Hades

Apărut în GRIND Ediția Definitivă, paginile 24–29.

JUCAT PE PC · LANSARE 06 DECEMBRIE 2018 · PUB SUPERGIANT GAMES · DEV SUPERGIANT GAMES

CÂND GRINDUL DEVINE DUMNEZEIESC DE BUN

Să ne imaginăm următorul scenariu: ești un adolescent în plină dezvoltare fizică și spirituală, iar întreaga lume este la picioarele tale, gata să fie transformată de forța creatoare care sălășluiește înlăuntrul tău. Totul sună foarte frumos, până aici. Problema este că tu ești nimeni altul decât Prințul din lumea de dincolo, iar al tău tată este unul dintre cei mai temuți zei din panteonul grecesc. Și asta nu pentru că Hades a tras bățul scurt atunci când s-a făcut împărțeala dintre el și ceilalți doi frați, Zeus și Poseidon, pricopsindu-se cu tărâmul celor răposați. Ci pentru că, efectiv, nu ai nicio șansă să ajungi la un numitor comun cu el. Putem deduce că a veghea milioane de suflete te face mai ursuz și nu îți mai vine să stai după odrasla răzgâiată, care nu-ți dă ascultare.

Zagreus, căci despre el este vorba în poveste, își ia inima-n dinți și îndrăznește să facă exact ceea ce orice tânăr a făcut măcar o dată în viață: se răzvrătește și pleacă de acasă. Intențiile lui nu sunt neobservate, iar verișorii, unchii și mătușile de pe muntele Olimp contribuie etapă cu etapă la escapada fiului rătăcitor. Însă cine a spus că va fi așa ușor să scapi din Iad?

Supergiant Games, cei care au realizat Hades, au pornit de la o idee foarte simplă: cum faci ca produsul tău să fie interesant în aceeași măsură pentru un jucător casual, cât și pentru un fin cunoscător al genului? Principiul a fost aplicat și în celelalte titluri, cum ar fi Bastion și Transistor, ambele cu un succes enorm după lansare. Diferența în cazul lui Hades este că reacția jocului la acțiunile jucătorului nu se rezumă doar la un nivel, ci la întreaga campanie. Trebuie inclus în discuție și Pyre – primul titlu din portofoliul studioului care a deschis porțile unei adevărate strategii a interacțiunilor. În cazul lui Hades, conversațiile, precum și subiectele de discuție, se vor declanșa pe baza alegerilor pe care le faci în joc. Există, totuși, o limită a diversității liniilor de dialog.

Depinde de tine cât de dispus ești să sapi după toate posibilitățile scenariului.

Bineînțeles, mi-am luat bătaie de câteva zeci de ori, încercând să ajung cât mai departe. Ați putea spune că, dacă te înhami la un joc de tip roguelike, ești conștient că va fi o muncă cel puțin sisifică până ajungi la antagonistul principal. Dar cu cât avansam în nivel și vorbeam mai mult cu personajele, cu atât realizam că îmi doresc opusul: să nu termin jocul. Ce este de remarcat în Hades este că orice alegere a build-ului sau interacțiune cu un zeu pe care o realizezi are consecințe asupra modului în care povestea se dezvoltă. Indiferent că reușești să îi dai peste nas lui Tezeu din primele încercări ori abia poți trece de rundele de sarcasm și bătaie ale lui Meg, mereu vei avea noi linii de dialog, reacții și zone care așteaptă să fie deblocate prin îndeplinirea anumitor condiții.

Aici intervine caracterul repetitiv și labirintic al lui Hades. Fiecare artefact pe care jocul ți-l pune la dispoziție poate fi obținut după ce ai curățat o zonă de inamici, apoi ți se acordă accesul în altă cameră și tot așa. Unul dintre interesele principale este să vorbești cu fiecare zeu în parte. Așadar, Nectarul devine mai ceva ca aurul pentru căutătorii de comori. Iar când ești binecuvântat de prezența și darul unor zei olimpieni, mai contează o moarte sau două în plus?

Atena este prima olimpiană care face cunoștință cu Zagreus și care vrea să îl scape din umbra tatălui asupritor. Pe măsură ce avansezi, eroul ajunge să își întâlnească toate rudele, într-o ordine aleatorie. Mi-am stabilit rapid favoriții: cu Ares, Poseidon și Artemis în frunte. Având lista deja conturată, nu-mi mai rămânea decât să îi vânez pe cei menționați. Când un zeu decide să ți se arate, Nectarul poate fi oferit ca ofrandă – iar el îți dă, la schimb, un suvenir, în semn de apreciere. Am realizat că garanția unor vizite cât mai dese din partea preferaților mei creștea proporțional cu Nectarul dat… deci munca mea abia începea.

Așa se face că, dintr-un lung șir de escapade ale unui puști rebel care are probleme de comunicare cu un tată țâfnos și încăpățânat, ajungi să ai o experiență demnă de un dating simulator cu iz de intrigi de familie. Unde mai pui că, dacă exagerezi cu darurile pentru câteva zeități, intențiile tale nu vor trece neobservate. Te trezești ca la un concurs, în care rudele tale vor fiecare câte ceva de la tine, iar neatenția ta pentru anumiți olimpieni îți atrage reproșuri subtile sau pedepse.

Însă dincolo de relațiile pe care Zagreus le construiește pas cu pas, puterile date de fiecare divinitate în parte te fac din ce în ce mai puternic, mai agil și mai rezistent. Poate cea mai bună combinație pe care am avut-o de-a lungul mai multor încercări a fost Doom sau Blade Rifts de la Ares, Tidal Dash sau Razor Shoals de la Poseidon și Holy Shield sau Bronze Skin de la Atena.

Există și o entitate care te răsplătește regește pentru îndrăzneală. Dar asta doar dacă ești dispus să ai un handicap pentru următoarele camere. Voidul primordial, Chaos, îți oferă încă din primele încăperi ale Tartarului șansa de a-ți depăși condiția, chit că înaintea lui nu ești cu mult diferit față de o banală insectă.

Imediat după Nectar, Darkness și Chthonic Keys sunt monede de schimb pe care e musai să le strângi dacă vrei să îți îmbunătățești abilitățile. Dintre divinitățile htonice, Nyx este singura care îi oferă lui Zagreus un sprijin real. Oglinda din camera lui, deși ușor de ignorat la prima vedere, este locul unde îți cheltui resursele mai sus menționate. Cât despre arme, indiferent că preferi arcul Coronacht sau scutul Aegis, luptele cu adversarii finali de la fiecare etaj te vor răsplăti cu Titan Blood – item util pentru diverse upgrade-uri de echipament.

După ce toate viețile îmi sunt consumate, iar ultimul boss fight a reușit să îmi dea peste cap toate planurile, mă trezesc cu Zagreus într-o baltă de sânge. Hypnos mă întâmpină și mă consolează, având grijă să pună sare pe rană. Hades mă privește îndelung, cu dispreț și dezamăgire, dar având satisfacția că toate capcanele s-au dovedit a fi eficiente. Simt frustrare? Supărare? Niciuna. Ba chiar mă gândeam că e momentul să o scrântesc, în vreun fel. Mi-am adus aminte că Thanatos încă nu a apărut să mă ajute în Elysium, iar ocaziile de a-l momi cu niște Nectar n-au fost suficiente. Cine știe ce fel de relație mă așteaptă cu el?

Concluzia: Cui îi trebuie trai fără griji în Rai, când Iadul n-a fost niciodată mai interesant de atât?

ÎNTR-O PERIOADĂ TUMULTOASĂ A VIEȚII MELE, SE PARE CĂ O MARE GURĂ DE AER PROASPĂT A FOST DATORATĂ TOCMAI UNEI VIZITE NU TOCMAI SCURTE PÂNĂ ÎN IAD.

Am ochit Hades cu mai bine de 1 an în urmă, pe vremea când încă era în lucru. Urmărind canalul de YouTube Noclip, am dat și de documentarele despre Supergiant Games: studioul responsabil de opera despre care voi vorbi în acest articol. Prin intermediul efortului jurnalistic independent furnizat de Danny O’Dwyer, am avut plăcerea de a observa diversele stadii prin care jocul a trecut în timpul producției.

De Supergiant Games îmi era deja drag de pe vremea lui Bastion, așa că nu a fost greu să mă asigur că voi cumpăra Hades când apare. Iar în luna septembrie a anului 2020, am pornit în aventura infernală despre care vă voi povesti în cele ce urmează.

Despre Hades aș putea spune că oferă un pachet all-inclusive la un super preț. Ce înseamnă asta? Înseamnă un gameplay excelent, o poveste extrem de bine dezvoltată, experiență audio-vizuală de cea mai înaltă calitate și zeci de ore de distracție. Ceea ce face din Hades un joc cu adevărat minunat este modul prin care îmbină toate elementele componente pe care le-am amintit anterior. La bază, el este un rogue-like în care controlezi un personaj din perspectiva eagle view. Din descrierea de până acum, totul pare clasic și răsîntâlnit în mii de exemple de pe Steam. Însă Hades iese în evidență prin cămașa de sărbătoare pe care o îmbracă: povestea.

Protagonistul pe care îl controlezi este Zagreus, fiul zeului Hades. El își dorește din tot sufletul să scape din iad și nu prea îl poți condamna: chiar și din perspectiva unui semi-zeu, infernul poate deveni plictisitor și repetitiv. Aici intervine conflictul dintre tată și fiu, Hades dorindu-și ca Zagreus să își respecte îndatoririle față de familie și față de supușii săi damnați. Tânărul rebel pleacă astfel în aventura vieții sale (și a morții altora). Precum în basmele tradiționale românești, acest Harap Alb îmbrăcat ironic în roșu găsește aliați pe tot parcursul călătoriei sale, pentru a înfrunta provocări pe măsură. Pe lângă personaje precum Ahile, Hypnos, Nyx și mulți alții, alături de care mai mult conversezi la o cafeluță, există câteva nume de care poate că ați auzit – iar ele te ajută ceva mai mult. Zeus, Atena, Ares, Artemis și ceilalți din gașca olimpiană te întâmpină din loc în loc, oferindu-ți abilități magice ce transformă în totalitate stilul de joc.

Aici se observă cel mai bine întrepătrunderea gameplay-ului cu povestea. La bază ai câteva moduri de a ataca – însă odată ce dobândești abilitățile de la zei, posibilitățile se extind mai repede decât un virus cunoscut deja de noi toți. Fiecare zeu din Olimp vine cu abilități speciale în funcție de puterea pe care o stăpânește. Vă puteți imagina ce vă pot oferi Zeus sau Poseidon, însă și în cazul celorlalți se respectă fidelitatea față de legende. Artemis, spre exemplu, îți îndrumă atacurile spre inima inamicilor pentru a-ți oferi crit chance. Pe de altă parte, Afrodita le slăbește direct inimile creaturilor, făcând atacurile tale mai puternice. Pe deasupra, mai punem și faptul că există câteva abilități duale care îți oferă bonusuri speciale în funcție de puterile combinate a două zeități. Diversitatea adusă întregului combat este desăvârșită de cele șase arme de luptă pe care le poți schimba la începutul călătoriei: de la clasicul combo de sabie-arc sau sabie-suliță și până la o legendară mitralieră mitică.

Există întotdeauna un punct în care gameplay-ul devine repetitiv, însă momentul conștientizării este amânat de faptul că întâlnirile cu zeii prietenoși sunt narate de voci interpretate de actori profesioniști, iar personalitățile tuturor personajelor m-au făcut să mă implic și mai mult în poveste și să îmi doresc să ascult dialogurile de fiecare dată. Nu îmi dau seama cât de multe replici au fost înregistrate pentru Hades, dar nu am găsit două care să sune la fel la același personaj în două întâlniri consecutive. Ce-i drept, am jucat în jur de 50 de ore… așa că se va întâmpla cu siguranță să se repete dialogul la un moment dat. Însă mereu m-am simțit surprins de replicile primite.

Dificultatea în Hades este dată de modul prin care îți alegi abilitățile speciale și combinațiile dintre ele. Desigur, abilitatea ta de a evita inamicii și de a lansa atacuri cât mai bine plasate ajută mult… însă la un moment dat abilitățile zeilor îți pot salva viața cu mai multă ușurință. Faptul că ai o bară de viață ce nu se regenerează singură aduce un nivel de provocare suplimentar. Astfel, ai putea vedea Hades ca pe un joc de management al resurselor de care dispui – mai ales punctele de viață și abilitățile speciale. În călătoria ta vei trece prin camere generate procedural, vei învinge monștri, iar la final vei avea de ales între alte două camere. Diferența față de alte rogue-like-uri este că nu te mai poți întoarce să golești toate camerele. Alegerea ta rămâne definitivă și trebuie să mergi mai departe. Din acest motiv, uneori va trebui să te hotărăști dacă îți dorești o abilitate specială în plus sau ai prefera mai degrabă niște energie vitală.

O dată cu aventurarea vine și inevitabila moarte (dacă nu cumva ești un speed runner înrăit căruia Hades i se pare floare la ureche). Ești deja în iad, așa că nu poți ajunge mai jos decât locul de unde ai pornit – și anume casa lui Hades. O parte din comorile strânse îți rămân pentru a-ți întări trăsăturile de caracter, pentru a căpăta abilități noi și pentru a reuși să ajungi și mai departe data următoare când încerci. De asemenea, mai poți renova casa pe care s-ar putea să o vezi destul de des. Decorațiunile nu sunt o parte esențială a jocului, însă sunt dovada pasiunii care a stat la baza realizării sale. Fiecare obiect și personaj are locul său în acest univers, iar toate aceste elemente combinate ajută la crearea unei experiențe complete de gaming.

Pentru modul în care a reușit să mă inspire, Hades a intrat în panteonul jocurilor pe care le voi îndrăgi mereu. Până și bucătarul fantomatic pe care zeii l-au condamnat la o eternitate de gătit are o multitudine de animații prin care taie o ceapă – ceea ce înseamnă că developerii și-au făcut treaba cu minuțiozitate și desăvârșire. Știu că pot să revin mereu la Hades și să mai fac un run de dragul vremurilor bune, iar Cerberus mă va aștepta mereu dând din coadă în sala tronului. Și da: you can pet the three headed dog!

MIHAI DIMACHE