Octopath Traveler

Apărut în GRIND II, paginile 4–11.

Am început Octopath Traveler știind că voi avea de a face cu un joc de nota 8, care îmi va oferi aproximativ 70 de ore de poveste și o doză sănătoasă (dar cinstită) de grind. Știam deja că voi călători alături de 8 personaje diferite și mă voi înhăma la o aventură dispersată, în care continuitatea narativă ține mai degrabă de capacitatea mea de a memora evenimente pe parcursul mai multor ore, plasate la capătul unor alte întâmplări intercalate. Și eram conștient că mă așteaptă un teanc de jocuri mult mai reușite, care îmi satisfac nevoia de a consuma povești într-o manieră ceva mai organizată.
Totuși m-a atras grafica superbă (inspirată de capodopere pixelate din era consolelor pe 16 biți) și în ultimii ani am dezvoltat o fascinație pentru maniera profundă prin care japonezii pot să ne alimenteze imaginația cu basme. Știind că este vorba despre o producție Square Enix și având suficient de mult timp pentru a citi recenziile care vorbesc despre o revenire în formă a studioului nipon, mă așteptam la un urmaș spiritual pentru Final Fantasy VI și Chrono Trigger.
Octopath Traveler mi-a oferit însă o experiență total diferită față de așteptările inițiale. Pe scurt, mi-am dat seama că misiunile secundare și conținutul deblocat la finalul celor 8 povești principale reușesc să aducă un farmec și o candoare care eclipsează tot ceea ce s-a întâmplat înainte. Practic, primele 50 de ore reprezintă o expozițiune pentru următoarele 20-30 de ore care se vor dovedi a fi mult mai încărcate de însemnătate. Ceea ce este puțin trist, pentru că distracția adevărată începe atunci când majoritatea jucătorilor vor fi renunțat deja la Octopath Traveler în favoarea unui titlu care le gestionează ceva mai bine timpul și atenția.
Aventura propusă de Square Enix strălucește cu adevărat abia atunci când toate NPC-urile sunt satisfăcute, inamicul comun primește ultima vrajă/ lovitură de paloș/săgeată, iar personajele principale au ocazia de a interacționa în diferite ipostaze care le scot în evidență trăsăturile de caracter. Ceea ce pentru mine reprezintă o recompensă pentru răbdarea de a face grind – însă pentru altcineva poate deveni un motiv întemeiat să treacă la Chrono Trigger sau Final Fantasy VI.
Totuși căldura interioară pe care am simțit-o atunci când am ajutat un tată disperat să își regăsească fiica răpită de o creatură a pădurilor m-a făcut să iau o pauză pentru a reflecta asupra propriilor probleme de familie și a felului cum rareori comunicăm ceea ce simțim cu adevărat atunci când cuvintele noastre pot face o diferență.
De asemenea, posibilitatea de a ajuta un scriitor bătrân să își regăsească inspirația și motivația de a-și continua activitatea mi-a adus aminte de eforturile depuse între 2017 și 2021 alături de proiectul NEXTLVL. Diferența majoră este că, măcar în jocuri, finalul este unul fericit și eforturile dau roade.
Mai mult, ocazia de a-l ajuta pe farmacistul Ogen (un adevărat Max Payne 3 al proto-medicinei, care a decis să pribegească din oraș în oraș după ce i-a fost ucisă soția și ulterior și-a pătat mâinile cu sângele criminalului) să își redescopere dragostea față de propria meserie m-a determinat să contemplez puțin asupra rolului pe care fiecare dintre noi îl joacă în această lume. Nimeni nu este inutil sau nedemn pentru a primi o a doua șansă.
Conform contorizării oferite de sistemul de operare al Switch-ului, am petrecut aproximativ 130 de ore în Octopath Traveler. A trebuit să verific de două ori înainte de a face această afirmație, dar timpul este echivalent cu finalizarea Final Fantasy X și VII… cărora le-am acordat câte 65 de ore. Dar asta nu înseamnă neapărat că am avut de a face cu un joc mai bun… pur și simplu m-am simțit mai motivat să duc la bun sfârșit un număr mai mare de misiuni secundare și am vrut să antrenez toate cele 8 personaje pentru a depăși nivelul 65 (maximul este 99).
Grafica și muzica m-au făcut să îmi doresc să redeschid jocul în fiecare zi, iar poveștile spuse de NPC-uri m-au captivat și m-au făcut să mă gândesc la problemele din viața mea cărora în mod obișnuit nu le-aș fi acordat importanță. Pentru că în fond, arta trebuie să aibă această dimensiune purificatoare prin care ne descoperim dintr-o altă perspectivă și devenim mai buni prin intermediul unor experiențe asociate.
Ceea ce mi se pare mult mai interesant la Octopath Traveler este faptul că adevăratul final se declanșează odată ce anumite misiuni secundare sunt săvârșite. Pentru a debloca întâlnirea cu bestia care se află în spatele tuturor răutăților de pe lume, trebuie satisfăcute NPC-uri aparent aleatorii și neimportante. Vorbim despre o adevărată loterie care presupune împlinirea unui număr cât mai mare de rugăminți din partea sărmanilor oameni aflați la ananghie sau consultarea unor ghiduri amănunțite care explică importanța questurilor și cauzalitatea dintre ele. Poate că sună criptic, dar într-un final totul se leagă.
La finalul a circa 80 de ore de joc, vă veți da seama că personajul principal este un alt individ care conectează și corelează poveștile celor 8 eroi. Se numește “Octopath Traveler” și nu “Octopath Travelers” tocmai pentru că adevăratul protagonist este cineva care deja a bătut cele 8 căi într-un trecut apropiat. Sau poate că este vorba chiar despre noi, jucătorii în calitate de călători prin viețile octetului de eroi. Pentru că, datorită acțiunilor noastre, 8 protagoniști parcurg călătorii inițiatice prin care se găsesc unii pe ceilalți și pe ei înșiși. Ulterior, descoperă elementul comun care îi unește.
Din câte am citit, conceptul este inspirat din “Live A Live” – un titlu lansat tot de Square pe Super Nintendo în anul 1994, care nu și-a făcut apariția în afara Japoniei până la remasterizarea din 2022. Diferența majoră este că Live A Live spune șapte povești din perioade istorice și spații geografice diferite, în timp ce Octopath Traveler crește numărul la opt și își păstrează protagoniștii pe același continent, în aceeași perioadă de timp. Este greu să concurezi cu japonezii.
Dacă îndepliniți exclusiv misiunile principale, nu veți înțelege cu adevărat ce se întâmplă în universul jocului și veți fi tentați să fiți de acord cu redactorii care s-au plâns de natura discontinuă a narațiunii. O eroare pe care o publicație numită GRIND nu și-o permite.
Călătorii cu 8 căi, care străbat munți și văi
Munți și văi, mori de vânt, râuri repezi, trecători – acestea sunt doar câteva dintre formele de relief, peisajele și minunile naturii pe care le veți explora în Descrierea lui Gil Dobrică se arată însă a fi insuficientă, întrucât vorbim despre un întreg continent care se caracterizează prin diversitate climatică (munți acoperiți de omăt, deșerturi toride, tundre ploioase și câmpii temperate), alternanță dintre ținuturi supraterane și peșteri întunecate, precum și bogăție arhitecturală (cetăți medievale cu aspect anglo-saxon, porturi luxuriante care facilitează comerțul, dar și locuințe adaptate condițiilor de temperatură și umiditate din fiecare regiune).
Acum că am vorbit despre munți și văi, a venit momentul să facem cunoștință și cu octetul de aventurieri prin intermediul cărora ajungem să cunoaștem lumea din Orsterra. Întrucât încă sper că vă voi convinge să încercați voi încerca să reduc la minim informațiile legate de poveste.
Ophilia Clement Class: Cleric
Este o tânără propovăduitoare a bisericii Flamesgrace, principala religie din joc. După ce și-a pierdut părinții în copilărie, ea a fost adoptată de Arhiepiscopul Josef pentru a deveni sora Liannei și pentru a duce mai departe învățăturile străvechi ale cultului flăcării. Pe parcursul călătoriei sale, Ophilia va trebui să își păstreze inocența și să dea dovadă de devotament față de mișcarea religioasă din care face parte. În luptă, ea este cea mai utilă atunci când vine vorba de refăcut punctele de viață ale aliaților. Nu trebuie însă neglijată abilitatea sa de a lansa atacuri cu raze de lumină, care au o eficacitate sporită în raport cu inamicii din tenebre. Iar dacă rămâne fără mana, ea poate lovi și cu sceptrul din dotare. În afara bătăliilor, Ophilia are abilitatea de a convinge NPC-urile să o urmeze – ceea ce se dovedește util în questurile secundare care presupun întâlniri între diverse suflete digitale.
Cyrus Albright Class: Scholar
Este un tânăr academician care își dorește să cunoască secretele civilizațiilor care și-au lăsat amprenta asupra continentului Orsterra. Atunci când nu studiază pentru a-și satisface setea pentru învățat, deservește drept profesor pentru prințesa regatului.
Dar în urma unui scandal, el se vede nevoit să plece de la catedră – o coincidență fericită pentru Cyrus, întrucât își dorea oricum să facă mai multă muncă de cercetare pe teren. Pe parcursul aventurii, el demască frauda și impostura din mediul academic. Iar datorită magiei negre pe care o practică, se dovedește a fi util în luptele de orice fel. Lansează atacuri nemiloase care pârjolesc, îngheață și electrocutează inamicii. Iar atunci când vrei să cunoști slăbiciunile adversarilor, Cyrus introduce posibilitatea de a face o analiză utilă și exactă care influențează pozitiv eficiența echipei în luptă. Călătoria sa este despre cunoaștere și etică, iar abilitatea pe care o pune la dispoziție în afara câmpului de bătălie ne permite să aflăm informații suplimentare despre fiecare NPC.
Tressa Colzione Class: Merchant
Este o adolescentă care are arta negoțului în sânge. Fiica unor proprietari de magazin, ea are ambiții mari care vizează explorarea lumii și descoperirea unor obiecte valoroase înaintea tuturor. Pe parcursul aventurii, ea se dovedește a fi norocoasă – întâlnirile ei aleatorii includ căpitani de vas legendari, prințese și oameni importanți aflați în ipostaze comune. Prin inocența ei, Tressa tinde să trateze pe toată lumea ca pe un egal și nu vede ierarhie în interacțiuni. Acest element o face mai ușor de plăcut atunci când întâlnește adevărate vedete ale ținutului Orsterra. Dar calitatea cea mai importantă a Tressei este ușurința de a face bani: dacă o păstrezi în echipa de 4, ea va găsi bani pe jos și îți va îmbogăți visteria de fiecare dată când intri într-un nou ținut de pe hartă. Mai mult de atât, în bătălie ea va avea abilitatea de a colecta bani de la inamicii cu puncte de viață puține – fapt care adaugă o profunzime tactică suplimentară în momentele când trebuie să alegi între o anumită sumă de bani și răpunerea mai rapidă a unor monștri periculoși. Pe partea de atacuri, Tressa lansează vrăji ce dezlănțuie puterea vântului. Când lupta devine crâncenă, ea poate să plătească mercenari care își fac apariția pentru a lansa diverse tipuri de atacuri asupra inamicilor. Iar atunci când interacționează cu NPC-urile din orașe, ea poate cumpăra obiecte și deseori obține reduceri de preț.
Olberic Eisenberg Class: Warrior
Este un războinic vânjos care trece printr-o criză existențială specifică vârstei de mijloc. În trecut, el a fost unul dintre gardienii de elită ai unui rege. Dar după ce acest monarh a fost trădat și întreg regatul a căzut, Olberic s-a refugiat într-un orășel de la poalele munților unde încearcă să redescopere sensul vieții. Însă o scurtă revedere cu un partener de arme îi reaprinde dorința de a mânui sabia, așa că pornește într-o călătorie de aflare a adevărului. Este oare adevărat că prietenul său cel mai bun este trădătorul care a ajutat la decapitarea regelui? Cine este tiranul aflat în spatele operațiunii? Și, cel mai important, care sunt cauzele pentru care merită să mânuiești sabia? Acestea sunt cele mai importante întrebări care îl frământă pe Olberic – iar pe parcursul călătoriei sale, va descoperi satisfacția în a-i ajuta pe cei slabi, oprimați și aflați în căutarea unui justițiar vânjos.
Călătoria lui Olberic are drept temă centrală onoarea. El nu este doar un măcelar, ci un războinic dedicat unor cauze nobile. Cu toate acestea, mânuitorul de sabie nu este neapărat cel mai isteț dintre personaje. Este un om simplu, dintr-o bucată și onest în ceea ce privește propriile intenții. În luptă, Olberic este cel mai bun mânuitor al armelor de contact (săbii, pumnale, sulițe) și membrul din echipă care are cele mai multe puncte de viață și apărare. Poate fi folosit drept paravan pentru atacuri devastatoare pentru alți coechipieri sau poate el însuși să fie transformat într-un adevărat zeu al războiului. În interacțiunile cu NPC-uri, Olberic poate iniția dueluri – confruntări care se dovedesc a fi utile pentru a face dreptate în orașe sau pentru a da la o parte personajele care blochează căi de acces.
Primrose Azelhart Class: Dancer
Este o dansatoare care își vinde corpul în fiecare seară în așteptarea unor clienți care i-ar putea oferi informații despre asasinii tatălui ei. Întreaga sa poveste se învârte în jurul ideii de răzbunare și presupune exterminarea celor trei bărbați care i-au ucis figura paternă. Sunt adăugate însă și elemente specifice artei spectacolului – la un moment dat, se pune în scenă o piesă care spune o meta-poveste despre personajele implicate în acțiune, în care Primrose este actrița în rolul principal.
În mod clar, povestea prințesei care a decăzut la nivel de femeie ușoară care dansează prin baruri este mult mai matură decât tot ceea ce veți găsi în Octopath Traveler. Atunci când citiți dialogurile și înțelegeți implicațiile, veți realiza că ratingul PEGI de 12+ a fost acordat de oameni care cel mai probabil nu s-au jucat prea mult. Unele prietene de-ale lui Primrose se declară în mod direct prostituate, iar câteva scene includ aluzii la sclavie și violență în relația cu proxeneții.
De multe ori, povestea dansatoarei pare desprinsă din alt joc sau dă semne că o altă echipă de scenariști a participat la scrierea textului. Între Primrose și Ophilia avem un contrast complet și este puțin ciudat faptul că două personaje cu valori și trăsături morale opuse pot face parte din aceeași echipă. Dar pentru că tot am menționat echipa, este important să precizăm și abilitățile lui Primrose: în prima parte a jocului, ea este singurul personaj care poate să lanseze atacuri cu magie întunecată (ulterior, Cyrus va acapara toate vrăjile ofensive). Dar pe tot parcursul jocului, dansatoarea este singura care dispune de incantații care îmbunătățesc abilitățile colegilor din echipă: astfel, ea poate spori viteza, puterea atacurilor fizice, sau eficiența vrăjilor ofensive. Iar atunci când interacționează cu NPC-uri, Primrose le poate seduce pentru a le determina să o urmeze (o acțiune efectiv identică puterii de convingere pe care o are și Ophilia, dar care oferă linii diferite de dialog).
Alfyn Greengrass Class: Apothecary
Este un farmacist altruist pe care nu-l pot descrie altfel decât “pâinea lui Dumnezeu”.
Călătoria lui nu este motivată de vreo dorință de răzbunare sau de o motivație egoistă: el vrea doar să ajute oameni bolnavi care nu își permit să plătească alte servicii medicale, pentru a întoarce favorul primit în copilărie atunci când un alt vraci misterios l-a pus pe picioare. Chiar dacă povestea lui Alfyn pare simplă și inocentă, cazurile pe care le întâlnește pe parcurs împing limitele eticii medicale: descoperă escroci care îmbolnăvesc în mod voluntar oameni doar pentru a le vinde leacul și ulterior acceptă să vindece un criminal în serie care, odată ce se vede sănătos, răpește copii în căutarea unei răscumpărări.
Dintre toate cele 8 personaje principale, Alfyn este singurul care ajunge să se îndoiască de propria filosofie de viață și are momente de cumpănă. Astfel, povestea lui aparent simplă capătă ramificații neașteptat de profunde prin intermediul unei singure dileme morale: merită oare fiecare viață să fie salvată sau medicul este cel care-și alege pacienții în funcție de propria judecată? Pe parcursul călătoriei sale, Alfyn se împrietenește cu un farmacist mai bătrân care, înainte de a mișca vreun deget, pune în balanță dacă bolnavii merită să fie vindecați. Iar în ultimă instanță, Alfyn află mai multe detalii despre propriul trecut.
În luptă, tânărul farmacist este personajul versatil pe care jucătorii avansați îl pot folosi pentru a întocmi echipe inedite. Abilitatea lui specială este aceea de a amesteca ingrediente. Poțiunile rezultate pot avea efect tămăduitor, defensiv, otrăvitor și chiar magic. Este combinația dintre Ophilia și Primrose care se poate dovedi a fi fatală în mâinile unui chimist priceput. Atunci când interacționează cu NPC-urile, Alfyn poate afla informații suplimentare pe care le-ar mai fi putut descoperi doar Cyrus.
Therion Class: Thief
Este un hoț talentat care nu ratează nicio oportunitate de a fura obiecte valoroase și bine păzite. Motivația lui ține mai degrabă de provocare decât de bani – iar atunci când află despre bijuteriile unei case nobiliare, nu ezită să se furișeze în palat pentru a pune mâna pe bunuri. Dar ulciorul nu merge de prea multe ori la ciordit: un alt hoț mai experimentat îi dejoacă planul și îi atașează tânărului o brățară care îl identifică drept pungaș. Astfel, Therion trebuie să îndeplinească niște sarcini cvasi-herculeene pentru a-și redobândi libertatea și fărâma de onoare profesională.
Tema principală a călătoriei lui Therion este prietenia: prin excelență, el este un singuratic. Întâlnește oameni care se oferă să îl ajute, dar le refuză cu îndârjire intențiile. Spre finalul jocului totuși, el începe să se mai înmoaie și dezvoltă relații bazate pe respect reciproc. Uneori trebuie să existe onoare și între hoți… sau, pentru a-l parafraza pe Bob Dylan, pentru a trăi în afara legii trebuie să fii sincer.
În luptă, Therion este cel mai abil mânuitor al pumnalelor și dispune de abilitatea de a fura obiectele posedate de adversari. Rata de succes este invers proporțională cu punctele de viață rămase din bara de viață a ghinionistului care se ivește în cale. În interacțiunile cu NPC-uri, Therion poate fura obiectele pe care Tressa încearcă să le cumpere. Rata lui de succes este direct proporțională cu nivelul la care a ajuns. Iar dacă eșuează de 5 ori în același oraș, reputația întregii echipe va fi compromisă, NPC-urile nu vor mai dori să vorbească cu tine, iar singura soluție rămasă este să îl mituiești pe cârciumarul local care poate răspândi zvonuri pozitive care îți redau statutul de om cumsecade. Uneori ai parte de noroc și jefuiești orașe întregi fără consecințe, alteori plătești către cârciumari mai mulți bani decât ai fi dat dacă ai fi cumpărat totul într-un mod cinstit.
H’aanit Class: Hunter
Este o tânără vânătoare care mânuiește arcul cu măiestrie și se află în armonie perfectă cu natura care o înconjoară. Vorbește într-o engleză învechită (Middle English) care l-ar face până și pe Shakespeare să se scarpine puțin în creștetul capului, are un companion leopard care se dovedește a fi extrem de util în bătăliile dificile din prima parte a jocului și dispune de abilitatea de a captura diverse bestii sălbatice pe care le poate chema în ajutor pentru a stârpi inamici. O adevărată antrenoare de Pokemoni care își reglează busola morală în funcție de legile pădurii: animalele mari le mănâncă pe cele mici, carnivorele prăduiesc ierbivorele, iar acelea care au conștiință devin îndatorate să intervină pentru a restabili echilibrul.
Povestea lui H’aanit începe cu o adevărată lecție despre justiție în sălbăticie. Dar călătoria în sine pornește odată cu dispariția misterioasă a maestrului Z’aanta, cel care i-a fost mentor și antrenor. Odată plecată din satul natal, tânăra arcașă se va confrunta cu provocări despre care auzise în poveștile lui Z’aanta, dar pe care le considera fabulații sau înflorituri. Va înfrânge și va captura bestii legendare, va întâlni situații mai complicate decât în S’warkiiul natal și își va face prieteni care se vor minuna de dialectul ei ciudat. Avem de a face cu o poveste clasică în care ucenicul devine maestru.
În luptă, H’aanit este unul dintre cele mai utile personaje. Pe lângă faptul că mânuiește arc și topoare, oferă complexitate tactică prin faptul că poate captura bestiile slăbite sau le poate aduce pe câmpul de bătălie pe cele capturate anterior. Mai mult de atât, arcașa poate folosi o vrajă numită “leghold trap” prin care întârzie atacurile unor inamici pentru a le oferi aliaților inițiativă ofensivă prioritară. Iar înainte ca toate celelalte personaje să dobândească abilități care atacă adversari multipli, H’aanit lansează ploi de săgeți care decimează serios orice hoardă de monștri ghinioniști.
În relația cu NPC-uri, arcașa are talentul de a provoca bătălii spontane cu bestia din dotare. Astfel, orice sătean va deveni tentat să își măsoare forțele împotriva leopardului Linde sau a altor necuvântătoare feroce. Abilitatea este asemănătoare provocării la duel pe care o execută Olberic.
Așa cum probabil v-ați dat seama, inițialele celor opt personaje formează cuvântul OCTOPATH. Ceea ce înseamnă că adevăra- tul călător ești chiar tu, cel care urmărește destinul fiecărui personaj.
Care-i grindul?
A spune că Octopath Traveler creeză dependență este o afirmație la fel de banală ca “apa este udă”. În primele 30 de minute ale jocului, încă ești în perioada de acomodare și poți să apeși robotic pe același buton de atac fără să îți bați capul cu slăbiciunile inamicilor. Dar odată ce descoperi primul boss, te vezi nevoit să te adaptezi la noile condiții. Pentru a câștiga bătăliile din Octopath Traveler, trebuie să abuzezi de mecanica de “BREAK”: exploatezi vulnerabilitatea inamicului pentru a-i distruge toate scuturile, astfel încât să câștigi o tură completă de atacuri în care vrăjmașul rămâne amețit și toate personajele din echipa ta fac ravagii (2x damage). Magia sistemului stă în descoperire: inițial, dacă ai de a face cu un tip de monstru nou sau cu un boss, nu știi ce fel de atac îi sparge scuturile. Deci trebuie să experimentezi cu vrăji, săgeți, tăieturi de sabie, înjunghieri de pumnal și tot ceea ce ai în arsenal. Iar odată ce ai găsit o vulnerabilitate, vei descoperi că un singur personaj poate lansa tipul respectiv de atac… deci experimentarea continuă până când elucidezi întregul mister și atingi punctul unde fiecare membru al echipei tale poate să contribuie la spargerea scuturilor.
Este o mecanică simplă, dar care funcționează. Mai mult de atât, în partea de sus a ecranului îți este afișată ordinea mutărilor. Știi tot timpul care dintre participanții la bătălie urmează să atace, așa că trebuie să planifici fiecare mutare ca într-un joc de șah. Dacă spargi toate scuturile inamicului, atunci știi că vei avea parte de o tură în care doar personajele tale atacă. Iar dacă folosești diverse vrăji (cum este “leghold trap”), poți să încetinești manevrele adversarilor pentru a mai câștiga timp pentru echipa ta. Sunt însă și situații de boși de final care te penalizează cu dificultate exponențial mai mare în momentul când le spargi scuturile – ceea ce înseamnă că trebuie să faci exact opusul a ceea ce te-ai obișnuit, iar jocul devine brusc o cursă de gestionare a resurselor și supraviețuire în fața unor atacuri iminente.
Ceea ce mai oferă în plus Octopath Traveler este un sistem de puncte “boost” pe care le primești după fiecare tură din bătălie. Dacă folosești un punct, atunci personajul tău va ataca de două ori consecutiv sau va avea un damage de două ori mai mare. Dacă folosești două puncte, atunci impactul ofensiv crește proporțional cu resursa consumată. Iar dacă acumulezi trei sau mai multe puncte de atac, deja îți sunt deblocate abilități speciale care au efect devastator asupra inamicilor.
Din nou, avem de a face cu o situație unde gestionarea resurselor este esențială. Pe de o parte, îți dorești să spargi scuturile adversarilor cât mai repede. Pe de alta, vrei ca ofensiva ta din momentul când scuturile sunt sparte să beneficieze de cât mai multe puncte de atac. Echilibrul îl găsești în evaluarea amenințării: vrei să lansezi mai multe atacuri pentru a bloca inițiativa inamicilor sau vrei să lovești mai puternic? Dacă lovești prea puternic prea devreme, poți rămâne descoperit în fața unor atacuri viitoare. Dacă spargi scuturile dar nu faci ravagii în timpul turei de ofensivă liberă, atunci prelungești durata luptei. Din fericire, există și poțiuni pentru puncte de boost și vrăji care îți permit să transferi punctele de la un personaj către un altul. Se recomandă să economisești resursele pentru bătăliile de la finalul jocului, dar în ultimă instanță tu ești cel care stabilește strategia.
Octopath Traveler este “turn-based” fără să aibă un sistem de ture cu timp limitat. Acest fapt adaugă profunzime tactică și te ajută să calculezi fiecare mișcare la fel ca într-o partidă de șah. Când ai de a face cu monștri de rând, poți să apeși butonul de atac normal fără să îți faci prea multe griji legate de pierderi. Dar când te afli într-un tărâm unde bestiile sunt de nivel mai mare sau te confrunți cu un boss, trebuie să iei în considerare tot arsenalul de atacuri și toate modalitățile de a aborda lupta. Folosind aceste mecanici de bază, ești invitat să explorezi un întreg continent. Dincolo de poveștile principale și de orașele pe care trebuie să le vizitezi pentru a declanșa diverse questuri, există peșteri, monștri ai apelor și ai pădurilor, creste muntoase înzăpezite și plaje însorite care așteaptă să fie descoperite. Dacă acorzi atenție unor bifurcații obscure, vei descoperi una dintre cele 12 temple care îți permit să înzestrezi personajele din echipa ta cu abilități specifice unei alte clase. Spre exemplu, H’aanit este arcașă, dar poate deveni în plus războinică, hoață, farmacistă, comerciant, cleric, sau savant. Ophilia practică magia albă, dar poate învăța să și trosnească și să pârjolească inamici asemenea lui Cyrus.
Nu există nicio limită pentru combinațiile pe care le poți face: fiecare dintre personaje poate învăța o a doua meserie pentru a suplimenta fiecare tip de atac sau magie tămăduitoare. Dar dacă vrei să învingi monstrul final care îți dezvăluie toate secretele poveștii, atunci trebuie să găsești și cele patru peșteri unde se ascund creaturi mitice îndârjite care, odată răpuse, te înzestrează cu una dintre super-clase: Sorcerer (ideal pentru a-l face pe Cyrus o armă ofensivă desăvârșită); Runelord (perfect pentru a suplimenta abilitățile Tressei); Warmaster (se potrivește ca o mănușă pe Olberic și H’aanit); Starseer (o alegere excelentă pentru Ophilia sau Primrose).
Ai la dispoziție opt călători, dar echipa ta poate fi formată doar din patru. Pentru a face schimburi, devine necesar să te prezinți la taverna din orașul cel mai apropiat pentru a decide cine rămâne la o bere și cine te va însoți mai departe în aventuri. Așa că trebuie să faci niște calcule atunci când pornești la drum. Iar dacă vrei să învingi bossul cel mare, vei fi nevoit să îi aduci pe toți opt la un nivel mai mare de 60. Ceea ce înseamnă mult grind, în situația în care povestea “principală” a fiecărui personaj poate fi dusă la bun sfârșit pe la nivelul 45.
Trebuie să fac și o precizare legată de importanța primului erou alături de care pleci la drum. La început, vei călători alături de unul singur. Iar în funcție de orașul de plecare și de alegerile făcute în explorarea inițială, vei întâlni într-o ordine diferită celelalte personaje. Spre exemplu, eu am pornit aventura alături de H’aanit, l-am descoperit întâi pe Therion, iar după am intrat în ținutul de gheață unde Ophilia propovăduiește religia flăcării. Dacă aș fi plecat la drum alături de Tressa (așa cum recomandă unii speedrunneri), atunci i-aș fi întâlnit întâi pe Olberic, Primrose și Alfyn. Iar dacă aș fi vrut să urmez succesiunea de inițiale care formează cuvântul OCTOPATH, atunci aș fi început cu Ophilia și l-aș fi căutat pe Cyrus, urmând a străbate harta în sensul invers acelor de ceasornic.
Felul cum îți organizezi călătoria este în totalitate alegerea ta. Dar din păcate, nu poți aborda poveștile într-o manieră cursivă. Înainte de toate, trebuie să-i găsești pe toți opt. Apoi trebuie să alegi echipa de patru care te mulțumește și să încerci să le completezi cele patru misiuni într-un mod alternativ. Dacă ai terminat prima misiune alături de Cyrus, atunci trebuie să mai crești în nivel până când poți porni spre capitolul secund. Așa că, între acte, ești nevoit să abordezi și poveștile celorlalți (sau să faci grind fără sens timp de câteva ore bune).
Problema este că ajungi să pierzi anumite detalii din aventura fiecăruia, riști să amesteci bucăți de informații și poți atinge punctul unde efectiv nu-ți mai pasă de ceea ce se întâmplă pentru că oricum vei uita. Vestea bună este că, odată ce finalizezi povestea alături de unul dintre personaje, vei avea deja o echipă suficient de puternică pentru a scurta timpul necesar completării provocărilor rămase. Un singur membru de nivel mare va facilita progresul celorlalți și va face luptele mai rapide.
Din fericire pentru Octopath Traveler, poveștile sunt reușite, dialogurile sunt savuroase, unele lupte din aventurile personajelor sunt cu adevărat memorabile, iar bucățile de narațiune sunt un imbold suficient de puternic pentru a te împinge să mai petreci zece ore stârpind capete de mamuți și vulturi din sălbăticie. Mai mult de atât, dacă harta te încurajează să explorezi fiecare colțișor al continentului Orsterra, atunci mecanicile de luptă te provoacă să descoperi fiecare vulnerabilitate a fiecărui tip de inamic. Iar căldura interioară pe care o simți atunci când ajuți un sătean să își regăsească iubirea pierdută sau te alături mișcării de rezistență pentru a detrona liderul despotic dintr-o cetate… ei bine, este greu de descris. Mulțumirile virtuale ale unui personaj pixelat te vor motiva în moduri misterioase să continui călătoria.
Povestea poveștilor
Anticipând articolul lui Silviu Răban, care trebuia publicat în cea de-a doua revistă NEXTLVL și a rămas în așteptare timp de aproape doi ani, am ținut să fac o trimitere și către opera lui Ion Creangă. Sigur ați citit povestea despre țăranul care cultivă porumb, i se adresează nepoliticos Mântuitorului care trecea prin zonă și ajunge în cele din urmă să vândă pule în târg. Dar lăsând la o parte începuturile literaturii erotice din limba română și întorcându-ne la Octopath Traveler, ceea ce vreau de fapt să scot în evidență prin subtitlul “povestea poveștilor” este caracterul complementar al celor opt aventuri. În final, toate răutățile din Orsterra izvorăsc de la același antagonist și sunt cauzate de neglijența unui personaj secret care a reușit indirect să influențeze destinele tuturor. Un fel de chinez mâncător de lilieci vii de la piața din Wuhan, dar cu o poveste mult mai verosimilă.
Pentru a afla toate cele descrise, trebuie să faci mult grind și să ai răbdare cu misiunile secundare. Cu cât te joci mai mult, cu atât înțelegi mai multe. Și cu cât înțelegi mai multe, cu atât ai o imagine de ansamblu mai bună asupra evenimentelor de pe continentul Orsterra. Este ca și cum ai face un puzzle cu 100 de piese care ți se prezintă fără o imagine a rezultatului final: trebuie să ai răbdare să analizezi fiecare piesă pentru a-i găsi locul, pentru ca apoi să poți să te bucuri de fiecare moment când exclami “AHA!”. Doar că momentul “AHA” apare după mai mult de 30 de ore de joacă.
Or, resursele cele mai prețioase din vremurile noastre sunt răbdarea și timpul. Atunci când toate ne sunt oferite pe tavă și devin disponibile instant în urma unei tranzacții financiare, suntem nevoiți să redescoperim ceva care are sens și este bazat în totalitate pe efort consecvent. Nu credeam că voi ajunge să investesc 130 de ore în Octopath Traveler – pentru ca apoi să mai petrec 5-6 să scriu și să corectez acest articol. Dar este jocul alături de care am împărtășit cele mai multe momente din anul 2022. Iar revista pentru care scriu se numește GRIND, nu “Gratificare Rapidă, Insuficiență Narativă și Delăsare”.
Atunci când viitorii mei copii mă vor întreba ce făceam la vârsta de 30 de ani, le voi răspunde că munceam 10 ore pe zi… pentru ca noaptea să butonez Switch-ul câte 2-3 ore pentru a satisface diverse NPC-uri din Octopath Traveler. Iar ei probabil îmi vor sugera să nu stau prin preajma lor atunci când vin în vizită colegii de școală care joacă Fortnite vs Splatoon 2030, Call of Duty: Bobby Kotick’s Political Warfare 3 și Minecraft Metaverse: Zuckerberg Edition. Dar este în regulă, pentru că anul 2023 ne va aduce o continuare pentru Octopath Traveler – iar eu voi avea mult mai multe povești nepopulare de spus.
În încheiere, vreau să scot în evidență cât de bună este muzica din joc. Am ascultat-o pe toată perioada cât am scris articolul, dar cumva am uitat să îi ofer laurii cuveniți. Cetățile răsună cu sunete de instrumente medievale, peisajele muntoase au parte de un tratament neoclasic în care sunt scăpate și influențe ritmice specifice muzicii electronice, iar scenele importante se bucură de o interpretare orchestrală înălțătoare. Încă din meniu, ești întâmpinat cu o simfonie cântată maiestuos cu instrumente de suflat, percuție tribală și o orchestră virtuoasă. Mai mult de atât, fiecare personaj și fiecare oraș are o melodie proprie. Spre exemplu, Cyrus este caracterizat de un vals săltăreț și oficios care în mod clar este inspirat de operele compozitorilor romantici ruși. Intrarea în scenă a lui Olberic este anunțată de un ansamblu de viori care inițial transmit pesimism prin intermediul unor acorduri minore, după care un crescendo introduce terțe mari care induc un sentiment de speranță eroică – o modulație asemănătoare puteți asculta în coloana sonoră compusă de Danny Elfman pentru filmul Batman (1989). Pe de altă parte, dansatoarea Primrose are parte de un vals cântat la instrumente mediteraneene, cu influențe care integrează muzica grecească și percuția de flamenco.
Aș putea să continui încă vreo două pagini, dar vă voi lăsa plăcerea de a descoperi singuri ceea ce jocul are de oferit. Dacă nu vă apucați de Octopath Traveler, atunci măcar intrați pe YouTube și căutați muzica. Iar dacă decideți să jucați acest clasic modern lansat de Square Enix, atunci trebuie să vă previn că grindul poate crea dependență.
Indiferent de calea pe care o urmăm, destinația finală va fi aceeași. Ceea ce contează cu adevărat este să ne bucurăm de călătorie. Vlad Costea
0 voturi
Derulează până aici și stai cel puțin 30 de secunde pe pagină ca să votezi.
Alege un scor de la 0 la 10 (poți folosi și jumătăți).