Legacy of Kain: Defiance – Review

Vae Victis!

În vremurile de demult, pe când o bună parte din redacția GRIND își făcea veacul prin redacția LEVEL și scriau recenzii despre Silent Hill 3, Black & White 2 sau păreri despre versiunea de Max Payne de pe GBA pentru numărul 77 al revistei, subsemnatul era un tânăr flăcău plecat prin lume. Prin 2005 am ajuns în Italia și, pasionat de jocuri cum eram, am intrat în primul magazin de electronice pe care l-am găsit, unde am dat cu ochii de unul din titlurile care aveau să-mi marcheze adolescența: Legacy of Kain: Defiance!

Cu puținii bani strânși din alocație am reușit să-l cumpăr, devenind primul joc original din biblioteca mea, iar după câteva zile în care așteptarea a fost un chin, m-am întors în țară să-l parcurg. Spre surprinderea mea, Defiance nu a fost ceea ce îmi închipuisem, dar nu din cauza că nu s-ar fi ridicat la nivelul așteptărilor, ci pentru că nu înțelegeam o iotă din ce spuneau personajele, titlul fiind „region-locked” pe italiană. Deși am parcurs o bună parte din el pe „ghicite”, a rămas un titlu din adolescență pe care îmi doream să am din nou oportunitatea să-l joc și, speram, să-l înțeleg.

Recunosc că, deși am avut oportunitatea să joc primul Legacy of Kain: Soul Reaver, povestea a fost un pic prea complexă pentru mintea unui copil. Tot ce înțelesesem la vremea respectivă era că aveam de-a face cu vampiri răi, un rege vampir care avusese ciudă pe protagonist și un erou misterios și edgy. În 2024 am redescoperit povestea lui Raziel prin ochii unui adult și am apreciat enorm complexitatea narativă și modul în care aceasta a fost construită. Sincer, puține creații de azi reușesc să atingă același nivel de calitate și să respecte inteligența jucătorului așa cum a făcut-o franciza Legacy of Kain. Dar să revenim la subiectul de față: Defiance.

Din păcate, legendarul studio Aspyr nu a revenit pentru această concluzie epică a sagăi, iar acest lucru se simte. Deși nu este un titlu rău, noua remasterizare semnată de PlayEveryWare nu se ridică la standardele setate de Soul Reaver 1&2 Remastered, iar limitările tehnice ale sistemelor pentru care Defiance fusese conceput inițial se fac simțite puternic în această încercare nobilă de modernizare a ultimului capitol din povestea celor doi antieroi. Așa cum v-am obișnuit, începem cu povestea!

Fatum dominatur mundi

Nu cred că Denis Dyack și Ken McCulloch au știut, în 1993, ce impact va avea propunerea lor de proiect, denumită atunci The Pillars of Nosgoth, asupra gaming-ului și asupra atâtor jucători. Drept dovadă, la 30 de ani după lansarea jocului care a pornit toată franciza Legacy of Kain, fanii, jurnaliștii și jucătorii încă îl discută și îl consideră una din cele mai bune povești din toată istoria hobby-ului nostru preferat. Al cincilea joc din serie, Defiance, a fost conceput ca punctul culminant al aventurilor tiranului însângerat și ale devoratorului de suflete, motiv pentru care toate întrebările ridicate în titlurile precedente își găsesc un răspuns aici. Probabil vă întrebați dacă este necesar să fi parcurs celelalte aventuri ale lui Kain și Raziel pentru a înțelege ce se întâmplă în acest remaster. Nu chiar. Recomandarea mea este totuși să o faceți, pentru că firul narativ va fi mult mai ușor de urmărit. Iar pentru cei care nu vor să „piardă” câteva ore pe niște titluri incredibile, dezvoltatorul a inclus în această versiune un mic addendum: o secțiune unde puteți citi în liniște toate pățăniile celor doi vampiri. Dar să fim sinceri: câți dintre noi mai au timpul să citească și câți dintre jucătorii din generațiile mai noi au dorința de a o face?

Povestea din Defiance începe imediat după aventura lui Raziel din Soul Reaver 2, iar devoratorul nostru preferat de suflete și Kain încearcă din toate puterile să-și schimbe destinul. Marea problemă este că cei doi poartă această luptă epică la o distanță de 500 de ani unul față de celălalt. Da, există acest element de călătorie în timp și nu, nu ni se explică pe înțelesul tuturor. Amy Henning a avut așteptarea, în 2003, ca jucătorul fie să înțeleagă din mers ceea ce se întâmplă, fie să accepte anumite aspecte fără prea multe explicații. Din punct de vedere al calității, povestea a rămas la fel de bună în 2026 ca în 2003, însă acest lucru era de așteptat de la un remaster. Jocul abordează teme precum destinul, liberul arbitru și scopul existenței, dar o face într-un mod matur, care nu simplifică. Raziel încearcă, în continuare, să-și înfrângă destinul de a fi întemnițat în legendara sabie a lui Kain, pe când inamicul său de moarte își continuă cruciada împotriva sorții în încercarea sa nebună de a readuce echilibrul în lumea din Nosgoth.

Povestea probabil nu ar fi avut același impact fără talentele lui Simon Templeman (Kain), Michael Bell (Raziel) și Tony Jay (zeul Ctonic), care au ridicat-o la rang shakespearian prin modul în care au adus personajele la viață. Fiecare replică este grandioasă, iar protagoniștii par că se întrec constant în pompozități. Însă momentele de reflecție și narațiunile celor doi antieroi dezvăluie complexitatea lor și sentimentele adesea conflictuale pe care le nutresc față de jocul perfid al sorții. Spre bucuria fanilor și a arhivarilor din domeniul gaming-ului, dezvoltatorul a inclus în remasterizare scenariul întregului joc, lucru care ne-a permis să înțelegem mai bine personajele, evenimentele și lumea din Nosgoth.

Accesul la scenariu nu a fost singurul element nou din remasterizare. Jocul a venit la pachet cu o galerie plină ochi cu artă conceptuală, schițe și randări inițiale ale unor personaje și locații, precum și un muzeu digital ce le permite jucătorilor să exploreze zone care nu au fost finalizate sau care au fost tăiate cu totul din titlul original. Aceste niveluri sunt, firește, neterminate, iar dezvoltatorul a inclus o scurtă explicație la fiecare pentru a clarifica unde urma să apară locația în joc, ce avea să se întâmple acolo și ce inamici sau puzzle-uri ne-ar fi așteptat. Un exemplu ar fi revenirea la Coloanele din Nosgoth după evenimentul apocaliptic din finalul jocului, pentru a arăta magnitudinea dezastrului și pentru a facilita o ultimă interacțiune între Kain și Ariel.

Destiny is a game, is it not?

Dacă tot am adus vorba de niveluri, e timpul să abordăm și elefantul din cameră. Dezvoltatorul a fost schimbat pentru această remasterizare, așa că să nu vă așteptați la aceeași calitate de care am avut parte în Soul Reaver 1&2 Remastered. Titlul din 2024 este unul din cele mai bune exemple de remasterizări și îl consider standardul după care ar trebui judecat orice astfel de proiect, iar PlayEveryWare au avut misiunea dificilă de a se ridica la acel nivel. Au încercat din toate puterile și au venit cu câteva elemente menite să faciliteze accesul unui jucător modern: un upscale grafic, un sistem de ghidare în direcția corectă și o cameră liberă, ce poate fi repoziționată oriunde ne-am dori. Însă nu s-a făcut absolut nimic în privința sistemului de luptă repetitiv.

Noua cameră o înlocuiește pe cea cu unghiuri fixe folosită de dezvoltatorii proiectului original, oferind o precizie mult mai mare atât în traversarea zonelor, cât și în puzzle-urile de platforming. Mai mult, simplifică luptele, deoarece putem, în sfârșit, să vedem exact ce se află în jurul nostru și cine ne atacă, fără grija că vom primi câteva lovituri de la inamici aflați în afara ecranului. Însă această modernizare vine la pachet cu o pierdere masivă: atmosfera. Unghiurile fixe folosite de Crystal Dynamics în 2003 au creat acea atmosferă unică și au ghidat privirea jucătorului exact acolo unde dezvoltatorul dorea, facilitând un storytelling bazat pe mediu. Pentru fanii jocului original, există opțiunea de a comuta oricând între camera nouă și cea veche.

Dar nici camera veche nu ar însemna nimic fără stilul grafic cu iz gotic ce a definit seria. Deși noile texturi sunt frumoase, nu reușesc să evoce aceleași sentimente sau să redea grandomania vampirilor exterminați de forțele lui Moebius. Există ceva uncanny în a vedea texturi moderne aplicate pe geometria și scheletele simple ale anilor 2000. Mai mult, în anumite situații, cum ar fi lupta împotriva unui inamic care a lipsit din Soul Reaver 1&2, noua grafică poate duce jucătorul în eroare, neindicându-i calea ce trebuie urmată. Vă reamintesc că jocul rămâne, până la urmă, un produs al epocii în care a fost creat, motiv pentru care poartă toate cutumele anului 2003, adică nu are waypoints sau un compas care să ne ghideze.

Acest zeitgeist se simte cel mai mult în lupte. Acestea sunt ușoare, iar protagoniștii au acces la câteva combo-uri simple, ce pot fi variate prin folosirea abilităților telekinetice ale celor doi. Însă să nu vă așteptați la prea multă varietate, deoarece move-set-ul lor este identic. Fie că jucați cu Kain, fie că ciopârțiți dușmani cu devoratorul albăstrui, amândoi folosesc aceleași mișcări și combo-uri. Cea mai mare frustrare vine din partea progresiei de combat: aceasta poate fi îmbunătățită, însă nu există niciun indicator organic care să denote avansul, motiv pentru care vă veți trezi de câteva ori pe parcursul jocului că ați făcut un mic level-up și că ați deblocat un combo nou datorită button-mashing-ului, fără să fi simțit că l-ați meritat în vreun fel.

La capitolul inamici, varietatea nu este extraordinară, însă acest lucru este ușor de înțeles având în vedere limitările tehnice ale consolelor pentru care a fost creat titlul, PlayStation 2 și Xbox. La fel stau lucrurile și cu design-ul nivelurilor, care se rezumă la arene cu puzzle-uri și coridoare lungi care să le unească. Din păcate, aici se simte cel mai tare că jocul are totuși 23 de ani, iar upscale-ul nu ajută deloc. Texturile vechi aveau un dublu rol: unul estetic și unul de ghidare, folosindu-se de culori și surse de lumină pentru a indica constant jucătorului unde trebuie să meargă pentru a avansa. Alegerile stilistice ale noilor texturi îmi aduc aminte de situația din Warcraft I & II Remastered, unde anumite decizii schimbă complet intenția și funcția inițială a elementului grafic, motiv pentru care, nu de puține ori, am preferat să joc cu texturile originale. Avem posibilitatea să comutăm între cele două prin apăsarea unui simplu buton, iar sfatul meu pentru o experiență autentică este să folosiți texturile vechi cu unul din skin-urile noi ale protagoniștilor, deoarece acestea arată incredibil.

Marea atracție din Defiance Remastered va fi, desigur, posibilitatea de a experimenta demo-ul The Dark Prophecy. Acest proiect a fost menit să fie continuarea sagăi, însă din motive economice nu a trecut de faza conceptuală, iar demo-ul în cauză ne prezintă un mic proof-of-concept pentru următorul capitol al aventurii lui Kain. Deși este numit demo, vă sugerez să nu vă gândiți la acesta ca la cele de pe CD-urile ce veneau la pachet cu revista LEVEL, ci mai degrabă ca la o simplă demonstrație de concept, fiind atât de scurt încât îl veți termina în zece minute sau mai puțin. Din păcate, această experiență unică vine exclusiv cu ediția Deluxe a jocului, iar eu personal nu cred că merită să dați 30 de euro (sau 8 euro pentru un upgrade) ca să vedeți acest demo pierdut în negurile timpului.

Merită, până la urmă? Da și nu. Legacy of Kain: Defiance rămâne un titlu chintesențial pentru orice gamer, iar această remasterizare le permite jucătorilor să experimenteze una din cele mai bune povești din industrie pe console și calculatoare moderne. Însă sistemul învechit de luptă trage jocul în jos, la fel ca texturile noi care par să fi pierdut intenția și esența celor originale.

Mulțumim Sandbox Strategies pentru codul de recenzie și oportunitatea de a juca Legacy of Kain: Defiance Remastered.

▶ Pornește video (YouTube)Deschide pe YouTube

Disponibil pe: PlayStation 5, PlayStation 4, Xbox Series X/S, Xbox One, Nintendo Switch, Nintendo Switch 2, PC
Jucat pe: PlayStation 5
Lansare: 3 martie 2026
Developer: Crystal Dynamics, PlayEveryWare
Publisher: Crystal Dynamics

Legacy of Kain: Defiance Remastered oferă jucătorilor moderni acces la una din cele mai bune povești din istoria gaming-ului, însă remasterizarea semnată de PlayEveryWare nu se ridică la standardele setate de Soul Reaver 1&2 Remastered. Sistemul de luptă învechit și texturile noi, care pierd esența celor originale, trag în jos un titlu altfel chintesențial.

✅ Poveste extraordinară;
✅ Conținutul extra;
✅ Demo-ul The Dark Prophecy;

❌ Sistemul de luptă simplu;
❌ Design-ul simplistic de coridoare lungi;
❌ Texturile moderne.