Nobody Wants to Die – Review

”The future is already here, it’s just not very evenly distributed.” – William Gibson

Alegoria e o piatră de temelie a multor genuri literare, însă în puține e atât de evidentă și pragmatică precum în science fiction. Viitorul, cu toate miracolele și grozăviile pe care le aduce, e adeseori un ecou al viselor și grijilor actuale. Iar dacă vorbim despre griji, subspecia de SF probabil cea mai paranoică este cyberpunk-ul. Aici, tehnologia, oricât de avansată ar fi ea, nu ne face viața mai bună, ci propune adeseori cel mai cinic răspuns pe care îl poți da vreunei întrebări existențiale.

În Nobody Wants to Die, un adventure first-person cu elemente de investigație, nu se face excepție de la regula asta. În New York, în 2339, poți să fii cine vrei tu, literalmente, fiindcă găsești pe raft tehnologia de a-ți transfera conștiința în ce corp îți permit lovelele. Dacă ți-ai pierdut corpul la păcănele sau ți-a fost reposedat pentru neplata facturilor, ajungi într-un rack de stocaj numit steril “Banca”, poate pentru totdeauna. Dacă îți permiți, însă, poți să-ți transferi conștiința de fiecare dată când te lasă portofelul.

Asta, firește, lărgește prăpastia dintre bogați și populația generală într-un mod pe care îl ilustrează verticalitatea orașului: jos, aproape de sol, trăiesc masele, iar elitele se ascund în turnuri în care, vorba protagonistului, aerul e atât de curat încât trebuie să fumezi o țigară doar ca să simți că respiri.

A Xerox, Darkly

Te trezești în noul corp al detectivului James Karra, după un accident care a dus la distrugerea totală a celui dinainte. Într-un cinematograf de mașini, privești un film alb-negru, cu dame care trag din țigări absurd de lungi, când șeful poliției te întrerupe ca să-ți ceară o favoare. Când deschizi ușa, aproape că pici în gol: te afli la sute de metri deasupra solului, într-o mașină dotată cu propulsoare antigravitaționale. Pornești spre caz, printre reclamele de neon și zgârie-norii întunecați, în timp ce mai dai pe gât o dușcă de whiskey.

Dacă vă place estetica film noir-ului, o să aveți cu ce să vă clătiți ochii preț de câteva ore. Este evident din primele câteva minute cât de multă muncă și iubire s-a investit în prezentare și environment. Modele de mașini clasice, tehnologie retro în toate terminalele cu care interacționezi și o abundență de exemple de design inteligent (nu cel mai puțin demn de menționat fiind dușul modular pe care, bănuiesc că din rațiuni financiare, James trebuie să îl împartă cu vecinul) conturează un New York al viitorului pe care mi-ar fi plăcut să-l pot explora mai liber.

În căști, o auzi bombănind pe Sara, partenerul desemnat de către departament și o prezență constantă pe parcursul aventurii, într-o manieră destul de similară lui Delilah din Firewatch. Trompete, la început leneșe, pictează primele note din tema de jazz care marchează title card-ul jocului.

Muzica, pe care o puteți auzi integral aici, e orchestrală, dar nu conține aproape niciun element futurist. Se integrează bine în art deco și în estetica preponderent clasică, dar nu vorbește foarte mult despre particularitățile setting-ului și uneori se pierde, tonal, într-un gri care reflectă și alte zone generice și impersonale ale jocului.

Interactivitatea e inconstantă (vorbim de cinci ore de liniaritate cu ocazionale investigații și câteva puzzle-uri de perspectivă) iar puținul gameplay care există nu e din cale-afară de captivant. Probabil cel mai complex aspect sunt reconstrucțiile, investigații în care, precum în braindance-ul din Cyberpunk 2077 sau crime scene-urile din Batman: Arkham Origins, îți permit să derulezi prin desfășurarea acțiunii unei crime și să adaugi detalii pe măsură de descoperi indicii noi.

Din nou, nu e nimic nou pe plan mecanic, însă setpiece-urile, revelațiile din cadrul investigațiilor și arhitectura fiecărui interior sunt mai elaborate decât par la prima vedere și au produs în mine o nevoie de a înțelege semnificația fiecărui detaliu. Povestea, în dulcele stil noir, leagă la final cu fundă ansamblul de facțiuni și personaje implicate în conflict, însă nu în cel mai elegant mod posibil, iar folosirea unui red herring pe post de antagonist face cumva ca mizele conflictului central să pară mereu mărunte și distante.

În același timp, deși jocul propune mai multe finaluri, pivoții de care depinde cum se termină povestea sunt simpliști iar detaliile cu adevărat interesante (cum a ajuns lumea așa cum e, care e raționamentul din spatele abonamentului pentru propriul corp, în ce măsură e conștientă o minte ținută în Bancă), se ascund în documentele și colectibilele din joc.

Luate separat, toate detaliile compun un tablou complex, în care armonizează planuri narative separate (moartea soției lui James, Rachel, sau deciziile lui Sara în ceea ce privește propriul corp) cu conspirația și temele sociale ale poveștii, însă lasă de dorit modul în care sunt livrate informațiile de care ai nevoie ca să înțelegi fiecare aspect.

Forget it Jake, it’s Cyberpunk!

Per total, Nobody Wants to Die e mai mult decât un tech demo, dar mai puțin decât un joc. Având în vedere mărimea bugetul și mărimea echipei din spatele lui, e impresionant gradul de detaliu și spectacolul grafic, fie că vorbim despre încăperile scăldate în fum sau de reconstrucțiile explozive și elaborate precum niște invenții de-ale lui Rube Goldberg.

Totodată, gradul de interactivitate redus, faptul că aproape orice click se transformă într-un cutscene, puzzle-urile puține și simple, deducția în mare parte streamlined și automatizată însumează toate în cinci ore mai puțină interactivitate decât ai parte în cinci minute de urmărit o muscă pe tavan cu ochii, și având în vedere mediul, e o ocazie ratată.

Uneori ne place asta, presupun, iar situația nu e la fel de tragică în Nobody Wants to Die precum în Fort Solis, de pildă, care face eticheta ușor batjocoritoare de walking simulator să pară o supraevaluare. Cu toate astea, e util să știți ce vă așteaptă în Nobody Wants to Die: aproximativ cinci ore spectaculoase din punct de vedere vizual, aproape catatonice când vine vorba de interactivitate și cu o poveste cu un grad mare de potențial, dar livrată stângaci.

▶ Pornește video (YouTube)Deschide pe YouTube

Jucat pe: PC
Lansare: 17 Iulie 2024
Developer:  Critical Hit Games
Publisher: PLAION

Per total, Nobody Wants to Die e mai mult decât un tech demo dar mai puțin decât un joc. Având în vedere mărimea bugetul și mărimea echipei din spatele lui, e impresionant gradul de detaliu și spectacolul grafic, fie că vorbim despre încăperile scăldate în fum sau de reconstrucțiile explozive și elaborate precum niște invenții de-ale lui Rube Goldberg.