Fiecare dintre adjuvanții lui Mario, împreună cu cel puțin un antagonist, au avut propriile lor jocuri ce i-au definit ca personalitate. Fratele faimosului instalator are seria Luigi’s Mansion, Wario își câștigă existența prin aventurile sale din WarioWare: Move it!, Yoshi a ajuns să fie dădaca mascotei Nintendo prin diversele sale titluri, iar Toad caută comori în Captain Toad: Treasure Tracker. Dar ce se aude despre celelalte două personaje celebre, Bowser și prințesa din regatul Ciupercilor?

Deși pare greu de crezut, prințesa Peach nu a fost prima domnișoară în primejdie din franciza italianului săltăreț. Această „onoare”  îi revine lui Pauline, prima prietenă a lui Mario, pe care acesta o salveze din mâinile lui Donkey Kong în jocul eponim din 1981. Acest titlu a avut și ghinionul să fie prins în unul din cele mai importante litigii din istoria Nintendo-ului, ce a avut drept rezultat păstrarea identității gorilei și numirea faimoasei mingi roz (cu puterea unei găuri negre) după avocatul ce a apărat interesele companiei nipone: Kirby. Dar să revenim la subiectul de față: Prințesa Peach a fost creată de către legendarul Shigeru Miyamoto, părintele francizei Mario și The Legend of Zelda, în 1985 și de aproape 40 de ani ea este principalul conducător al regatului Ciupercilor. Inițial a purtat titlul de Prințesa Ciupercă (toadstool este o ciupercă otrăvitoare), iar din anii 80 până astăzi a avut rolul de personaj secundar și domniță în primejdie în diversele aventuri ale celui mai faimos protagonist din domeniul jocurilor video.

Peach a putut fi jucată, ca personaj secundar, în câteva din creațiile adiacente francizei principale, precum Super Mario RPG, Super Mario 3D World, Mario Kart, Mario Party, Paper Mario sau chiar Super Smash Bros. Aceasta a avut și 2 jocuri unde a fost protagonistă: Super Princess Peach, un platformer asemănător cu Super Mario Bros. și Princess Toadstool’s Castle Run, un joc de gamewatch bazat pe Super Mario Bros. 2 și care a fost oferit drept jucărie în Happy-meal-urile din Japonia.

De-a lungul anilor, Peach și-a câștigat locul alături de celelalte personaje feminine renumite din entertainment-ul interactiv, iar recent a avut o apariție și în filmul „The Super Mario Bros. Movie” (2023) ca deuteragonist (al doilea personaj principal). Ea a fost interpretată de Anya-Taylor Joy și a fost prezentată într-un mod modern, nu ca o domniță în primejdie ce trebuie să fie salvată de către frații instalatori, ci ca un monarh abil ce ia inițiativa pentru a-și rezolva problemele. Această interpretare din film continuă și în jocul celor de la Good-Feel, unde Peach preia cu brio rolul personajului principal și reușește să o înfrângă pe temuta vrăjitoare Madam Strugure și gruparea acră.

Povestea jocului este una relativ simplă: prințesa merge împreună cu câțiva din sfătuitorii săi la teatrul Sparkle pentru a vedea o piesă. După ce Toad cumpără biletele, antagonista jocului își face apariția, pune stăpânire pe locație și taie accesul spre exterior. Peach nu se lasă bătută și caută o soluție pentru situația în care se află și are norocul să o întâlnească pe Stella – gardianul teatrului. Aceasta i se alătură conducătoarei și îi conferă puterea de a schimba diferite elemente din piesele de teatru. Împreună cu micuța steluță, ce se transformă într-o panglică de păr, protagonista pornește să salveze spectacolul. Povestea jocului nu este una complicată, iar acest aspect consider că este un rezultat al modului în care a fost planificat jocul. Nu este un joc pentru cei cu experiență, ci mai degrabă unul pentru cei mici, ce trebuie să fie accesibil din punct de vedere al poveștii și al mecanismelor prezente în titlu.

Cum povestea are loc într-un teatru, fiecare misiune constă într-o piesă împărțiță în câte 3 acte. Din cauza modului în care sunt construite misiunile pot spune că jocul este un side-scroller, asemănător cu primele jocuri Super Mario-Bros. Peach va merge întotdeauna de la stânga la dreapta și va avea de înfruntat diferiți inamici sau obstacole ce îi vor ieși în cale. Ideea că fiecare misiune este o piesă de teatru reușește să dea viață și personalitate jocului. Prințesa Peach începe fiecare spectacol cu puterile de bază oferite de asistenta Stella, însă la scurt timp ajunge să ajute actorii și să preia rolul principal cât timp starul piesei este de negăsit. Prințesa se schimbă drastic pentru fiecare misiune și are acces la diferite costume și puteri, ca o veritabilă actriță. Cele 10 roluri pe care aceasta și le însușește sunt: Spadasin, Detectiv, Cofetar, Patinatoare, Hoț, Sirenă, Super-erou, Cowgirl, Ninja și Luptătoare Kung-Fu. Fiecare este bine definit și vine cu propriile mecanisme, care nu sunt întâlnite în celelalte spectacole. Singurul care nu mi-a plăcut din cele zece a fost cel de detectiv, deoarece mi s-a părut repetitiv sistemul de a căuta indicii cu lupa și a deduce care martori/suspecți mint. Am prieteni cărora le-au plăcut foarte mult această secțiune deoarece a reușit să aducă la viață o versiune simplificată a lui Sherlock Holmes. Mai am prieteni cărora nu le-a plăcut deloc secțiunile în care Peach o interpretează pe mica sirenă deoarece nu s-au înțeles cu mecanismul muzical bazat pe ritm sau li s-a părut ciudat modul de manipulare a peștilor, dar mie mi-a plăcut prin prisma sentimentelor de nostalgie pe care mi le-a evocat față de vestita animație a celor de la Walt Disney din 1989. Am avut și un moment unde mă așteptam să apară fie Sebastian, consilierul lui Triton și compozitorul regatului de sub mări, pentru a dirija orchestra subacvatică fie să apară antagonista filmului, însă nu mi-a fost îndeplinită dorința de a-i întâlni.

Prin designul nivelelor, studioul Good-Feel a reușit să producă un joc care să le ofere celor mici o experiență de joacă complexă. Princess Peach Showtime! nu se limitează la un singur stil de joc. Deși este un side-scroller, fiecare piesă de teatru este practic o oportunitate de experimentare a unui alt gen de gameplay. Putem experimenta momentele spectaculoase din jocurile soulsborne prin nivelul de Spadasin, unde trebuie să parăm „perfect” atacurile inamicilor, sau putem să învățăm bazele jocurilor stealth prin misiunile ninja sau să trăim intensitatea unor simulatoare arcade precum Overcooked cu ajutorul secțiunilor de cofetărie.

Probabil din cauză că am încercat multe jocuri asiatice în ultima perioadă, au rămas cu mine misiunile în care Peach intră în rolul de Ninja, luptător Kung-Fu și Super Sentai. În rolul de Shinobi, prințesa trebuie să infiltreze castele și să se ferească de samuraii ce patrulează prin zonă. În acest rol, prințesa are acces la „puteri” care îi permit să se camufleze și să facă acrobații ce au devenit sinonime cu această castă de spioni japonezi. Ca luptător Kung-Fu trăiește o fantezie Wuxia în vârfuri pitorești și în temple Shaolin, unde trebuie să îl salveze pe marele maestru și să învingă studentul decăzut ce a venit să se răzbune pe toată școala de arte marțiale. În rolul de Super Sentai aceasta va ajuta o echipă de cercetători să se lupte cu o invazie extraterestră și va salva de sub dărâmături sau îi va proteja de flăcările din jur. Mai ceva decât Răzbunătorii, Peach va înfrunta extratereștri pe propria planetă într-o misiune plină de suspans și momente demne de marile ecrane . Nici unul din nivele nu este greu și durează maxim 10 minute, iar pe lângă obiectivul principal de a ajunge la sfârșitul piesei, trebuie să colecționăm bani, panglici și nestemate Sparkle pentru a putea avansa la nivelul următor. Banii sunt ușor de găsit în fiecare spectacol, deoarece vin în urma diferitelor acțiuni pe care le întreprindem. Consider că panglicile sunt cele mai grele de obținut, deoarece se ascund în spatele unor puzzle-uri care pot fi complicate pentru jucătorii aflați la început de drum. Nestematele Sparkle nu sunt la fel de abundente ca și banii, și sunt ascunse deseori în spatele unor provocări, dar simpla parcurgere a nivelului este destul pentru obținerea a cel puțin 80% din acestea. Aceste pietre prețioase sunt resursa principală pe care o vom folosi pentru a avansa jocul și a accesa diferitele înfruntări cu subalternii vrăjitoarei. 

Așa cum am menționat și mai devreme, publicul țintă al jocului sunt cei mici, iar acest lucru se simte în luptele cu creaturile pe care madam Strugure ni le pune în cale pentru a ne opri avansul spre ultimul etaj al teatrului. În total jocul are 5 bătălii mari, cu tot cu cea finală cu temuta vrăjitoare, iar fiecare este mai mult un puzzle decât o confruntare. Dacă misiunile au luat forma unor piese de teatru, aceste „lupte” iau forma pregătirilor din culise. Fiecare boss se bazează pe un aspect tehnic al spectacolelor: avem un inamic care controlează decorațiunile, unul care este o lumină reflectoare și tot așa. Fiecare bătălie are o soluție și secvență ce trebuie respectată iar odată descoperite, victoria este garantată. Aceste lupte sunt grandioase dar nu sunt la fel de memorabile precum interacțiunile cu gruparea acră. Membri acesteia aduc mai degrabă cu infamul duo cu care se „confruntă” Ash Ketchum în celebra serie Pokemon, anume –  echipa Rachetă. Fiecare omuleț mov este un tont adorabil ce își narează planurile precum Jessie și James, iar de fiecare dată când îi înfrângem mă așteptam să îi aud cum declară că „gruparea acră se avântă din nouuu…!”.

La nivel de aspect grafic, jocul arată superb. Având în vedere că micuța consolă a celor de la Nintendo are deja 7 ani în momentul de față, nu mă așteptam să poată randa cu ușurință detaliile personajelor și a scenelor unde au loc piesele de teatru. Totuși creația companiei din Kyoto reușește această performanță, dar nu cu brio. Jocul are momente în care se străduie din toate puterile să mențină la un nivel stabil 30 de cadre pe secundă. Au fost câteva clipe în care acest număr nu a fost atins și deși nu sunt abundente, sunt destule încât să poată deranja unii jucători mai pretențioși. Timpii de încărcare pentru unele nivele sunt de-a dreptul strigătoare la cer și putem aștepta chiar și 1 minut pentru încărcarea misiunii! Atribui aceste aspecte negative vârstei pe care o are consola și este păcat că Princess Peach Showtime! suferă de aceste impedimente tehnologice.

Deși jocul este bun și reușește să stabilească o identitate nouă pentru Peach (asemănătoare cu cea din animația din 2023) îi lipsește un element important: dorința de a-l finaliza 100%. După ce terminăm jocul de aproximativ 8 ore, avem posibilitatea să reluăm toate misiunile pentru a găsi obiectele pe care nu le-am cules prima oară și să găsim 3 ninja care s-au ascuns în fiecare nivel. Din păcate acesta a fost primul joc al companiei din Kyoto la care nu am dorit să continui după ce am văzut primul generic de final. Acest lucru nu este rezultatul unui mecanism al jocului, un element de design sau a chiar a  poveștii, ci este a lipsei acelui element magic care există în toate jocurile Nintendo de până acum. Spre exemplu, fiecare titlu Pokemon a avut un post-game bine gândit ce ne oferă acces la monștri mitici pe care îi putem prinde, Kirby and the Forgotten Land face un remix al misiunilor și inamicilor, iar franciza Xenoblade Chronicles continuă povestea cu un epilog ce rezolvă orice fir narativ care nu fusese abordat pe deplin în jocul principal. Este foarte probabil ca lipsa dorinței de a finaliza jocul în proporție de 100% să fie rezultatul unei crize de identitate a jocului care încearcă prea multe genuri, însă nu mă pot pronunța cu certitudine.

În concluzie, Princess Peach: Showtime! nu este un joc rău, ci un punct de intrare bun pentru cei mici, ce reușește să o pună pe faimoasa prințesă într-o lumină nouă și să ne arate că aceasta nu are nevoie de un cavaler pe un cal alb care să vină să o salveze. Sper din tot sufletul ca Nintendo să continue aventurile prințesei și să creeze o franciză nouă, deoarece mi-ar plăcea să văd și un Skater Peach în următorii ani.

Princess Peach Showtime! este disponibil din data de 22 martie 2024 și poate fi jucat doar pe Nintendo Switch. Mulțumim prietenilor de la CD Media pentru că ne-au oferit un cod de recenzie și am putut împărtăși cu voi părerea noastră despre simpaticul joc.

Jucat pe: Nintendo Switch
Lansare: 22 Martie 2024
Developer: Good-Feel
Publisher: Nintendo