Hell is Us – Review

Ridic privirea spre salcie și strâng din dinți…

Șase trupuri atârnă în ștreanguri, sunt suflete care, până mai ieri, nu și-ar fi putut imagina ororile abătute peste sătucul Jova. Șase oameni simpli, de vârste diferite, care n-au fugit din calea războiului ce a înghițit Hadea, nu pentru că n-ar fi vrut, ci pentru că n-aveau unde. Șase dovezi crude ale felului în care ura ne transformă, când rațiunea se topește într-un vis febril de vrajbă și mânie. Puținii locuitori rămași în Jova trăiesc acum cu frică, sub ochii soldaților invadatori din nord, ce caută orice pretext pentru noi crime. Nu am timp să respect tradițiile, să le ofer victimelor măcar decența unei înmormântări. Spun o rugăciune scurtă… și plec.

Câteva ore mai târziu trec de front și ajung în mlaștinile din vestul Hadeei, în teritoriul „inamicilor”. Aici dau peste un sat care a „scăpat” de asediul soldaților… doar pentru a fi asediați de acele „creaturi”. Ființe ce sfidează legile naturii, contorsionate în forme non-euclidiene și lipsite de chip. În loc de față și organe, acești prevestitori ai „Calamității” poartă un gol flămând, asemănător unei găuri negre. Dar spre deosebire de gaura neagră care doar absoarbe, din adâncurile acestor abominații răzbat gemete și urlete umane, sunete familiare ce-ți îngheață sângele în vine. După ce răpun acești demoni, mă duc să caut supraviețuitorii. Ceea ce descopăr îmi bântuie și acum coșmarurile: un vestigiu al durerii și al urii. Toți locuitorii au o mână amputată, pentru a nu-i lăsa să voteze pentru independența regiunii. Într-un grajd găsesc femei abuzate de soldații din sud în moduri de nedescris, tresărind înspăimântate la orice mișcare bruscă. Iar lângă statuia Reginei Însângerate, o groapă comună adăpostește trupurilor celor care au avut curajul să rămână oameni, aruncați ca niște zdrențe ordinare.

Închid jocul și rămân cu privirea pierdută. Mă gândesc la fotografia „The Terror of War” de Nick Ut, unde în prim-plan se vede Phan Thi Kim Phuc, la frageda vârstă de nouă ani, aleargând  și țipând de durere din cauza arsurilor de napalm. Îmi amintesc de dimineața zilei de 24 de februarie 2022 și emoțiile pe care le-am trăit în acea zi fatidică. Un fior rece mă străbate, la ora 01:00, când las controllerul la locul lui și mă îndrept spre pat. Mă gândesc la dezbinarea socială din România, la cum instigarea la ură a devenit normalitate pe rețelele de socializare, iar societatea se fragmentează tot mai mult, împărțită în două tabere care devin ireconciliabile. Rar se întâmplă ca un joc să mă pună pe gânduri serioase, dar cel mai nou titlu de la Rogue Factor a reușit acest lucru. Și totuși, să revenim la cele pământești și să începem cu povestea…

Deschidem Cutia Pandorei

Premisa din Hell is Us este, în esență, simplă. Protagonistul nostru, Rémi, a fost scos din Hadea de contrabandiști pe când era doar un copil. Ajuns adult, devine soldat al echivalentului Națiunilor Unite din acest univers și face tot posibilul să se întoarcă acasă pentru a-și găsi părinți și a înțelege decizia lor de a-l trimite printre străini la o vârstă fragedă. Însă revenirea nu decurge așa cum și-a imaginat. Detașamentul căștilor albastre din care face parte este rechemat din drum, odată cu izbucnirea războiului civil dintre cele două „popoare” de pe meleagurile strămoșești: Sabinienii și Palomiștii. Nimic nu-l poate opri însă pe Rémi, care dezertează și apoi își continuă drumul până reușește să intre în ținutul devastat de război.

Povestea are mai multe straturi, iar misiunea personală a protagonistului este doar ce se vede la suprafață. Hadea este o țară palpabilă, cu o istorie bogată, marcată de perioade sângeroase în care cele două popoare s-au măcelărit constant între ele. Diferențele dintre Sabinieni și Palomiști sunt culturale, istorice și religioase. Sabinienii din sud par mai tradiționaliști și mai temători de Dumnezeu, respectând cu strictețe datinile strămoșești, în timp ce Palomiștii din nord sunt un popor mai modern, adesea numit „necredincios” datorită modului diferit în care-și practică religia.

Dincolo de aceste straturi, se conturează și o conspirație veche, care amenință nu doar Hadea, ci și restul lumii. Rémi află că a fost prins în plasa unui cabal sinistru, al cărui unic scop este să alimenteze mașinăria eternă a războiului. Sună promițător? Dacă da, să știți că jocul merge mai departe, explorând și povești mai intime, anume viețile oamenilor din Hadea și efectele devastatoare pe care războiul civil le-a avut asupra lor. Sate întregi șterse de pe fața pământului, familii sfâșiate la propriu și la figurat de ură și de consecințele acesteia. Ceea ce am descris în introducere reprezintă doar câteva dintre atrocitățile la care am fost martor, iar termenul de „crimă de război” devine aproape colocvial încă din prima treime a jocului. Gropi comune, spânzurări, execuții prin pluton de tragere, amputări, incendieri și tortură, toate par să fie la ordinea zilei într-o lume în care pumnul face legea.

Jonathan Jacques-Belletete (art director pentru noile jocuri Deus Ex) s-a inspirat din Annihilation (2018) și seria de cărți Southern Reach pentru poveste. Deși influențele celor două surse menționate mai sus sunt vizibile, aș argumenta că jocul este mai degrabă rezultatul pasiunii lui Jacques-Belletete pentru istorie și a dorinței sale arzătoare de a reprezenta cât mai autentic un război civil. Pe meleagurile Hadeei întâlnim un popor divizat, ușor de influențat și predispus să cadă pradă celor mai întunecate impulsuri. Multe personajele își regretă acțiunile, iar majoritatea rămân în stare de șoc, incapabile să mai funcționeze normal din cauza faptelor comise. Nu pot decât să laud echipa pentru ce au reușit să realizeze, fiindcă, dacă lăsăm la o parte elementele supranaturale, Hell is Us redă într-un mod palpabil ororile unui teatru de război, unde onoarea nu există, iar moartea pândește la fiecare colț. Ceea ce ni se prezintă este cât se poate de urât, crud și sinistru. Însă nu există nicio modalitate „frumoasă” de a reprezenta ceea ce se întâmplă în Ucraina după 2022, sau dacă vorbim despre destrămarea Iugoslaviei și genocidul din Rwanda.

Îmi place mult modul în care este spusă povestea. Totul se desfășoară sub forma unui interogatoriu, efectuat de către un man in black, în timp ce protagonistul relatează evenimentele. Pentru a elimina orice urmă de divergență Rémi este conectat la un poligraf și primește intravenos serul adevărului. Astfel, de fiecare dată când jucătorul este răpus, îl auzim pe misteriosul agent cum îl apostrofează pe protagonist că încearcă să mintă și cere mărirea dozajul, pe motiv că nu-și mai face efectul.

Singurul aspect pe care aș putea să-l critic este ritmul poveștii. Debutul este promițător și ne prezintă o lume plină de pericole și mister, însă pe măsură ce povestea avansează, ritmul devine mai grăbit, până când atinge un crescendo care este lăsat în aer. Finalul putea fi lucrat mai atent, pentru că, în forma actuală, riscă să dezamăgească o parte dintre jucători. Un minus considerabil pentru un joc care, în rest, reușește să respecte inteligența publicului.

Marea Schismă

Vă spun din start: Hell is Us propune o experiență diferită! La nivel de mecanici, jocul este simplu. Însă modul în care acestea sunt implementate se dovedește a fi inovator pe piața actuală. Nu există mini-map, sau vreo hartă după care să ne ghidăm, nici quest markers ori un jurnal care să ne indice spre următorul pas. Jocul te provoacă să-ți faci singur legăturile necesare prin informațiile oferite. Această alegere de design vine din dorința studioului de oferi jucătorilor ceea ce-și doresc: o experiență care să nu-i țină de mână!

Zis și făcut! HUD-ul minimalist și lipsa unei hărți m-au obligat să fiu mult mai atent la fiecare detaliu din joc. Este pentru prima dată, după foarte mulți ani, când un titlu mi-a trezit cu adevărat curiozitatea și dorința de a explora mai mult lumea sa. M-am minunat de fiecare descoperire din joc, fie că era vorba despre o structură inspirată din Kadath-ul lui H.P. Lovecraft, fie despre o crimă de război.

Pentru a elucida mai ușor misterele din Hell is Us, am avut mereu lângă mine o foaie și un pix. Astfel, am ajuns să umplu pagini întregi cu informații aparent importante din diferitele adrese, ziare, cărți, articole și notițe găsite în mediul înconjurător. Nu știam ce îmi va fi sau nu de folos până când ajungeam la un puzzle. Apropo de asta, m-a impresionat cel mai mult provocarea dintr-o biserică din Hadea, unde am rezolvat ghicitori pentru a obține acces la jurnalele unor cronicari din Evul Mediu. Informațiile dobândite m-au ajutat la rezolvarea unui alt puzzle din curtea bisericii și am descoperit astfel o lume complexă, în care ciclul urii a pornit cu sute de ani în urmă și a decimat generații întregi, de la nobili la cerșetori. Acesta a fost un exemplu de puzzle cu o dificultate medie. Jocul conține și provocări mai simple, precum memorarea unui cifru de pe o anumită poziție pentru a deschide o ușă sau o poartă.

Un mic detaliu pe care l-am apreciat din plin a fost interacțiunea cu mediul înconjurător, inspirat puternic din primele patru jocuri din seria Resident Evil. Atât meniul cât și unele animații sau interacțiuni sunt similare. Spre exemplu: selectezi obiectul corect, aceasta apărea într-o animație scurtă și apoi calea ne este deschisă.

Misiunile implică interacțiuni cu diverse NPC-uri, iar protagonistul accesează un meniu special atunci când vorbește cu personaje-cheie. Nu, nu e vorba de clasica roată de dialog de la Bioware, ci de un sistem diferit: Rémi poate adresa câteva întrebări selectate dintr-un meniu, iar răspunsurile primite sau obiectele descoperite pe parcursul aventurii pot deschide noi piste.

Dacă în privința puzzle-urilor sunt foarte mulțumit de joc, când vine vorba de lupte lucrurile stau puțin diferit. Trailer-ul inițial a indus mulți jucători în eroare, deoarece îți dădea impresia că Hell is Us ar fi un Soulslike, însă se încadrează mai degrabă ca un action-adventure cu elemente thriller. Majoritatea luptelor sunt simple, bazându-se pe lovituri normale, puternice, blocări, parări și eschivări. Pe lângă aceste îndeletniciri obișnuite, există și abilități speciale, ce pot fi echipate pe arme sau chiar pe dronă. Singurul aspect care m-a dus cu gândul la genul popularizat de către FromSoftware a fost sistemul de vindecare. Acesta este asemănător celui din Bloodborne și încurajează adoptarea unui stil agresiv de luptă: cu cât aplicăm mai multe lovituri inamicilor, fără să încasăm la rândul nostru vreo palmă, cu atât ne putem regenera mai multă viață.

Atenție: nu există un skill tree sau un sistem de progresie clasic de tip RPG. Jocul oferă patru tipuri de arme (topoare, sabie, lance și spadă lungă), fiecare putând fi modificată prin atribuirea unui element (furie, extaz, teroare sau tristețe). Rezultă astfel numeroase variații, însă jucătorul poate purta doar două arme simultan, pe care le poate schimba oricând, după bunul plac.

Există și lupte cu boși în joc, însă… experiența cam lasă de dorit uneori. În loc să fie un test al abilităților, parcă devin mai degrabă un exercițiu al răbdării și al frustrării. Arenele nu sunt foarte prietenoase, fiind mari și greu de orientat, iar oponenții puternici pe care trebuie să-i înfruntăm au tendința proastă să zburde haotic și să stea cât mai departe de jucător.

Haosul Dezlănțuit

La nivel de grafică, jocul arată impecabil. Poate nu se ridică la măiestria vizuală oferită de motorul grafic Decima (vezi Death Stranding 2: On the Beach), însă dezvoltatorii au reușit să facă o treabă foarte bună și astfel rezultatul este unul excelent. Personajele au un design unic, fiecare spunând o poveste prin îmbrăcăminte, uneori vânătăi și mai ales prin obiectele înconjurătoare. Soldatul care stă la masă cu pușca în poală, supărat că nu mai are băutură; tatăl îndurerat care își îneacă amarul într-o sticlă de whisky; precum și preotul ținut în trei frânghii, obligat să stea în picioare și să nu adoarmă, pentru a nu se spânzura. Fiecare transmite prin aspectul său indicii esențiale despre modul în care ar trebui abordată conversația.

Cât despre inamici, aceștia sfidează logica și ordinea firească a lucrurilor. Din păcate, diversitatea lor este una restrânsă, fiind undeva în jur de cinci tipuri diferite de creaturi limbice și patru tipuri de nuclee (cu trei variații fiecare). Deja din a treia zonă vizitată, întâlnești aproape toate tipurile de dușmani pe care-i vei înfrunta în Hell is Us.

Am spus mai devreme că pentru mine că jocul este inovator prin lipsa unui mini-map și a oricărui tip de quest marker. Deși acest aspect i-ar putea intimida pe jucătorii mai tineri ori mai puțin experimentați, Rogue Factor a conceput niveluri care se parcurg cu ușurință. Fiecare zonă este presărată cu puncte de interes (monumente sau situri) care se remarcă ușor și pot fi observate de la distanță. Drept urmare, riscul de a te rătăci este extrem de scăzut, singura pierdere reală fiind aceea de a te lăsa prins de atmosfera jocului.

Și ce atmosferă! Fiecare zonă este unică, iar locațiile banale pot fi confundate cu sate din Europa de Est, fie că vorbim de cele din România, Bulgaria, Moldova sau alt fost stat satelit atins de marele URSS. Jova arată ca un cătun ordinar, ce mă duce cu gândul la toate locațiile prin care trec atunci când călătoresc prin țară, iar Ministerul Culturii redă perfect grandomania multor clădiri ale instituțiilor din bucățica noastră de Europa. Dezvoltatorii nu s-au inspirat numai din ceea ce se găsește pe la noi… aceștia au dat frâu liber imaginației în vestigiile vremurilor apuse, care au o arhitectură gigantă și non-euclidiană. Fiecare pas în aceste locații a fost plin de suspans, deoarece întunericul apăsător ascundea pericole neînchipuite (la propriu și la figurat), iar arhitectura nenaturală creează o stare constantă de tensiune.

Dacă te uiți destul de mult timp în abis, abisul se va uita înapoi la tine

Atmosfera nu ar avea același impact fără o coloană sonoră pe măsură. Stéphane Primeau a reușit să creeze mai mult decât muzică: a transpus în note sentimentele trăite în joc și le-a amplificat prin coloana sonoră superbă.

Am simțit o mică lipsă la capitolul interpretare. Nu vreau să îi critic pe Elias Toufexis (Adam Jensen în Deus Ex) sau pe Patricia Summersett (Prințesa Zelda în The Legend of Zelda: Tears of the Kingdom), pentru că sunt actori excelenți și se vede că și-au dat interesul. Totuși, există o discrepanță vizibilă între personaje și dialogurile lor. De pildă, Rémi diferă considerabil între jocul propriu-zis și secvențele video: în gameplay este calm, analitic și abordează situațiile logic, ceea ce se potrivește cu ideea că ar fi un sociopat. În cutscene-uri, însă, se lasă pradă emoțiilor și reacționează ca un adolescent rebel, mai degrabă decât ca un operativ cu experiență. Personajul Patriciei Summersett, Tania, este o jurnalistă infiltrată în Hadea pentru a raporta adevărul de pe teren, nu propaganda oficială. Ea îl sprijină pe Rémi indirect, pilotând drona KAPI care îl însoțește, oferind din când în când indicii, comentarii despre locații, istoria Hadeei sau despre Sabinieni și Palomiști. În teorie, rolul sună foarte bine, dar în practică interpretările par cam seci. Probabil scenariul și direcția au avut un rol în această problemă, iar rezultatul este ușor dezamăgitor: regia, deși superbă, nu reușește să pună în valoare nici talentul actorilor, nici nuanțele poveștii pe care Rogue Factor vrea să ne-o transmită.

Istoria (nu) se repetă…

La capitolul optimizare, dacă PlayStation 5 ar avea picioare, aș spune că „merge” brici cu Hell is Us la braț. Pe parcursul celor 26 de ore petrecute în Hadea am întâmpinat câteva scăderi de FPS și un singur pop-in într-o zonă foarte încărcată grafic; acesta din urmă implicând un singur inamic al cărui cadavru a apărut și dispărut subit după luptă. În rest, jocul a rulat constant la 60 de cadre pe secundă. Menționez aceste aspecte deoarece totul este construit în celebrul Unreal Engine 5, iar eu am avut foarte multe exemple proaste generate prin această „minunată” unealtă. Însă, băieții de la Rogue Factor au demonstrat că își cunosc bine meseria și au reușit să ofere o optimizare bună lui Hell is Us.

…nici pe PC

Ce poate fi mai rău decât războiul și ororile din ținuturile Hadeei!? Ați ghicit: Unreal Engine 5! Nu vreau să fiu rău, dar știți și voi probabil cât de tristă poate fi optimizarea pe acest minunat motor grafic, care pare că încă nu a ieșit din Beta… Noroc că mai există și exemple bune, precum Split Fiction și, mai nou, Hell is Us! Așa este: jocul despre care a scris Tudor mai sus, dar și în concluzia de mai jos, nu doar că rulează bine pe consolă, ci și pe PC-uri care au configurații decente, cum e al meu: Ryzen 7 5700X3D, Radeon 7900 GRE și 32 GB RAM.

Prima experiență în Hadea nu a fost una reușită. La îndemnul lui Tudor, mi-am instalat demo-ul gratuit de pe Steam, sperând să descopăr un joc interesant, misterios și bine optimizat. Am bifat primele două așteptări, dar nu și pe a treia… Frame drops, stutters, vizual blurat din când în când – pe scurt, meniul complet de „bunătăți” oferit de UE5. N-am rezistat mai mult de 30 de minute și l-am dezinstalat.

A doua invitație în Hadea a fost… neașteptat de bună! De data asta m-am asigurat că am bifat toate setările specifice jocurilor construite în UE5: FSR3 și Frame Generation activate. Cel puțin experiența din prima zonă (cea din demo) a fost mai fină decât brânza topită de la Philadelphia. O plăcere! Jocul nu doar că e bine optimizat, dar arată și al naibii de bine. Voi încerca să nu dau spoilere, dar zonele cu tranșee par scoase direct din Battlefield sau Call of Duty. Hell is Us combină elemente din mai multe jocuri arhicunoscute și mult prea butonate de noi: începutul amintește de Silent Hill 2, inamicii par din Control și Alan Wake, protagonistul aduce cu cel din Star Wars Jedi: Survivor, iar puzzle-urile amintesc de Resident Evil. Toate acestea sunt îmbinate spectaculos în Hell is Us, rezultând un joc addictive! Nu doar că are un combat ce îți gâdilă neuronul plăcerii, dar reușește să te prindă prin mister. Din acest punct de vedere se aseamănă cu Atomfall: te trezești într-o lume stranie, fără prea multe informații, iar asta te transformă rapid într-un mic detectiv.

Vă recomand să încercați Hell is Us pe consolă sau PC, pentru că pe ambele platforme experiența este foarte bine optimizată. Momentan mă aflu la finalul celei de-a doua zone, unde lumea din Hadea se deschide considerabil, cu mai multe detalii și puncte de interes, însă performanța rămâne bună. Chiar și pe un câmp de luptă deschis, cu zombălăi albi care mișună peste tot, tancuri, ruine, temple, sătuce și alte anomalii, de parcă Venom din Spider-Man a tras un pârț, Hell is Us rămâne perfect jucabil, fără sacadări care să-ți strice experiența. Nu vreau să mă grăbesc cu afirmațiile, dar de când am început să-l joc, mă gândesc doar la el: oare cum pot rezolva puzzle-ul X, ce ascunde biserica din pădure și ce reprezintă obiectul acela dubios din inventar, pe care încă nu îl pot folosi… Întrebări la care sper să găsesc un răspuns în următoarea sesiune de joacă. Sau poate nu… Leo Luția

Invitație în Hadea

Sincer vă spun că am avut așteptări foarte mari și sunt încântat să vă anunț că nu am fost deloc dezamăgit. Rogue Factor a muncit din greu și cu pasiune la această aventură. Dacă nu mă credeți, vă provoc să-l încercați! Va produce oare un impact pozitiv în industrie? Da, însă nu sunt sigur câte studiouri îi vor urma exemplul și vor crea jocuri care să nu ne mai țină de mână și să respecte totuși inteligența jucătorului. Cu o mână pe inimă și cealaltă pe controller, pot spune că Hell is Us intră oficial în top 5 titluri pe care le recomand în 2025 și vă invit să descoperiți și voi meleagurile Hadeei.

Mulțumim Dead Good Media, Nacon și Rogue Factor pentru codul de recenzie și oportunitatea de a juca Hell is Us în avans!

▶ Pornește video (YouTube)Deschide pe YouTube

Jucat pe: PlayStation 5 și PC
Lansare: 4 Septembrie 2025
Developer: Rogue Factor
Publisher: Nacon

Rogue Factor a muncit din greu și cu pasiune la această aventură. Cu o mână pe inimă și cealaltă pe controller, pot spune că Hell is Us intră oficial în top 5 titluri pe care le recomand în 2025 și vă invit să descoperiți și voi meleagurile Hadeei.

✅ Lipsa unui mini-map este revigorantă;
✅ Design superb al zonelor, care te ajută să te ghidezi ușor;
✅ Puzzle-uri ce te fac să te gândești;
✅ O reprezentare precisă a ororilor de care umanitatea este capabilă;

❌ Un sistem de luptă simplu;
❌ Unele puzzle-uri au logica din Discworld;
❌ Final subit.