The Outer Worlds 2 – Review

I am escaping to the one place that hasn’t been corrupted by capitalism – SPACE!

Îmi era imposibil să nu menționez celebra replică a lui Tim Curry din Red Alert 3, care se potrivește ca o mănușă acestui titlu ce își propune să parodieze lăcomia corporatistă dintr-un viitor îndepărtat, dar care, în mod ironic, ajunge să devină el însuși subiectul propriei lăcomii corporatiste, fiind primul joc de Xbox vândut la prețul de 80 de euro. Un lucru greu de digerat pentru consumatorii de rând și o responsabilitate uriașă pentru dezvoltatori, care trebuie să demonstreze că pot livra un produs excepțional, capabil să justifice această creștere.

Având în vedere că primul The Outer Worlds a avut parte de o recepție mixtă, iar Avowed nu a fost cu mult mai breaz, s-ar părea că Obsidian nu mai are multe șanse să dovedească faptul că își merită renumele stabilit prin Fallout: New Vegas și că acum se află în fața testului suprem.

Așadar, este The Outer Worlds 2 capabil să detroneze bătrânul Fallout și să impună noi inovații în materie de RPG-uri cu narațiuni epice? Nu, dar este în schimb, foarte, foarte amuzant.

Space Cowboy

De data aceasta, povestea se detașează de colonia Halcyon din primul joc și ne poartă în Arcadia, unde intrăm în bocancii unui agent care lucrează pentru Earth Directorate, o instituție ce asigură coordonarea dintre Terra și coloniile sale. Din cauza unor anomalii spațiale, comunicarea dintre Pământ și Arcadia a fost întreruptă, iar noi suntem însărcinați să o restabilim.

Totodată, aflăm despre conflictul dintre Protectorat, un guvern totalitar ce deține monopolul asupra tehnologiei care permite navelor să atingă viteza luminii, și Auntie’s Choice, o megacorporație rezultată din fuziunea dintre gigantul farmaceutic Auntie Cleo’s și distribuitorul de bunuri casnice Spacer’s Choice. Aceștia din urmă au invadat Arcadia cu scopul de a fura tehnologia de transport de la Protectorat și de a obține monopolul asupra rutelor comerciale dintre colonii.

Mentalitatea promovată de Auntie’s Choice este una a ultra-capitalismului, dusă la un nivel atât de exagerat încât devine comică. Rolul omului de rând rareori depășește statutul de consumator, iar totul este dictat de piața liberă și de oportunitățile prin care poți obține bits, valuta folosită în Arcadia. Aici oamenii muncesc peste măsură, reclamele sunt omniprezente, iar angajații companiei sunt dispuși să facă orice pentru a urca pe scara ierarhică.

Jocul oferă o doză sănătoasă de umor bazat pe consumerism și corporatism. De pildă, vei lucra pentru cineva care poartă titlul de middle upper middle lower upper manager, vei putea negocia un prânz gratuit în schimbul a 15 ore de muncă sau vei cumpăra o armă care lansează drone ce afișează reclame în fața inamicilor.

La polul opus, Protectoratul are o abordare centrată pe dominație militară și științifică. Ei urmăresc un control total asupra supușilor prin instaurarea unei doctrine severe, a cărei încălcare este aspru pedepsită. În sprijinul acesteia, au înființat centre de reeducare unde subiecților li se spală creierul cu ajutorul unui dispozitiv, o tehnologie care a atras atenția cercetătorilor Auntie’s Choice pentru uriașul său potențial comercial.

Deși jocul lasă impresia că membrii Protectoratului ar fi „băieții răi”, nu reușește să mă convingă pe deplin, ambele tabere fiind, în egală măsură, diabolice în felul lor.

Pe lângă acestea, există și câteva facțiuni mai mici care încearcă să supraviețuiască în mijlocul conflictului dintre cele două mari tabere, facțiuni pe care le vei cunoaște treptat și a căror încredere va trebui să o câștigi. Dacă vei reuși sau nu, depinde în întregime de abilitățile personajului tău și de alegerile pe care le vei face de-a lungul poveștii.

Hey, you, you’re finally awake

Înainte de orice, va trebui să îți configurezi agentul cu care vei juca. Pe lângă trăsăturile fizice, vei putea alege originile și particularitățile definitorii. Eu am optat pentru un fost profesor, un tip capabil să iasă din orice situație pe cale diplomatică, dar bolnăvicios, pornind cu 15% mai puțină viață decât restul. Trăsăturile selectate pot debloca linii de dialog speciale pe parcurs, iar unele dintre ele te pot scoate din încurcături… sau te pot băga și mai adânc în ele.

Ca în majoritatea RPG-urilor, vei avea un set de abilități pe care le poți dezvolta odată cu avansarea în nivel. În principiu, ele se împart între cele orientate pe luptă – Guns, Melee, Sneak și cele dedicate interacțiunii cu mediul – Speech, Engineering, Hacking. În mod surprinzător, sistemul este bine echilibrat și nu te obligă să joci într-un singur stil, deoarece fiecare abilitate are un rol dublu. De pildă, Speech îți oferă un bonus de damage împotriva oamenilor cu fiecare punct investit, iar Guns îți poate debloca opțiuni speciale de dialog pe măsură ce progresezi. O bilă albă pentru Obsidian este pentru că nu te vei simți neputincios în lupte dacă ești bun la vorbă și nici lipsit de carismă dacă preferi să tragi mai întâi și să întrebi după.

Pe lângă abilități, vei avea ocazia să selectezi, o dată la două nivele, o trăsătură bonus care să îți îmbunătățească stilul de joc, un concept popularizat de Fallout. În completare, vine sistemul de defecte, care este poate, cea mai tare chestie de aici. Pe scurt, în funcție de stilul tău de joc, vei primi ocazional o înștiințare că ți s-a descoperit un nou defect și vei avea de ales dacă îl păstrezi sau nu. Acestea vin cu avantaje și dezavantaje la pachet, iar odată selectate, nu mai pot fi înlăturate.

Cel care m-a amuzat cel mai tare a fost „Bad Knees”, care mi-a crescut viteza de deplasare în timp ce mă furișam, dar, de fiecare dată când mă ridicam, genunchii îmi pocneau zgomotos, alertându-i pe toți cei din jur (foarte similar cu viața reală). La fel de hilar a fost și „Consumerism”, care mi-a oferit câteva beneficii financiare, dar, în același timp, mi-a dat acces la unele dintre cele mai stupide replici.

Aproape m-am stricat de râs când jocul și-a dat seama că sar peste liniile de dialog și mi-a oferit șansa să primesc un bonus la experiență, DAR, de aici înainte, îmi va alege el replicile.

Mi-a plăcut enorm nivelul de personalizare al protagonistului, pentru că mi-a dat mână liberă să îmi construiesc agentul exact cum vreau, fără să mă simt vreodată irelevant. Aici se vede clar că Obsidian s-a străduit să îți ofere cât mai multă libertate în alegerile pe care le faci, un lucru care se extinde și la capitolul de gameplay.

Is that a blaster in your pocket or are you just happy to see me?

Cum era de așteptat, jocul pune un accent puternic pe dialog, acesta fiind direct influențat de abilitățile pe care le dobândești, un nivel mai înalt îți oferă șansa la o replică care, în mod normal, ar fi blocată. Totuși, am fost plăcut surprins să descopăr că există și alte moduri de a face pe cineva să vorbească, deoarece poți aduce în discuție informații găsite de tine, fie citind documente, accesând computere, fie găsind diverse obiecte prin nivel.

De exemplu, am reușit să conving un rebel să oprească un atac asupra unei așezări pentru că îi citisem e-mailurile și puteam folosi informația ca să-i dovedesc că este manipulat. Cu altă ocazie, am găsit pe câmpul de luptă jucăria preferată a unui comandant și l-am determinat să atace un avanpost. O idee fantastic implementată, care încurajează și recompensează în mod inteligent explorarea.

Acest nivel de flexibilitate se extinde și asupra modului în care abordezi un obiectiv securizat. Poți alege să discuți cu gardianul de la intrare, în speranța că te va lăsa să intri, poți să nimicești tot ce mișcă sau te poți strecura pe furiș. Am fost plăcut surprins de verticalitatea jocului, datorită abilității de dublu salt. Există o puzderie de ventilații și geamuri deschise pe care le poți accesa, lucru care mi-a adus imediat aminte de Dishonored.

Mai mult decât atât, vei beneficia de patru dispozitive care îți oferă abilități precum încetinirea timpului, topirea inamicilor, raze X sau un scut temporar, toate dependente de o bară de energie reîncărcabilă. Deși jocul probabil se așteaptă să le folosești frecvent, eu nu am simțit nevoia să le utilizez decât în momentele în care era absolut necesar.

În ceea ce privește armamentul, există o varietate sănătoasă de instrumente cu care poți să „unalive people”, în vorbele marelui maestru Aidan. Armele sunt clasificate după raritate și tipul de damage pe care îl provoacă. Muniția este de patru tipuri – balistică, acidă, plasmatică și electrică – și joacă un rol important, deoarece trebuie să o alegi cu cap, în funcție de inamicul din fața ta.

Cea electrică merge clar mai bine la roboți, cea balistică e ideală pentru creaturi, iar plasma am observat că funcționează excelent împotriva oamenilor. Cât despre cea acidă… am folosit-o doar o dată, pe o reptilă furioasă care alerga spre mine; am golit un încărcător întreg fără succes și am murit în secunda următoare. Ultima salvare era, desigur, cu 15 minute în urmă. Evident că i-am umplut frigiderul reptilei, iar din momentul acela n-am mai putut privi niciun obiect care avea muniție acidă fără să-mi amintesc trauma.

Un lucru care mi-a plăcut enorm este faptul că armele nu devin irelevante odată cu trecerea timpului. Ele scalează odată cu abilitățile jucătorului și pot fi folosite pe tot parcursul jocului. Preferata mea este o carabină în stil western, ce folosește muniție electrică și blochează temporar roboții odată ce îi lovești. Am găsit-o în primele ore și m-a însoțit până la final – i-aș putea dedica un paragraf întreg doar ca să-mi declar dragostea pentru ea.

Vei avea, de asemenea, diverse tipuri de îmbrăcăminte, clasificate în aceleași patru rarități, fiecare oferind beneficii pasive diferite. Spre deosebire de seria Fallout, hainele nu îți ridică nivelul abilităților, ci doar îți cresc rezistența și eficiența în luptă, lucru care, pentru mine, a fost ușor dezamăgitor. Totuși, există suficientă varietate încât să-ți poți decora personajul în stilul dorit – în cazul meu, un robo-cowboy spațial.

Pe parcursul jocului vei strânge un adevărat arsenal de arme și armuri, însă ceea ce m-a dezamăgit cel mai tare este faptul că nu există un loc unde să îmi pot depozita echipamentul pe care nu îl folosesc. În schimb, trebuie să dau scroll prin inventar până ajung la arma pe care vreau s-o echipez. Obsidian, why you do this?

Misery loves company

Un alt lucru care mi-a ridicat o sprânceană este lipsa de scop și personalitate a navei tale, care reprezintă hub-ul central al jocului. Aici este zona în care te întâlnești cu companionii tăi și alegi către ce planetă vei călători, însă utilitatea ei se oprește cam aici, pentru că nu există prea multe lucruri cu care poți interacționa. Poți avea un animal de companie pe care să-l mângâi, dar m-aș fi așteptat să pot decora nava, să citesc mesajele vechi de pe terminal, să joc un minigame între misiuni sau măcar să-mi expun armele găsite. Potențial irosit – poate un update viitor va schimba asta.

Și dacă tot am adus vorba de companioni, merită menționat că sunt șase la număr, fiecare cu propria personalitate și propriul istoric. Ei te sprijină atât în luptă, cât și în conversații. Pe partea de combat, fiecare deține un set de abilități ce pot fi îmbunătățite, alături de echipamentul propriu. Pe partea narativă, poți discuta cu ei despre misiunile tale și chiar îi poți ajuta să-și îndeplinească obiectivele personale.

Mi-au plăcut în mod special Niles, Aza și Tristan, pentru că se disting clar prin tipul de personalitate pe care îl au. Niles este secundul de pe navă, aflat într-o luptă internă pentru a-și defini moralitatea; Aza este o asasină în stilul Harley Quinn, dar cu o latură surprinzător de serioasă; iar Tristan este un soldat masiv, devotat cauzei sale, dar măcinat de îndoieli. Fiecare a reușit să-mi smulgă cel puțin un zâmbet pe parcursul jocului – mai ales Tristan, care se străduia să-și ascundă entuziasmul atunci când am adoptat un porc pe navă.

Out of this World

Nu în ultimul rând, trebuie menționat faptul că jocul este de-a dreptul superb, iar fiecare locație se distinge ușor prin tematică și vegetație. Elementele de decor par influențate de titluri precum Fallout și Deathloop, mai ales în interioare, unde domină un stil distopic specific retrofuturismului. Vei vedea terminale monocrome, aparate analogice, radiouri și tot felul de alte dispozitive, iar pașii te vor purta prin păduri viu colorate, săli maiestoase, hangare tehnologizate și laboratoare științifice uimitoare.

Știu ce o să ziceți – Unreal Engine 5, yuck – dar țin să vă spun că este surprinzător de bine optimizat. Eu am reușit să-l joc pe bătrânul meu GTX 1660, iar cu upscaling am menținut un 30 FPS constant, fără ca PC-ul să se transforme într-o aerotermă. Mai mult decât atât, am fost impresionat de cât de puține bug-uri am întâlnit. Am numărat doar patru bug-uri vizuale, nimic care să-mi cauzeze un soft lock, și nu am avut parte de niciun crash.

▶ Pornește video (YouTube)Deschide pe YouTube

Deși m-am distrat pe tot parcursul celor aproximativ 25 de ore petrecute în compania The Outer Worlds 2, îmi vine greu să îl recomand la prețul actual de 80 de euro. Aș sugera să îl încercați mai degrabă la discount sau prin Game Pass. Consider că este un joc foarte bun, dar nu unul care să inoveze fundamentele genului RPG. Dacă vreți să vă potoliți temporar dorința de a juca un nou Fallout și căutați un titlu amuzant, cu un scenariu solid și un gameplay satisfăcător, atunci The Outer Worlds 2 este exact ce vă trebuie.

Mulțumim PC Game Pass România pentru codurile de recenzie și oportunitatea de a juca The Outer Worlds 2.

▶ Pornește video (YouTube)Deschide pe YouTube

Jucat pe: PC (Xbox App)
Lansare: 29 octombrie 2025
Developer:  Obsidian Entertainment
Publisher: Xbox Game Studios

Un joc foarte bun, dar nu unul care să inoveze fundamentele genului RPG. Dacă vreți să vă potoliți temporar dorința de a juca un nou Fallout și căutați un titlu amuzant, cu un scenariu solid și un gameplay satisfăcător, atunci The Outer Worlds 2 este exact ce vă trebuie.

✅ Linii de dialog cu efecte de lungă durată;
✅ Arme incredibil de satisfăcătoare;
✅ Ample opțiuni de personalizare a personajului;

❌ Navă plictisitoare și lipsită de scop;
❌ Lipsa spațiului de depozitare a echipamentului;
❌ Instadeath on the water – pe bune, Obsidian?!