duc la Frozen și așa mai departe.
Actul III:
Dacă nu ți-am pierdut atenția până acum, felicitări!
Țin să menționez că mai avem până ca vrăjitoarea noastră să se prezinte așa cum se cuvine pe câmpul de luptă. Și ce erou este vrednic de ispravă dacă nu are o armă pe măsură? Pentru Lisa, avem nevoie de un Catalyst, armă specifică pentru un rol de mag. Celelalte tipuri de arme sunt Claymore, Sword și Polearm. Precum personajul, acestea pot fi de patru sau cinci stele, iar upgradarea se face în același mod (dublurile îndeplinesc rol de refinement, maxim 5, level maxim al armei de 90). Deși costurile pentru o armă sunt cam la jumătate față de erou, ai nevoie de materiale separate, care, la fel ca și talentele, au domenii proprii, cu iteme active în zile distincte.
Spre final, avem artefactele – un subiect unde Iisus al RNG-ului își face de cap cu tine în cele mai perverse moduri. Și asta pentru că un set complet de artefacte (minim patru piese) se obține după ore lungi de grind într-un domeniu creat special, ca mai apoi să te rogi la o multitudine de spirite cunoscute și necunoscute ca să-ți crească substatul de care ai nevoie, pe măsură ce urci un artefact la nivel maxim. Formula se menține și aici, sunt artefacte de patru stele (level maxim 16) și cinci stele (level maxim 20). Unde mai pui că sunt personaje care scalează cu HP, Attack, Energy Recharge, în funcție de ce rol îndeplinesc în echipă (DPS, sub DPS, tank, support).
IUBIRE DIN FARMAREA FACE
CE
CE
FACE FARMAREA DIN IUBIRE Genshin Impact Actul III:
Fiecare constelație are anumite beneficii, cum ar fi regenerarea mai rapidă a energiei, un boost de DEF, rezistență la întrerupere și lista poate continua.
Avem toate copiile, acum ce facem? Păi, începem să adunăm resursele necesare pentru urcarea în level (maxim 90). Ai nevoie, în total, de 420 000 de Mora (moneda Teyvatului), 46 Lightning Prism (se pot obține de la un cub de Electro, boss care drop-uiește două sau trei iteme după fiecare înfrângere, dacă ești la WL 8), diamante mov, 146 Valberry (se pot culege din diverse locuri din Mondstadt, se regenerează în 48 ore) și concentrat de slime. Dacă nu ai fost suficient de inspirat cât să farmezi înainte de a te decide să o crești pe Lisa, atunci o să-ți ia ceva timp.
Trecem la talente. Și asta nu pentru că fătuca nu este înzestrată suficient, doar că abilitățile și ultimata ei au și ele nevoie de un enhance. Fiecare talent poate fi upgradat până la 10. Câteva dintre resursele necesare sunt comune cu cele de la character level, dar materialele pentru talente sunt altă mâncare de pește. Acestea pot fi obținute în domenii de bătălie, disponibile în anumite zile ale săptămânii. Talentele de nivel superior (6 - 10) necesită iteme care sunt drop-uite doar de către boși săptămânali. Nivelul 10 îți cere, adițional, o coroană, care se poate procura exclusiv din evenimente limitate de timp.
Actul III:
CE FACE FARMAREA DIN IUBIRE
Genshin Impact a reușit să scoată din mine ceea ce nu îmi imaginam că voi găsi într-un joc video anime. Să colecționez soți sau neveste (depinde de perspectivă) virtuale, pentru care să-mi dedic timpul, banii, sudoarea și fanteziile.
Fiecare personaj pe care îl poți obține într-un timp limitat are propriul design, caracteristici și puteri care îl fac special, fiind încadrat în povestea principală a jocului sau în evenimente tematice restrictive ca durată.
Diversitatea este cuvântul cheie atunci când arunci o privire către sumedenia de personalități masculine și feminine pe care jocul ți le pune la dispoziție (aproximativ 57, dar se vor lansa altele noi). Vrei o tipă care flirtează cu tine în orice ocazie când te întâlnește, are o voce scoasă dintr-un hentai atunci când se cațără pe stânci și îți electrocutează inamicii? Lisa, un mag foarte talentat și librarul Cavalerilor Favonius este alegerea perfectă! Pentru cei care sunt mai nonconformiști, o avem pe Hu Tao, cea de-a 77-a directoare a pompelor funebre Wangsheng, o poetă desăvârșită și un manager carismatic. Grijulie cu clienții, îi vizitează regulat, doar ca să știe când să își pregătească din timp coșciugele, cu ofertă de -50% pentru un al doilea decedat. Nu se știe niciodată când ai nevoie!
Partea proastă este că devine imposibil să ai doar un favorit. Și probabil vă întrebați, de ce ar fi asta ceva rău? Luați un scaun, eventual un bax de bere, întrucât creșterea unui personaj la capacitate maximă (ce glumă bună!) în Genshin Impact poate lua luni întregi de farmat resurse, talente, arme și artefacte.
Să presupunem că ai decis să îți c a n a l i z e z i energiile pe domnița mai sus numită, Lisa.
Din fericire, jocul ți-o pune la dispoziție din primele misiuni, deci nu este un chin foarte mare dacă vrei să faci rost de ea. Fiind un personaj de patru stele, drop rate-ul la gacha (sau păcănele, cum îmi place să le numesc) este mai mare. Pentru a ajunge la un potențial comparabil cu unul de cinci stele, care este mai greu de obținut, dar oferă abilități mai puternice, ești nevoit să faci rost de constelații. Mai simplu spus, să dai la păcănele și să speri că vei obține dubluri ale Lisei cât să ai toate cele șase constelații disponibile.
Genshin Impact – Actul II:
BINE AI VENIT ÎN TEYVAT!
Primele ore petrecute în Genshin Impact se scurg fără să realizezi.
Ești preocupat să acumulezi cât mai multe materiale, de la flori, minereuri și gângănii, până la a te arunca în haite de hobgoblini (aici se numesc hilichurls, dar mi-a luat ceva până să mă obișnuiesc) sau slimes, împotriva cărora îți poți măsura puterea.
Lumea este vastă, cu peisaje superbe, inspirate din locuri precum parcul național forestier Zhangjiajie din Hunan pentru munții din Liyue, orașele din Germania și Elveția pentru Mondstadt, templele și castelele imperiale din Japonia pentru Inazuma sau piramidele egiptene pentru zona de deșert din Sumeru. Dacă vi se pare deja mult, luați în calcul că miHoYo plănuiește să mai lanseze încă trei zone noi pe viitor, inspirate din culturile precolumbiene (Natlan), Franța (Fontaine) și Rusia (Snezhnaya). Și da, ați ghicit, cei din Snezhnaya sunt băieții răi.
Pe măsură ce explorezi, îți crește AR-ul (Adventure Rank), care contribuie la avansarea nivelului de lume (World Level). Cu cât ai un WL mai mare (maxim 8), cu atât inamicii sunt mai dificil de înfrânt, însă premiile de pe urma lor sunt mai consistente. Acum vine întrebarea, pentru ce atâta strâns de experiență, resurse și comori?
Prima interacțiune pe care o ai cu mediul înconjurător este cu una dintre Statuile celor Șapte, aflată la marginea orașului Mondstadt. Cei șapte sunt zei (Archons) care veghează asupra principalelor regiuni din Teyvat.
Fiecare zeu reprezintă forța întruchipată a unuia dintre cele șapte elemente: Anemo (Aer), Geo (Pământ), Electro (Electricitate), Dendro (Vegetație), Pyro (Foc), Hydro (Apă) și Cryo (Gheață). Totodată, acești idoli pot acorda viziuni muritorilor. Ei pot manipula puterile unui element, devenind astfel asemeni unor semizei. A nu se confunda cu sensul de viziune general cunoscut. În Genshin Impact, o viziune este un obiect fizic, un fel de amuletă, al cărei simbol coincide cu elementul pe care personajul îl poate accesa sub forma unor abilități speciale.
Aether, drumețul nostru, nu are o viziune (la propriu și la figurat), însă dacă intră în contact cu o statuie, poate prelua elementul respectiv. Prin intermediul aceluiași monument, harta ținutului va fi dezvăluită treptat, iar numeroase puncte de teleportare vor deveni disponibile pentru a facilita deplasarea dintr-un punct în altul. ` Deși nu m-ar fi supărat posibilitatea de a avea un cal, alături de care să explorez toate frumusețile lumii.Fir-ar, iar mă gândesc la Breath of the wild.
Genshin Impact – Actul I:
IZGONIREA DIN PARADIS ȘI CEI ȘAPTE
Povestea începe cu imaginea a doi meteoriți, care parcurg cerul unui univers neștiut. Cele două corpuri cosmice sunt referință către doi frați gemeni, Lumine si Aether. Călătoreau în lumea numită Teyvat de ceva timp, dar se vedeau nevoiți să o părăsească pentru un motiv anume.
Însă ceva s-a întâmplat. O entitate necunoscută, cu puteri fabuloase, le blochează calea. Cucerirea de către oameni se încheie aici, amenință făptura care se autointitulează Susținătoarea principiilor cerești. Cei doi protagoniști încearcă din răsputeri să țină piept presupusei zeități. În acel moment, ești forțat să iei o decizie. Lumine sau Aether. Nu știi care este motivul alegerii, dar trebuie să mergi mai departe.
Zeița îl capturează pe fratele care nu a fost ales, iar celălalt este expulzat în Teyvat. Cu amintirile șterse, exceptând întâlnirea cu divinitatea amenințătoare, eroul nostru (voi menționa numele lui Aether, fiind geamănul pe care eu l-am ales) încearcă să supraviețuiască pe o plajă pustie. În timp ce pescuiește, dă de o creatură bizară. Deși arată ca un copil, Paimon este un NPC zburător foarte energic și vorbăreț (poate puțin prea mult pentru binele propriu), care după ce ascultă întâmplările lui Aether, se hotărăște să îi fie companion și ghid. Așa începe misiunea principală în Genshin Impact. Să descoperi aceste meleaguri și să îți cauți sora pierdută.
Genshin Impact – HAREM PĂCĂNELE ȘI FURIA ZEILOR
Barbatos al nostru care ești în ceruri, sfințească-se cidrul tău. Fie domeniile tale, facă-se set complet. Precum în Celestia, așa și în Teyvat. Resinul tău cel de toate zilele, dă-ni-l nouă astăzi. Și ne iartă nouă plângerile noastre, precum și noi iertăm RNG-ul vieții. Și nu ne duce pe noi în Khaenri’ah, ci ne izbăvește de A b i s. Amin!
0 voturi
Derulează până aici și stai cel puțin 30 de secunde pe pagină ca să votezi.
Alege un scor de la 0 la 10 (poți folosi și jumătăți).