Onimusha 2: Samurai’s Destiny – Review

Mov-ca-Oni-ul și cei 4 războinici

Într-un articol recent am vorbit despre tendința industriei de a lansa remasterizări, care s-a accentuat în ultima perioadă. Aceste proiecte nu sunt făcute de dragul jucătorilor, ci sunt menite să genereze un venit în plus pentru un joc nou din franciza remasterizată sau pentru a deduce cererea de pe piață pentru o continuare a unei serii considerate moartă de majoritatea fanilor. Astfel se face că jocuri precum: System Shock, Legacy of Kain: Soul Reaver sau chiar The Elder Scrolls: Oblivion au beneficiat de suportul și resursele necesare pentru a fi portate pe sistemele moderne. Deși nu toate titlurile sunt relansate în varianta HD, cele ce sunt alese de obicei au avut un oarecare impact asupra industriei. Așa se face că putem să ne bucurăm de jocuri precum: Okami, trilogia originală Devil May Cry, Persona 3 împreună cu Persona 4 sau chiar Kingdom Hearts.

Unul din titlurile pe care nu am apucat să îl joc la vremea sa a fost primul Onimusha – un Resident Evil cu ninja, unde protagonistul se luptă împotriva hoardelor create de virusul-T cu ajutorul unei săbii și a shuriken-urilor. Ideea a evoluat un pic mai mult de la această premisă inițială și a devenit o franciză de sine stătătoare, ce poate fi rezumat la Biohazard  în evul mediu japonez. Primul și al doilea joc au fost create în tandem, iar planul inițial a fost ca acestea să apară pe primul PlayStation, dar nu a fost să fie. Deși fac parte din același univers, fiecare titlu Onimusha are propria poveste. Astfel, nu este necesară parcurgerea tuturor jocurilor din serie pentru a înțelege mai bine povestea din Way of the Sword – care va fi lansat anul viitor. Sunt doar două elementele comune ce leagă toate jocurile: prezența creaturilor fantastice din mitologia japoneză denumite Oni, și marele unificator al Japoniei – Oda Nobunaga. Așa cum v-am obișnuit până acum dragi cititori, vom începe cu povestea.

Răzbunarea nu este un sentiment nobil, dar este unul uman.

Onimusha 2: Samurai’s Destiny îl are ca protagonist pe Jubei Yagyu, un samurai însetat de răzbunare după ce satul acestuia a fost decimat de către forțele infernale ale domnitorului Oda Nobunaga. Pe parcursul misiunii sale, Jubei își va descoperi puterile Oni și moștenirea lăsată de dușmanii de moarte a demonilor. Pentru a putea face față armatei de Genma, samuraiului nostru i se dă misiunea de a găsi cinci cristale ale clanului Oni. Dar protagonistul nu va înfrunta hoarda generalului infernal singur, ci va fi ajutat de către patru mari războinici, fiecare cu propriul motiv pentru care dorește să îl înfrângă pe marele unificator odată pentru totdeauna.

Deși aceasta ar fi povestea generală, ea poate avea diferențe majore în fiecare playthrough. Anumite evenimente pot avea rezultate diferite sau chiar nu vor avea loc în funcție de modul în care jucătorul interacționează cu sistemul de prietenie al jocului. Acest sistem obscur presupune ca Jubei să vorbească cu cei patru aliați ai săi și să le ofere cadouri cu fiecare ocazie. În funcție de nivelul de prietenie, care este secret și nu poate fi accesat, adjuvanții îi vor veni în ajutorul protagonistului în diferitele lupte, vor avea secțiuni în care pot fi controlați sau chiar îl vor trăda pe Jubei dacă aceștia sunt nemulțumiți de cadourile oferite. Deși interesant, opacitatea acestui sistem esențial pentru poveste, impune jucătorului să reia Onimusha 2 de câteva ori până reușește să obțină cel mai bun final (sau se folosește de un ghid privind sistemul de prietenie).

Spre deosebire de primul joc, acesta nu are tangențe cu genul de survival-horror. Onimusha Warlords este o poveste clasică de salvare a prințesei la ananghie, ce este ținută împotriva voinței sale într-un castel plin ochi cu demoni. Protagonistul acelui joc este literalmente singur și trebuie să facă față hoardelor infernale, prin atacuri calculate și menajarea resurselor. În continuare, genul pare că s-a schimbat complet. Accentul este pus pe acțiune, iar prezența adjuvanților elimină mare parte din tensiunea primului joc. Mai mult, diversitatea locațiilor sustrage din frica pe care Onimusha Warlords a evocat-o și sincer, nu prea îmi dau seama cum aș mai simți frică în momentul în care mă urc pe un cal-robot pentru a scăpa de o explozie.

Bushido

Față de titlul precedent al francizei, Samurai’s Destiny vine cu optimizări semnificative la tot ceea ce le-a plăcut jucătorilor. O poveste mai mare ce cuprinde câteva regiuni diferite, un sistem simplificat pentru îmbunătățirea echipamentului și abilitatea de a para absolut toate atacurile din joc. Dezvoltatorii au pus în aplicare feedback-ul primit de la jucători, și au făcut un joc mai bun din toate punctele de vedere.

Luptele sunt simple, dar intense. Jubei are în arsenalul său cinci arme albe (katana, suliță, ciocan, toiag cu lame la capete și o spadă lungă), ce sunt completate de două arme cu rază lungă (arcul și o archebuză cu fitil). Fiecare unealtă vine cu propriul său stil de luptă și atacuri magice, ce trebuie îmbinate într-un „danse macabre”. Spre deosebire de Devil May Cry, în Onimusha nu există combo-uri iar jucătorul trebuie să-și calculeze strategic fiecare mișcare. Comparativ cu titlurile moderne, sistemul de bătălii din Onimusha 2: Samurai’s Destiny este unul relativ simplu și chiar arhaic. Unele arme și atacuri sunt mai puternice ca altele, iar accentul este pus pe așa numitele – parări perfecte. Acestea din urmă au potențialul de a elimina batalioane de inamici, unul după altul. Și spre deosebire de Warlords, în acest titlu putem să facem perfect parry și la atacurile boșilor. Însă una dintre eternele probleme ale titlurilor din anii 2000 a rămas – stun-locking-ul. Cu ceva dibăcie și multă răbdare, Junbei poate să îi prindă pe inamici într-un „combo” involuntar, din care aceștia nu pot ieși. Dar dacă protagonistul trebuie să trudească un pic pentru acest rezultat, inamicilor le este foarte ușor. Unele atacuri îl aruncă pe Junbei dintr-un colț în altul al camerei, iar „sincronizarea” unor inamici poate avea rezultate tragi-comice ce-l transformă pe protagonist într-o minge de tenis.

Un alt aspect diferit față de Warlords este sistemul de îmbunătățiri. Acesta este simplificat în Samurai’s Destiny și permite investirea punctelor într-un mod cu mult mai eficient. Dacă în primul joc eram nevoiți să îmbunătățim separat armele și puterile, în acest joc ele au fost combinate. Însă pentru a nu fi prea simplu să atingem nivelul maxim al armei, numărul de puncte necesar pentru îmbunătățiri a crescut exponențial.

Unde sistemul de bătălii suferă cel mai mult este în lupta finală, din cauza unui design ce fie nu a fost gândit foarte bine, fie nu a fost testat suficient. Dacă în tot jocul până la lupta finală ne confruntăm direct cu demonii, în lupte corp la corp, boss-ul final ne obligă să ne folosim de un pistol laser și să tragem în el de la distanță.

Din păcate, nu numai luptele sunt arhaice. Puzzle-urile suferă de o problemă ce se datorează design-ului lor simplist. Mare parte din acestea se rezumă la: găsește obiectul X și folosește-l în punctul Y. Mai sunt și câteva puzzle-uri speciale, ce necesită un pic de gândire, iar rezolvarea acestora va răsplăti jucătorul cu diverse obiecte, de la remedii la cadouri și muniție. Aceste cazuri speciale se împart în trei categorii: de tip puzzle box ce necesită recrearea unei imagini cu cât mai puține mișcări, de tip sudoku și unul cu plăci glisante. Puzzle-box-urile sunt distractive și pot pune pe mulți jucători pe jar pentru a deduce soluția, iar cele de tip sudoku pot fi completate cu o foaie și un pix la îndemână. Cel care nu are nici un sens însă este cel cu plăci glisante. Acesta nu pare că ar avea vreo logică, iar simpla apăsare a plăcilor în mod aleatoriu pare că va forța apariția soluției.

Un aspect pe care mulți îl vor aprecia este camera fixă. Fiecare nivel este împărțit în mai multe zone, iar fiecare zonă vine cu propriul unghi din care este prezentat. Spre deosebire de jocurile moderne, nu avem cum să controlăm camera și nici nu putem să vedem din perspectiva „over-the-shoulder” care a devenit standardul industriei actuale. Forțarea unui anumit unghi din care putem să vedem acțiunea are diferite efecte, de la suspans la frustrare. Din păcate, camera fixă ce va fi apreciată de către jucătorii nostalgici va fi cel mai probabil urâtă de către cei noi. Iar acest lucru se datorează faptului că vor exista inamici pe care nu-i putem vedea din unghiul prezentat de cameră.

Haori-ul cel nou al Shogunului

La capitolul de grafică se simte cea mai mare diferență față de versiunea anterioară din 2002. Modelele arată mult mai bine, datorită texturilor HD folosite de către dezvoltator pentru această remasterizare. Personajele sunt mai expresive, iar acest lucru se datorează nu numai modelelor noi, ci și sistemului de iluminare îmbunătățit. Acum se vede clar că Junbei este bazat pe faimosul Yūsaku Matsuda. Unde se mai putea lucra un pic, e la texturile folosite pentru nivelele din subteran, deoarece sunt foarte repetitive și ușor monotone.

O altă adiție bună la această remasterizare este opțiunea de a alege dublajul. În versiunea originală din 2002 nu puteam să jucăm decât în engleză (cel puțin în variantele din occident). Nu consider că jocul actoricesc din lingua franca ar fi deficitar, dar direcția lasă de dorit. Majoritatea accentelor sunt duse la extrem, iar personajele complexe ajung să pară niște caricaturi și stereotipuri ieftine. Astfel recomand parcurgerea întregului joc în japoneză (iar opțiunea o găsiți în setările audio). Direcția este cu mult superioară celei din engleză, iar jocul actoricesc are încărcătură emoțională, în special când vine vorba de călugărul Ekei.

Pe lângă aceste îmbunătățiri, Onimusha 2  vine cu o sumedenie de surprize pentru jucători. O colecție semnificativă de materiale behind de scenes, de la conceptele inițiale ale diferitelor personaje și inamici la moduri noi de joc pe care nici măcar regizorul jocului, Motohide Eshiro, nu a reușit să le termine.

Concluzie

Deși poate părea că am criticat mult jocul, trebuie să vă mărturisesc că îl apreciez mult. Așa cum am menționat și mai sus, Onimusha este, în această formă, o îmbunătățire clară a tuturor aspectelor care mi-au plăcut mie și, sunt sigur, tuturor fanilor în Onimusha Warlords.

În ultima perioadă, CAPCOM a readus o parte importantă din catalogul său de francize pe platformele moderne. Iar prin aceste portări reușește nu doar să ne reactiveze nostalgia, ci și să introducă noi generații de jucători în universurile care ne-au definit copilăria, adolescența sau anii de studenție. Consider inițiativa acestor portări HD drept una esențială pentru industria jocurilor video, atât din perspectivă istorică, cât și culturală.

Sper ca, în viitorul apropiat, să vedem versiuni HD și pentru Onimusha 3 și Dawn of Dreams. Nu de alta, dar îmi doresc din tot sufletul să joc din nou alături de Jean Reno și să trag cu un FN P90 în hoarda infernală a lui Nobunaga.

Mulțumim CD Media S.E. pentru codul de recenzie și pentru oportunitatea de a juca Onimusha 2 înainte de lansare, astfel încât să putem publica această recenzie la timp pentru voi.

Jucat pe: Nintendo Switch
Lansare: 23 Mai 2025
Developer:  CAPCOM
Publisher: CAPCOM, CD MEDIA S.E. (România)