Splatoon Raiders - Review

Splatoon Raiders a reușit performanța de a-mi reaminti de felul cum îmi făceam tema la matematică în liceu. Porneam cu intențiile cele mai bune, voiam cu adevărat să duc sarcina la bun sfârșit așa cum se cuvine… după care mă ocupam de orice altceva în afară de ceea ce-mi propusesem.

Leo a avut mărinimia de a-mi trimite un cod de recenzie chiar în ziua lansării. Zeii locali de pe muntele CD Media și-au arătat bunăvoința. Eu am acceptat cu bună știință și în relativa mea deplinătate a facultăților mintale faptul că trebuie să termin aventura stropită cu cerneală colorată, urmând a scrie despre ea într-un timp cât mai scurt.

Dar efectul Splatoon Raiders a fost acela de a mă face să-mi pierd pasiunea pentru orice joc timp de vreo două săptămâni și jumătate. Apoi m-am reapucat de Super Smash Bros. Ultimate pentru a finaliza campania single-player începută în 2020. După aceea am mai luat o pauză de o săptămână și în cele din urmă mi-am făcut curaj să duc la bun sfârșit Splatoon Raiders. Doar că, de data aceasta, mi-a plăcut atât de mult încât am explorat secțiunea de multiplayer colaborativ și chiar am investit câteva ore în conținutul post-game. Însă chiar înainte să pot spune că am atins un procentaj de completare de 100%, a apărut pe Switch 2 remasterizarea lui The Witcher 3 și din nou am uitat de tema la mate. Șaisprezece ani mai târziu, redescopăr obiceiul de a rămâne blocat undeva între ipoteză și demonstrație.

Un joc de nota 6 și jumătate, cu poveste de 4 și gameplay de 10

Probabil că această afirmație se poate face despre multe jocuri Nintendo. Pentru că nici seria Mario nu este demnă de proza descriptivă a lui Tolstoi sau de analiza psihologică a lui Dostoievski. Dar la instalatorul mustăcios măcar identific de fiecare dată un farmec nemuritor care mă ține lipit de ecran, cu un controller în mână. Cumva, Splatoon Raiders a reușit din prima oră să mă facă să mă simt prea bătrân pentru astfel de umor, dialoguri și situații.

De fapt, trebuie să recunosc că am tras cu ochiul la tema scrisă de alți jurnaliști de jocuri din clase paralele. Iar notele acordate, care de cele mai multe ori se situează între 8 și 9, m-au făcut să cred că undeva a apărut o eroare de calcul. Ori am de-a face cu admiratori înrăiți ai jocurilor Splatoon (o serie multiplayer destul de populară printre adolescenți, rivală a lui Fortnite), ori există la mijloc motivații și considerente pe care nu le înțeleg.

Personajele din Splatoon Raiders sunt neinteresante și de-a dreptul enervante pentru oricine a depășit vârsta pubertății. Dialogurile includ genul de glume și atitudini care în viața de zi cu zi ar amuza cu greu chiar și mintea unui copil de 12 ani. Iar elementele de grafică și prezentare nu reușesc nici ele să ofere divertisment unui veteran cu peri albi care are amintiri despre SkiFree din anul 1997.

Dar gameplayul, domnilor. Gameplayul! Este greu de descris cât de fluid și natural se mișcă personajul. Armele, prezente într-o varietate ce include trafalete, pensule, găleți și pistoale automate care împroșcă vopsea, schimbă simțitor experiența și oferă mai multe modalități de a depăși fiecare provocare.

Accesoriile specifice fiecărui tip de rezervor (putere, viteză, tactic) sunt și ele magnifice: de la instalații statice prin care se dispersează vopsea în împrejurimi și până la titirezul care decimează hoarde de Salmonide, toate aceste gadgeturi îmbogățesc varietatea de gameplay.

Mai mult decât atât, Splatoon Raiders te recompensează cu puncte și artefacte rare dacă ai răbdarea de a termina anumite niveluri folosind configurații diferite de echipament. Iar fiecare accesoriu beneficiază de propriul nivel, care te obligă să îl folosești în mod exclusiv pentru a putea progresa. Din acest motiv, Splatoon Raiders merită toate laudele pentru că reușește să ofere niveluri relativ scurte care încurajează jucătorii să experimenteze și să învețe tehnici noi.

Înainte de a descrie partea de poveste, vreau să subliniez felul cum nivelul de dificultate se ajustează dinamic în multiplayer. Vedeți voi, anumite provocări pot pune probleme serioase jucătorilor lipsiți de apetit pentru grind. Prin urmare, abonații la serviciul Nintendo Switch Online pot să ceară ajutorul altor jucători… doar că rezistența inamicilor și forța loviturilor lor sporesc pe măsură ce echipa se mărește. În principiu, cu trei jucători în plus, șansele de a triumfa cresc. Dar în practică, toți jucătorii împart același număr limitat de vieți și un participant mai neatent sau mai puțin experimentat poate să zădărnicească eforturile tuturor.

Și da, Splatoon Raiders poate fi încadrat la categoria roguelite datorită sistemului RPG care transformă eșecul într-o oportunitate de consolidare a eroului. Chiar dacă nu reușești să termini provocarea, punctele de experiență și banii pot contribui la o tentativă mai facilă data viitoare. Dacă te simți copleșit, un membru al trupei Deep Cut, care pilotează Robotul de Explorare, îți poate sări în ajutor cu rafale de vopsea. Și dacă ești în continuare prea slab, ai opțiunea de a cumpăra accesorii mai adecvate sau de a crește nivelul armei din dotare.

Oare mă joc cumva Pikmin?

În partea de expozițiune a poveștii, personajele colorate din Splatoon Raiders zboară deasupra Insulelor Spirhalite, învăluite în ceață, și sunt nevoite să aterizeze forțat. Astfel, eroii rămân blocați pe insule și trebuie să caute resurse și comori care în cele din urmă facilitează evadarea.

Însă, din nou, aceasta este povestea din seria Pikmin… și dacă mă mai gândesc puțin, Super Mario Odyssey este și el despre alimentarea succesivă a unei nave zburătoare.

Ceea ce încerc să spun este că Splatoon Raiders nu aduce nimic nou pe partea narativă. Introduce în schimb un personaj androgin numit generic „Mecanicul”, pilotul trupei Deep Cut, pe care îl puteți îmbrăca în haine care arată masculin sau feminin. Nu prea are personalitate… la fel cum nu au nici Doom Guy, nici Ranger din Quake. Tot ce aflăm despre Mecanic ne este transmis de personajele secundare, prin reacții și replici.

Am parcurs povestea până la capăt, sperând că pe undeva se va strecura o surpriză plăcută și voi afla ceva important despre Mecanic. O întorsătură de situație, o dezvăluire despre origini, un moment de ambiguitate morală… orice ar fi putut sparge monotonia. Dar nu a fost cazul: narațiunea este în mod clar scrisă pentru un public foarte tânăr… jucătorii care vor distracții rapide fără complicațiile implicate de o poveste stufoasă.

Acum vreo doi ani m-am maimuțărit timp de câteva zeci de ore în Super Monkey Ball și până și într-un joc despre un primat care colectează banane, închis într-o sferă transparentă, am găsit antagoniști cu o busolă morală fluidă și frământări de conștiință declanșate la descoperirea de informații noi. Splatoon Raiders însă rămâne constant pe parcursul celor aproximativ 30 de ore de care am avut nevoie pentru campania de explorare a insulelor și de vânătoare de comori.

M-am simțit la fel ca la prima vizionare a filmului românesc „Marfa și banii”: începutul prezintă un context promițător, cu o acțiune care pare să aibă potențial. Dar după o parte de mijloc lipsită de evenimente, deslușesc un final nesatisfăcător. Genul de situație care dă naștere întrebării: „Asta a fost tot?”

Totuși, Splatoon Raiders vine cu promisiunea unui gameplay distractiv și reușește să satisfacă fanteziile oricărui școlar care pune mâna pe prima călimară cu cerneală Pelikan. Acțiunea este fluidă, elementele de RPG și abordarea roguelite își îndeplinesc impecabil rolul de a te ține lipit de ecran, iar dialogurile infantile mențin nivelul așteptărilor acolo unde ar trebui să fie.

Tind să-i dau doar nota 7, pentru că nu a reușit să mă inspire. Atunci când am terminat Final Fantasy X în 2021, am vrut să încep o revistă nouă doar pentru a scrie despre experiențele mele. Splatoon Raiders m-a făcut să vreau să fug de ceva care mi-a amintit prea tare de tema de la mate din liceu.

Pe de altă parte, trebuie să îi laud pe băieții de la Nintendo pentru că lansează jocuri de categoria a doua printre titlurile cu greutate. Consola lor are astfel mai multe exclusivități pentru toate gusturile… o artă uitată în negura timpului undeva între PlayStation 2 și Xbox 360.

Nu fiecare joc trebuie să fie un AAA, la fel cum nu toate aventurile trebuie să fie despre salvarea civilizației. Uneori vrei doar să împroști cu cerneală pentru a-ți marca teritoriul. Nu vi s-a întâmplat niciodată în Counter-Strike să vreți să apăsați tasta „T” pe toți pereții pentru a vă pune stema clanului, uitând de misiunea legată de ostatici sau de explozibilul C4?

De fapt, cred că am descoperit comparația perfectă pentru Splatoon Raiders: este echivalentul lui Counter-Strike: Condition Zero. O aventură single-player care extinde universul multiplayer. Un produs dedicat în principal fanilor împătimiți, dornici să încerce o adaptare mai puțin competitivă.

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 

‹›

Condition Zero a fost și el considerat inferior meciurilor de CS 1.5 și 1.6. Dar a reușit să ofere o identitate nouă seriei, satisfăcând pofta de noi aventuri până la apariția Half-Life 2 și a motorului Source.

Poate că rolul lui Splatoon Raiders este exact acela de a consolida seria, urmând ca Nintendo să ne ofere un AAA veritabil.

Q.E.D.: Splatoon Raiders primește nota 7, prin rotunjire de la 6,8(3) – adică media dintre 6,5, 4 și 10, pentru cine vrea să-mi verifice tema la mate.

Mulțumim CD Media S.E. pentru codul de recenzie și pentru oportunitatea de a juca Splatoon Raiders.

Jucat pe: Nintendo Switch 2
Lansare: 23 iulie 2026
Developer: Nintendo EPD
Publisher: Nintendo

Splatoon Raiders vine cu promisiunea unui gameplay distractiv și reușește să satisfacă fanteziile oricărui școlar care pune mâna pe prima călimară cu cerneală Pelikan. Acțiunea este fluidă, elementele de RPG și abordarea roguelite își îndeplinesc impecabil rolul de a te ține lipit de ecran, iar dialogurile infantile mențin nivelul așteptărilor acolo unde ar trebui să fie.