Surpriza anului 2024
Acest review nu trebuia să existe în GRIND IV… Am crezut că voi scăpa doar cu un text scurt despre SIlent Hill 2. Spun „scurt”, nu pentru că jocul nu e bun, sau că nu aș avea ce să scriu despre el, ci pentru simplu fapt că nu îmi face o deosebită plăcere să scriu, mai ales după ce lecturez un articol semnat de Vlad, Aidan, CioLAN, sau alți maeștri ai condeiului digital. Totuși, uite că există în GRIND IV și un articol despre această minunată lansare de sfârșit de an: Indiana Jones and the Great Circle… care are un titlu cam lung, dacă mă întrebați.
Un joc de la care am avut zero așteptări, ba chiar aș putea spune că balanța înclina spre stânga, adică în zona negativă. Nici nu mai țin minte exact unde am văzut primul trailer, sau primul anunț despre joc, posibil să fi fost la acel show Xbox care a avut loc online, vara aceasta. Dar ideea e că nu m-a dat pe spate din nici un punct de vedere. Părea un joc de aventură banal, fără nimic special. Ba mai mult, perspectiva first-person parcă făcea aventura să pară ca a fost concepută inițial pentru device-urile VR, iar în ultimele luni de development studioul s-a gândit să-l transforme într-un titlu clasic pentru PC și console. Nu mi se întâmplă des să mă înșel atunci când vine vorba despre primele impresii depsre un joc video… dar, boy, oh boy, ce țeapă mi-am luat cu Indiana Jones…
Dacă ar fi să realizez o retrospectivă a anului 2024, din perspectiva unui gamer, aș spune că a fost un an… echilibrat. Nu la fel de bun ca 2023, când efectiv nu mai puteam ține pasul cu așa de multe lansări excelente precum: The Legend of Zelda: Tears of the Kingdom, Baldur’s Gate 3, Pikmin 4, Marvel’s Spider-Man 2 și Hogwarts Legacy. Dar uite că totuși cea de-a doua parte a acestui an a venit cu o serie de mici surprize. Printre cele mai marfă titluri se numără: Astro Bot, Metaphor: Refantazio, Silent Hill 2, Dragon Age: Veil… glumeam! Liniștiți-vă! Și nu în ultimul rând, Indiana Jones and the Great Circle, despre care povestim astăzi.
De pe marile ecrane, pe laptopul, monitorul sau TV-ul tău
Nu știu dacă voi aveți vreo experiență nostalgică cu privire la filmele Indiana Jones… dar în cazul meu, țin minte că le-am văzut pe PRO TV când eram în clasele I-IV. Încă am clar întipărite în minte mai multe secvențe din trilogia clasică, mai ales scenele întunecate din Temple of Doom (al doilea film), când Indy încerca să se furișeze printre adepții cultului Thuggee pentru a fura legendarele pietre Sankara… ca mai apoi să le returneze locuitorilor din satul Mayapore și să salveze ziua. Nu aș putea spune că nostalgia pentru seria Indiana Jones e la fel de mare precum cea pentru universul Star Wars, dar e acolo în TOP 5: alături de Lord of the Rings și Harry Potter. Pur și simplu nu are cum să nu îți placă un produs artistic care are semnătura consacratului duo – Steven Spielberg și George Lucas! În cazul meu, fără creația celor doi, copilăria mea nu ar mai fi fost la fel de „colorată”, iar imaginația mea cu siguranță mult mai săracă.
Cu doar câteva zile înainte de lansarea lui The Great Circle, am profitat de weekend și am revăzut o parte din filmele Indiana Jones, ca să reintru în atmosfera aceea fermecătoare și să-mi reîmprospătez memoria. La fel ca și în cazul trilogiei clasice Star Wars, primele trei filme din Indiana Jones sunt savuroase și perfect vizionabile chiar și la final de 2024, când cinematografia explodează de efecte speciale atent randate, CGI top-notch și tot felul de alte detalii digitale. Poate că sunt eu mai nostalgic din fire, dar filmele produse în anii ‘80 au ceva special. E comparabil cu efectul pe care îl are un joc cu o grafică pixelată din anii ‘90. Cum ar spune DOSBoi Aidan: „îți vine să lingi ecranul când vezi pixelii ăia așezați perfect, pe o rezoluție 800 x 600, la un monitor CRT”. Exact asta am simțit și eu weekendul trecut, când am revăzut cele trei filmele.
Poate vă întrebați de ce am făcut această paranteză lungă despre partea cinematografică, când noi ar trebui să vorbim despre joc!? E simplu: pentru că Indiana Jones and the Great Circle este un film camuflat în joc video. Sună ciudat, dar credeți-mă că e de bine. Din punctul meu de vedere, Bethesda și developerii de la MachineGames au reușit să atingă echilibrul perfect dintre magia pe care ți-o oferă un film și dinamica specifică unui joc video. Sunt aproape gelos că încă nu avem un studio care să pună așa multă pasiune și măiestrie într-un titlu din universul Star Wars… Desigur, avem deja multe jocuri bune din seria galactică a lui George Lucas, dar nimic care să se ridice la nivelul lui Indiana Jones and the Great Circle. Atenția la detalii este fantastică, iar transpunerea de la film la joc este cât se poate de fidelă esenței a tot ce reprezintă universul ce îl găzduiește pe celebrul arheolog cu pălărie și bici.
Apropo de filme, jocul este situat cronologic între Raiders of the Lost Ark, adică primul film apărut în 1981, și cel de al treilea film, intitulat The Last Crusade, lansat 8 ani mai târziu. Dacă vă întrebați care e faza cu cel de al doilea film, ei bine, acțiunea este situată înaintea primului, undeva prin 1935, deci iese din linia temporală relevantă pentru titlul de față. Nu voi intra în detalii despre poveste, pentru a nu dezvălui momente-cheie din joc – nu intenționez să vă stric surpriza. Ceea ce voi face însă este să menționez două locații aleatorii ceva mai târziu. Mai mult, vreau să subliniez că The Great Circle surprinde foarte bine atmosfera și stilul specifice filmelor din anii ’30 – referința de bază pentru tot ce primește semnătura Indiana Jones.
XBOX strikes back…
Nu cred că a existat vreodată un moment mai bun pentru a fi abonat la serviciul Game Pass. Cel puțin cu noile lansări ”day one”, Microsoft merită aproape toți banii. Printre aceste titluri disponibile, amintim foarte pe scurt despre: Call of Duty Black Ops 6, Modern Warfare III (bun pentru multiplayer, campania a fost ”meh”), S.T.A.L.K.E.R. 2 Heart of Chernobyl și, evident, Indiana Jones and the Great Circle. În plus, anul viitor vom primi Avowed, DOOM: The Dark Ages, dar și alte multe titluri care se anunță deja a fi foarte interesante și mult așteptate de gameri. E cea mai ieftină metodă de a încerca și chiar parcurge zeci de titluri foarte bune, fără a-ți bate capul cu schimbatul discurilor (mă refer aici la formatul fizic), sau cu plata prețului întreg de 350+ lei pentru un joc proaspăt lansat… ca mai apoi să tragi concluzia că nu îți place, sau că nu e suficient de finisat și să rămâi în pagubă. Mai ales cu apariția titlului despre care vorbim astăzi, mă simt 100% împăcat cu banii investiți în abonamentul pe 1 an și faptul că pot juca cele mai marfă titluri din ultimele luni pe una din consolele mele preferate — și chiar pe PC-ul din birou!
În vara acestui an am achiziționat un Xbox Series X, influențat în mare parte de Xbox Games Showcase și de titlurile pe care Microsoft le-a dezvăluit atunci. Show-ul a fost doar unul dintre motive, adevărul este că îmi doream de mult timp consola asta ca să pot scoate la pensie bătrânul meu Xbox One. Pentru o vreme am crezut că nu a fost cea mai inteligentă decizie, deoarece noul meu Series X a stat mai mult închis… dar uite că a venit și vremea lui să strălucească. Cu ocazia asta pot să vă spun că Indiana Jones rulează aproape perfect. Are 60 de cadre pe secundă, nu am remarcat sacadări vizibile, iar grafica este absolut superbă. Fără să exagerez, cred că este unul dintre cele mai arătoase titluri de anul acesta și credeți-mă că am jucat cel puțin 80% dintre cele mai recente lansările triple A. Încă nu am avut ocazia să-l testez și pe PC, dar din ce am văzut pe YouTube, jocul este destul de bine optimizat și ar trebui să ruleze decent pe orice configurație realizată în ultimii 4 ani. Asta denotă atenția dezvoltatorilor pentru optimizarea jocului, lucru mai rar întâlnit în ultima vreme și de apreciat atunci când se pune accent și pe aspectul acesta. În continuare, aș vrea să vorbim mai în detaliu despre joc, felul cum este spusă povestea, calitatea gameplay-ului, dar și despre punctele slabe pe care le-am identificat și care ar fi concluzia personală pentru Indiana Jones and the Great Circle.
City Break la Vatican
Jocul are unul dintre cele mai nostalgice introduceri care maschează în realitate un scurt tutorial pentru a te familiariza cu mecanicele de control. Cum nu se putea mai bine, The Great Circle te bagă direct în acțiunea de la începutul primului film — unde Indy, împreună cu două ajutoare (cam trădătoare), străbate jungla în căutarea unei comori ascunse. Dacă ați văzut filmul, deja știți ce urmează: Indy intră într-o peșteră misterioasă, reușește să treacă de capcane, pune săculețul cu nisip în locul capului de aur, apoi fuge urmărit de un bolovan de piatră uriaș. Într-un final, reușește să scape nevătămat și cu pălăria încă pe cap. După ce acțiunea se sfârșește, doctor Jones (cum i se mai spune în filme), se trezește în biroul său de la Colegiul Marshall: punct în care putem spune că începe povestea din The Great Circle. Aici se întâmplă niște lucruri ciudate, dar nu voi intra în detalii pentru a evita spoilărele. Ceea ce vă pot spune e că Indy, motivat de cele întâmplate în acea seară de la colegiu, își face bagajul și pornește într-o nouă aventură.
Prima oprire este tocmai la Roma, mai exact în cetatea Papei – Vatican. Vă spun că locațiile din joc sunt realizate excelent, aproape rupte din filmele Indiana Jones. Sunt mai multe mini-episoade în fiecare oraș în care aterizezi (la propriu), iar hărțile sunt gândite destul de bine — astfel încât să nu ai de parcurs distanțe foarte lungi, dar nici să nu te plictisești sau să te simți claustrofobic. Fiecare detaliu este atent realizat. Și cel puțin în Vatican e o plăcere să explorezi fiecare cotlon și să te mai oprești din când în când pentru a face o poză. Da, nu glumesc, în fiecare zonă nouă găsești câte o unealtă utilă, specifică acelei locații — iar în prima, cea din Vatican, primești o cameră foto pe care trebuie să o folosești pentru a îndeplini anumite misiuni și mici sarcini.
Apropo de misiuni, ele sunt concepute pe sistemul clasic: adică avem obiectivele principale, dar și mici sarcini secundare ce ne ajută să facem ”grind” pentru a primi bani și puncte ca să putem îmbunătăți abilitățile lui Indy. Când ajungeți la misiunea care vă trimite în Vatican, trebuie neapărat să faceți o oprire sau pelerinaj la Capela Sixtină și să admirați opera lui Michelangelo —în varianta randată de către engine-ul Motor folosit de către cei de la MachineGames, care are la bază iD Tech 7. Thank me later! Ce e mișto la Indiana Jones and the Great Circle, tot referitor la misiuni, e că acestea pot fi abordate în mai multe feluri. De exemplu, te poți deghiza în preot catolic ca să treci neobservat de gărzi, ba chiar unii dintre ei îți răspund cu „Salve, padre!”, sau te poți furișa pe o alee lăturalnică din Vatican, ca mai apoi să te cațări pe niște cutii pentru a merge pe acoperișul clădirilor până la punctul de interes. Am văzut că unii consideră jocul ca fiind un soi de Dishonored din perspectiva acestei mecanici de cățărare și explorare verticală și orizontală, dar probabil cel mai reprezentativ aspect ar fi mecanica stealth.
Bătaie știu, că am mai luat…
Deoarece Indiana Jones and The Great Circle este un joc de aventură, care încurajează explorarea și rezolvarea de puzzle-uri, combat-ul nu e punctul forte și nici nu se dorește asta. Nu fac afirmații în apărarea nimănui — argumentul meu este că un astfel de joc trebuie butonat pe modul stealth. Plus de asta, hai că nici în film Indy nu era mare bătăuș… Știa el „karate” și să arunce pumni în stânga și în dreapta, dar unde se descurca cel mai bine era la rezolvat mistere și la vrăjit gagici. Totuși, jocul te lasă să te bați cu cine vrei, mai ales dacă are o banderolă roșie pe mână și uniformă neagră, dar nu cred că e cel mai distractiv mod de a experimenta un astfel de titlu.
Eu prefer o abordare hibridă: dacă nu sunt mai mult de doi inamici, mă bag la bătaie, altfel stau cuminte și mă furișez. Apropo de asta, aici aș putea evidenția un aspect negativ despre joc, poate și singurul: faptul că inamicii sunt prea nepăsători și inconștienți în raport cu evenimentele ce se întâmplă în jurul lor. Dacă te bați cu un soldat și mai e un camarad de-al lui la 2 metri distanță, de cele mai multe ori nu te vede și astfel poți lejer să-i confrunți parte în parte pe fiecare, pe sistemul: stați la coadă băieți că are moșu’ suficient pentru toți! Poate lucrurile se schimbă în momentul în care alegi o dificultate de luptă mai mare… încă nu am testat. Un alt aspect de gameplay care poate fi enervant la un moment dat, dar care pe mine nu mă deranjează, este acela de a apăsa câte un buton pentru fiecare mini-acțiune realizată. Ca să vă explic mai bine, atunci când deschizi o ușă, trebuie să apeși ”săgeată dreapta” pentru a scoate cheia, după care ”X” pentru a introduce acea cheie în ușă, ca mai apoi să rotești spre dreapta sau stânga maneta din dreapta a controllerului pentru a finaliza acțiunea. Practic apeși trei butoane doar ca să deschizi o ușă. Cum spuneam, personal nu consider că e enervant, încerc să înțeleg jocul, mai ales că e un adventure și astfel de acțiuni fac parte din stilul și farmecul acestui gen.
Referitor la combat, aș mai menționa faptul că poți să alegi mai multe obiecte pe care să le folosești pe post de armă, de la sticle pe care le găsești prin jurul tău, ciocane, bastoane, pistoale și mitraliere, chiar și chitare pe care le poți „acorda” în capul inamicilor. Fiecare obiect are mai multe puncte de acțiune, după care se sparge și nu mai poate fi folosit — dar oricând ai la îndemână propria pereche de pumni, un pistol sau chiar biciul celebru, care nu doar te ajută la cățărat, ci poate deveni o armă utilă contra adversarilor.
Ghici, ghicitoarea mea
Am vorbit despre locații și combat, dar nu am menționat despre puzzle-uri, care sunt foarte importante într-un joc de aventură. Din nou, nu voi intra în detalii, pentru a nu vă fura bucuria și satisfacția de a rezolva un astfel de puzzle voi înșivă, dar pot să vă spun că aceste provocări sunt foarte bine realizate și deloc enervante sau redundante. Chiar dacă poate unele acțiuni se repetă, e și normal — totuși tematica unui puzzle își păstrează originalitatea și misterul. E greu să nu te prinzi cum se poate rezolva unul, dar dacă ai suficientă răbdare și te uiți atent de jur împrejur, nu ai cum să dai greș. Dacă tot nu reușești să treci de un anumit punct, ai la purtător agenda cu toate notițele necesare și, evident, harta locației – poate încă nu ai explorat toate încăperile și trebuie să mai descoperi ceva?! În ultimă instanță, ai oricând acces la YouTube… hai că nu e chiar așa de rușinos, toți am făcut asta cândva! Eu recunosc că în prima locație, cea din Vatican, am găsit un seif nazist și nu mai aveam răbdare ca să caut bilețelul ce avea scris pe el cifrul secret, plus că atrăgeam atenția soldaților din jur. Așa că am deschis telefonul, am văzut care e codul și am rezolvat rapid. Știți voi cum se spune în popor: ”cu rușinea mori de foame”, iar în Indiana Jones, rămâi fără puncte și abilități noi.
Puzzle-urile sunt bune, dar există ceva și mai bun: atmosfera care e incredibil de bine realizată și cum spuneam, vine la pachet cu o grafică, un vizual pus la punct, șlefuit. E o plăcere să explorezi fiecare colțișor de hartă, să fii curios dacă nu cumva pe coridorul opus punctului de interes poți găsi un artefact care să îți mai ofere puncte pentru abilități noi, sau dacă există vreun secret ce deblochează un achievement nou.
Un alt aspect pozitiv, care merită menționat și apreciat este vocea lui Troy Baker, omul cu 1000 de voci: de la Joel Miller din The Last of Us, la Sam Drake din Uncharted și acum la Harrison Ford din Indiana Jones. Din punctul meu de vedere, dl. Baker face o treabă grozav de bună. Sunt sigur că mulți gameri care nu sunt prea interesați de culisele jocului, ar spune că vocea lui Indy e chiar Harrison. A nimerit perfect accentul, gravitatea și sictirul acela din vocea adevăratului Indiana Jones. Poate că există o singură persoană care poate imita vocea lui Harrison Ford. Este vorba despre Mark Hamill (Luke Skywalker și Joker), care într-un episod din Late Night show-ul lui Seth Meyers povestește despre cum actorul care îl joacă pe Han Solo s-a luat de freza lui. Vă rog să căutați Mark Hamill Does a Perfect Impression of Harrison Ford, pe YouTube.
Tot la capitolul sunet, deși nu sunt un mare audiofil, nu pot să nu remarc coloana sonoră a jocului. Inițial am crezut că e compusă de celebrul John Williams, cel care s-a ocupat de muzica filmelor Indiana Jones, dar și de alte pelicule legendare precum Harry Potter, Star Wars și Jurassic Park. După o căutare pe Wikipedia, am aflat că este vorba despre un alt compozitor, Gordy Haab — care s-a ocupat și de Halo Wars 2, Star Wars: Battlefront și multe alte jocuri. Ideea e că muzica sună exact cum te-ai aștepta de la un titlu Indiana Jones și sunt sigur că fanii filmelor vor aprecia asta.
Există și câteva personaje pe care le întâlnești pe parcursul jocului… și da, avem un personaj feminin sexy, la fel ca în filme. Încă din prima locație despre care am vorbit mai sus, apare o măicuță misterioasă care-i atrage atenția lui Indy și devine un personaj important pentru povestea principală a jocului. Printre alte apariții surpriză se numără și Marcus Brody, pe care îl recunoaștem din primul film – Raiders of the Lost Ark.
Viitorul sună bine
Cred că am povestit suficiente detalii despre joc și sper că v-am convins să-l încercați — pentru că mai mult ca sigur nu o să regretați. Aveți încredere în mine! Spuneam la începutul recenziei că Indiana Jones and the Great Circle este un titlu surpriză, ba chiar aș merge mai departe și aș spune că este surpriza anului, cel puțin pentru mine. Mă bucur că platforma celor de la Microsoft are în sfârșit un joc de care orice posesor al unei console din tabăra verde să fie mândru și că există ceva care să justifice măcar o parte din investiție. Știu că nu e un titlu exclusiv Xbox și PC, apare peste aproximativ două luni și pe PlayStation… dar ăsta e un lucru perfect normal și bun în același timp, pentru că toți gamerii merită să se bucure de un titlu bine lucrat, pe care să-l butoneze câteva zeci de ore bune. Apropo de asta, jocul se întinde pe parcursul a vreo 20 de ore, dacă vrei doar să termini povestea principală, și probabil atinge mai mult de 35 de ore dacă vrei să obții toate achievment-urile, să explorezi zonele nemarcate de obiective și să finalizezi toate misiunile secundare. Franciza Indiana Jones e pe mâini bune grație celor de la MachineGames. Se pare că experiența lor din seria Wolfenstein își spune cuvântul. Bethesda și-a spălat câteva păcate cu această lansare și personal abia aștept să văd ce urmează să mai lanseze în 2025.
Chiar dacă în mod oficial Astro Bot a câștigat Game of the Year — și pe bună dreptate, e unul dintre cele mai distractive titluri de anul acesta, poate chiar și din ultimii ani… pentru mine Indiana Jones and the Great Circle e jocul anului detașat. Jocul costă aproximativ 350 lei, dar dacă aveți deja un abonament Game Pass, probabil că l-ați remarcat deja în lista de noutăți. Vă recomand cu mare căldură să-l descărcați și să-i oferiți o șansă și câteva ore de joacă pentru că merită din plin. Nu știu dacă e cel mai potrivit termen, dar pentru mine Indiana Jones and the Great Circle e un joc optimist, ce personal îmi oferă un sentiment foarte plăcut și nostalgic. Sunt foarte curios cum vor continua cei de la Machine Games dezvoltarea jocului și dacă vom primi un DLC. Cititorii noștri știu deja că în revista GRIND nu obișnuim să oferim note titlurilor despre care scriem — se subînțelege din recenzie care e părerea generală. Dar, totuși, dacă ar fi să-i ofer o notă, atunci cu siguranță ar fi 9 sau chiar 9.5. Mulțumesc Bethesda în primul rând pentru cheia de review, dar mai ales pentru acest titlu minunat care mi-a umplut inima de bucurie și mi-a redat speranța în industrie. THIS BELONGS IN A MUSEUM!
Jucat pe: XBOX Series X
Lansare: 09 Decembrie 2024
Developer: MachineGames
Publisher: Bethesda

Review scris de Leo Luția