Ghost of Tsushima

Apărut în GRIND II, paginile 12–17.

TESTAT PE PLAYSTATION 4 · LANSARE IULIE 2020 · PUB SONY INTERACTIVE ENTERTAINMENT · DEV SUCKER PUNCH PRODUCTIONS

Jocul despre care voi scrie această odă minunată, printre foile colorate ale acestei splendide reviste, are în componența ADN-ului atât dorința de a ne distra din postura de jucători, cât și intenția de a ne face să ne concentrăm pe elementele care fac experiența cu adevărat unică.

Ghost of Tsushima nu se vrea a fi doar o copie mai cuminte a unor titluri precum NIOH sau Sekiro: Shadows Die Twice. Ghost of Tsushima a devenit el însuși, la puțin timp după lansarea din anul 2020, un rule breaker și un trendsetter în direcția luptelor cu samurai. Iar aici am dreptate pe jumătate, pentru că această creație semnată de cei de la Sucker Punch pune accentul în egală măsură pe descoperirea tradițiilor și valorilor nipone.

Vorbim despre câștigătorul fără drept de apel al categoriei Best Art Direction din cadrul The Game Awards 2020. Pentru că “Artă” poate fi subtitlul acestui tablou pictat de cei de la Sony Interactive Entertainment – o colaborare dintre Sucker Punch și Japan Studio, doi monștri sacri ai poligoanelor interactive care gâdilă ochiul.

Colaborarea dintre cele două studiouri le oferă jucătorilor de PlayStation un joc cât un film premiat la cele mai prestigioase ceremonii din cinematografie.

Iar asta, se întâmplă datorită inspirației venite din partea filmelor scrise și regizate de Akira Kurosawa. Seven Samurai (1954) sau Throne of Blood (1957) sunt doar două dintre cele mai cunoscute pelicule ale regizorului. Pentru că vorbim despre acel Kurosawa care a primit multiple nominalizări și distincții la premiile BAFTA, Oscar și Festivalul de Film de la Veneția.

Alte povești mai recente care au ca temă centrală onoarea samuraiului includ 47 Ronin și The Last Samurai. Pentru că Ghost of Tsushima împrumută elemente din tot ceea ce este bun.

„Numele eroului tău este Jin Sakai – un flăcău care provine din clanul Sakai, familie cu rădăcini vechi pe insula Tsushima”

Sakaii nu sunt deloc o grupare de neica-nimeni care au naufragiat întâmplător pe insulă. Din contră, clanul lor este apropiat de lordul Shimura – cel care face legea pe tot ținutul.

Vorbim despre ani buni de grătare în familie, de mers împreună la mănăstiri budiste și de plimbat puradeii printre pădurile pline de cireși… care cumva sunt întrerupți de invitatul nepoftit pe insulă, Khotun Khan. Un mongolez de bani gata vrea și el niște proprietăți pe insula Tsushima… că de, a auzit că vine lumea la litoral pe-acolo mai ceva ca la Nisipurile de Aur din Bulgaria. Și uite așa s-a stabilit Khotun Khan împreună cu micuța sa familie înarmată până în dinți și îmbarcată pe flota sa de iahturi pline cu pulbere și alte “accesorii medievale” de distrugere în masă. Invazia mongoleză a insulei este datată în cărțile de istorie nipone între anii 1274-1281, perioadă în care se desfă-

対馬のキツネ

șoară și acțiunea jocului prezentat.

Rămas unul dintre puținii supraviețuitori ai debarcării, Jin Sakai își reface puterile cu ajutorul venit din partea unui personaj feminin esențial din poveste ce-l va învăța și o altă cale de a lupta cu inamicii decât cea cu care el fusese îndoctrinat. Calea samuraiului este una dreaptă, justă și echitabilă pentru ambii adversari. Dar amenințarea și pericolul reprezentat de invadatorii insulei necesită o abordare cu totul diferită. Astfel, Jin învață să îndoaie regulile codului străvechi orientat doar pe onoare pentru a deveni ușorușor asasinul letal din umbra inamicilor. Bine, recunosc faptul că poți alege să te bați și “onorabil” cu nenorociții care-ți ies în cale… dar când dai de brutele și comandanții de nivel superior, sigur ți se va schimba radical percepția unui duel corect.

Sistemul de luptă din Ghost of Tsushima prezintă mecanici foarte bine definite, fiind unul dintre puținele jocuri de care m-am bucurat fără să-mi scrântesc vreun deget de la combinațiile infinite și alambicate de butoane. Alte titluri impun mult mai mult efort pentru a realiza schemele spectaculoase de bătaie. Luptele cu sabia sunt atent realizate și sunt inspirate din tehnicile reale ale mânuirii katanei. Deși sunt și mișcări speciale în care poți omorî mai mulți inamici deodată, jocul nu mi-a dat niciodată senzația de superficialitate sau exagerare extremă pe partea aceasta.

Există un meniu dedicat evoluției modurilor de luptă care, deși pare complicat, în realitate se rezumă la numărul de puncte de experiență pe care le ai disponibile, oferind posibilitatea de a debloca aproape toate opțiunile. Este ușor de înțeles și de navigat printre ele. Totuși, nu mă înțelege greșit, vei găsi suficient de multă complexitate pentru a-ți permite să îți pregătești eroul așa cum vrei. Ceea ce încerc să spun este că organizarea elementelor din meniu nu descurajează folosirea lor.

Iar lupte vei găsi mereu la tot pasul și la toate răscrucile de drumuri, pentru că mongolezilor le place să stea la ciupeală. O să te bați cu ei mai peste tot pe hartă: în cimitire, pe drumuri, în câmp, sub cireși, în sate, pe nave și prin castele. Pentru că harta este de ajuns pentru toată lumea – nici la fel de întinsă precum cea din RDR2 (unde ți se lungesc urechile până ajungi undeva), dar nici atât de scurtă încât să nu apuci să te bucuri de priveliștea cinematică îmbietoare a câmpurilor înflorite. Orașele și templele încearcă să imite cât de cât realitățile istorice, dar în unele cazuri ar fi mers mai multă zarvă pe ici pe colo pentru a face peisajele să pară mai vii. Un element neplăcut poate fi lipsa accesului în unele dintre orașele pe care le eliberezi. Iar în acest caz nu îmi pot da seama dacă este vorba de un bug sau nu.

Ca și activități secundare, ai de ales între misiuni de salvare, de răzbunare sau de eliberare a diverselor sate. Multe dintre activități îți vor da la un moment dat senzația de repetiție. Dar sunt destule fire narative secundare care par integrate frumos în tot tabloul jocului. Dacă le duci la bun sfârșit, primești bucăți mari de experiență sau armuri mai speciale. Apropo de echipamentul de luptă, te naști și mori cu aceeași sabie căreia îi poți schimba doar skin-ul. Mai ai ceva opțiuni pentru lupta cu arcul, săgeți cu diverse otrăvuri și bombițe care mai de care.

Revin puțin la partea de activități opționale pentru că aici se regăsește și alergarea de vulpițe sacre pentru niponi sau de păsărele galbene care te conduc spre locuri sfinte sau locații speciale. Spre exemplu, poți descoperi un spa în aer liber unde te poți delecta cu posteriorul eroului tău (păcat că nu există posibilitatea alegerii unui personaj feminin) și cu o regenerare a punctelor de viață. Iar pe

美しく細工された馬

lângă baie poți intra într-o stare adâncă de meditațieeeee…. mmmmmm.

Și uite așa ușor-ușor, ascuns prin frunzăriș, cocoțat pe acoperișuri și pitit după orice piatră, devii fantoma unei insule ce trebuie salvată. Ghost of Tsushima a fost denumit de unii Assassin’s Creed-ul zilelor noastre. Uciderea pe furiș și toată ideea de luptă dintre forțele binelui și cele ale unei entități malefice sunt elemente care au adus aminte de confruntările asasinilor cu templieri din vechile jocuri ale seriei amintite. Eu cred totuși că opera celor de la Sucker Punch a putut să-și construiască o identitate proprie și se poate remarca dintre toate prin modul său de a te face să crezi că faci parte dintr-un film regizat chiar de tine.

Jocul are și o parte multiplayer denumită Legends (atât de legendară că nu vorbește nimeni despre ea) și o continuare sub forma unui DLC care deblochează încă o parte din insulă. Ideea de bază este însă aceeași, aducând doar ceva ore în plus cu nimic nou sau special. Aceiași mongoli de ucis, aceleași peisaje.

終わり

Din păcate, lui Ghost of Tsushima i-a lipsit șansa de a deveni jocul anului 2020. Datorită unei campanii mai agresive de marketing și a unei comunități imense de fani, The Last Of Us 2 este opera care a ajuns să domine scena și să acapareze atenția jucătorilor. Fata Morgana a primului an pandemic, frumusețea la care visa toată lumea și care a ajuns să frângă inimile fiecărui cavaler/samurai/hacker în parte, a primit și ea mai multă atenție decât ar fi meritat – cel puțin, în raport cu Ghost of Tsushima. Mă refer aici la Cyberpunk 2077, care a produs isterie și a consumat energiile negative ale gamerilor din toată lumea. În lipsa acestei isterii, poate că numărul de samurai cutezători ar fi fost mult mai mare.

„Pentru cei care apreciază calitatea, Ghost of Tsushima este câștigătorul meritoriu al titlului Jocul Anului 2020”

Pentru că, în ciuda titlului, creația celor de la Sucker Punch și Japan Studio nu are nimic fantomatic. Dimpotrivă, jocul te izbește frontal cu vizualuri magnifice, cu tradiții inspirate din cultura japoneză, cu povești atrăgătoare ale personajelor secundare și cu multe lupte care te vor pune să mai și gândești, nu doar să arunci cu tăișul sabiei în toate direcțiile.

Te vei lupta cu mongoli, cu ronini (samurai decăzuți), cu bandiți și chiar și cu cei mai apropiați aliați ai tăi. Dar atunci când sufletul tău de gamer va pofti o nouă călătorie magică prin ținuturile medievale ale Japoniei, mai mult ca sigur vei cădea pradă tentației de a relua Ghost of Tsushima. Vizionare plăcută! Îu! Scuze! Am vrut să zic: spor la joacă! Bogdan Menci