Ce se întâmplă atunci când vrei să combini Final Fantasy cu Devil May Cry?

Lost Soul Aside a fost unul dintre proiectele pe care le-am urmărit cu mult interes. Încă de la anunțul din 2016 părea promițător: era dezvoltat de un singur om și semăna cu o combinație între Final Fantasy XV și Devil May Cry. Când PlayStation a anunțat că titlul se va alătura inițiativei China Hero Project, am crezut că va fi un succes răsunător. Din păcate, nu a fost să fie… Lost Soul Aside încearcă să aducă un omagiu unor jocuri legendare, însă nu reușește să fie nici original, nici cu adevărat distractiv. Deși are un sistem de luptă interesant, acesta evoluează foarte lent. Așa cum v-am obișnuit, începem cu povestea.

A fost odată ca-n clișeu, a fost ca niciodată 
Din jocuri mari, împărătești,
Un fir narativ prea haotic.

Vă pot confirma că povestea din Lost Soul Aside este un adevărat ghiveci. Începutul îmi aduce aminte de primele ore din Final Fantasy VII, datorită apartenenței protagonistul la o mișcare de rezistență. Prima mare misiune, aceea de a opri o paradă a imperiului, se transformă într-o luptă pe viață și pe moarte atunci când orașul este atacat de extratereștri din altă dimensiune. În urma evenimentului, aceștia extrag sufletele mai multor persoane pentru a le folosi drept carburant magic pentru… ceva, iar sora protagonistului (o copie fidelă a lui Aerith Gainsborough) devine și ea una dintre victime.

Protagonistul are norocul să descopere un laborator secret al împărăției, unde găsește un dragon-extraterestru ce dorește să se răzbune pe monarh și pe propria sa specie. Povestea este plină de clișee și de dispozitive literare întâlnite la tot pasul în alte opere (fie că vorbim de entertainment software, seriale, filme sau cărți), însă acestea sunt copiate superficial și aruncate într-o ciorbă, în speranța că va ieși ceva coerent.

Fiecare nivel vine cu propriul fir narativ, menit să fie epic și, în același timp, să facă parte din măreața poveste pe care Ultizero Games dorește să o spună. Debutul amintește clar de celebrul Final Fantasy VII, însă imediat se transformă într-o poveste personală despre salvarea unei persoane dragi, pentru ca, mai apoi, să descoperim că trebuie să salvăm întreaga lume de la un dezastru iminent.

Mi-am pierdut interesul în momentul în care mi-am dat seama că emulează Stranger of Paradise: Final Fantasy Origin / Bravely Default / Final Fantasy. Mi-a fost greu să mai iau ceva în serios atunci când marea iubire a protagonistului s-a dovedit a fi un shinobi ultra-talentat, CARE ESTE ȘI PRINȚESA DISTRICTULUI 13! Scuze, a regatului pierdut din Nord, pe care imperiul îl considerase distrus în urma unui dezastru de proporții. Sună puțin a Hunger Games, nu?

Sunt dezamăgit, pentru că trailerul inițial al acestui proiect promitea cu totul altceva: un sistem de combat complex, o poveste plină de mister și foarte mult stil. În schimb, ceea ce am primit a fost complet diferit. Avem de-a face cu tot felul de dispozitive literare, precum protagonistul edgy, un tsundere care, de fapt, este o creatură antică și nelipsitul goth de serviciu.

Combat satisfăcător, dar superficial

Cel mai bun aspect al jocului este sistemul de luptă. Acesta este complex și încurajează combinarea diferitelor arme și atacuri pentru a crea un adevărat dans al morții. Dar, la fel ca povestea, și combat-ul are propriile sale probleme. Protagonistului îi lipsește cu desăvârșire un sistem de feedback care să indice că a încasat câteva lovituri serioase din partea inamicilor. Așa se face că, de multe ori, mi-am dat seama că am viață puțină doar pentru că marginile ecranului au devenit roșii sau pentru că dragonul-extraterestru (denumit Lord Arena) îmi spunea că este timpul să folosesc o poțiune.

Însă cea mai mare problemă a sistemului de luptă este ritmul extrem de lent al progresiei. Bătăliile devin interesante abia după ce avem acces la toate armele, iar acest lucru se întâmplă în ultima treime a jocului. De asemenea, majoritatea atacurilor interesante se află blocate în spatele unui skill tree neinspirat.

Lost Soul Aside își dorește cu desăvârșire să fie un joc de acțiune precum Bayonetta sau Devil May Cry, însă nu înțelege de ce acestea din urmă sunt speciale. Toate uneltele de care avem nevoie ne sunt oferite din start în cele două creații anterior menționate, iar ambele folosesc un sistem ingenios de combo-uri care răsplătește riscul și curiozitatea. Titlul de la Ultizero Games se rezumă la folosirea acelorași două combo-uri pentru toate armele. Deși există o oarecare varietate în uneltele cu care putem sfâșia extratereștrii, nu ești încurajat să experimentezi. Odată ce ai deblocat arma cu care te înțelegi cel mai bine, nu ai niciun motiv să folosești altceva.

De asemenea, în loc să se folosească de un sistem de cooldown pentru blocări, parări și eschive, dezvoltatorul a implementat o bară de stamina, care scade când folosim aceste abilități esențiale oricărui joc de acțiune, cât și când activăm combo-finishers. Astfel, am ajuns în situații în care fugeam ca o găină panicată în jurul unor inamici, așteptând să se încarce bara, doar ca să pot relua efectiv lupta.

Boșii, care ar trebui să fie punctul culminant al oricărui joc de acțiune și adevărate teste ale abilităților jucătorului, sunt fie simpli damage-sponges, fie puzzle-uri inutile și complicate. Am fost nevoit să reiau una dintre luptele de la final de cinci ori, deoarece aveam exact 45 de secunde la dispoziție să găsesc soluția împotriva unui atac care mă distrugea dintr-o singură lovitură. 

Una dintre doleanțele jucătorilor a apărut încă de dinaintea lansării, când demo-ul nu permitea salvarea progresului. Deși problema a fost parțial rezolvată în versiunea 1.0, salvările automate sunt aproape inutile. Dacă înfrângi un boss fără să ajungi la punctul de salvare (reprezentat de un personaj care pare creat pentru alt joc și băgat cu forța în Lost Soul Aside) și fără să faci actul propriu-zis al salvării (obligându-te să parcurgi meniuri obositoare), vei pierde toată munca depusă. Drept dovadă, am fost nevoit să reiau o luptă lungă doar pentru că s-a luat curentul înainte să ajung la punctul de salvare…

Din păcate, căsăpirea extratereștrilor este adesea întreruptă de secțiuni lungi de explorare și de rezolvarea unor provocări de platforming. Zonele sunt imense, dar goale, și nu oferă niciun motiv real pentru a fi explorate.

Lord Arena îți dă, dar nu-ți bagă-n traistă

Am ajuns la secțiunea pe care ați văzut-o cu toții online. Scenariul și interpretarea… Există plăceri vinovate, și nu este nici o problemă să recunoști că-ți place să te uiți la Insulă, că citești fan fiction sau că asculți populară. Însă ceea ce este în Lost Soul Aside a trecut demult de nivelul plăcerilor vinovate. Scenariul este deplorabil, așa cum am explicat și-n secțiunea privind povestea, iar prestația actorilor este sub nivelul așteptărilor. Night trap și filmul Mortal Kombat din 1995 par a fi adevărate opere de artă. Actorii au un accent britanic fals, care poate deranja pe mulți jucători, iar prestația este un pic prea serioasă. Drept urmare, multe momente devin comice din cauza direcției, aspect ce este în completă antiteză cu ceea ce se întâmplă în poveste.

Drept dovadă, aveți mai jos un clip video:

După acest moment nu am mai rezistat și am schimbat dublajul în japoneză. L-am încercat și în chineză, și pot confirma că sună mai bine, însă nu mă pot pronunța asupra conținutului în sine, deoarece nu vorbesc niciuna dintre cele două limbi. Din puțina niponă pe care o stăpânesc am observat diferențe între ceea ce spuneau personajele și ceea ce apărea în subtitrări, ceea ce mă face să cred că există probleme de traducere.

În plus, mi-a fost greu să iau în serios un joc în care protagonistul se numește Kaser – nume care, în felul în care era pronunțat, suna mai degrabă a „brânză” în germană. Sunt sigur că dezvoltatorul a ales denumiri care i s-au părut interesante în engleză și germană, însă realitatea e cu totul alta. De exemplu, dragonul-extraterestru poartă numele de LORD ARENA, probabil pentru că Paarthurnax, Tiamat, Haku, Fafnir și Neltharion erau deja ocupate…

Cât despre identitatea vizuală a jocului, din păcate pot confirma că aceasta practic nu există. Prezentarea inițială folosea asset-uri generice, dar chiar și acelea erau mai memorabile decât ceea ce am găsit în produsul final. Zonele par cumpărate direct din magazinul Unreal și utilizate fără niciun fel de personalizare. Iar, spre surprinderea mea, Lost Soul Aside nu este creat în Unreal Engine 5, ci în Unreal Engine 4.

Sunt mâhnit de creația celor de la Ultizero Games. Acest joc ar fi putut fi remarcabil, o dovadă a creativității dezvoltatorilor din China, însă produsul final nu se ridică la standardele impuse de titluri mult mai reușite, precum Black Myth: Wukong. Povestea plină de clișee, dublajul dezastruos în engleză și secțiunile interminabile de explorare a locațiilor goale fac din Lost Soul Aside unul dintre puținele jocuri din 2025 pe care nu îl pot recomanda.

Jucat pe: PlayStation 5
Lansare: 29 august 2025
Developer: Ultizero Games
Publisher: Sony Interactive Entertainment