Tenebris Somnia – Review

Un coșmar dulce

Există jocuri indie care încearcă să compenseze lipsa unui buget mare prin nostalgie și există jocuri care iau limitările astea și fac ceva atât de ciudat cu ele încât, sincer, nici nu mai contează cât au costat. Tenebris Somnia intră destul de clar în a doua categorie. La prima vedere pare încă un survival horror retro, cu pixel art. După care deschizi o ușă, jocul renunță brusc la pixeli și în fața ta apare o secvență live-action cu oameni reali, decoruri reale, efecte practice și o creatură care cu câteva secunde înainte avea probabil 14 pixeli și acum arată ca ceva ce nu vrei să găsești în casă la trei dimineața. Aici Tenebris Somnia își arată gimmick-ul.

Și tocmai de aceea mi se pare mai interesant să vorbesc despre el, deși nu aveam de gând să mă ating de el, ca despre un proiect care combină mai multe medii artistice, nu doar ca despre „jocul ăla indie horror cu FMV”. Filmul nu este pus între bucățile de gameplay doar ca recompensă pentru că ai rezolvat un puzzle. Pixel art-ul, filmul live-action, horror-ul, sound design-ul și chiar povestea despre filmmaking încearcă să facă parte din același produs ca un întreg. Nu toate componentele sunt la același nivel, evident, și uneori mecanicile par scoase dintr-o perioadă pe care poate n-ar fi trebuit s-o readucem chiar cu totul, dar ambiția proiectului este greu de ignorat.

Despărțiri și coșmaruri

O controlezi pe Julia, o femeie care începe să aibă coșmaruri în care fostul ei iubit, Ivan, este măcelărit de niște creaturi care sigur n-au de-a face cu despărțirea lor. Julia încă mai are cheia apartamentului în care au locuit împreună și, după suficiente nopți în care îl vede pe om murind în moduri complet și total nesănătoase, decide să treacă pe la el. Ceea ce, evident, este începutul oricărei decizii excelente într-un horror. Apartamentul este distrus, Ivan nu este nicăieri, apar simboluri oculte și lucrurile încep să se ducă foarte repede într-o direcție în care factura de la terapie e de plătit în rate.

Nu vreau să intru mai mult în poveste pentru că este probabil lucrul cel mai bine experimentat fără să știi prea multe. Relația dintre Julia și Ivan, filmele pe care le-au făcut împreună, obsesia lui pentru cinema și lucrurile care s-au întâmplat între ei devin treptat mai importante decât simplul „trebuie să salvez pe cineva de monștri”. Jocul îți dă informația în bucăți și schimbă de câteva ori perspectiva asupra relației lor, iar povestea are suficientă încredere încât să construiască horror-ul și din lucruri foarte umane, nu doar din tentacule, sânge și chestii păgâne dubioase.

8 biți și tot așa

Aici este însă motivul real pentru care probabil ați auzit de Tenebris Somnia. Gameplay-ul are acel aspect retro foarte apropiat de jocurile vechi pe care le-ai fi putut vedea pe un monitor CRT, iar apoi, fără prea mult avertisment, imaginea se schimbă în live-action. Contrastul este excelent. Monstrul pixelat este creepy, dar în momentul în care jocul îți arată versiunea sa din carne, efectul este cumva înzecit. Parcă mintea ta completase singură spațiile lipsă dintre pixeli și jocul vine să-ți spună „nu, nu, era mai rău de atât”.

Și secvențele FMV chiar sunt făcute cu grijă. Nu au aerul acela de film interactiv ieftin în care niște actori au fost puși în fața unui green screen și cineva filmează. Există compoziție, efecte practice, CGI unde este nevoie și o atenție evidentă și dragoste pentru cinema. Mai important, decorurile și creaturile reușesc să păstreze o continuitate vizuală între joc și film, ceea ce face trecerile dintre cele două să funcționeze mult mai bine decât ar fi trebuit sau cineva s-ar putea aștepta. Mi-a plăcut și faptul că nu încearcă să ascundă cât de mult iubește filmul. Povestea este despre oameni care fac filme, există un scurtmetraj în interiorul poveștii, iar jocul însuși se joacă permanent cu ideea asta de a trece dintr-un mediu în altul. Este genul de proiect în care simți că oamenii din spatele lui nu au întrebat „ce ar fi comercial?”, ci „oare putem să facem asta?”. Și da, au putut.

Horror old-school inclusiv în sensul mai puțin bun

Ca joc propriu-zis, Tenebris Somnia este mult mai tradițional. Explorezi, găsești obiecte, le combini, rezolvi puzzle-uri, faci backtracking și, din când în când, trebuie să te ocupi de ceva care încearcă să te omoare. Ai arme melee și arme de foc, însă muniția trebuie administrată și, de multe ori, cea mai sănătoasă decizie este să pleci pur și simplu de lângă monstru. Sau să alergi în jurul lui ca un idiot până când găsești ușa a.k.a „Pro Survival Horror Tactics”.

Puzzle-urile sunt probabil partea mecanică pe care am apreciat-o cel mai mult. Unele sunt simple combinații de obiecte, altele cer să privești mediul mai atent sau să înțelegi o logică puțin mai apropiată de adventure games. Există și momente în care soluția devine mai obscură decât ar trebui și începi ritualul străvechi al gamerului blocat, reintri în fiecare cameră, apeși interact pe tot ce vezi și după 20 de minute începi să suspectezi că problema nu mai este jocul, ci tu că poate ești prea prost. Totuși, atunci când soluțiile funcționează, există satisfacția aia foarte bună cu pipa în gura și pălăria de Sherlock Holmes de „știam dinaintea devii-lor cum să rezolvă puzzleu’ ăsta”.

Combat-ul este mai puțin elegant. Mișcarea poate fi rigidă, uneori te poți agăța de colțuri sau de obiecte (geometry) în momente în care ultimul lucru pe care îl vrei este să descoperi că un pixel al mesei are funcția aia de clanță din casă în care te lovești și te tăvălești pe jos ca Peter din Family Guy. Armele își fac treaba, însă lupta nu este motivul pentru care o să recomanzi jocul cuiva. În anumite situații chiar ai impresia că boss-ii și encounter-urile au idei mai complexe decât sistemele pe care jocul le pune la dispoziția ta pentru a le rezolva. Aici se simte cel mai tare partea de „retro”, și nu neapărat în sensul în care îți vin amintiri plăcute, mai degrabă flashbackuri din Viet…NES.

Mai există și destul backtracking, pentru că mare parte din joc se desfășoară în jurul aceluiași complex și al variațiilor sale, dar dimensiunea relativ compactă îl împiedică să devină o expediție națională de fiecare dată când ai uitat un obiect într-o cameră. Și, sincer, uneori tocmai revenirea într-un loc pe care credeai că îl cunoști funcționează foarte bine în horror. Camera este aceeași. Doar că poate data trecută nu era chestia aia în colț.

Un experiment pe care mă bucur că cineva l-a făcut

Tenebris Somnia nu este genul de joc căruia îi dau 8 pentru că fiecare sistem este de 8. Combat-ul sigur nu este. Mișcarea mai are momente în care pare că Julia și controller-ul negociază sistemul de conectivitate, iar unele puzzle-uri pot deveni mai criptice decât au nevoie să fie. Dar întregul proiect valorează mai mult decât suma mecanicilor sale. Este un horror care încearcă efectiv să combine jocul video, pixel art-ul și filmul live-action într-o singură experiență, nu doar să alterneze între ele. Uneori vezi o imagine în pixeli și câteva secunde mai târziu o vezi reinterpretată cinematografic. Alteori jocul începe să se joace cu perspectiva, cu oglinzile sau chiar cu modul în care tu interacționezi cu lumea. Nu toate ideile sunt perfecte, dar sunt idei, iar asta contează destul de mult într-o perioadă în care poți juca zece horror-uri indie consecutive și să ai impresia că ai deschis aceeași ușă de zece ori.

Este și unul dintre acele proiecte care îmi amintesc de ce zona indie rămâne atât de interesantă. Nu pentru că automat „indie = art”, ci pentru că cineva poate spune „vreau să fac un survival horror retro care se transformă periodic într-un film horror adevărat” și, cumva, jocul respectiv chiar ajunge să existe. Mai merge la polish sau poate iese la polish, nu știu. Are niște mecanici care puteau fi mai bune. Dar are personalitate și are curaj. Și sincer, prefer oricând un 8 care încearcă ceva ce nu am mai văzut de zece ori decât un 9 care nu riscă nimic și joacă totul safe pană la porțile Raiului.

Mulțumim lui
Andrés Borghi, Saibot Studios și New Blood Interactive pentru oportunitatea de a juca Tenebris Somnia.

▶ Pornește video (YouTube)Deschide pe YouTube

Jucat pe: PlayStation 5 Pro
Lansare: 16 octombrie 2026
Developer: Andrés Borghi, Saibot Studios
Publisher: New Blood Interactive

Tenebris Somnia nu este pentru toată lumea, dar este genul de joc pe care o să ți-l amintești. Combinația dintre pixel-art, FMV, horror și storytelling îi oferă o identitate rară, iar din punctul meu de vedere, ambiția și personalitatea din spatele proiectului depășesc orice lucru negativ ce poate fi observat în joc.

✅ Combinația dintre pixel art și FMV îi oferă o identitate fantastică;
✅ Poveste foarte interesantă, cu personaje și teme care merg dincolo de horror-ul superficial;
✅ Puzzle-uri și idei multimedia suficient de creative încât să le ți minte;

❌ Combat-ul și mișcarea pot fi rigide;
❌ Unele puzzle-uri devin prea obscure;
❌Backtracking-ul și anumite întâlniri pot încetini inutil ritmul.