Legacy of Kain: Ascendance – Review

Istoria detestă paradoxul…

Tudor Enea: Am discutat în recenzia trecută despre Legacy of Kain: Defiance și am menționat faptul că, în versiunea deluxe a jocului, a fost inclus un demo pentru Legacy of Kain: The Dark Prophecy, o continuare menită să prezinte evenimentele care au avut loc după lupta apocaliptică de la finalul din Defiance. The Dark Prophecy nu a stat mult în ciclul de dezvoltare, motiv pentru care demo-ul este mai degrabă o demonstrație a direcției și atmosferei pe care dezvoltatorii și le-au dorit pentru potențiala continuare a poveștii lui Kain. Această încercare de continuare a francizei a avut loc în 2004 și a fost adusă la cunoștința publicului abia în 2008, la patru ani după anularea proiectului.

Din 2003, fanii au tot cerut o continuare a universului, iar Square Enix a încercat în 2009 să realizeze un sequel denumit Dead Sun. Acest joc era menit să fie un punct de intrare în franciză, cu o poveste care avea loc la sute de ani după evenimentele din Defiance și cu foarte puține referințe la aventurile lui Kain sau Raziel. Tema abordată nu mai era cea a destinului, ci una cu tentă religioasă, în care un protagonist dublu, asemănător lui Talion din Middle-earth: Shadow of Mordor, pornea într-o misiune de răzbunare ce avea să îl arunce în mijlocul unei conspirații legate de zeul ctonic din titlurile anterioare. Puținele materiale care au devenit publice ne-au arătat o lume complexă, cu o istorie la fel de bogată ca cea a jocurilor precedente, precum și o evoluție a seriei, evidențiată prin sisteme complexe de avansare a personajului. Pentru că în acea perioadă exista o tendință puternică spre moduri multiplayer, dezvoltatorul a fost forțat să includă și un mod care să-i țină pe jucători lipiți de ecrane, similar unui live service modern. Din păcate, componenta single-player a jocului a fost anulată în 2012, iar cea multiplayer a fost lansată sub denumirea Nosgoth, un spin-off free-to-play atipic în care două echipe se luptau în deathmatch-uri.

Timp de 21 de ani am sperat că va exista o continuare demnă de franciză, iar în 2024 acea speranță nu mai părea deșartă, deoarece Aspyr a lansat un remaster pentru Legacy of Kain: Soul Reaver 1 și 2. Acesta au devenit un standard pentru remasterizări și a reamintit comunității cât de complexă și interesantă este lumea din Nosgoth. Drept urmare, am fost plăcut surprins să văd anunțul privind Defiance la showcase-ul State of Play din februarie anul acesta. Totuși, nu mă așteptam să aud despre un joc complet nou în această franciză legendară.

Din păcate, Bit Bot Media a avut în față o muncă herculeană, aceea de a crea un joc demn de moștenirea lăsată de Crystal Dynamics. Așteptările erau mari, iar dezvoltatorul a ales ceea ce a crezut că va fi mai ușor: să creeze o mică aventură care are loc undeva între evenimentele din cele două Soul Reaver. Însă ceea ce a părut o alegere simplă s-a transformat rapid într-un afront adus poveștii, deoarece Ascendance nu se limitează la a fi un proiect mic, cu câteva legături cu celelalte cinci jocuri, ci preferă să rescrie evenimentele care au definit franciza. Așa cum v-am obișnuit, începem cu povestea.

Ela-cine?

Jocul are, pentru prima dată în istoria Legacy of Kain, nu mai puțin de trei protagoniști: Kain, Raziel și Elaleth, sora lui Raziel, menționată în recenta bandă desenată Legacy of Kain: Soul Reaver – The Dead Shall Rise. Firul narativ urmărește o parte din cele două aventuri anterioare ale devoratorului de suflete, însă cei doi vampiri pentru care franciza este cunoscută par a fi personaje secundare în povestea lui Elaleth.

Precum banda desenată, Ascendance comite două greșeli majore: mută atenția de la personajele stabilite către un personaj complet nou și rescrie firul narativ al întregii francize. Drept urmare, restul jocurilor par să își piardă sensul, deoarece anumite evenimente cheie au fost cauzate de personajul nou. Ideea lui Kain de a readuce la viață inchizitorii sarafani? I-a fost sugerată de Elaleth, care l-a îndrumat spre necropola unde erau înhumați. Încercarea lui Raziel de a descoperi cine a fost în viața sa de muritor? A dispărut într-un nor de fum, alături de toată evoluția sa din Soul Reaver 2, deoarece Elaleth este cea care îi relatează aceste lucruri pe când devoratorul de suflete era încă un comandant al lui Kain. Drept urmare, mulți fani consideră această creație de la Bit Bot Media o palmă dată muncii lui Amy Hennig, deoarece pare mai degrabă un fan fiction decât un nou joc din legendara franciză.

Probabil vă întrebați: nu are cum să fie atât de rea povestea, nu? Ei bine, este chiar mai rea decât vă așteptați. Din păcate, nici la capitolul gameplay nu stă prea bine, deoarece jocul nu știe ce gen și-ar dori să fie. Prezentarea ne duce cu gândul la Castlevania, însă jocul nu este un metroidvania. Dezvoltatorul a menționat de câteva ori în materialele promoționale că ar fi un action-platformer, însă are atât de puțină acțiune, iar secțiunile de platforming sunt atât de enervante, încât este greu de justificat această încadrare. Scopul este să parcurgem fiecare nivel de la stânga la dreapta, asemănător unui joc Super Mario din perioada Famicom, și să ne luptăm cu diferiții inamici care apar de-a lungul drumului. Sună simplu, nu? Însă Ascendance păstrează mecanica de „foame” din celelalte titluri ale francizei, motiv pentru care viața personajelor scade treptat, din cauza nevoii vampirice de a se hrăni cu sângele inamicilor. Ca atare, jocul te împinge constant să intri în lupte pentru a-ți reface bara de viață, iar bătăliile în sine sunt rudimentare, neexistând combo-uri sau un sistem real de progres. Mai rău, inamicii au tendința să se năpustească în grupuri asupra jucătorului, iar acest aspect poate cauza mult detestatul stun-lock, dacă protagonistul nu este poziționat corect.

Singura diferență între cei trei protagoniști este abilitatea de a zbura, care pare să nu fie accesibilă lui Kain. În schimb, tiranul sângeros are la dispoziție abilitatea de a se transforma într-o ceață sau într-un roi de lilieci pentru a traversa distanțe mari. Chiar dacă Elaleth și Raziel sunt, în teorie, liberi precum păsările, în practică sunt limitați de o bară de energie care se consumă rapid în timpul zborului. Pentru secțiunile de platforming mai complicate, care necesită deplasarea prin aer, jucătorul trebuie să execute mișcări de mare precizie pentru a prinde puncte care refac bara de energie.

Singurele lucruri cu adevărat bune la Ascendance sunt prestațiile lui Michael Bell și Simon Templeman, care au revenit în rolurile vampirilor Kain și Raziel, precum și stilul grafic, care face trecerea de la un pixel art ce ne duce cu gândul la Castlevania: Symphony of the Night la un stil retro asemănător celui din Legacy of Kain: Soul Reaver. Totuși, aceste două aspecte nu reușesc să acopere minusurile jocului. Și, colac peste pupăză, este și extrem de scurt. În total, am petrecut mai puțin de 3 ore în Ascendance de la început până la genericul de la final.

Se răsucește Kain în mormânt!

Leo Luția: Precum vampirii, m-am trezit cu greu din somnul ignoranței, iar prima mea consolă a fost PlayStation 5. Întreaga copilărie mi-a fost marcată de joaca pe PC și abia undeva prin anii studenției mi-am luat un Xbox 360, strict din motive practice, mai exact pentru a avea cu cine să fac schimb de jocuri. Ce vreau să spun este, de fapt, o scuză pentru că nu am experimentat mai devreme minunăția aceasta de serie numită Legacy of Kain. Dar poate că niciodată nu e prea târziu să faci anumite lucruri sau, în cazul meu, să începi în sfârșit un titlu consacrat.

Problema e că, dacă ar fi să terminăm toate cele mai bune jocuri, de la William Higinbotham până la Clair Obscur: Expedition 33, probabil că nu ne-ar mai rămâne timp pentru altceva. Uneori, poate fi benefic să te mai relaxezi și cu un titlu obișnuit, care nu iese din tipare, dar care oferă o experiență plăcută, cum este, spre exemplu, Samson: A Tyndalston Story.

Dacă sunteți și voi ca mine și ați ajuns târziu la „petrecerea” Legacy of Kain, n-ar trebui să se uite nimeni urât la noi, mai ales că cei de la Aspyr au oferit un refresh mult așteptat pentru Soul Reaver 1 și 2, două titluri esențiale din serie. Acesta a fost doar primul val. La doi ani distanță, ne putem bucura și de Legacy of Kain: Defiance Remastered, doar că vine cu un oarecare scepticism. Nu mai este remasterizat de Aspyr și, din păcate, se simte, dar asta e o discuție separată.

Am vorbit despre titlurile clasice, dar probabil vă întrebați: „Hei, pe astea le-am jucat în copilărie, unde e un titlu nou?” Hold your horses, e aici și se numește Ascendence. Următoarea întrebare firească ar fi: „Dar e bun? Merită?” Mă bucur că ați întrebat. În ultima perioadă, pare că a apărut o modă de a lansa jocuri 2D retro pentru a astâmpăra setea fanilor pentru serii consacrate. Un exemplu bun ar fi God of War și al său Sons of Sparta, lansat nu demult. Este suficient? Poate că subiectul merită un articol separat, dar, cel puțin în cazurile menționate și mai ales în cel de față, răspunsul pare să fie negativ.

Consider că, la GRIND, avem un spațiu foarte potrivit pentru astfel de proiecte de buget redus și ne numărăm printre cei care își doresc să susțină titlurile indie și AA, cu o singură condiție: să nu fie „cash grab” sau conținut generat superficial. Nu cred că Ascendence este făcut strict pentru bani sau cu ajutor excesiv de AI, dar ceva nu se leagă. O mare parte din vină pare să fie lipsa unei identități sau a unei direcții clare. Poate că ar fi funcționat mai bine dacă nu purta numele Legacy of Kain. În felul acesta, ar fi fost doar un produs simpatic printre multe altele lansate în aceeași perioadă. Dar, când intri într-o serie consacrată și foarte iubită de fani, lucrurile devin mult mai exigente.

Am început Legacy of Kain: Ascendence într-o notă foarte optimistă. Eram entuziasmat că voi juca un titlu nou și că, astfel, voi intra și eu în „gașca” celor care au experimentat această serie. În schimb, am găsit un joc simplist, care încearcă să emuleze experiența clasică Castlevania de pe SNES, dar fără să înțeleagă pe deplin formula. Combatul este slab, inconsecvent și, uneori, frustrant. Estetica este acceptabilă, dar neimpresionantă chiar și pentru stilul pe care îl imită, iar povestea pare forțată și poate fi deranjantă pentru fanii vechilor titluri din serie.

Dacă vă întrebați cum stă la capitolul optimizare, aici nu prea sunt multe de spus. Fiind vorba despre un action-adventure 2D în stil retro, nu ar trebui să existe probleme, mai ales pe console. Eu l-am jucat pe Nintendo Switch 2 și a rulat impecabil, atât în modul handheld, cât și în docked. Nimic de reproșat din acest punct de vedere.

Merită Legacy of Kain: Ascendence atenția pentru suma de 100 de lei? Personal, aș spune că nu. Dacă sunteți colecționari și vreți să-l aveți în librărie alături de celelalte titluri, atunci este alegerea voastră, dar măcar așteptați o reducere. Nu îmi face o deosebită plăcere să scriu negativ despre un joc, dar vreau să fiu sincer, ca să nu rămâneți dezamăgiți. Ascendence rămâne o încercare simpatică de a marca un posibil nou început pentru seria Legacy of Kain, dar care nu reușește să convingă. Nu cred că publisherul Crystal Dynamics sau dezvoltatorii de la Bit Bot Media vor avea mari câștiguri din vânzări, dar sper să rămână, măcar, cu o lecție învățată. Gamerii vor un nou Legacy of Kain, dar nu așa.

Tudor Enea: Spre dezamăgirea mea, Legacy of Kain: Ascendance este un titlu care poate fi ignorat atât de fani, cât și de noii veniți care sunt curioși în privința francizei. Dacă Crystal Dynamics se baza pe acest titlu pentru reînvigorarea francizei, atunci există o posibilitate reală ca Legacy of Kain să se întoarcă la torporul vampirilor din Vampire: The Masquerade…

Mulțumim Sandbox Strategies pentru codul de recenzie și oportunitatea de a juca Legacy of Kain: Ascendance.

▶ Pornește video (YouTube)Deschide pe YouTube

Disponibil pe: PlayStation 5, Xbox Series X/S, Nintendo Switch, Nintendo Switch 2, PC
Jucat pe: PlayStation 5 (Tudor) și Nintendo Switch 2 (Leo)
Lansare: 31 martie 2026
Developer: Crystal Dynamics, Bit Bot Media
Publisher: Crystal Dynamics

Legacy of Kain: Ascendance pare un spin-off, dar este un joc ce încearcă să rescrie evenimentele francizei și care are un gameplay loop neinteresant și neinspirat.

✅ Aspect;
✅ Prestațiile lui Michael Bell și Simon Templeman;

❌ Poveste;
❌ Combat-ul simplist;
❌ Platforming-ul negândit.