Undaunted: Normandy

Alex Doppelgänger · · 11 min de citit
Undaunted: Normandy

Apărut în GRIND III, paginile 186–191.

LANSARE 2019

CREAT DE TREVOR BENJAMIN, DAVID THOMPSON

NR. JUCĂTORI 2

CLASSIFIED

“După ce am îndurat toate calvarurile și antrenamentele din Anglia, ne-am simțit destul de pregătiți pentru orice, și eram foarte pregătiți să ne batem cu germanii, și abia așteptam ziua în care puteam intra cu adevărat în luptă.”

[Sergentul Bob Slaughter, Regimentul de Infanterie 116, Divizia 29 SUA]

war, war never changes

Războiul este fără dar și poate unul dintre cele mai interesante subiecte pentru specia umană. Bineînțeles, nu ne place războiul în sine, dar ne place să vorbim și să citim despre el. Poate satisface nevoia de violență a creierului primitiv? Poate pur și simplu satisface o curiozitate morbidă și în același timp ne umple de recunoștință că noi nu suntem în mijlocul acelor evenimente? Ne place mai ales să jucăm jocuri cu și despre război, pentru că, până la urmă, ce poate fi mai potrivit pentru a ne satisface anumite curiozități (“oare eu ce aș fi făcut în locul lui Napoleon sau Belisarius?”) decât jocurile? Un spațiu sigur care nu prezintă niciun pericol mental sau fizic pentru tine, dar care te pune într-un mod mai mult sau mai puțin abstractizat într-un anumit scenariu de război este fix ce trebuie. Iar numărul extrem de mare de jocuri care au apărut pe piață și care au ca subiect diversele conflicte militare ale omenirii poate doar să confirme această atracție.

Unul dintre cele mai prolifice tipuri de media care abordează tema războiului este fără dar și poate cel al jocurilor video (cine n-a auzit de Medal of Honor sau Call of Duty?), dar există un altul care îl întrece cu mult. Board game-urile (jocurile de societate, cum le zic ăi mai bătrâni) nu numai că au o întreagă categorie dedicată războaielor, numită „war games”, ci datează încă din secolul al XVIII-lea sau chiar din secolul al XVI-lea. Știu că te gândești la Șah, dar nu mă refer la el, ci la jocuri care au explicit implementată ideea de război. Acuma, categoria asta de war games este una destul de nișată chiar și în domeniul board game-urilor, deoarece cuprinde în general niște jocuri destul de greoaie ca reguli, fiind preocupate mult mai mult de ideea de simulare, de realism, în detrimentul distracției. Nu că n-ar fi distractive, dar trebuie să fii pasionat ca să le guști. Și totuși, jocul pe care îl am în față și despre care mă simt dator să vorbesc cât mai mult posibil uimește însuși prin faptul că e foarte simplu în comparație cu alte titluri de război și este foarte bun, acesta stârnind mare vâlvă în momentul apariției sale, fiind încă foarte apreciat de public.

ziua z

Undaunted: Normandy este un war game pentru 2 jucători, creat în 2019 de către Trevor Benjamin și David Thompson, ilustrat de Roland MacDonald și publicat de Osprey Games, a cărei acțiune se petrece în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial. Povestea jocului se centrează pe bătăliile duse de Divizia 30 de Infanterie a SUA (vezi pe Wikipedia, e foarte interesant) împotriva germanilor, imediat după Debarcarea din Normandia. Aceasta a realizat mai multe operațiuni importante în acea perioadă, ducând în total, până la sfârșitul războiului, lupte intense timp de 282 de zile.

Astfel, unul dintre cei doi jucători va comanda un pluton de soldați ai acelei divizii, încercând să câștige bătălii împotriva germanilor, bătălii ce se vor întinde pe parcursul a 12 scenarii. Celălalt jucător va conduce, bineînțeles, un pluton de soldați germani.

Nu voi dezvălui prea multe despre aceste scenarii, dar e important de știut că au legătură între ele și există o anumită continuitate; astfel, le poți juca fie “stand-alone”, fie în modul campanie, creând un fir narativ. Ca orice joc care se respectă, acțiunea se petrece într-un spațiu, în cazul ăsta pe o tablă de joc și trebuie să recunosc că de fiecare dată când pun Undaunted: Normandy pe masă, sunt plăcut surprins de cât de bine poate arăta. În esență harta nu e mare chestie, fiind alcătuită din 18 plăcuțe de carton (fiecare are două fețe, A și B) aranjate după cum îți spune scenariul. Dar ce plăcuțe de carton! Acestea sunt bogat ilustrate, cu diverse clădiri mai mult sau mai puțin abandonate, dar și câmpuri agricole, păduri, câmpii, râuri sau alte spații geografice care arată toate diferit. Grafic vorbind, fiecare bucată de hartă are un aspect plăcut, iar detaliile foarte bine realizate oferă fiecărui scenariu personalitate: chiar simt că mă aflu la marginea unui sătuc, într-un spațiu rural, făcându-mi planul de atac.

Iar caracteristicile geografice de pe fiecare plăcuță chiar contează! Astfel, fiecare are un “cover bonus” care îți poate oferi un plus de siguranță în cazul unui atac și care invită la o evaluare tactică și strategică a situației de pe câmpul de luptă. Îți trimiți soldații înainte pe câmpul acela deschis care se află fix în raza vizuală a inamicului sau îi trimiți mai în dreapta, unde este un câmp acoperit de un rând de tufișuri?

Deși vorbim de un joc de război, Undaunted: Normandy este unul în care acțiunea se petrece într-un spațiu restrâns, close quarters, lucru care oferă și senzația că “it’s personal”. Dacă în Risk sau Diplomacy sau Axis & Allies ai întreaga lume la dispoziție ca să manevrezi unități, aici ai curtea din spate a unui sătuc din Franța. Atmosfera e mult mai apăsătoare și totul devine mult mai personal: cumva simți că te afli într-un spațiu care odinioară era locuit sau pe care se aflau zi de zi alți oameni. Acum ești doar tu Divizia 30 Infanterie a fost o unitate a Gărzii Naționale a Armatei în Primul Război Mondial și în Al Doilea Război Mondial. A fost supranumită divizia „Old Hickory”, în onoarea președintelui Andrew Jackson. Germanii au poreclit această divizie „SS-ul lui Roosevelt”. Divizia 30 Infanterie a fost privită de o echipă de istorici condusă de S.L.A. Marshall ca divizie numărul unu de infanterie americană în Teatrul European de Operații (ETO), implicată în 282 de zile de luptă intensă într-o perioadă din iunie 1944 - aprilie 1945. În prezent, echipa de luptă a Brigăzii blindate a 30-a este acum parte a Gărzii Naționale din Carolina de Nord, iar cea mai recentă desfășurare de luptă a fost în 2019. acolo, ducând lupte grele cu inamicul tău. Astfel, din acest punct de vedere, Undaunted: Normandy se aseamănă mai degrabă cu vechile serii de jocuri pe calculator Close Combat sau Commandos (aha, atât de bătrân sunt).

Bineînțeles, pentru a nu deveni prea plictisitoare toată această incursiune tactică, fiecare hartă va avea pe ea diverse jetoane reprezentând unitățile fiecărei facțiuni, în funcție de cerințele scenariului. În Undaunted: Normandy jucătorii beneficiază de următoarele unități: Platoon Sergeant, Platoon Guide, Squad Leader (A, B și C), Rifleman (A, B și C), Scout (A, B și C), Machine Gunner (A, B și C), Mortar și Sniper. Indiferent că joci cu americanii sau germanii, unitățile sunt la fel. Asimetria constă, în schimb, nu în caracteristicile fiecărei unități, ci în ale fiecărui scenariu: locul din care începe fiecare facțiune, unitățile pe care le are disponibile și numărul de obiective pe care trebuie să le câștige.

A, nu ți-am spus cum se câștigă încă, nu? În fond, pe harta din fiecare scenariu există anumite zone care au pe ele puncte de obiective pe care jucătorii trebuie să le controleze cu unitățile lor. De exemplu în primul scenariu, dacă americanii controlează zone care au în total 6 puncte de obiective, câștigă jocul.

cum îti joci cartile?

Asta-i tot? Nicidecum. Abia acum ajungem la mecanismul care stă la baza lui Undaunted: Normandy, anume cărțile de joc. Vezi tu, fiecare jucător începe scenariul cu un mic pachet de 10 cărți (format din cărți impuse de scenariu). În tura de joc, fiecare jucător va trage 5 cărți din pachetul propriu, pe care le va juca înainte sau după ce adversarul și-a jucat propriile cărți (în funcție de inițiativă). Asta-i tura, ăsta-i jocul.

Ce reprezintă acele cărți și de ce sunt atât de importante? Ele reprezintă unitățile pe care le ai pe hartă și au scrise pe ele acțiunile fiecărei unități. Astfel, numai dacă joci, de exemplu, o carte de Rifleman, poți realiza acțiunea dorită cu această unitate, indiferent că vorbim de atacat o unitate inamică, de controlat un punct strategic de pe hartă sau pur și simplu de a mișca. Fiecare unitate are pe cartea de joc 2-4 acțiuni care o deosebește de celelalte, de la Move și Attack, până la Bolster, care îți permite să adaugi oameni în plutonul tău sau Command, care îți permite să mai tragi 1-2 cărți din pachet, ca să îți poți permite mai multe acțiuni în această tură.

O altă categorie de cărți pe care o vei primi de-a lungul jocului este Fog of War, care sunt de-a dreptul inutile și pot ajunge să îți facă rău prin însăși inutilitatea lor, pentru că nu au nicio acțiune pe ele. Astfel, imaginează-ți doar cum ar fi ca din 5 cărți trase în tura aia să ai una singură pe care să o folosești, restul de 4 fiind inutilele Fog of War. Care este rolul lor? Ei bine, acestea au rolul de a reda în joc incertitudinea și tensiunea din timpul războiului, pentru că nu știi niciodată exact ce acțiuni va întreprinde inamicul și care e următoarea sa mișcare. În Undaunted: Normandy, această incertitudine este reprezentată prin înseși urmările ei: incapacitatea ta de a da ordine și de a întreprinde acțiuni. Conceptul de Fog of War este cel mai cunoscut din RTS-uri precum Age of Empires sau Starcraft, doar că acolo este efectiv reprezentat ca o ceață.

Bineînțeles, pe parcursul jocului vei avea ocazia de a-ți mări pachetul de cărți (deci de a primi mai mulți soldați în pluton) pentru a realiza mai multe acțiuni pe tură și chiar de a scăpa de această incertitudine a războiului. Astfel, îți vei putea construi pachetul de cărți cum vrei tu. Și fix acest mecanism de deck-building a stârnit atâta vâlvă în momentul apariției lui Undaunted: Normandy: creează un joc complex, tactic și totuși destul de ușor de înțeles încât să poată fi distractiv. Fiecare carte pe care o ai în mână la începutul turei de joc adaugă un strat strategic și îți oferă un anumit număr de alegeri pe care trebuie să le iei în considerare. Dacă ai în mână două cărți de Rifleman A, poți să joci una dintre ele pentru acțiunea Move, iar pe a doua pentru acțiunea Attack, ca să te apropii de și să ataci o unitate inamică. Dar dacă ai doar o carte de Rifleman A și una de Scout A, în schimb? Hmmm…

te cunosc de undeva?

Ce îmi place la Undaunted: Normandy e că, deși nu beneficiază de efectele speciale și vizuale și storytelling-ul marilor filme Hollywoodiene precum Saving Private Ryan sau Dunkirk, reușește cumva să te mențină investit emoțional în toate cele 12 scenarii și să te facă să simți ceva pentru plutonul pe care îl comanzi.

Deja am menționat că harta este una relativ mică, lucru care obligă ambele facțiuni să lupte aproape corp la corp. De multe ori o să te trezești că îi respiri în ceafă inamicului…scoți arma…ochești…tragi. Inamicul cade lat la pământ. În acele momente, regulile jocului îi cer jucătorului care deține acea unitate să caute în mâna sa teancul de cărți decartate sau în pachetul său de cărți o carte ce corespunde acelei unități și să o dea afară din joc. Pentru tot restul sesiunii de joc. De exemplu, dacă adversarul ți-a atacat și omorât un Scout A, tu trebuie să scoți o carte de Scout A din mână etc.

La început nu te afectează prea mult, în afară de faptul că ai din ce în ce mai puține cărți care să îți permită să faci acțiuni cu acea unitate. Dar pe măsură ce dai afară din acestea, și te uiți mai atent la o carte de Machine Gunner A și apoi la altă carte de Machine Gunner A, observi că aceștia au nume. Cel pe care l-ai dat afară din joc mai devreme se numea Alexander Busch, iar acum a venit rândul lui Heinrich Schneider. Iar în tot plutonul mai ai un singur Machine Gunner A pe care scrie numele de Gerhard Schuster. Doar el a mai rămas în pluton. Până și portretele lor de pe cărți diferă. Pentru că acestea nu sunt niște simple cărți de joc, ci sunt niște persoane care odată căzute la datorie, nu se mai întorc. Indiferent că îi joci pe americani sau germani, niciunul nu e invincibil.

Astfel, Undaunted: Normandy, cu toate neajunsurile specifice unui astfel de tip de mediu, reușește să recreeze o atmosferă similară cu evenimentele văzute în filme precum Saving Private Ryan: un pluton de soldați prins între ciocan și nicovală, care trebuie să își folosească fiecare bucățică de inteligență și resurse tactice pentru a ieși învingător. Și deși numele soldaților din acest joc sunt total fictive, scenariile din Undaunted: Normandy oglindesc luptele prin care a trecut însuși bunicul lui David Thompson (unul dintre cei doi designeri ai jocului). Dar indiferent că vei alege să joci ca american sau german, vei ajunge să ții la soldații tăi. De fiecare dată când vei arunca o carte de joc în cutie, decartând-o de tot, te va trece un fior pe șira spinării.

we shall fight on the beaches!

Jocurile de război sunt cunoscute ca fiind foarte complexe și complicate, sacrificând ușurința de a le învăța și distracția publicului larg pentru acuratețea istorică și realism, dar Undaunted: Normandy nu este un astfel de joc: deși mult mai abstractizat decât altele din această categorie, este foarte ușor de învățat și distractiv. Și arată și foarte foarte bine.

Sincer să fiu, pentru acest review a trebuit să îl scot de la naftalină, după ce nu l-am mai jucat câteva luni bune. Din primele 5 minute ale sesiunii de joc am exclamat către Paul, cu adversarul meu din acle moment: “Wow, ăsta chiar e un joc bun!” Efectiv a trebuit să mă opresc din joc ca să mă minunez de cât de mult mă distram. Pentru că în fiecare tură simți că faci ceva, iei decizii tactice și strategice, te uiți la mutările adversarului și reacționezi. Și tocmai pentru că turele tale nu o să decurgă mereu cum ți-ai fi dorit, o să te oblige să adopți nițică flexibilitate în gândire.

Și dacă te-ai hotărât că îți place și ai și jucat Undaunted: Normandy, află că acesta are deja și niște expansions de sine-stătătoare, care pot fi jucate separat: Undaunted: North Africa, Undaunted: Stalingrad și Undaunted: Battle of Britain. Fiecare dintre acestea adaugă noi mecanisme de joc, cu noi scenarii. Dacă ești curios, o să te las să le cauți chiar tu pe marele internet.

Și știu că lecturezi review-ul ăsta într-o revistă despre jocuri pe calculator, sunt perfect conștient de asta, dar Undaunted: Normandy este un joc extraordinar care, dacă te interesează tema, merită să fie încercat atât de cei care știu cu ce se mănâncă un board game modern, cât și de cei care n-au mai pus mâna pe unul de la Monopoly încoace. Alex Doppelgänger