Resident Evil 4

Apărut în GRIND II, paginile 22–27.

TESTAT PE NINTENDO SWITCH · LANSARE MAI 2019 · PUB CAPCOM · DEV CAPCOM

Un deschizător de drumuri în ceea ce privește perspectiva la persoana a 3-a și un titlu de acțiune care a permis dinamism suplimentar prin butonat spontan înainte ca mecanicile să devină un clișeu.

Am jucat Resident Evil 4 la momentul perfect: la doar două săptămâni după ce am finalizat povestea, Capcom a publicat câteva minute de gameplay din viitorul remake. Practic m-am plasat în perioada de tranziție dintre vechi și nou, când pot oferi câteva comentarii suplimentare despre ceea ce poate fi îmbunătățit și cel mai probabil va fi adăugat în varianta actualizată.

Totuși țin să menționez din start că, pe parcursul celor 30 de ore pe care le-am petrecut alături de Leon S. Kennedy și experimentele genetice cvasi-umane pe care le stârpește, nu am avut niciodată sentimentul că am de a face cu un produs al unor vremuri apuse. Pentru a fi jucabil în timpurile noastre, Resident Evil 4 nu are nevoie de vreun fel de ajustări. Este suficient de clasic încât să reflecte limitările generației GameCube/PlayStation 2 și destul de modern încât să-mi permită să identific mecanici care ulterior au fost trase la indigo în Uncharted, God of War, The Last of Us și Gears of War. Un deschizător de drumuri în ceea ce privește perspectiva la persoana a 3-a de “peste umăr” și un titlu de acțiune care a permis dinamism suplimentar prin butonat spontan (quick time events) înainte ca mecanicile să devină un clișeu.

Dar prin excelență, Resident Evil 4 are darul proporțiilor bine echilibrate. Dacă ar fi fost o tragedie grecească, atunci ar fi respectat proporțiile pitagoreice. Dacă ar fi fost o pictură de-a lui Leonardo Da Vinci, atunci ar fi ținut cont de raportul de aur Ø = (1+√5) / 2. Iar dacă ar fi fost o colegă din liceu, atunci ar fi fost tipa din banca a doua care radia tocmai pentru că avea câte puțin din toate.

Experiența mea cu Resident Evil 4 s-a desfășurat pe Nintendo Switch. Mi s-a părut demn pentru o fostă exclusivitate de pe GameCube să fie jucată pe o consolă Nintendo – chiar dacă băieții de la Capcom au portat și adaptat RE4 pe PC, PlayStation 2/3/4/5, dispozitive cu sistem de operare Android și Oculus Quest 2. Acest detaliu tehnic este important în contextul în care grafica din 2005 nu mi s-a părut atât de învechită încât să necesite o actualizare. Voi introduce totuși un detaliu tehnic important: ecranul de Switch este destul de mic, în timp ce monitorul de pe biroul meu are doar 23 de inchi. Dacă aș fi folosit un TV cât peretele, atunci cu siguranță aș fi observat cum texturile se descompun în poligoane și pixeli.

Însă Resident Evil 4 nu prea îți lasă timp să te pierzi în peisaj. Spre deosebire de primele 3 jocuri din serie, abordarea lentă și metodică specifică genului survival horror este înlocuită de acțiune ruptă din filmele cele mai reușite cu Schwarzenegger și Bruce Willis. Unghiurile fixe care induc stări de claustrofobie sunt substituite de o cameră ajustabilă. Iar pragmatismul de a gestiona resurse este dat la o parte pentru a face loc unei abundențe fatale pentru zombii pixelați vorbitori de spaniolă.

Da, acțiunea se petrece într-un sat din Spania. Da, misiunea lui Leon S. Kennedy (protagonist întâlnit și în Resident Evil 2, când era un polițist debutant în Raccoon City) este de a o salva pe fiica președintelui SUA. Și da, cam asta este tot ce trebuie să știi despre poveste. Într-o lume plină de drame epice și tragedii grecești, Capcom a ales să urmeze sfatul lui John Carmack de a nu depăși profunzimea narativă a unui film pentru adulți. Știi de ce se petrece acțiunea, știi care îți este obiectivul, iar mai departe trebuie doar să te bucuri de aventură.

Mi-a plăcut la nebunie să stârpesc armate întregi de săteni modificați genetic pentru a deveni zombi sectanți. M-am bucurat și de cele câteva momente când jocul m-a făcut să mă simt nepregătit și neajutorat în fața unui obstacol care nu respectă convențiile stabilite anterior (cum ar fi El Gigante, Regenerator și Iron Maiden). Dar cel mai tare am apreciat luptele cu boșii de final de capitol: un monstru al apelor desprins parcă dintr-un roman de Herman Melville, giganți modificați genetic, un militar musculos mânuitor de cuțit și o creatură cu tentacule de dimensiunea Icon of Sin din DOOM 2. Aceste bătălii se remarcă printr-o tendință generală de a schimba dinamica întregului nivel: dacă te-ai obișnuit să descarci mitraliera în inamici, atunci va trebui să mânuiești harponul; dacă shotgun-ul ți-a fost cel mai bun prieten, atunci a venit momentul să tragi și cu un lansator de rachete; iar dacă ai devenit expert în țintit, atunci jocul te va împinge să apeși combinații de butoane la momentul potrivit pentru a desfășura o scenă constituită din secvențe cinematice. Resident Evil 4 este jocul care a popularizat conceptul de quick time events. Ai întregi bătălii care se bazează pe viteza ta de reacție, precum și obstacole care pot fi depășite cu eleganță dacă apeși la timp combinația indicată pe ecran. O anumită luptă din actul final, care pune în scenă un duel de cuțite, reușește cel mai bine să întruchipeze geneza acestei mode. Însă popularizarea nu înseamnă neapărat pionierat: celebrul joc arcade Dragon’s Lair și capodopera subapreciată Shenmue au făcut-o înainte să fie cool. Dar Resident Evil 4 este cel care a devenit atât de popular încât a influențat seriile Uncharted, God of War, Mass Effect, precum și întreaga colecție de jocuri Telltale. Dacă sunteți iritați de felul cum trebuie să apăsați în mod repetat pe X sau pe bara de spațiu pentru a îndeplini o anumită sarcină banală alături de Kratos, atunci știți pe care titlu modern să dați vina.

Totuși de ce merită Resident Evil 4 să fie inclus într-o revistă numită Grind? Mă bucur că ați întrebat: pentru că jocul are o economie bazată pe bănuți de aur numiți pesetas care nu-ți ajung niciodată pentru a cumpăra toate upgrade-urile și echipamentele, dar care pot fi reportați de la un gameplay la altul. Mai mult de atât, ai un inventar cu locuri limitate, la care se pot adăuga noi arme speciale pe care le deblochezi finalizând povestea. Ceea ce încerc să spun este că puteți să profitați de aceste avantaje pentru a începe o a doua aventură alături de Leon S. Kennedy, în care nu trebuie să vă mai temeți de inamici și totul devine un măcel ca în sesiunile de DOOM.

Aceste mici avantaje sunt asigurate de cel mai important și carismatic personaj din întreg jocul: comerciantul dubios, care îți spune “stranger” și are mereu oferte speciale pentru arme, poțiuni și upgrade-uri. Uitați de povestea despre fata președintelui, ignorați antagoniștii imprudenți care îți dezvăluie planurile malefice mai minuțios decât Echipa Rachetă din Pokemon, lăsați în urmă orice idee de relaționare cu alte NPC-uri. Comerciantul este tot ce vă trebuie pentru a vă putea bucura de nivelurile din Resident Evil 4. El va cumpăra toate comorile pe care le găsiți prin castele și tot el vă va mulțumi pe un ton rânjit atunci când achiziționați un lansator de rachete pentru… experimente științifice.

Și pentru că tot am ajuns la capitolul experimentelor, corporația Umbrella nu a irosit finanțările primite. A lăsat în urmă o întreagă sectă religioasă infectată de paraziți cu tentacule și a dat naștere unor monștri atât de hidoși încât până și protagonistul din DOOM și-ar pune mâinile în cap. Jocul oferă de toate pentru toate tipurile de gloanțe – și, spre deosebire de titlurile anterioare din seria Resident Evil, te dotează cu armament și muniții suficiente pentru a nu trebui să faci prea multă economie sau să scoți cuțitul. Primele două ore sunt cele mai dificile, tocmai pentru că trebuie să te descurci în mare parte cu pistolul. Dar după ce începi să găsești arme mai serioase și să le faci upgrade-uri, vei ajunge să te distrezi făcând ravagii. Leon S. Kennedy știe și manevre de arte marțiale pe care le poate folosi în diverse combo-uri: o lovitură înaltă de picior a la Chuck Norris și un suplex rupt parcă din spectacolele de wrestling te vor ajuta să îți diversifici arsenalul ofensiv și să păstrezi gloanțele pentru confruntări de la distanță.

În ceea ce privește nivelurile și diversitatea de decoruri, Resident Evil 4 pune la dispoziție trei locuri distincte: un sat locuit de oameni infectați, un castel plin de călugări și o insulă care găzduiește o întreagă bază militară. Designul nivelurilor este conceput astfel încât să începi într-un spațiu deschis unde ai toată libertatea de mișcare și explorare, să continui într-un ansamblu de încăperi ceva mai înguste, pentru ca apoi să faci ravagii în luptă în câmp deschis. Între aceste scene există și case, laboratoare, bucătării, peșteri și coridoare care așteaptă să fie explorate. De cele mai multe ori, am avut impresia că povestea este doar un pretext pentru a te plimba prin toată diversitatea asta de locuri – dar nu am niciun motiv să mă plâng, jocul nu a devenit niciodată monoton sau previzibil.

Resident Evil 4 include și scene de acțiune demne de blockbustere cu buget mare. Alături de Leon S. Kennedy ajungi să explorezi apa într-o barcă motorizată, să treci prin zone de exploatare minieră într-un căruț pe șine în care sar săteni posedați, să fugi de o bestie feroce într-un labirint care atârnă de cabluri (și care stă să cadă), să împuști inamici din spatele unui camion și să evadezi călare pe un ski-jet de mare viteză. Momentele acestea oferă detașare de mecanicile de bază și te provoacă să te adaptezi la noi condiții. În fond, misiunea de salvare a fiicei președintelui SUA nu ar trebui să fie ceva repetitiv și anost.

Și da, trebuie să vorbim și despre Ashley – fiica celui mai puternic om din lume (atât de puternic încât dispune de un buget militar de miliarde de dolari, dar trimite un singur om să-i recupereze persoana dragă). În primele scene, blondina adolescentă este neajutorată și poate deveni un calvar pentru aventurierii imprudenți. Dacă nu o ții pe Ashley în viață, atunci aventura ta ia sfârșit. Iar dacă fata se rănește, trebuie să folosești una dintre poțiunile tale de viață pentru a evita reluarea jocului de la ultimul checkpoint. Din fericire, ea știe să se ascundă în diverse locuri și ascultă de comenzi precum “urmează-mă” sau “rămâi pe loc”. Am citit mai multe comentarii pe internet în care fanii seriei se plângeau că trebuie să dădăcească un NPC. Însă Ashley este NPC doar până la un anumit punct când jocul oferă o secțiune întreagă în care blondina devine noul protagonist.

Sincer, mi-a plăcut să mă furișez, să folosesc capcane și să rezolv puzzle-uri ceva mai complexe prin intermediul ei. Oferă o pauză binemeritată pentru secțiunile de împușcături și am apreciat faptul că băieții de la Capcom nu au transformat-o brusc în Ripley din filmele Alien. Pe parcursul jocului, Ashley evoluează de la statutul de domniță aflată la ananghie și ajunge să îndeplinească roluri din ce în ce mai importante – fără a-l face pe Leon să pară mai puțin competent. Urmărindu-i evoluția, am înțeles de unde s-a inspirat studioul Naughty Dog atunci când a creat-o pe Ellie din The Last of Us. Din nou, Resident Evil 4 își dovedește relevanța culturală și poziția de lider care dictează unele tendințe încă de actualitate.

Din ceea ce am văzut în trailerul pentru remake, abordarea de generație nouă va include mai multe scene de groază și tinde să automatizeze anumite scene care în original se produceau spontan (spre exemplu, evadarea din fața săteanului mânuitor de drujbă). Este totuși prea devreme să mă pronunț cu privire la diferențele reale, deoarece băieții de la Capcom încă mai au timp să facă schimbări semnificative. Însuși originalul Resident Evil 4 a avut parte de mai multe schițe și iterații – iar una dintre ele s-a transformat în Devil May Cry. Apreciez însă că grafica, sunetul și designul nivelurilor sunt actualizate pentru a permite unei noi generații să se bucure de acțiune.

Cred însă că originalul RE 4 este un titlu încă de actualitate, întinerit tocmai de seriile care l-au folosit ulterior drept sursă de inspirație. Prin proporțiile echilibrate de acțiune, puzzle-uri și mecanici de RPG pe care le oferă, consider că în continuare este un joc de la care multe studiouri pot lua lecții.

Însă faptul că înșiși japonezii de la Capcom au dat-o în bară cu lansările Resident Evil ce au urmat, ne demonstrează că “rețeta” este greu de reprodus sau definit. Sper că remake-ul va reuși să recreeze aceeași magie. Vlad Costea