Resonance: A Plague Tale Legacy – Review

Tragedia Minotaurului

În 2019, cu câteva luni înainte ca lumea să intre în carantină, un studio micuț din Bordeaux avea să lase o impresie puternică asupra industriei gamingului și să ne reamintească faptul că încă există povești interesante în industrie. Studioul despre care vorbesc este, desigur, Asobo, iar jocul în cauză a fost A Plague Tale: Innocence, un joc de stealth cu un focus asupra unei povești umane, spusă în cea mai întunecată perioadă a omenirii: Evul Mediu, în mijlocul Ciumei Negre.

Povestea familiei de Rune a marcat mii de jucători și a ajuns să fie considerată una extraordinară, care trece dincolo de preconcepțiile pe care le avem despre Evul Mediu și ne arată cât de urâtă a fost, de fapt, acea perioadă. Acum, la șapte ani de la lansarea primului joc, dezvoltatorul revine cu un al treilea titlu și un protagonist nou. Resonance: A Plague Tale Legacy este un spin-off cu iz de prequel, în care jucătorii intră în rolul îndrăgitei contrabandiste din Requiem, pentru a-i trăi anii de tinerețe, înainte să cunoască familia de Rune.

Pierdut în labirint

Așa cum am spus mai sus, firul narativ din Resonance: A Plague Tale Legacy o are în rolul principal pe Sophia, faimoasa contrabandistă din A Plague Tale: Requiem, în anii săi de tinerețe, când înfruntă o urgie mitologică pentru a desluși misterele care au bântuit-o în copilărie. Dând curs curiozității, aceasta ajunge pe faimoasa insulă a Minotaurului, despre care nu se spune în mod direct că ar fi Creta, iar aici are parte de viziuni care îi permit să retrăiască trecutul insulei prin ochii eroului grec Tezeu.

Din acest moment, povestea este spusă prin intermediul a doi protagoniști: Sophia, care explorează insula în prezent, și Tezeu, care se avântă în adâncurile labirintului pentru a înfrunta un dușman cunoscut.

Acest mod inovator de a spune povestea îi permite dezvoltatorului să dea frâu liber imaginației și să reinterpreteze faimoasele Legende ale Olimpului într-un mod inedit, iar eu sper ca, pe viitor, dezvoltatorul să se folosească de aceeași imaginație pentru a vizita și alte mituri și legende cunoscute. Însă, revenind strict la poveste, aceasta nu se ridică la nivelul titlurilor anterioare, suferind din cauza anumitor elemente „moderne” și a câtorva motive de girlboss-ing. Nu neg că există personaje feminine complexe, precum și adevărate eroine ale gamingului, însă logica unor interacțiuni din Resonance mă depășește cu desăvârșire, deoarece pur și simplu nu are sens. Lipsa relației interpersonale dintre cei doi de Rune este resimțită aici, iar Sophia, deși neexperimentată, dă dovadă de aceeași încredere și îngâmfare pe care le are în Requiem.

Mai mult, unul dintre antagoniștii principali este scris absolut oribil, fiind unidimensional și neavând nicio evoluție de-a lungul poveștii. Într-o serie în care nimic nu este alb și negru, includerea unui inamic care este rău doar de dragul de a fi mă îngrijorează. Singurele secțiuni care sunt scrise cu cap și în care se vede sclipirea fostelor jocuri sunt cele din trecut, unde pășim în vremurile antice, în lupta acerbă a lui Tezeu pentru a câștiga dreptul de a înfrunta Minotaurul. Abia aici vedem toate elementele narative cu care ne-a obișnuit seria, însă includerea lor doar în aceste secvențe, care nu reprezintă majoritatea jocului, va fi o lovitură grea pentru fanii seriei.

Furia Zeilor

Titlurile anterioare puneau accentul exclusiv pe furișat și rezolvarea unor puzzle-uri, pe când Resonance: A Plague Tale Legacy pune accentul pe acțiune. Spre deosebire de Amicia, Sophia este o luptătoare și poate face față fără probleme unor inamici în armură. Însă fix aici apar primele probleme ale jocului, deoarece dezvoltatorul nu pare să aibă suficientă experiență în genul ales. Cum era de așteptat, Asobo s-a inspirat din titlurile consacrate ale genului și a încercat să emuleze sistemul de luptă din faimoasa franciză Arkham de la Rocksteady Studios, precum și elementele de explorare din Uncharted sau Tomb Raider, fără să înțeleagă pe deplin ce diferențiază aceste francize de restul jocurilor action-adventure.

Luptele pun accentul pe parări, precum și pe pedepsirea inamicilor după ce li s-a umplut bara de stagger. Din păcate, sistemul este superficial. Există un singur combo, în care putem adăuga o lovitură de picior pentru a sparge apărarea inamicilor sau un atac puternic pentru a provoca daune mai mari. Ca atare, jucătorul va intra foarte rapid într-un ritm monoton, în care parează constant și folosește atacuri puternice, aceasta fiind cea mai eficientă metodă de a-i face praf pe inamici. Spre deosebire de Batman din seria Arkham, care își folosea abilitățile și gadgeturile pentru a-i învinge pe infractori, Sophia nu are nici îndemânarea, nici uneltele lui Bruce. Ea are acces la o singură unealtă, un cârlig pe care îl folosește în secțiunile de platforming și care poate fi utilizat în timpul unei lupte pentru a trage inamicii mai aproape de ea. Din păcate, momentele în care această unealtă poate fi folosită la eficiență maximă sunt rare.

Pe lângă Sophia, mai putem juca și cu Tezeu în anumite puncte ale jocului, iar eroul mitologic are acces la o serie de atacuri mai puternice. Cu toate acestea, nu are decât un singur combo, pe care jucătorul îl folosește ad nauseam. Mai rău, Tezeu nu are acces nici măcar la skill tree-ul Sophiei.

Da, exact ca în jocurile precedente, Resonance: A Plague Tale Legacy are un skill tree, însă abilitățile din acesta pot fi deblocate numai pentru Sophia și nicidecum pentru Tezeu. Așa se face că, spre finalul jocului, am fost forțat să supraviețuiesc unui turneu mortal cu eroul mitologic folosindu-mă numai de eschive, parări și atacuri, nicidecum de abilitățile Sophiei, pe care, teoretic, aceasta le moștenește chiar de la faimosul erou grec.

Am scris în rândurile de mai sus despre cârligul pe care îl folosește protagonista din prezent. Acesta este obținut relativ devreme și este folosit destul de des în secțiunile de explorare și platforming, însă animațiile din aceste secțiuni sunt destul de rigide și au prostul obicei de a strica imersiunea. Explorarea și platformingul au înlocuit aproape complet furișatul din jocurile anterioare, datorită aptitudinilor de războinic ale Sophiei, însă dezvoltatorul a păstrat mecanica luminii, care oferă zone sigure. Probabil ați dedus deja că există Macula în Resonance, faimoasa boală supranaturală de care suferea Hugo, însă aici are o altă formă, una mai extraterestră, care a păstrat însă aversiunea față de lumină. Ca atare, vor exista lămpi și torțe pe care Sophia le va folosi atât ca puncte sigure, în care nu poate fi atacată de Macula, cât și în zone în care lumina poate fi folosită drept armă.

Spre deosebire de A Plague Tale: Innocence sau Requiem, Resonance folosește lumina în aproape toate aspectele gameplayului, de la crearea acelor puncte în care protagonista nu poate fi atacată până la rezolvarea puzzle-urilor. Aici este punctul în care jocul strălucește cu adevărat, deoarece dezvoltatorii și-au dat silința să creeze puzzle-uri complexe, care respectă inteligența jucătorului și ale căror soluții nu sunt imediat vizibile sau explicate de un personaj secundar în secunda în care dăm ochii cu un obstacol.

Vă spun sincer, am avut momente în care am stat și un sfert de oră să-mi dau seama care era soluția unui puzzle, iar bucuria pe care am simțit-o în momentul în care am găsit răspunsul este una pe care nu am mai avut-o de foarte mult timp. Pe parcursul aventurii sale, Sophia va obține un glob cu lentile, pe care le poate folosi pentru a rezolva diferite puzzle-uri. De exemplu, prima lentilă reflectă lumina într-un mod special, care scoate la iveală o vopsea folosită pentru a marca soluțiile unor provocări sau pentru a indica drumul sigur într-un labirint plin de capcane. O altă lentilă dispersează lumina în trei fascicule de culori diferite, care trebuie folosite pentru a ilumina cristale colorate. De obicei, acest tip de puzzle este opțional și este folosit pentru obținerea unor arme noi, necesitând găsirea locului corect din care să dispersezi lumina. În cele din urmă, ultima lentilă este folosită pe post de armă, pentru a lichida anumiți inamici speciali care apar spre finalul jocului.

Celebrele secțiuni de stealth din titlurile anterioare au fost înlocuite de un soi de furișare ineficientă, care se rezumă la traversarea unor zone mai mari fără să fim prinși de fiorosul „Minotaur”, care nu se poate apropia de lămpi sau de zonele iluminate de lumina naturală. Însă această pseudo-furișare dispare rapid și este înlocuită de secvențe în care suntem vânați la propriu de această creatură blestemată. Deși palpitante la început, farmecul acestora dispare rapid, iar secvențele devin mai degrabă o bătaie de cap decât momente care să vă țină cu sufletul la gură.

Muncile lui Hercule

Unul dintre cele mai impresionante aspecte ale titlurilor anterioare a fost fidelitatea grafică. Dezvoltatorul a folosit motorul grafic la eficiență maximă pentru a aduce la viață Franța secolului al XIV-lea în Innocence și Requiem, iar fiecare nivel arăta aproape ca o locație reală din punct de vedere al fidelității vizuale. Același lucru nu poate fi spus și în cazul titlului curent. Da, este adevărat că insula unde are loc acțiunea este în paragină și nu există niciun motiv pentru care structurile de acolo ar arăta altfel decât niște ruine, însă jocul are și o secvență care are loc în Veneția, în timpul unui carnaval, iar locația nu beneficiază de același nivel de atenție la detalii de care au beneficiat orașele din Innocence și Requiem.

Pe lângă acest aspect, mai este și problema paletei de culori, dezvoltatorul alegând să folosească aceleași culori care au predominat în a șaptea generație de console, anume tonuri de maro, nuanțe de galben, precum și foarte mult gri. Nu neg că aceste culori ar trebui să fie predominante în ruinele insulei, însă ele sunt prezente inclusiv în secțiunile din trecut, unde jucăm cu Tezeu. Este deja bine cunoscut faptul că civilizațiile din Grecia antică erau pline de culori, iar mare parte dintre clădiri și statui aveau culori vibrante și vii. Motiv pentru care lipsa acestora din secțiunile lui Tezeu este șocantă. Asobo își arată, însă, măiestria în zonele corupte de Macula, acestea beneficiind de structuri organice, precum și de aceeași atmosferă intensă, specifică secțiunilor cu șobolanii din primele două jocuri.

La capitolul sunet, nu am ce să comentez, deoarece legendarul Olivier Deriviere revine în rolul de compozitor, pe care l-a avut și în jocurile anterioare. De data aceasta, coloana sonoră este puternic inspirată de muzica grecească, încorporând mandolina și coruri vocale. Designul sonor este și el excelent, fiecare lovitură de sabie sau pumnal fiind însoțită de un clanc metalic, iar fiecare execuție este urmată de sunete înfiorătoare. Mai mult, jucătorul se poate folosi de anumite sunete pentru a deduce poziția inamicilor, direcția din care vine un atac sau chiar locul în care se află Minotaurul într-un nivel.

Trebuie să o felicit pe Anna Demetriou, actrița care o aduce la viață pe Sophia, la propriu și la figurat. Aceasta și-a reluat rolul din Requiem, însă de data aceasta a fost protagonista poveștii și a reușit să transforme Sophia într-un personaj credibil, cu frici și speranțe, iar fiecare replică denotă bagajul emoțional al contrabandistei noastre preferate.

Deja am criticat puțin motorul grafic folosit în Resonance, anume Unreal Engine 5, însă trebuie să vă avertizez că jocul nu este optimizat prea bine pe Xbox Series X. În ciuda faptului că am umblat destul de mult la opțiuni, am întâlnit în continuare secțiuni în care jocul a agățat, au apărut umbre ciudate, iar numărul de cadre pe secundă a scăzut suficient de mult încât să fie observabil, deși jucam în modul de performanță.

Σύναψη

Resonance: A Plague Tale Legacy este o continuare decentă a francizei, care ne arată o altă latură a lumii sale întunecate, dar care nu reușește să se ridice la același nivel de calitate precum primele două titluri, din cauza schimbării radicale de gen. Deși atmosfera rămâne la fel de incredibilă, jocul nu reușește să-și atingă potențialul din cauza sistemului simplist de combat, a paletei de culori neinspirate și a problemelor de optimizare cauzate de motorul grafic folosit.

Mulțumim Focus Entertainment pentru codul de recenzie și pentru oportunitatea de a juca Resonance: A Plague Tale Legacy înainte de lansare.

▶ Pornește video (YouTube)Deschide pe YouTube

Disponibil pe: PlayStation 5, PC, Xbox Series X/S
Jucat pe: Xbox Series X
Lansare: 27 august 2026
Developer: Asobo Studio
Publisher: Focus Entertainment

Resonance: A Plague Tale Legacy schimbă direcția seriei, înlocuind stealth-ul cu un sistem de combat neinspirat. Deși această schimbare îi oferă o identitate proprie, luptele și problemele tehnice îl împiedică să atingă nivelul primelor două jocuri, însă atmosfera, puzzle-urile inspirate și interpretarea Sophiei fac din acesta o experiență care merită încercată de fanii francizei.

✅ Atmosfera;
✅ Puzzle-urile;

❌ Elementele moderne din poveste;
❌ Probleme de optimizare;
❌ Sistemul simplu de luptă.