Nintendo Switch: 7 ani mai târziu

Apărut în GRIND IV, paginile 146–153.

"NINTENDO a câștigat războiul consolelor de generație actuală"

În anul 2024, este evident faptul că Nintendo a câștigat războiul consolelor de generație actuală. 146 de milioane de sisteme vândute înseamnă aproape cât suma dintre vânzările Sony PlayStation 4 (117.2 milioane) și Xbox One (58 milioane). Sau PS4 și PS5 adunate (117.2 + 65 de milioane… deocamdată). Sau cu vreo 40 de milioane de unități mai puțin decât a vândut Xbox pe parcursul a 23 de ani, prin intermediul a 4 generații diferite de console. Dacă un extraterestru ar privi către civilizația noastră prin lentilele unui telescop ultra performant, ar crede că Nintendo Switch este un obiect sacru prin care oamenii idolatrizează zei digitali manevrabili. Și dacă noi privim către fotografiile cele mai recente de la suprafața Lunii, vom identifica 2-3 perechi de Joy Con-uri în ediție limitată Splatoon 2 care au aruncate de astronauții din Stația Spațială Internațională… iar ulterior s-au catapultat către satelitul natural al Terrei prin forța unui vârtej de gunoi cosmic.

Deși statisticile arată incredibil de bine, cu un sistem care a reușit să surclaseze succesul fenomenului Wii, Nintendo este văzut în continuare ca un jucător “de nișă” de pe piața consolelor. Ei fac doar jucării pentru copii, nu se pot compara cu forța brută emanată din direcția PlayStation și Xbox. În fond, companiile rivale oferă rezoluții mai înalte, tehnologii de randare a poligoanelor care rivalizează cu fidelitatea filmelor din cinematografe, mai multe cadre pe secundă decât poate ochiul unui om de rând să perceapă și titluri atât de sângeroase și încărcate de explozii încât cenzorii de la PEGI și ESRB sunt deseori confuzi.

Există însă o singură problemă în toată povestea: Mario Kart 8 Deluxe, un joc lansat inițial de Nintendo în 2014 pentru WiiU care a fost remasterizat pentru Switch, a vândut aproximativ 64 de milioane de unități. Cât înseamnă 64 de milioane? Mai mult decât Spider-Man, GTA V și God of War la un loc pe PlayStation 4. De 2.5 ori mai mult decât top 5-ul de pe PS5, care include Spider-Man 2, Ratchet & Clank: Rift Apart, Elden Ring, Final Fantasy XVI, Demon’s Souls și EA Sports FC 24. Clasamentul celor mai bine vândute 12 jocuri de pe Xbox One, care include PUBG: Battlegrounds, Halo 5: Guardians, The Witcher 3: Wild Hunt, Dead Rising 3, Cuphead, Cyberpunk 2077, Forza Motorsport 5, Monster Hunter World, Ark: Survival Evolved, Ryse: Son of Rome, Forza Motorsport 6 și Rise of the Tomb Raider, însumează doar 27.3 milioane. Nici măcar jumătate din performanța lui Mario Kart 8 Deluxe!

Iar în calculul nostru încă nu au intrat Animal Crossing: New Horizons (46.45 milioane), Super Smash Bros. Ultimate (35.14 milioane), The Legend of Zelda: Breath of the Wild (32.29 milioane) și Super Mario Odyssey (28.50 milioane). Toate astea, luate individual, bat la vânzări suma tuturor titlurilor care depășesc un milion de unități vândute pe Xbox One și PS5. Iar Microsoft se rușinează atât de tare de statisticile dezastruoase încât a renunțat să mai raporteze cifrele și se axează doar pe promovarea unui abonament lunar.

Într-adevăr, The Last of Us, The Witcher, Halo, Cyberpunk și Gran Turismo au parte de marketing mult mai agresiv. Reprezintă exact categoria de gameri “hardcore”, pasionați de realism și povești serioase. Sunt titluri despre care știe până și bunica, la o săptămână după ce i-ai instalat Netflix și HBO Max pe televizor. Cum, urmează să ducem discuția și în direcția cinematografiei? Ei bine, la ora actuală The Super Mario Bros. Movie este al șaisprezecelea cel mai bine vândut film din istorie. Cu un buget de $100 milioane și încasări de 13 ori mai mari, instalatorii mustăcioși surclasează mega producții Marvel, DC, Lucas Arts și Disney. Exact aceeași sumă de bani a fost investită și în primul sezon din The Last of Us, însă detaliile despre încasări sunt mai puțin răsunătoare.

Dat fiind bilanțul financiar-contabil din era Nintendo Switch, trebuie să ne punem o întrebare importantă: cine este nișa acum? Jucătorii hardcore vor continua să măsoare cadrele pe secundă și densitatea poligoanelor de pe ecran, dar Ghost of Tsushima a vândut la fel de multe exemplare ca Super Mario 3D All-Stars (o compilație de jocuri Mario vechi, disponibilă pe piață doar timp de câteva luni). Cyberpunk 2077 a vândut aproape la fel de mult cât Paper Mario: The Origami King. Final Fantasy VII Remake, un titlu de suflet pentru mine și un efort titanic din partea celor de la Square Enix, nu a reușit să depășească nici măcar portul de Switch pentru Minecraft. Iar Gran Turismo Sport, un efort meritoriu de a reproduce realismul curselor cu automobile, nu a vândut în 7 ani cât a reușit Super Mario Wonder să vândă în primele 5 luni.

Dacă un joc s-a lansat pe toate platformele, atunci de cele mai multe ori varianta de Switch s-a vândut cel mai bine. Dacă a fost relansat doar pentru Switch, atunci a depășit așteptările. Undeva prin anul 2020, s-a ajuns la o situație în care studiourile se băteau să porteze jocurile pe consola Nintendo: de la colecția BioShock și până la Witcher 3 și trilogia Crysis, toate au fost adaptate pentru a rula pe hardware-ul aparent depășit încă din prima zi. Până și Rockstar, un studio care nu mai publicase un joc din seria Grand Theft Auto pe o consolă Nintendo din 2009, a inclus Switch-ul în rândul platformelor alese pentru remasterizarea Grand Theft Auto: The Trilogy - The Definitive Edition. id Software nu s-au lăsat nici ei mai prejos, oferind un masterclass în optimizare prin porturile de DOOM 2016 și DOOM: Eternal. Iar ceva mai târziu, goana după aurul nipon a fost completată de WB Games prin Hogwarts Legacy și Batman: Arkham Trilogy – două eforturi mai puțin meritorii din punct de vedere tehnic, dar care s-au vândut precum ciupercile de 1-UP după o ploaie cu monștri țepoși aruncați de norișorul din lumea 4-1.

În acest moment am un simț bine ascuțit al criticilor viitoare și sunt capabil să anticipez cu deosebită precizie contraargumentele. Într-adevăr, cantitatea nu înseamnă neapărat calitate. Cu siguranță jucătorii din toată lumea vor povesti despre Cyberpunk 2077 sau God of War cu o nostalgie mai profundă decât cei care au avut de a face cu Mario Kart 8 Deluxe. Poate că partea a doua din The Last of Us va ajunge să aibă un impact cultural mai puternic decât întreg regatul Hyrule reprezentat în The Legend of Zelda: Breath of The Wild. Iar aventurile lui Nathan Drake prin jurul lumii vor fi evocate cu mai mare patos decât Odiseea lui Mario din 2017.

Dar din nou, criticii nu sunt de acord: pe Metacritic, în topul jocurilor care au primit notele cele mai mari din partea jurnaliștilor de specialitate, generația Nintendo Switch are două intrări în top 15 prin The Legend of Zelda: Breath of the Wild (locul 6, cu un scor de 97) și Super Mario Odyssey (locul 13, tot cu un scor de 97). Dintre jocurile din acest top 15, cinci dintre ele au fost portate sau remasterizate pentru Switch: The Legend of Zelda: Ocarina of Time (locul 1, cu un scor aproape perfect de 99), Super Mario Galaxy (locul 4, cu un scor de 97), Perfect Dark (locul 8, cu un scor de 97), Metroid Prime (locul 11, cu un scor de 97) și Grand Theft Auto 3 (locul 12, cu un scor de 97). Pe lângă faptul că are 6 exclusivități în acest top 15, Nintendo face disponibile alte două capodopere pentru a atinge un formidabil 8/15. Singurul titlu contemporan cu Switch-ul care se ridică la nivelul scorurilor obținute de The Legend of Zelda: Breath of The Wild este Red Dead Redemption 2 – un joc într-adevăr meritoriu, demn de toate laudele pe care le primește.

În top 100 pe Metacritic, Nintendo Switch mai ocupă și pozițiile 29 (The Legend of Zelda: Tears of The Kingdom) și 58 (Metroid Prime: Remastered). Nici nu mai pune la socoteală faptul că multe jocuri incluse în acest clasament, de la Super Mario 3D World și până la Quake, Diablo, Grim Fandango, Bioshock, Metal Gear Solid 2, Final Fantasy IX și Devil May Cry sunt disponibile spre a fi jucate pe Switch. Indiferent de gusturi și de genurile preferate, Nintendo Switch îți permite să te bucuri de aproape tot ce are bun de oferit industria de gaming. Și poți să te joci atât de acasă, cât și în stația de tren, în autobuz, la cantina unde servești prânzul și în camera de hotel – unul dintre motivele pentru care consola Nintendo a câștigat adepți până și din rândul fanilor de PlayStation și Xbox.

La fel ca în timpul generației Wii, Nintendo a stabilit standardele și a dictat tendințele industriei. În 2010, PlayStation anunța controllerele Move și Microsoft încerca să revoluționeze interacțiunea dintre jucător și consolă prin Kinect. Mai bine de un deceniu mai târziu, ca răspuns la succesul Switch-ului, PlayStation a lansat Portal și Microsoft a venit la înaintare cu o gamă completă de sisteme portabile compatibile cu serviciul Xbox Game Pass (Logitech G Cloud, Razer Edge, ASUS ROG Ally, Lenovo Legion Go). Până și Steam a intrat în cursa consolelor de buzunar prin Steam Deck – un produs care încearcă în mod clar să capitalizeze de pe urma modei pornite de Nintendo.

Această tendință de a copia succesul Nintendo s-a manifestat și în jocuri – mecanicile și peisajele din The Legend of Zelda: Breath of The Wild a fost reproduse destul de evident în seria Horizon, în lansări Ubisoft precum Assassin’s Creed: Odyssey și Immortals: Fenyx Rising, dar și în mult-titratul Genshin Impact (despre care puteți citi în articolul Mădălinei Coman din revista GRIND 2). Până și Nintendo au reciclat o bună parte din elemente atunci când au lansat continuarea Tears of The Kingdom.

Relevanța extinsă a seriei Pokemon, continuată pe Switch prin Let’s Go Pikachu/ Eevee, Sword & Shield, Legends: Arceus și Scarlet & Violet a avut parte de ecouri prin Coromon și Palworld. Iar rețeta Super Smash Bros. Ultimate, aceea de a introduce luptători din universuri care nu sunt neapărat proprietare companiei Nintendo, a inspirat jocuri precum Brawlhalla, Shovel Knight Showdown, MultiVersus, Nickelodeon All-Star Brawl și românescul Brawlout. Dar trebuie să reflectăm puțin la contextul în care consola Switch a fost lansată și faptul că succesul nu a fost niciodată cert pentru compania din Kyoto. WiiU nu s-a vândut deloc bine: la ora actuală, există doar 13.5 milioane de unități răspândite prin toată lumea. Prin comparație, Wii depășise pragul de 101 milioane și “eșecul” predecesorului Gamecube se manifestase prin 21 milioane de sisteme vândute. Timp de trei ani consecutivi după lansarea WiiU, Nintendo a raportat pierderi și s-a văzut în situația de a concedia din angajați. Iar apogeul rușinii a fost atins în septembrie 2016, când Shigeru Miyamoto (creatorul Mario, The Legend of Zelda și Donkey Kong) a apărut la lansarea iPhone 7 pentru a prezenta Super Mario Run: un joc pentru iOS care marca o încercare disperată a companiei Nintendo de a genera capital. Era pentru prima dată în 22 de ani când Mario avea parte de un joc oficial în afara consolelor Nintendo, după dezastrul înregistrat cu Hotel Mario pe Philips CD-I în 1994.

Experimentul a fost interesant: primele niveluri erau oferite gratuit, iar pentru a putea finaliza aventura trebuia să plătești o taxă unică de $10. În era microtranzacțiilor și a modelelor de monetizare de tip “freemium”, Super Mario Run era o propunere cinstită. Dar succesul pe iPhone nu a atins așteptările (se estimează că jocul a generat doar $38 milioane în perioada septembrie-ianuarie) și câteva luni mai târziu a apărut și versiunea de Android. Din fericire, lansarea Switch din martie 2017 s-a dovedit a fi exact victoria de care compania avea nevoie pentru a reveni pe linia de plutire. Înainte de Switch, circulau zvonuri conform cărora Nintendo ar putea ieși de pe piața producătorilor de console pentru a se axa doar pe software (la fel cum a făcut și Sega în 2001). Iar conceptul de sistem portabil dedicat jocurilor părea învechit în era smartphone-urilor. Din fericire, tăticii lui Mario au revenit într-o poziție în care pot dicta tendințele industriei și au salvat conceptul de consolă portabilă.

Mulți analiști descriu Switch drept o tentativă de tip “do or die” sau “go big or go home”. Într-un univers paralel, Nintendo ar fi produs jocuri pentru mobil și ar fi ajuns să fie cumpărat de Microsoft undeva prin 2021. Multe dintre jocurile lansate în lumea noastră nu ar fi văzut niciodată lumina zilei, deoarece nu au trecut de testul de diversitate impus de trei absolvenți de studii de gen cu părul vopsit mov, care s-au mutat la Kyoto. Poate că și simplitatea din Mario și Zelda, care-i permite oricărui jucător să învețe din mers, ar fi fost substituită de tutoriale elaborate care îți arată unde se poziționează fiecare buton de pe controller și te obligă să asculți dialoguri inutile în timpul cărora apeși furios pe A. Iar filmul Super Mario Bros ar fi inclus o scenă în care Master Chief și Marcus Fenix îl ciuruiesc pe Bowser și evadează regatul aflat în plin proces de dinamitare la volanul unor bolizi din Forza 4.

Lăsând glumele la o parte, întreg peisajul de jocuri ar fi fost mai sărac fără Nintendo. Concurența dintre Sony și Microsoft nu a mai produs titluri inovatoare de vreun deceniu și jumătate. Ambii giganți au o poziție confortabilă și au atins un punct în care consolele de generație nouă sunt doar o platformă rapidă care rulează vechile lansări la o rezoluție mai mare și cu un număr mai generos de cadre pe secundă. Fără Breath of the Wild și Tears of the Kingdom, aventurile open world ar fi stagnat la un nivel relativ mediocru în care libertatea de explorare este doar o iluzie.

Care sunt lecțiile pe care le putem învăța din succesul NINTENDO SWITCH?

În primul rând, hardware-ul nu este la fel de important precum jocurile în sine. Degeaba ai un sistem ultimul răcnet, capabil să afișeze sute de milioane de poligoane în fiecare secundă și să genereze nșpe teraflopi, dacă nu ai jocuri care să pună în valoare componentele.

În al doilea rând, degeaba dispui de hardware impresionant dacă nu ai capacitatea de a produce suficient de multe unități pentru a satisface cererea existentă pe piață… iar o pandemie globală ajunge să-ți blocheze timp de luni întregi logistica de producție și distribuție. Atunci când oamenii erau blocați în case și căutau divertisment digital, au cumpărat ceea ce le-a fost la îndemână. Nintendo Switch a fost disponibil la discreție, alături de jocuri exclusive care te pot ține ocupat timp de câteva luni bune. Cine mai are nevoie de PS5 dacă trebuie să plătești sume exorbitante și să aștepți săptămâni întregi pentru livrare, doar pentru a descoperi că nu prea există jocuri next-gen? Switch-ul este mai ieftin, disponibil la discreție și încărcat de experiențe excelente.

În al treilea rând, gameplay-ul este rege: grafica impresionantă rareori scuză lipsa de acțiune și sentimentul că treci printr-un coridor pictat iluzoriu pentru a da senzația de libertate. În The Legend of Zelda: Breath of the Wild, poți să explorezi tot ceea ce poți vedea. Nu există munte care să nu poată fi escaladat. Nu există apă în care să nu poți înota. Nu există insulă pe care să nu poți ateriza. Și, cel mai important, nu există nicio ordine predefinită în care tu îți poți desfășura aventura. Fiecare jucător își alege propriul traseu și își delimitează propriile priorități. Dacă vrei să mergi direct la castelul unde se desfășoară bătălia finală cu Ganon, ești mai mult decât liber să o faci.

Prin comparație, fiecare tentativă de a reproduce aceste principii ajunge să pară încărcată de constrângeri. Primul Horizon te lasă să te cațeri doar pe porțiunile de munte pe care le-a delimitat level designerul. Al doilea Horizon, deși permite mai multă libertate de mișcare, are o poveste liniară pe care o poți aborda într-o singură manieră. Mai mult de atât, tutorialele și secvențele cinematice au efectul de a știrbi din sentimentul de explorare în mijlocul sălbăticiei.

Vreți să extindem discuția despre gameplay? Super Mario Odyssey reușește să rafineze rețeta jocurilor Mario 3D, adăugând posibilitatea de a poseda corpurile inamicilor prin intermediul pălăriei. Este o mecanică simplă, dar care deschide multe posibilități și face experiența mai puțin repetitivă sau previzibilă. Exact atunci când crezi că te-ai prins cum funcționează jocul, vei face stive de goombas și vei țopăi prin intermediul unei bile de foc din lacul cu lavă. Mai mult de atât, semilunile răspândite prin niveluri te obligă să fii creativ în rezolvarea unor puzzle-uri de tip “oare cum ajung acolo?” și te încurajează să explorezi dincolo de misiunile principale. Funcționează tocmai pentru că jocul este distractiv, Mario se mișcă într-o manieră fluidă și atletică, iar nivelul de dificultate este stabilit de fiecare jucător care decide să abordeze nivelurile într-un anume fel. Mario Odyssey te face să te simți liber fără a veni cu pretențiile unei lumi vaste pe care o poți explora: în schimb, oferă mai multe planuri și perspective din care poți vedea aceleași peisaje.

Degeaba faci jocuri spectaculoase dacă gameplay-ul în sine presupune apăsarea pe stick-ul direcțional pentru deplasare și folosirea butonului A (sau X) pentru a interacționa din când în când. Ceea ce ai în față nu se mai poate numi joc… este un film interactiv care alege spectacolul vizual în detrimentul libertății de mișcare.

În al treilea rând, trebuie să vorbim despre timpul de dezvoltare a jocurilor și despre bugete. Într-adevăr, un AAA de astăzi presupune câteva sute de milioane de dolari care se cheltuie pe parcursul a minimum cinci ani. Dar Nintendo a înțeles ceva foarte important: nu fiecare joc trebuie să fie un AAA. Există loc și pentru lansări ceva mai puțin serioase, dar distractive. În aceeași măsură, atunci când ai o consolă care s-a vândut mai bine decât precedentele ai suficient spațiu de manevră pentru a readuce în prim-plan jocuri excelente care poate că nu au primit atenția cuvenită la vremea lor – astfel, jucătorii de Switch s-au bucurat de remake-uri și remasterizări pentru The Legend of Zelda: Link’s Awakening, Pikmin 1 + 2, Metroid Prime și Paper Mario: The Thousand-Year Door. Atunci când ai un catalog impresionant de titluri excelente, poți jongla puțin pentru a reduce din timpul de așteptare pentru blockbustere și AAA-uri.

Prin comparație, Sony și Microsoft s-au chinuit să justifice investiția pe care clienții lor au făcut-o în momentul când au schimbat PS4/Xbox One pentru generația următoare. Abia prin 2025, la vreo cinci ani de la lansarea sistemelor, se pare că vor apărea cu adevărat acele titluri cu adevărat importante. Dar până s-a ajuns la ele, Xbox părea o platformă ținută în viață de perfuzii cu teancuri de milioane de dolari injectate de tăticul Microsoft, în timp ce Sony lansa concomitent jocurile pe PS4 și PS5.

În al patrulea rând, trebuie să includ o completare la argumentul “grafica nu este totul”: diferența dintre generațiile de console aflate acum pe piață nu mai este la fel de semnificativă ca pe vremea când se trecea de la SNES la Nintendo 64 sau de la PlayStation 1 la PlayStation 2. M-am păcălit să cumpăr varianta de PS5 a jocului Uncharted 4, doar pentru a descoperi că diferența față de original este aproape imposibil de sesizat. Efectiv trebuie să cauți în mod voluntar îmbunătățirile și să pui lupa pe fiecare textură din mediul înconjurător pentru a te putea convinge că într-adevăr ai făcut o alegere înțeleaptă. Îmbunătățirile sunt marginale, iar Nintendo a înțeles foarte bine acest fapt. Jucătorul de rând nu va observa diferența dintre 1080p și 4K sau dintre 60 fps și 120 fps. De cele mai multe ori, aceste specificații tehnice sunt folosite doar ca un mecanism de marketing pentru a masca lipsa de originalitate sau ingeniozitate a jocului în sine.

Le-ar fi fost simplu băieților din Kyoto să lanseze un Nintendo Switch Pro undeva prin 2021, cu promisiunea că jucătorii vor avea parte de grafică mai spectaculoasă și timpi de încărcare mai scurți. Dar pragmatismul de a îmbunătăți doar ecranul și bateria s-a dovedit a fi o alegere mai înțeleaptă. Iar acest argument ne conduce spre lecția numărul 5:

Cum, nu știați? Nintendo câștigă bani și din vânzarea de hardware, dar și din vânzarea de jocuri. Spre deosebire de Sony și Microsoft, care subvenționează din prețul consolei în speranța că jucătorii vor plăti abonamente lunare și vor cumpăra jocuri la prețul de $70. Dacă Xbox și PlayStation au tendința de a deveni mai ieftine în timp, Switch-ul și-a păstrat prețul de vânzare pe parcursul a șapte ani de existență. Ba chiar a avut o ușoară scumpire pentru a ține pasul cu rata inflației. Dacă vorbim despre jocuri, vom vedea cum AAA-urile Sony și Microsoft ajung să fie vândute la jumătate de preț după primul an. Nu este cazul pentru Nintendo Switch, unde The Legend of Zelda: Breath of The Wild (titlul de lansare al consolei) s-a menținut constant în jurul valorii de $60 și rareori a avut parte de promoții de scurtă durată. Pe termen lung, tot ceea ce poartă sigla Nintendo își păstrează mai bine valoarea în timp. Iar jucătorii care vor să revândă titlurile pe care le finalizează sunt conștienți de acest fapt și rămân loiali platformei care îi ajută să piardă mai puțini bani.

Și da, există în continuare cerere pentru formate de stocare fizică. Mai ales dacă includ o variantă definitivă a jocului, care necesită actualizări sau descărcări de pe internet doar în situația în care există moduri de joc online. Aici este vorba despre conservarea celor mai memorabile experiențe digitale, în speranța că ele vor fi descoperite și de generațiile viitoare. La fel cum jocurile de NES, SNES și N64 încă funcționează cu brio și sunt redescoperite de cei născuți după anul 2000. Nintendo a făcut o alegere înțeleaptă atunci când a optat pentru dischete: a garantat o citire rapidă a conținutului, s-a asigurat că deține monopolul asupra producției (pirateria prin copierea întregului format fiind mult mai dificilă decât în cazul discurilor cu scriere și citire laser) și a permis colecționarilor să ia din nou în serios activitatea într-un context actual.

Poate că PS5 și Xbox Series X sunt mult mai avansate din punct de vedere tehnic. Dar care dintre ele îi permit proaspătului posesor să se joace imediat ce scoate consola din cutie? Aici este vorba despre experiența de utilizator – un aspect neglijat de către giganții industriei care solicită actualizări de sute de gigaocteți, prin care bucuria de a te juca este neglijată. Mai mult de atât, Xbox și PlayStation sunt sisteme dependente de o conexiune la internet. Da, te poți juca și fără… dar nu vei avea parte de actualizări esențiale pentru fluiditatea jocului (gândiți-vă la Cyberpunk 2077 fără niciun patch, în forma în care a fost scris pe disc). În schimb, Nintendo Switch poate fi pornit și folosit fără niciun cont, fără a-ți bate capul cu vreo conectare la Wi-Fi și fără să suferi de lipsa vreunui patch. Vorbim despre filosofii și abordări complet diferite, izvorâte tocmai din diferența de model de afaceri: Nintendo realizează deja profit din momentul când clientul cumpără consola. Prin comparație, Sony și Microsoft trebuie să recupereze banii pe care i-au pierdut atunci când ți-au permit să le accesezi ecosistemul cu o sumă care nu acoperă costurile de producție.

Ar trebui menționat și faptul că Nintendo a avut mai multe momente când a dat cu stângul în dreptul în timpul generației Switch. Super Mario Maker 2 a fost abandonat destul de repede, fiind lăsat în mâinile comunității. Joy-Conurile s-au dovedit a fi mai puțin fiabile decât oricare alt controller din istoria companiei, cu reparații și înlocuiri pentru zeci de mii de clienți. Splatoon 2 a fost înlocuit de o continuare prea puțin diferită, care nu aduce prea multe elemente noi sau deosebite. Jocurile Pokemon au fluctuat între mediocritate și optimizare proastă pentru specificațiile sistemului. Proiectul Labo, care le permitea entuziaștilor de robotică să construiască diferite proiecte din carton, a fost îngropat și a ajuns pe rafturile de reduceri ale magazinelor înainte să spui “1-2-Switch”… iar visurile companiei de a include senzori de mișcare și gesturi în fiecare joc s-au evaporat destul de repede pentru a face loc unei platforme ospitaliere, care a primit porturi pentru mii de jocuri și a devenit sistemul preferat al unor studiouri indie Fenomenul Nintendo Switch este greu de descris. A fost nevoie de o idee îndrăzneață și ingenioasă care iese din convențiile consolelor pentru acasă. O pandemie globală a contribuit la accelerarea vânzărilor. Eșecurile Sony și Microsoft nu au făcut decât să crească publicul interesat de Nintendo. Dar, cel mai important, exclusivitățile au fost cu adevărat excelente și au scris istorie. Este prea puțin probabil ca un Switch 2 (sau Super Switch) lansat în 2025 să aibă același succes. Dar dacă noul sistem oferă compatibilitate anterioară cu jocurile și accesoriile de Switch, atunci nebunia ar putea să continuie și să surclaseze recordurile stabilite de PlayStation 2. Mă bucur că Nintendo și-a revenit și are bugetul necesar pentru a materializa orice fantezie a angajaților din Kyoto. Dacă următoarele jocuri Zelda, Mario, Metroid și Donkey Kong vor fi la fel de bune și vor influența la fel de tare tendințele din industrie, atunci putem să ne așteptăm la o răsturnare a ierarhiilor mult mai evidentă – în care Sony și Microsoft ajung să facă un număr de exclusivități disponibile pe platforma Nintendo doar pentru a genera profit suplimentar. Deja avem anunțul legat de Lego Horizon pe Switch, care o aduce pe Aloy pe ecranele unor jucători care nu au PlayStation 5. Dacă toate merg bine, revoluția abia începe… iar “Switch” nu se va mai referi doar la schimbarea modalității de joacă, ci va desemna o răsturnare a ierarhiilor din industria de console!

VLAD COSTEA

CALENDARUL

Donkey Kong Country™ Returns HD Dată lansare 16/01/2025 Xenoblade Chronicles™ X: Definitive Ed. Dată lansare 20/03/2024 Metroid Prime 4™: Beyong Dată lansare